Peştera Dâmbovicioara

 

Peştera Dâmbovicioara este unul din obiectivele turistice situate în Parcul Naţional Piatra Craiului la care se poate ajunge uşor fie prin pasul Rucãr-Bran, venind dinspre Moeciu – Bran, judeţul Braşov, fie venind dinspre Câmpulung, pe E81 pânã la Piteşti, apoi pe drumul E574, prin Rucãr pânã la Podu Dâmboviţei şi apoi pe DJ 730, pânã la Dâmbovicioara, judeţul Argeş.

Deşi Peştera Dâmbovicioara se aflã într-o zonã cu protecţie strictã din interiorul parcului naţional şi deşi la intrarea în parc sunt afişate normele ce trebuiesc respectate, totuşi acestea sunt ignorate şi încãlcate frecvent de turişti. Drumul spre peşterã este modernizat şi te conduce printre pereţii de piatrã ai masivului Piatra Craiului, printre care tenace, şi-a croit drum pârâul Dâmbovicioara. Fãrã sã fie foarte spectaculos, totuşi drumul strãjuit de pereţii masivi de piatrã oferã privirii imaginii care îi rãsplãtesc din plin pe cei dornici sã admire “creaţiile” ce ies din mâinile fermecate ale Mamei Naturã.

Drumul spre peşterã ne poartã prin Cheile Dâmbovicioarei, printre casele satului Dâmbovicioara, unde cei dornici sã petreacã câteva zile de odihnã pot gãsi atât cazare cât şi terase unde se pot opri pentru a-şi potoli foamea fie înainte, fie dupã vizitarea peşterei şi a împrejurimilor.

Accesul cu autoturismul este posibil pânã în apropierea peşterei dar condiţiile naturale nu permit parcarea sau deplasarea în condiţii de siguranţã astfel încât, ar fi bine sã fie amenajatã o parcare specialã, acolo unde cheile o permit, drumul spre peşterã continuându-se pe jos. De altfel complexul construit chiar în faţã peşterei nu face dupã pãrerea mea, decât sã ştirbeascã din frumuseţea locului. Cei ce vin vor sã descopere aceste creaţii ale naturii, bucurându-se de aer curat, de cântecul pãsãrilor, de sãlbãticia stâncilor şi pentru acest lucru intervenţia noastrã a oamenilor, ar trebui sã fie cât mai redusã şi doar pentru a ne oferi siguranţã.

Peştera Dâmbovicioara cu cei 555 ml lungime ai sãi, este cea mai lungã din zonã dar nu se numãra printre peşterile spectaculoase din ţarã. Galeria amenajatã pentru vizitare este destul de scurtã, deplasarea fãcându-se pe o platformã metalicã. In interior este destul de cald, iar grupurile formate din 10-15 persoane sunt însoţite de ghizi-voluntari, elevi la şcoala din satul Dâmbovicioara. Unii dintre ei sunt destul de mici 8-10 ani dar foarte inimoşi şi dornici sã rãspundã la intrebãrile legate de peşterã, astfel încât la ieşire daca doriti,  puteţi sã-i rãsplãtiţi.

La plecare dacã veţi opta pentru varianta Podu Dâmboviţei, Rucãr, Câmpulung, vã invit sã vã opriţi la Monumentul Eroilor de la Mateiaş, ridicat în memoria ostaşilor cãzuţi în primul rãzboi mondial 1916-1918. Situat la 11 km de Câmpulung, pe drumul E574, acesta se înalţã pe dealul Mateiaş. Ansamblul muzeal ce are în compunere Mausoleul, muzeul militar şi osuarul ce adãposteşte osemintele eroilor cãzuţi în luptele purtate în aceste locuri, este un loc încãrcat de semnificaţii, cãci pe aceste locuri, unitatea de infanterie rãmasã în istorie ca “Grupul Nãmãieşti” condus de generalul Traian Gãiseanu a ţinut piept inamicului, deşi se afla în inferioritate numericã. Priveliştea ce se deschide privirii de pe dealul Mateias, este copleşitoare, oferindu-vã momente de neuitat.

