De vorbã cu Maya

 
Ca sã vezi ce întâmplare, azi cu mâţa m-am certat
Pe-o bucatã de cãrniţã ce în fiert tocmai a dat!
Miaunã cu disperare şi mã ceartã cã nu-i dau
O bucatã cât de mica din ciolanul afumat!
Eu îi spun sã stea cuminte, când e gata mâncãrica
O sã-i dau o bucãţicã cât o nucã, atâtica !
Dar, mâţuca supãratã, cu codiţa ridicatã
Mã priveşte lung, şãgalnic şi pãşind cu paşii moi
Dã ocol la crãticioarã şi-mi şopteşte mai apoi:
“Eu cãrniţa cu pricina, mã gândeam sã o mãnânc
Dupã ce se lasã seara, ca sã fie mai plãcut!
Dupã ce te-ai dus la nani şi-ai lãsat-o la rãcit
Cã sã nu mã doarã burta sau tu crezi cã m-am prostit?
Sã aştept sã-mi dai tu mie, ce visare te-a cuprins
Speri cã mâine crãticioara plinã tu ai sã gãseşti
Şi poftindu-mã la masã, bucãţica sã-mi serveşti?
Tu sã ştii cã-n seara asta, eu cãrniţa mi-o voi lua,
De îndatã ce stãpãnã, somnul geana ţi-a îngânat!”
 
Maya

Maya

Duzina de cuvinte – De Dragobete

vis de primavara
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
Mãine-n sat e sãrbãtoare şi de vuiet plin e satul
Cãci din deal coborã veste: mâine vine Dragobete!
Freamãtul de veselie stã sã umple ulicioara
Unde fetele grãbite se întreabã ce sã facã
Cãci sfiala le opreşte sã-şi arate nerãbdarea!
Toate ar vrea sã treacã seara mai degrabã,
Şi sã vie Dragobete, sã le strângã-n braţe tare
Şi sãrutul sã li-l fure.
Doar Ticuţa, stã deoparte, parcã nici nu bagã-nseamã
Zbaterea atâtor fete de a fi cât mai frumoase.
Pare a fi nepãsãtoare, stã pe gânduri, fãrã grabã
Urcã dealurile-abrupte cu boneta albã-n mânã
Şi se-ndreaptã cãtre casã, tot visând la al sãu mire.
Mâine oare o s-o prindã şi ţinând-o strâns de mânã
O sã-i fure sãrutarea ce va spune tuturor
Taina lor cea mai frumoasã, ce-au ştiut-o doar ei doi?
Tot gândind cu glas şoptit, nici nu simte când distanţa
Ce pãrea cã-n seara asta o desparte de iubit
Dispãru şi dintr-o datã printre gene ea-l vãzu:
Sta în drum privind-o lung şi cu drag,
Cãci albe pãsãri o-nsoţeau ca pe-o mireasã
Şi spuneau cu mii de glasuri:
Mâine vine Dragobete şi va fi şi el cu tine!
 
 Au mai scris cu 12 cuvinte: tibi, psi, Mitzaa . carmen pricop . tibidoi . Vero . anacondele . Gara pentru doi . La Fee . Carmen DJ . scorpio . dor . lili3d .
 

