Duzina de cuvinte – Despre vitejie

 

 

sursa google

Stana, stã stanã de piatrã

Lângã şura de pe deal

Unde Bot, un boţ de mâţã

A fãtat cinci pui vãrgaţi.

Îi priveşte farã grabã

Şi în râs pufneşte ea,

– Hei, te-ai ras pe bot cucoanã!

Motãnei ai vrut? Îi ai!

Haide, scoalã şi priveşte-i,

Sunt ai tãi şi cum simt eu,

Pânã când s-or face mari

N-ai sã pleci în preumblare

Peste garduri, la motani!

Stana ia în şorţ pisoii,

Şi pornirã-ntr-o plimbare

Între şura pãrineascã

Şi o lume de mirare.

Şui se uitã ei la Soare

Şi un simţ le spune clar,

Lumea asta-i minunatã

Dacã te încrezi în ea!

Un tipar ne spune însã

Cã pisica prinde şoareci

Şi atunci ca sã-i gãsim

De la sân de mâţã blândã

Noi acum o sã pornim.

Ros un pic de îndoialã

Stã pisoiul cel mai mic,

Tot privind la Stana care

Cu privirea-n zãri pierdutã,

Se gândea la un amic.

Şi atunci, îşi spuse singur:

– E senilã! Am plecat!

Vã salut pe toţi prieteni,

Eu de-aicea m-am cãrat!

Am plecat în lumea mare

Unde-s şoareci mai de soi

N-am sã stau mereu la şurã

Sunt de rasã, nu-s ca voi!

Am vreo douã dungi mai late

Şi codiţa e mai lungã,

Mã gândesc c-oi fi vreun tigru

Prefãcut în mâţã blândã!

Ascultând ce spune puiul,

Mâţa-mamã a zâmbit, 

Cãci ştia cã vine ceasul

Sã-l pofteascã la …lãptic!

Şi deşi e fãrã fricã

şi viteaz fãrã pereche

ştie mama cã puiuţul

vã mai sta acas-o vreme!

 

Gros, un mâţ bâtrân priveşte

Puii ce la joc s-au prins

Şi gândeşte: cum e viaţa

Trece iute, ca un vis!

Morala : Nu vitejia vorbelor te face din copil, bãrbat.

 Am dres cum am putut busuiocul cãci am copiat greşit cuvântul gros şi am folosit doar ros în postarea mea şi rezultatul s-a vãzut.

Iar duzina de cuvinte ce la joacã ne-a chemat cu, cuvinte sâsâite

vã aştepatã cuminţicã pe la psi sã colindaţi!

Biblioteca bloggerului român

Chinezu spune cã întrebarea sa preferatã “ce rost mai are să citim, cu ce ne ajută pe noi cărţile?“ adresatã invitaţilor din emisiunea sa Brandu’ lu’ Chinezu’ reuşeşte aproape întotdeauna sã-i facã sã se fâstâceascã, nefiind siguri cã au rãspunsul la ei. Nu cã nu ar citi, dar pare o întrebare-capcanã la care sunt doar câteva rãspunsuri corecte. Ezitã sã rãspundã probabil gândindu-se cã nedând rãspunsurile aşteptate, se vor face de râs, ascultãtorii taxându-i mai apoi, când se vor aştepta mai puţin.

Şi totuşi nu este vorba despre o întrebare cu rãspunsuri prestabilite de vreo instituţie sau autoritate, nici vorbã. Fiecare ar trebui sã aibã propriile rãspunsuri, asta în cazul în care nu ar fi suficiente decât trei cuvinte: “eu nu citesc!”. În acest caz ar fi inutil sã încerci sã afli de ce, cãci rãspunsurile pot fi tot atât de variate ca şi cele ce justificã cititul.

Aşadar, eu citesc pentru cã sunt curioasã, citesc pentru cã doar astfel simt cã reuşesc sã trec bariere de timp şi de spaţiu. Citind învãţ cum sã trãiesc într-o lume care nu ştiu dacã mã aştepta, dar care sigur ar putea deveni mai bunã dacã voi înţelege ce este bine şi ce este rãu. Citesc pentru a ştii ce sã nu fac pentru cã este greşit şi aş putea sã rãnesc, citesc pentru a afla ceea ce alţii ştiu deja şi astfel sã nu fiu obligatã sã descopãr roata de câte ori trebuie sã merg mai departe. Sunt atâtea rãspunsuri la aceastã întrebare şi singura problemã ar fi doar aceea de a pune pe primul loc pe cea care îţi este cea mai aproape de inimã în acel moment.

Sunt momente în viaţã când cartea rãmâne nedeschisã mai multe zile, dar ar trebui sã nu devinã o stare permanentã. Sunt perioade în decursul vieţii când toatã atenţia şi toatã energia ne sunt atrase de alte activitãţi, fireşti chiar dacã nu sunt atât de “intelectuale”, dar dacã ulterior timpul reintrã în patrimonial nostru absolut, fãrã fãrâmiţãri şi fãrã reproşuri, atunci trebuie sã ne reluãm dialogul cu cartea.

Cartea este un prieten devotat care nu se va supãra dacã nu îl vizitezi strict de trei ori pe sãptãmânã, nu se va destãinui altora atunci când tu prea obosit fiind, vei lãsa lectura pe seara urmãtoare şi nici nu va fugi de pe raft de câte ori vine o trupã nouã sã cânte în oraş.

Cartea este un prieten tãcut, dar cum îi deschizi inima, adicã coperţile, nu vei putea sã-i opreşti şuvoaiele de cuvinte ce te vor potopi pânã când, ochii şi inima iţi vor fi plini de poveste.