 

Duelul sonetelor

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Rãspund la provocare deşi nu sunt expertã

În astfel de sonete, dar ne distrãm vezi bine,

Şi scriu şi eu la tema rãzboiului în versuri,

Sperând ca doar hârtia sã sufere…duelul!

 

 Sfârşitul dilemei

 

Doi poeţi, nu spunem care, la întrecere s-au luat

Şi cu mare-nfrigurare s-au pus pe versificat,

Sã-şi arate mãiestria în a versului cântare

Şi sã vadã toatã lumea cine este cel mai tare!

 

Glumã fuse provocarea, dar mãnuşa aruncatã este iute ridicatã

Şi pornind la bãtãlie plin de dor de rãzbunare

Prinţul Dan, ucinse-n versuri musca plinã de nãrav

Ce- şi alese loc de-odihnã tocmai într-un pet bolnav.

 

Ce sã faci aşa e viaţa dacã nu eşti mai atent

Cazi în borşul de fasole, ce pe foc în clocot dã,

Şi aştepţi sã vinã cimbrul dacã n-ai uitat de el.

 

Vezi cã ãsta e tot rostul dacã vrei borşul sã-l faci,

Sã-ţi repeţi cu mare spaimã când la oalã tu priveşti

Fãrã cimbru fasolica, nu va fi borşic în veci!

 

 

Promit cã de sonete eu mã las,

Sã scrii doar tu în patru strofe, cum vei ştii!

Cã poate aşa duelul s-o sfârşi

Şi pacea-n bloguri s-o întoarce iar!

 

Duzina de cuvinte – Târziu

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Tãrziu e şi noaptea-ncet coboarã

Pe aripi de vânt şi totul se topeşte

În arşiţa câmpiei.

E-n jur numai tãcere, nimic nu pare viu,

Doar zgomotul puternic al inimii se aude,

O voce care spune cã a greşi nu-i grav

Dacã tu crezi cã fapta-ţi nu calcã vreo dogmã

Înscrisã în Scripturã.

Iubeşti şi asta e oare atât de rãu? Cu mare greutate

Ai reuşit sã-ţi spui a inimii durere sau poate bucurie,

Cãci încã nici chiar tu nu poţi sã spui cum este,

Dar cine poate oare a te opri pe tine,

Şi inimi sã-i cearã ca sã nu mai viseze ?

Sã-ţi întâlneşti iubirea şi ochi în ochi, o viaţã,

Sã cucereşti o lume de sunete şi forme,

In care doar voi doi, sã vã iubiţi frenetic

Uitând de realitate, e poate doar visare

Dar în intimitate, cu sufletu-ţi de vorbã cand stai

Şi clipe numeri, tu ştii cã poţi

Sã dãruieşti cãldura iubirii fãrã margini

Din care sã se nascã poveşti adevãrate.

 

 

Din câteva cuvinte, aceleaşi pentru toţi,

Noi strofe se iţesc pe coala de hârtie.

De vreţi sã ştiţi anume, cum scris-a fiecare

La psi veniţi acum şi iute cercetaţi.

 

Prin Parcul Naţional Piatra Craiului

 

Dacã lasaţi în urmã Branul pornind pe DJ 112H, ce trece prin Predeluţ nu veţi regreta cãci, pânã la Zãrneşti drumul şerpuieşte, strecurându-se prin poienile aşternute la poalele munţilor, printre gospodãrii noi şi pensiuni moderne.

Zãrneştiul te primeşte modest pe drumul Branului DJ112G dar cu strãzi curate şi case cu flori la geam. Casele înşirate umãr la umãr purtãnd urmele trecutului strãjuiesc drumul pe care odatã pornit, pãtrunzi în magnificul Parc Naţional Piatra Craiului, unde vei descoperii cele douã sate Mãgura şi Peştera aparţinãtoare de comuna Moeciu de Jos, judeţul Braşov.