Teatrul de varã din Parcul Bazilescu

teatrul de vara din parcul BazilescuParcul Bazilescu situat în cartierul Bucureştii-Noi, din sectorul 1, reprezintã unul din cele mai vechi parcuri din Bucureşti. Parte a moşiei Mãicãneşti-Grefoaicele deţinutã de prof. Nicolae Basilescu, parcul a fost amenjat în jurul anului 1898. Parcul aşa cum este în prezent a fost amenajat în anii ’50, în cuprinsul sãu fiind amplasate Teatrul de varã inaugurat cu prilejul Festivalului Mondial al Tineretului si Studentilor din anul 1953 şi o filialã a Bibliotecii “Dimitrie Bolintineanu”, fiind cunoscut ca Parcul Nicolae Bãlcescu.
Parcul BazilescuAm revãzut de curând parcul şi trebuie sã recunosc cã m-a surprins plãcut strãdania autoritãţilor, astfel încât deşi iarnã, aleile m-au întâmpinat curate şi urmând traseul şerpuit al şotronului desenat pe asfalt, am gãsit locurile de joacã frumos amenajate ce îşi primeau micuţii oaspeţi. Bãnci, mese de ping-pong, terenuri de sport, ronduri de flori, coşuri de gunoi, toate frumoase, dar teatrul de varã parcã este rupt dintr-un film de groazã.
Teatrul de varaPuternic degradat, cu tencuiala cãzutã, cu tavanele bolţilor din care se pot desprinde în orice moment bucãţi, aşa cum te avertizeazã panoul amplasat în apropierea edificiului, cu amfitetrul nãpãdit de buruieni, înconjurat de gardul ce pune oprelişte oricãrei încercãri de apropiere şi pãzit de câţiva câini pripãşiţi dar conştiincioşi la datorie, frumosul edificiu din copilãria mea, pãrea mai degrabã un templu al nepãsãrii din jungla post-decembristã.
 teatrul de vara din parcul BazilescuL-am privit cu tristeţe şi dându-i ocol am lãsat amintirile sã-mi invãdeze gândurile şi am încercat sã mi-l reamintesc aşa cum arãta în anii opilãriei mele. teatreul de vara din parcul BazilescuEste greu sã înţeleg de ce aratã astfel acest edificiu deşi este unic în aceastã parte a oraşului şi ar fi putut gãzdui în toţi aceşti ani spectacole sau serbãrile şcolare ale elevilor, aşa cum a fãcut-o în anii de dinainte de 1989. Parcul este frumos, dar cum toate aleile duc spre Teatrul de varã sau mai bine zis cãtre ceea ce a mai rãmas din frumosul edificiu, cred cã ar fi momentul sã i se redea acestuia funcţionalitatea şi totodatã sã se întregeascã astfel frumuseţea parcului, ciuntitã de imaginea dezolantã a teatrului de varã.
 

                                                                                                                                      

Duzina de cuvinte – Inelul zânelor

 Zâneleinelul
                             
 
 
 
 
 
 
 
 
 
Mai ştiţi jocul copilãriei :Ineluş învârtecuş, pe-al cui deget încãpuşi?
 
L-aţi jucat, aţi câştigat sau inelul cãutat,
S-a ascuns de voi tiptil, pe alt deget delicat?
Cãci inelul jucãuş n-are stare nici un pic
Si pitindu-se mereu, tot fugind din mânã-n mânã
A ajuns la mine-acum ca sã-mi spunã: Noapte-Bunã!
Somn uşor, vise plãcute, fãrã teamã tu sã stai
Cãci la vremea potrivitã voi veni la tine iar,
Sã m-aşez pe al tãu deget fãrã nicio-mpotrivire
Nimeni alta nu-i ca tine, Zânã a noptilor cu har!
 
Si inele au mai adunat si: carmen pricop, psi, tibi, anacondele,

Sâmbãta cuvintelor rãtãcite

In dimineaţa zilei în care, vremelnic te-ai oprit.
Ca sã privesti în juru-ţi la timpul nesfãrşit,
Desprinse dintr-odatã, din cerul prea înalt,
Cad lacrimi clare ca picuri de smarald.
Balans şi echilibru, nici vorbã de blazare,
Doar nişte nestemate-s, desprinse de la soare.
Atunci privind în juru-ţi la ploaia lucitoare
cu exigenţa celui ce stie a lumii tainã,
Ai scos din buzunar cheiţa fermecatã,
Si-ai dezlegat pe datã a cerului podoabã
Dând astfel strãlucire şi blândã împlinire,
Acestui anotimp cu vise de mãrire.
 
Si tot cu 12 cuvinte au scris si: psi, vero, tibi, anacondele, carmen pricop, dictatura justitiei, scorpio, La Fee, cita