Parcul Naţional Piatra Craiului declarat rezervaţie naturala încã din anul 1938, se întinde pe aproape 15 000 ha, dintre care aproape 8000 de ha sunt în judeţul Braşov şi 7000 de ha în judeţul Argeş. Cele mai cunoscute zone turistice din jurul parcului naţional sunt desigur satele Mãgura şi Peştera din judeţul Braşov şi comuna Dâmbovicioara din judeţul Argeş. Varietatea mare a speciilor de animale şi bogãţia florei fac din Parcul Naţional un loc unic, în care, oriunde ai alege sã mergi vei fi copleşit de frumuseţea sãlbaticã a locurilor. Drumul ce duce prin cele douã sate Mãgura şi Peştera este bun dar de multe ori este practic “agãţat” de coasta muntelui, fãcând dificilã deplasarea în momentul în care se întâlnesc faţa în faţã douã maşini. Iarna este şi mai greu cãci zãpada abundentã sau zonele acoperite cu gheaţã, fac aproape imposibilã deplasarea. Drumul din Mãgura spre Moeciu de Jos, este un drum spectaculos, ce se strecoarã printre munţii, prin locuri strâmte, prin care abia se incape o maşinã.

Casele risipite, deopotrivã gârbovite de ani şi pensiuni noi, strãjuiesc drumul, în spatele lor muntele etalând verdele pãdurii ce acoperã înãţimile de peste 2200 m. Noi am ales sã ne îndreptãm întâi spre Mânãstirea Peştera ce se înalţa albã pe culmea muntelui. Drumul sinuos ne-a purtat prin trecãtori înguste, pânã la uşa mânãstirii pe ai cãrei pereţi încã se zugrãveau sfinţii în fatã cãrora oamenii veniţi de departe se închinau în tãcere.

Linişte, luminã şi spaţiu deschis peste care laşi sã-ţi lunece privirea, încercând sã cuprinzi vastitatea unor locuri în care timpul pare oprit în loc. Iatã ce gãseşti odatã ajuns pe aceste locuri. Te încearcã un sentiment de uşurare de parcã, urcuşul pânã la mânãstire te-a obligat sã-ţi lepezi greutãţile din suflet pentru a putea sã urci dealul în vârful câruia se înaltã. Priveşti casele risipite pe coastele munţilor şi nu poţi sã nu te întrebi cum au rezistat prin ani, pe aceste locuri aspre cãci frumuseţea lor nu scade cu nimic asprimea iernilor şi drumul nu este tocmai uşor pânã la aşezarile din vale. Iarna şi vara, oamenii strãbat drum lung pãnã la cele mai apropiate localitãţi, cãci Moeciu de Jos se aflã la 7 km şi oraşul Zãrneşti de gãseşte la 10 km.

Dar odatã cu venirea primãverii, meritã sã porneşti la drum, cãci fie cu rucsacul în spinare, fie cu maşina, Parcul Naţional Piatra Craiului, este o destinaţie de vacanţã spre care, ori de câte ori te vei îndrepta, te vei bucura sã descoperi locuri minunate cu oameni primitori.

 

Duzina de cuvinte – Ruga

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

E sãrbãtoare mare şi toţi se adunarã

Sã fie mai aproape de locul de-nchinare

De unde se aude un glas ce spune blând

Cã doar cei mai umili în astã lume crudã

Vor fi chemaţi sã fie aproape de cel Sfânt.

Cuvintele rãsunã departe, peste oameni

Şi toţi se înfioarã şi stau în neclintire,

Gândind la tot ce-n viaţã trãirã, rãu sau bine

De parcã într-o clipã vor fi-ntrebaţi de toate.

Sã trecem lin prin viaţã nu este cu putinţã! Îşi spun

Şi umerii-şi apleacã ca într-o închinare,

De parcã-şi cer iertare cã nu au reuşit

Sã fie fãrã patã şi acum ei stau tãcuţi,

Şi vorbele ascultã cãtând sã înţeleagã

Unde-au greşit şi când.

Dar vocea se aude cum spune fãrã grabã

Cã nimeni nu doreşte ca ei sã aibã-n suflet

Nici spaimã, nici durere ci muzica divinã,

Şi blândã mângâiere, atât nimic mai mult.

De sãptãmâni aşteaptã sã vinã ziua asta,

E prima sãrbãtoare dupã mult timp când iatã,

Vor fi cu toţi acasã şi s-or ruga-mpreunã

Sã nu se mai despartã, sã fie iar aproape

De tot ce-n suflet poartã: copii, pãrinţi şi frate

Şi casa pãrintescã şi tot ce nu uitarã!

Cam asta le e vrerea, acum cã sunt acasã

Şi mulţumesc din suflet cã toţi se întâlnirã.

Cã s-au întors vremelnic e drept, dar nu le pasã

Uitatã e o clipã, aceea ademenire ce-n lume îi purtarã,

Şi mult i-a încercat, cãci fãrã îndoialã, altcineva e astãzi

Chemat ca sã-i asculte cãnd ruga şi-o înalţã

Şi cer cu umilintã sã fie toţi iertaţi!

 

Duzinarii de serviciu s-au înscris frumos la psi şi aşteaptã fiecare sã citiţi ce au mai scris.

Bal á Mouk – impresii

 

 

Bal a Mouk

Vã plac surprizele? Mie da! Şi pentru cã împreunã cu un grup de colegi am hotãrât sã nu lãsãm nesãrbãtoritã prima zi de primãvarã, am pornit la drum prin Bucureşti în cãutarea …….balamucului! Cam asta era tot ceea ce aflasem despre locul spre care ne îndreptam plini de elan: numele ce suna cam ironic, dorind parcã sã ne mai poarte un pic prin nebunia vieţii ce nu de puţine ori ne ne duce spre limita atât de fragilã dintre limpezimea gândului şi abisul închipuirilor. Astfel, îndemnul ce a rãsunat plin de voioşie la sfârştul programului: “haideţi sã mergem la Bal á Mouk!”, a fost precum sunetul clopoţelului ce dã liber la joacã copiilor. Desigur, numele m-a fãcut sã mã întreb: care sã fie povestea ce stã ascunsã, în spatele zidurilor ce se ridicã pe malul Dâmboviţei, în imediata apropiere a Hanului lui Manuc? Rãspunsul aveam sã-l aflu îndatã ce am pãşit în local şi unde cu surprindere am descoperit un loc rãmas parcã prins într-un veac de mult apus. Localul deschis într-una dintre acele clãdiri vechi ale Bucureştiului de altã datã, pãstreazã neatinsã savoarea unei pofte de viaţã oglinditã în rafinate tuşe de culoare. Tablouri delicate, obiecte centenare strânse cu multã grijã şi dragoste pe rafturi, fac sã dai ocol întâi la tot localul şi-apoi sã te aşezi şi sã întrebi de vorbã. E ceea ce am fãcut imediat ce am realizat câte lucruri frumoase poţi admira în timpul petrecut alãturi de prieteni. Salonul este amenajat astfel încât sã punã în valoare arhitectura originalã, pereţii acestuia fiind acoperiţi de imaginile Bucureştiului aşa cum noi nu l-am vãzut vreodatã, afişe de epocã, tablouri şi sute de obiecte ce altãdatã fãceau deliciul vieţii. Toate acestea vorbesc însã de pasiunea celui ce le-a strâns laolaltã şi care astãzi vã învitã sã-i treceţi pragul. Dar de veţi veni nu veţi regreta: la bar veţi putea vedea cum altãdatã sã vinzi licori, licenţã-ţi trebuia. Apoi de te aşezi şi dai comandã, privirea sã ridici şi vei vedea precum într-un muzeu, cum, un chip frumos de sus te urmãreşte: întrebã-l pe patron cine-a pictat tabloul sau cine a modelat torsul din bronz ce la picioare lângã bar, sclipeşte minunat. Tonitza, Guguianu, admiraţi şi gustul de-altãdatã al vieţii de boem puteţi sã savuraţi. Puteţi chiar sã citiţi despre abdicarea Regelui Carol al II-lea, sau poate Europei sã-i vedeţi hotarele de altãdatã sau poate viitorul în palmã sã învãţaţi a citi, oricum ar fi de Bal Mouk–ul de impresii veţi fi pe datã cuceriţi. Şi veţi dori sã reveniţi. Priviţi şi admiraţi dar mult mai bine ar fi sã-i treceţi pragul. Sã-mi spuneţi de v-a plãcut şi poate ne-om întâlni la un pahar de vorbã despre trecute vremuri cu doamne şi crai la drum de searã!