Oraşul curcubeu

Cartierul Tudor Vladimirescu

Cartierul Tudor Vladimirescu

Nu, nu este vorba despre vreun oraş misterios ascuns în jungla îndepãrtatã sau prin cine ştie ce colţ de lume. Oraşul – curcubeu care m-a fãcut sã scriu aceste rânduri nu este altul decât multiubitul meu Bucureşti şi care de ceva timp îşi reface faţadele atinse de trecerea anilor. Pânã aici nimic special deja suntem obişnuiţi cu schelele înãlţate la tot pasul dar, trebuie sã recunosc cã încã nu m-am lãmurit asupra unui aspect: deşi refacerea lor nu a fost dictatã întotdeauna de mult mediatizata operaţiune de izolare termicã a faţadelor, existând situaţii în care a fost doar o operaţiune impusã de starea avansatã de degradare, totuşi rezultatul final uneori este departe de ceea ce am putea numi o acţiune reuşitã de restaurare a aspectului iniţial al imobilului. Nu o fi fost prea grozav aspectul iniţial al multor blocuri construite cu mulţi ani în urmã, dar nici ceea ce se poate vedea pe unele strãzi din oraş nu-ţi dã altã posibilitate decât sã te întrebi dacã nu cumva era mai bine fãrã noile “retuşuri”. Vorba aceea, nu toate operaţiile estetice au un rezultat fericit: depinde de “materialul clientului” dar şi de specialist. Iar eu mã tot întreb: cine sã fie “specialistul” care avizeazã toate aceste schimbãri de “look citadin” astfel încât, bãtrânul oraş, pare cã trece prin toate chinurile creaţiei Pãlãrierului nebun? Cine dã undã verde tuturor acestor alegeri care mai de care mai fanteziste, o fi cineva care pune cap la cap toate aceste propuneri de refaceri de faţade, astfel încât mãcar o stradã, de la un capãt la altul, sã semene a ceva?

Recunosc cã unele cvartale de locuinţe nou refãcute îmi plac datoritã alegerilor fãcute privind culorile sau a unitãţii aplicãrii acestor lucrãri, astfel încât rezultatul final deşi departe de aspectul iniţial, nu este totuşi menit sã-mi trezeascã sentimente de revoltã sau sã mã şocheze, vizual vorbind. Cine strãbate Calea Griviţei de la Gara de Nord pânã la Piaţa Mureş, se va bucura de aspectul vesel şi luminos al faţadelor reabilitate, care reuşesc sã se constituie într-o imagine cât de cât unitarã, fãrã sã supere privitorul şi care rãmâne preferata mea.

Totuşi rãmâne întrebarea: nimeni dintre cei care chiar ar trebui sã-şi dea cu pãrerea şi ar avea şi compeneţa sã aprecieze ceea ce ar trebui respectat astfel încât oraşul sã nu devinã celebru ca fiind “oraşul-curcubeu”, nu trãieşte în acest oraş? Sau nu locuieşte prin vreun bloc proaspãt “vãpsit”? Toţi sunt mulţumiţi de rezultate sau locuiesc în alt oraş şi astfel nu trebuie sã treacã zilnic pe lângã operele de artã citadinã? Cei care coboarã pe bd. Banu Manta vor fi întâmpinaţi de toate culorile curcubeului: blocuri mov, roz, vernil sau bej, toate stând umãr la umãr fãrã supãrare sau rivalitãţi. Nu spun cã ar trebui sã fie totul tern, dar parcã nici aşa o “diversitate în unitate” nu prea mã face fericitã!

Îmi aduc aminte de comentariile multora, de altfel foarte pertinente, fãcute cu ani în urmã când blocurile din Calea Rahovei au cãpãtat faţade noi care mai de care mai colorate. Dar cât de mult sau schimbat lucrurile de atunci? Atunci vorbeam de Calea Rahovei dar astãzi putem sã vorbim de blocuri din toate cartierele! Dacã este sã fiu dreaptã trebuie sã spun cã parte din blocurile reabilitate de pe Calea Rahovei au cãpãtat astazi faţade noi în culori discrete care mi-au fãcut plãcere sã le privesc. Deci se poate!

Şi pentru cã am fãcut un tur prin oraş, am sã vã las sã admiraţi câteva din “culorile” oraşului surpinse de mine, lãsând loc viitoarelor instantanee de prin cartierele în care încã nu am ajuns. Poate aveţi şi voi ceva de spus? Ceva imagini inedite?