Eu ştiu de ce citesc, dar voi?

De ce citesc? Iatã întrebarea la care Libris.ro aşteaptã rãspuns din partea mea. Şi nu numai din partea mea. Sunt invitaţi sã rãspundã toţi cei pentru care, cartea nu reprezintã o completare esteticã a decorulului interior, ci o necesitate, o prelungire a nestâmpãrului spiritual fãrã de care nu îşi pot închipui propria existenţã. O zi fãrã sã citeşti, o zi în care sã nu deschizi nicio carte, o zi în care sã nu ai întrebãri şi deci nu vei cãuta rãspunsuri. O zi platã, fãrã gust şi fãrã miros, o zi în care marea ar sta nemişcatã cãci, dacã ar avea valuri ar trebui sã te întrebi: de ce? Şi ar trebui sã cauţi rãspunsul. Şi tu nu ai nicio carte! O zi în care timpul ar sta pe loc cãci, dacã s-ar scurge fie şi numai o singurã secundã, ar trebuie sã te întrebi de ce?. Şi tu nu ai cãrţi în care sã cauţi rãspunsuri! De ce ai ţine minte o astfel de zi în care nu ai întrebat nimic şi nici nu ai aflat nimic nou? Chiar de ce? Şi atunci realizezi cât de mult înseamnã în viaţa noastrã, cartea. Tipãritã, frumos legatã, cartea este un tovarãş de drum loial, rãbdãtor, dornic sã împartã cu tine tot ce ştie, fãrã ţâfne, fãrã supãrãri infantile, care te va urma oriunde vei dori, oriunde paşii te poartã şi în care, dacã vei vrea sã cauţi, vei gãsi toate rãspunsurile la întrebãrile tale.

Niciodatã nu poţi spune cã ai destule cãrţi, cãci ar însemna sã spui cã ai citi tot ce se putea citi. Spunem adesea ”omul potrivit la locul potrivit” dar cred cã la fel de bine ar suna “cartea potrivitã la momentul potrivit” cãci, pentru fiecare om existã cel puţin o carte, în care îşi regãseşte gândurile şi despre care nu de puţine ori spunem cã ne-a schimbat viaţa. Fie cã ne aşteaptã în rafturile bibliotecilor, fie cã vizitãm librãria online, trebuie doar sã ştim ce cãutãm şi cu siguranţã, undeva vom gãsi cartea mult doritã.

Şi pentru cã anticipând poate concursul acesta, am rãspuns acestei întreabãri, nu-mi rãmâne decât sã vã las sã citiţi postarea mea şi apoi sã-mi rãspundeţi: voi de ce citiţi? Sau poate:de ce nu citiţi?

 

Întâlnesc tot mai des tineri care se întreabã de ce ar trebui sã citeascã, de ce este necesar sã petreacã timp rãsfoind cãrţi, ce au de câştigat dacã vor citi. Scriam într-o postare mai veche despre îndemnul lui Miron Costin care, în “De neamul Moldovenilor” a spus: „Nu este alta mai frumoasă şi mai de folos zăbavă decât cetitul cărţilor…”, care mã cãlãuzeşte în permanenţã şi care alãturi de versurile lui Tudor Arghezi: “Carte frumoasă cinste cui te-a scris/ Încet gânditã, gingaş cumpãnitã;/ Eşti ca o floare, anume înfloritã/ Mâinilor mele , care te-au deschis.”, au constituit o permanenţã în viaţa mea.

De ce trebuie sã citim? Cum ne ajutã lectura? Ce înseamnã timpul petrecut încercând sã pãtrundem sensul gândurilor aşternute în paginile cãrţilor de toţi acei ce şi-au închinat viaţa scrisului?

Gândind la toate aceste întrebãri mi-am dat seama cã pentru mine viaţa este ca un puzzle uriaş alcãtuit dintr-un numãr infinit de piese, mai mari sau mai mici, (dupã cum cãrţile au mai multe sau mai puţine pagini), prin a cãror alãturare continuã, tenace şi rãbdãtoare, pe mãsura scurgerii timpului îi poţi cunoaşte întreaga frumuseţe şi profunzime.

Un om într-o viaţã cât poate cunoaşte? Câte lucruri poate experimenta? Câte locuri poate strãbate? “Omul mãsurã a tuturor lucrurilor” cum minunat spunea Protagoras, poate fi omniprezent sau a toate ştiutor? Greu de crezut! Dar stã în puterea lui sã înveţe mereu, sã încerce sã foloseascã toate cunoştiinţele dobândite de înaintaşii sãi pentru a progresa. Fiecare carte devine astfel o treaptã pe scara cunoaşterii. Fiecare treaptã urcatã înseamnã o altã perspectivã asupra vieţii. Cu fiecare carte pãşeşti pe noi meleaguri, cu fiecare carte întâlneşti oameni deosebiţi, cu fiecare carte lumea întreagã ţi se dezvãluie, cu fiecare carte înveţi sã visezi, cu fiecare carte orizonturi noi te cheamã.

Fiecare om are dreptul la cunoaştere, fiecare om are dreptul la educaţie. Însã nu poate fi vorba despre cunoaştere fãrã sã te apleci în mod continuu asupra cãrţilor în paginile cãrora s-a strâns întreaga cunoaştere a omenirii. Ştiinţã, istorie, literaturã, deopotrivã trecut, prezent şi viitor stau mãrturie a puterii gândirii umane. Devenirea fiecãrui om stã în profunzimea demersului pe care acesta îl face zi de zi sã-şi depãşeascã propria condiţie.

Citind poţi afla rãspunsurile pe care le cauţi.

Citind poţi învãţa unde sã cauţi rãspunsurile corecte!

În paginile cãrţilor sunt întrebãrile la care omenirea a cãutat rãspunsuri de mii de ani.

În paginile cãrţilor sunt rãsunsuri la întrebãrile tale de astãzi!

În paginile cãrţilor se aşterne toatã istoria omenirii.

În paginile cãrţilor omenirea îşi scrie astãzi istoria.

De mii de ani oamenii au gândit, au scris şi au lãsat urmaşilor învãţãtura dobânditã în timp, scrijelind în piatrã sau metal, pe papirusuri sau piele de viţel, pe hârtie sau pe mãtase, strânsã în biblioteci a cãror faimã a traversat timpul. Ei au considerat necesar şi important ca aceste cunoştiinţe sã nu se piardã. Cum ar fi fost astãzi omenirea fãrã strãdania lor ?

Cândva învãţãtura, scrisul şi cititul erau rezervate doar celor puţini, astãzi deşi teoretic este la îndemâna tuturor, din ce în ce mai puţini aleg sã citeascã. Deşi puterea stã în informaţie şi informaţia stã în cãrţi, cãutarea pare sã-i descurajeze pe cei mai mulţi. Drumul cel anevoios spre cunoaştere nu are sfârşit şi cei cel cunosc, apreciazã tocmai aceastã continuã cãutare care le prilejuieşte noi şi noi descoperiri.

Indiferent dacã este tipãritã sau în format electronic (recentele e-book-uri având un real succes), cartea trebuie sã ne însoţeascã permanent. Îndemnul atât de viu din “Testament “ de Tudor Arghezi, este poate ilustrararea cea mai bunã a ceea ce ar trebui sã fie aplecarea spre citit:

“Cartea mea-i fiule, o treaptã. Aşeaz-o cu credinţã cãpãtâi .”

…………………………………………………………………….