DSC07053 DSC07051

 

Un tramvai numit dorinţã

Tramvai Thomson-HoustonNu, nu este vorba de celebra piesă scrisă de Tennessee Williams ci de dorinţa oamenilor de a scurta distanţe şi de modesta mea pasiune pentru tramvaiele pe care le-am întâlnit prin peregrinãrile mele prin ţarã sau prin strãinãtãţurile prin care am ajuns. Atât câte au fost cãci, deşi tramvaiele mi-au atras atenţia de mai mulţi ani prin diversitatea modelelor, recunosc cã m-am hotãrât relativ recent sã le urmãresc “traseele” urbane pe unde mã poartã paşii.

Mai vechi sau mai noi, de import sau autohtone, tramvaiele au reprezentat mereu parte din viaţa oraşului. Cu cai, electrice, cu platforme descoperite sau modernele creaţii ale zilelor noastre, tramvaiele odatã ce au pornit la drum nu s-au mai oprit pânã astãzi. Şi nu sunt puţini anii dacã ne gândim cã primele tramvaie cu cai au apãrut pe strãzile Bucureştilor cam pe la 1870 iar cele electrice cam pe la 1894. De atunci, mereu modernizate, ele au cucerit tot mai mult strãzile oraşului, astãzi lungimea liniilor de tramvai atingând aproape 143 km.

Probabil cã interesul meu pentru tramvaie a început în anii în care, locuiam în cartierul Pajura, cartier ce nu avea altã legãturã cu “oraşul” decât tramvaiul care circula pe bd. Bucureştii-Noi. Astfel, pentru ani buni, dacã doreai sã ajungi în oricare parte a Bucureştiului, erai obligat sã iei tramvaiul: 30 de bani biletul la clasa I şi 25 de bani biletul al clasa a II-a. DSC02630Urcai frumos în tramvai pe la uşa din spate, dãdeai banii taxatoarei care-ţi întindea biletul. Coborârea era pe uşa din faţã ca sã nu împiedici accesul celor ce urcau şi trebuiau sã plãtescã.

DSC02636Poate cã modele de atunci nu ar câştiga astãzi vreun premiu de eleganţã, erau zgomotoase, cu scaune de lemn şi neîncãlzite iarna, dar circulau şi şi-au fãcut datoria fie varã, fie iarnã. DSC02626Drumul meu la bunici însemna în primul rând sã merg singurã cu tramvaiul sau cel mult cu sora mea mai mare, vã daţi seama ce rãsfãţ: mergeam pe jos pânã la tramvai, apoi luam tramvaiul 4 staţii şi iar pe jos pânã la bunici şi apoi din nou spre casã. Fiecare nou model care apãrea pe strãzile oraşului era un un prilej de bucurie ce  musai trebuia sãrbãtorit cu o plimbare. Au apãrut modele ceheşti, mai mici, mai mobile şi care aveau câte 2 posturi de conducere, modele articulate, executate în ţarã dar şi cele care au fost aduse din Germania la mâna a doua şi care au circulat în Bucureşti pentru o scurtã perioadã de timp, dupã revoluţie.

DSC02644

Astãzi tramvaiele care strãbat oraşul sunt departe de suratele lor care la sfârşitul secoului XIX fãceau deliciul bucureştenilor, DSC02631cel mai nou model fiind prezentat la inaugurarea Pasajului Basarab, alãturi de bunicul sãu modelul Thomson-Houston 1927, realizat de Atelierele Centrale ale Societãţii Comunale a Tramvaielor Bucureşti şi restaurat de R.A.T.B.

DSC02640

Cred cã era firesc sã nu ratez aceastã ocazie şi iatã-mã pentru câtevã clipe dând semnal de plecare garniturii sau aşteptând sã dau bilete cãlãtorilor.

Şi cum in drumurile mele prin ţarã şi prin lume am întâlnit adeseori cu liniile de tramvai, am încercat sã surprind farmecul oraselor şi al tramvaielor lor, cãci nu am gãsit douã oraşe în care sã circule acelaşi model de tramvai fie el mai vechi sau mai modern .