“Ca sã schimbãm, acum întâia oarã,

Sapa-n condei şi brazda-n cãlimarã”.

 

E cartea fiule o treapta

Iatã deci tinere, îndemnul meu: Citeşte! Citeşte! Citeşte! Îndrãzneşte sã visezi, sã cunoşti şi sã-ţi schimbi destinul, cãci lumea este din totdeauna doar a celor instruiţi ce ştiu ce vor, ce pot şi care luptã pentru a reuşi.

Iatã şi câteva din gândurile unor personalitãţi a cãror viaţã a fost închinatã cunoaşterii:

“Civilizaţia noatrã este suma cunoştiinţelor şi amintirilor acumulate de generaţiile care ne-au precedat .Andre Maurois”.

“ Bunul suprem şi singurul folositor este cultura. Orice om incult este propria sa caricaturã. Fr. K. W. Schlegel”.

“Cãrţile au format în mine …….sentimentul rãspunderii pentru tot rãul din viaţã, trezind şi o pioasã admiraţie în faţa forţei creatoare a raţiunii omeneşti. Adânc pãtruns de adevãrul credinţei mele, vã spun tuturor: iubiţi cartea, ea vã uşureazã viaţa, vã ajutã prieteneşte sã vã descurcaţi în vãlmãşagul pestriţ, furtunos al gândurilor, sentimentelor şi întâmplãrilor din viaţã; ea vã învaţã sã respectaţi omul şi pe voi înşivã, ea vã înaripeazã mintea şi inima cu simţãmântul dragostei pentru lume, pentru om. Maxim Gorki”

 

De sunt sau nu vreo 10 argumente ca sã citim,

Puţin conteazã cred, dar ştiu cã fãrã carte nu se poate.

Citiţi cu drag cãci, în paginile cãrţii poveşti s-ascund dar,

Multe-s adevãruri ştiute doar de cei care le-au scris.

De vreţi puterea minţii în viatã sã v-ajute,

Din cãrţi culegeţi multã-nvãţãturã

Ce de folos va fi o viaţã-ntreagã.

Citiţi aşa cum ar fi spus poetul: cu dragoste de ea, cu dor de viaţã!

 

Iatã de ce citesc eu! Şi nu uitãţi: v-aştept comentariile cãci am o listã lungã de cãrţi pe care-aş vrea ca Libris.ro sã mi le trimitã acasã şi poate argumentând împreunã, împreunã vom câştiga!

 

Psi-luneli – Înlãnţuiri

Un gând, o faptã, un vers, o poezie

Sunt toate strâns legate de fiinţa ta, ştii bine.

Mereu te port cu mine sã nu te uit, copile

Şi doar pentru cã astãzi, asa cum ştiu prea bine,

Prin tine eu voi merge de-a pururi mai departe.

Oriunde eşti, sã-ţi fie drumul uşor şi nimeni,

Sã nu te poatã abate din calea-ţi, cãci cu tine

Voi fi şi eu, la fel ca-n prima zi.

Voi sta, deşi departe, de pazã,

Sã nu-ţi fie cu lacrimi înecate, oricâte vise ai.

O viaţã am, dar vezi cã mii de vieţii ea poartã,

Şi toate doar un gând avurã peste ani: sã mergã mai departe!

Pe rând s-au tot zbãtut şi lumea la picioare

le-aşternut vremelnic, destinul, cum le-a fost.

Mai bine sau mai greu, dar tot nu renunţarã

Sã poarte peste timpuri un suflet nou,

Ce pentru fiecare a fost şi a rãmas,

Un dar, promisiune, durere şi speranţã,

Cã neuitaţi vor fi în şirul nesfârşit de vieţi ce vor apune,

 Inlãntuiţi de-a pururi prin dragostea de viaţã.

 

 Inlãntuiri de vorbe cu multe inţelesuri veti mai afla la psi.

Libris.ro îţi scoate cãrţile din wishlist şi ţi le trimite acasã!

Libris.ro îţi scoate cãrţile din wishlist şi ţi le trimite acasã! Iatã un anunţ care fãrã îndoialã îi bucurã pe toţi cei pentru care, cartea a fost şi a rãmas o prezenţã în viaţa lor.

Dacã îmi place sã citesc? Da!

Dacã îmi place sã scriu? Cu siguranţã, altfel blogul meu nu ar fi prins viaţã!

Dacã sunt cãrţi care încã aşteaptã sã fie cumpãrate şi la care încã visez? Ar fi grav dacã nu ar exista cãci abia atunci ar începe singurãtate mea spiritualã. Sã rãmâi singur cu viaţa ta, cu realitatea ta, cu trecutul tãu, cu lumea ta, e pãcat, cãci dinolo de toate sunt milioane de vieţi, de realitãţi, de poveşti, ce aşteaptã sã fie parte din existenţã ta.

Dacã sunteţi dependenţi de citit, vizitaţi librãria online şi veţi fi bucuroşi sã gãsiţi cãrţile dorite la preţuri ce nu vã vor lãsa indiferenţi. Cãrţi online, mai simplu nu se poate ! Faceţi-vã o listã lungã de titluri ce vã fac cu ochiul şi fãrã zãbavã anunţaţi-vã dorinţã de participare la concurs, postând anunţul pe pagina de http://www.facebook.com/libris.ro. Apoi treceţi la scris. Scrieţi conştiincios, cu simţire şi motivaţie cã de, scrieţi pentru voi, pentru cei ce vã citesc şi pentru juriu, ce vã va aprecia şi mai mult, cu mult mai mult dacã sunteţi sinceri. Şi corecţi gramatical. Şi în termenul anunţat. Şi vom mai vedea pentru ce. Numai scrieţi, cã doar aşa se va citi din ce în ce mai mult. Şi mai bine.

Şi nu uitaţi pledoaria pentru citit sã se bazeze pe cele 10 motive pentru care dupã pãrerea voastră, lumea ar trebui să citească. Sau mai bine zis sã nu se oprescã din citit.

Succes tuturor şi la cât mai mulţi cititori-comentatori, care sã vã ajute sã vã completaţi rafturile din bibliotecã cu titlurile din lista dorinţelor voastre literare.

Duzina de cuvinte – Dar

sursa

 

 

 

 

 

 

 

 

  

 

 

 

 

 

 

 

 

Dar din dar se face Rai, spune o vorbã înţeleaptã

Bine-ar fi dacã pe toţi ea ne-ar face deodatã

Mult mai buni şi mai atenţi la poveştile de viaţã

Ce roiesc în jurul nostru, fluturi albi cu chip serafic

Lângã lãmpi fãrã luminã, prizonieri fãrã cuvinte

Ai grãdinilor albastre cu destine infinite.

 

Fãrã chip şi fãrã vorbe, se rotesc ameţitor

In hipnotica poveste a mãreţului amor

Ce involuntar cuprinde la un ceas târziu de searã

Toţi aleşii sorţii noastre, fãrã ca mãcar sã simtã

Cã rãmân fãrã suflare în genunchi, înlãnţuiţi.

Intr-o ultimã chemare spre iubire. Dar eu simt,

 

Cum un anotimp, soseşte, plin de seve şi de viaţã

Intr-o dulce dimineaţã când din vise m-am trezit

Şi privind în jur alene, dupã seri cu-albastre gânduri

Am simţit cum dintr-o datã, viaţa este mult mai bunã

Dacã soarele rãsare şi îmi lumineazã drumul

Dãruindu-mi iar speranţã şi cãldurã în priviri.

 

Deci cu multã-ngãduinţã eu vã rog sã lecturaţi

Şi cu vorbe nu prea aspre la sfârşit sã criticaţi,

Darul meu pentru cei care, scriu mereu tot alegând,

Din noianul de cuvinte numai douãsprezece, vrãjite

Şi cu ele croşeteazã versuri, fraze potrivite

In postãri cât mai frumoase, ce la psi le veţi gãsi!

 

 Scorpio, vavaly, alma nahe, La Fee, anacondele, tibi, dor, lili3d, abisuri, Dia na, DJ