Duzina de cuvinte – Eterna dilemã

Apus

Apus

Se spune cã lumea a fost creeatã în 7 zile. Au fost 7 zile lungi sau mai scurte, mã întreb mereu, cãci îmi pare cã a trecut o eternitate de când Soarele rãsare şi apune cu eleganţã peste întinderile nesfârşite.
Desigur a fost necesar sã treacã mult timp pentru ca omenirea sã-şi gãsescã echilibrul în mersul fragil al existenţei sale atât de enervant de banalã, dar ce altã explicaţie poţi gãsi când vrei sã înţelegi de ce şi cea mai academicã exprimare a unei opinii legatã de acest subiect nu-şi gãseşte ecou în mintea omeneascã.
Care sã fi fost prima zi? Intr-un elan de generozitate m-am gândit sã-i las zilei Luni acest drept deşi nimic nu o îndreptãţeşte a primi acest dar. Nu este nici mai luminoasã şi nici mai generoasã şi nu are mai multe ore drecât suratele sale!
Poate cã a fost Joi? Sau poate Sâmbãtã! Ştiţi jocul portocalelor? De ce una şi nu douã? Deci de ce Luni şi Miercuri? De ce Joi şi nu Vineri?
Eu nu ştiu, cãci nu am o memorie de elefant sã pot sã-mi amintesc vreo explicaţie şi pentru cã nu am altã propunere, las zilele sã-şi ţinã singure ordinea cã de, nu sunt de azi de ieri şi trec la cea de-a doua “problemã”: eclipsa.
De ce a fost nevoie de ea? Ce sforãrii grozave s-au tras pânã şi în elita cereascã dacã a fost nevoie sã se decreteze necesitatea unei asemenea mãsuri! Sfântã întunecare! Abilã manevrã de a pune în umbrã pe cel mai slab de înger!
Ce amibiţii celeste s-au pus în mişcare printre astre pentru ca pânã şi în cercul ermetic al sferelor sã fie nevoie din când în când, pentru a se da satisfacţie unora sau…..altora (a se citi Lunã sau Soare), sã se apeleze la interpuşi. Noroc cu inventivii pãmânteni cãrora nu le-a luat prea mult timp pânã sã-şi poatã arunca din nou privirile agere cãtre stele şi lãsând la o parte basmele cu vârcolaci, au gãsit rãspuns la toate:
 
Mãreţe astre,
Noi n-am vrea sã stãm în cale nimãnui,
Nici Soarelui, nici Lunii, nici stelelor mãcar!
Dar ce sã-i faci, când asta ne e soarta,
Sa fim mereu iscoditori, la drum mereu porniţi,
Sã urmãrim cu ochi avizi a Lunii cale
Şi Soarelui sã vrem sã-i ţinem de urât!

Au mai scris pe aceeaşi temã: psi,anacondele, Carmen Dj, scorpio, La fee, d’agatha, lili3d, dordia na, Carmen

Klagenfurt Minimundus – cu lumea la picioare

Guliver in Minimundus

Guliver in Minimundus

Despre parcul care adãposteşte o lume în miniaturã – Minimundus, din oraşul Klagenfurt, recunosc cã am aflat doar în momentul în care, ne-am hotãrât sã vizitãm sudul Austriei, alegând astfel sã strãbatem Carintia în drum spre Gratz. Primul oraş care mi-a atras atenţia a fost Willach, declaratã de altfel capitala spiritualã a Carintiei. Oraş cu o istorie veche, te primeşte în piatã centralã cu o zonã pietonalã plinã de clãdiri din perioada Renaşterii frumos restaurate, strãjuite de impunãtoarea Bisericã Sf. Jacob a cãrei istorie coboarã pânã în secolul 14.

Dar frumuseţea deosebitã a acestui oraş aşezat pe malul raului Drava, este imbrãţişarea pe care munţii o dau lacurilor în cãror ape, unde ca nicaieri în altã parte am vãzut  scãldându-se oameni şi lebede laolaltã. Peisajele sunt superbe cu trasee special amenajate pentru cei care vor sã se recreeze în mijlocul naturii, avand marcaje ce semnalizeazã gradul de dificultate al traseului, locurile de popas sau unde se gãseşte apã de bãut, te fac sã-ţi doreşti sã revii .

Picture1 083

Am lãsat în urmã aceste locuri minunate şi popasul noastru în capitala Carintiei Klagenfurt, ne-a oferit surpriza care ne-a aşezat, poetic spus, lumea la picioare: Minimundus. Parcul ce adãposteşte reproducerile în miniaturã a celor mai cunoscute construcţii dar şi modelele la scarã a unor nave sau trenuri celebre, ne-a fãcut sã ne simţim din nou copii, cãci ce poate sã te facã mai fericit decât sã fii, pentru câteva ore Guliver in ţara piticilor.

Inaugurat în anul 1958, parcul Minimundus adãposteşte peste 150 de reproduceri miniaturale ale constucţiilor celebre din toatã lumea printre care, cea mai frumoasã mi s-a pãrut a fi desigur Mânãstirea Curtea de Argeş. Am trecut apoi agale pe sub Turnul Eiffel, m-am închipuit spectator la Opera din Sidney, am dat ocol Turnului Londrei şi am admirat Casa Mila din Barcelona “La Pedrera” şi catedrala “Sagrada Familia” din Barcelona, operele celebrului Gaudi. Am revãzut Catedrala San Marco şi Turnul cu ceas din Veneţia, am încercat sã aflu misterul Turnului înclinat din Pisa ce strãjuie neclintit bãtrânul Dom; am escaladat muntele spre castelul Neuschwanstein şi m-am odihnit în piaţa Bisericii Sf. Petru din Roma. Parcul îţi furã uşor câteva ore din timpul alocat oraşului, dar m-am bucurat de fiecare clipã petrecutã aici şi poate cã voi reveni cândvã în aceastã lume miniaturalã.

Pato vreau tricoul!

Dragã Pato,

Trebuie sã recunosc cã mi-am bãtut ceva capul în cãutarea cuvintelor cu care sã-mi câştig tricoul. Sigur o idee a fost sã-mi prind pe umeri o pancartã pe care sã scriu cu litere cu litere de-o şchioapã “ PATO VREAU TRICOUL!” şi pânã la ora închiderii concursului sã bat pas de defilare pe sub ferestrele tale. Asta dacã aş ştii unde! Recunosc cã este cam frig pentru astfel de acţiuni revendicative, aşa încât a trebuit sã mã reorientez. Repede! Partea asta cu reorientarea mi-a plãcut întotdeauna: cum simţim cã nu putem face o activitate, nu-i nimic, ne reorientãm spre alta şi mergem mai departe! Iar eu am mers pânã la Craiova, cãci de acolo mi-am cumpãrat acum …ceva timp, o frumuseţe de pantofi sport albi, cu dungã roz care parcã spuneau din raft: du-ne la Bucureşti! Şi duşi au fost!

De atunci au vãzut ei multe meleaguri cã doar de aceea i-am cumpãrat, sã-mi facã drumurile prin ţarã mai plãcute. Apropo: ţara noastrã meritã cutreieratã la pas, este atât de frumoasã şi de aceea a apãrut blogul meu ca o chemare la drumeţii care sã deschidã ochii lumii întregi cã aici sunt locuri în care nu timpul a stat pe loc, ci oamenii au pãstrat locurile ca în timpurile de altãdatã. Şi nu este puţin lucru. Cãci, deşi nu timpurile sunt sub om, ci omul este sub timpuri (gândirea sta profundã nu-mi aparţine dar tare îmi place), pentru noi oamenii acestor meleaguri a fost mereu o datorie sã pãstrezi ceea ce ai, sã împarţi cu cei dragi şi sã laşi celor ce vin dupã tine. Iar eu cred cã se poate dacã anul acesta şi în anii urmãtori, vom rãspunde din ce în ce mai mulţi la chemarea de a face curat într-o zi sau poate de a planta un pom sau poate la a marca nişte poteci. Şi pentru cã în anii trecuţi am purtat acest tricou,

Eu si vechiul tricou

Eu si vechiul tricou

m-am gândit cã poate dupã ce-mi vei admira frumuseţea de pantofi sport,

Albi, cu dunga roz

Albi, cu dunga roz

sigur vei avea inspiraţia de a gãsi imprimeul care sã se asorteze perfect cu ei. Nu de alta, dar anul acesta, trebuie sã mã prezint la acţiune cu un tricou nou. Original, cum nimeni nu mai are!

PATO VREAU TRICOUL!! Ai inimã sã nu-mi împlineşti dorinţa? Uite ce inimã frumoasã are pânã şi cutia de pantofi!

Postarea participa la concursul „Be creative!”

Previous Older Entries