Cartea este un prieten liniştit, dar ce aventuroase cãrãri te îndeamnã sã strãbaţi!

Cartea este un prieten distrat şi vesel ce te ajutã sã descoperi cã oamenii nu sunt întotdeauna ceea ce par a fi.

Cartea este un prieten hotãrât şi plin de sfaturi mereu gata sã te ajute când te împotmoleşti în hãţisul ştiinţei.

Mai are rost intrebarea: oare cu ce mã ajutã cartea? Sã fiu mai bunã, sã ştiu mai multe, sã înţeleg lumea şi oamenii. E puţin? E mult? Nu ştiu dar continui sã citesc. Şi pentru cã anul 2013 a fost un an ce m-a rãsplãtit pentru cã citesc şi iatã câteca din cãrţile pe care le-am citit:

 

– Omar cel orb – Daniela Zecca-Buzura

– Jurnalul Annei Frank;

– Calea spre credinţã – Regina Noor;

– Dimineaţã pierdutã de Gabriela Adameşteanu

– Amintiri din pribegie de Neagu Djuvara;

-….sã ucizi o pasãre cântãtoare de Harper Lee

– Arta Compromisului de Ileana Vulpescu.

– Spovedanie pentru învinşi – Panait Istrati

– Ţãri de piatrã, de foc si de pãmânt – Geo Bogza

– Constandina, Uruma, Ce mult te-am iubit – Zaharia Stancu

– Perla – John Steinbeck

– Charlie şi Fabrica de Ciocolatã – Roald Dahj.

 

 Poate vã tenteazã ideea a face un top 10 al cãrţilor citite în anul care a trecut şi atunci intraţi şi voi în jocul pornit de Cristi completând astfel biblioteca bloggerului român, oriunde s-ar afla.

Miercurea fãrã cuvinte – vis de iarnã

cuvintele lipsesc dar gasiti imagini graitoare la Carmen

Psi-luneli – mãr-mãruţ, mãruţule!

M-am gândit şi rãzgândit care mãr e mai de preţ?

Mãrul Albei ca Zãpada cã-i ofertã douã-ntr-unul

Sau mai fain îi cel de aur cã-i mai rar şi bun la toate?

Zãu de pot sã mã decid cãci grozave-s amândouã,

Fac minuni printre poveşti şi le vreau, iar de se poate

Sã rãmânã doar la mine, nimeni dar sã nu mai aibã

Mere din poveşti venite, pline de puteri vrãjite,

Unicate minunate şi prin lume-mprãştiate !

Sã vedem cum este mãrul ce primi frumoasa Albã

De la cruda Impãrãteasã ce vroia s-o vãdã …latã!

Roşu, mare, sãnãtos mãrul cel cu vino-ncoa

(Jumãtate vreau sã spun, cã ajung şi-n partea rea)

Îi plãcu frumoasei noastre şi-o tentã dintr-o privire

Fãrã sã gândeascã Alba cã ce-i rosu şi frumos

Nu-i doar dulce cãci vezi bine poate fi şi veninos!

Despre partea otrãvitã ce menitã îi era,

nu putem sã spunem multe, doar atât,

a meritat investiţia fãcutã cãci, frumoasa a ….muşcat!

şi cum spune şi povestea latã a cãzut pe loc

şi a stat aşa prinţesa, toatã iarna într-un bloc!

De cleştar ce-i drept, pãzitã fiind de cei şapte pitici,

Pânã când în primãvarã, Prinţul aşteptat veni.

Merele de-atunci se spune, exilate au fost pe veci

Din ţinutul fãrã nume, unde Albã ca Zãpada şi cu Prinţul ei iubit

Au zvonit cã cine mere are, fi-va-ndata izgonit!

A rãmas Mãrul de Aur sau mai multe ori fi fost?

Nu-s convinsã de sunt bune dar, de minuni or şti sã facã

Cum poveştile ne spun şi toţi cred farã-ndoialã

Mã gândesc sã plec în lume poate, poate le gãsesc!

Şi atunci când le-oi avea, mã întorc din nou la voi

Sã vã spun cum fuse drumul pân’ departe şi-napoi!

sursa google

 

Despre alte merişoare,

Şi mai dulci şi mai acruţe,

Vã poftesc sã daţi navalã

Pe la club, cã-s mult mai multe !

Semn spre carte – Mi-ar plãcea sã-mi fie prieten …..Tom Sawyer

 

Pe Sonia am cunoscut-o virtual desigur, datorita concursului organizat de Libris.ro “De ce citesc?” . Am descoperit un om pentru care cartea, cititul înseamnã bucurie, înseamnã cunoaştere, înseamnã relaţii între oameni, într-un cuvânt, înseamnã viaţã.

            Suntem mulţi cei care iubim cartea dar trebuie sã recunoaştem cã nu suntem la fel de mulţi cei care într-un fel sau altul avem iniţiative şi gesturi menite sã aducã cartea mai aproape de cei care o iubesc. Sonia prin campania sa  Semn SPRE carte s-a dovedit a fi unul dintre acei iubitori ai cãrţii pentru care este important sã dãruiascã şi altora din bucuria sa de a citi. Un dar de carte. Acesta este proiectul sãu. Un proiect desigur ambiţios dar, un proiect de suflet ce meritã înţeles şi sprijinit de toţi cei pentru cartea a fost, este şi va rãmâne un prieten nepreţuit, un drum plin de aventuri, o cale spre cunoaştere, un sprijin în orice clipã a vieţii. Sã dãruim cãrţi alãturi de Sonia, tuturor celor care iubesc cartea şi au nevoie de ea.

            Prietena mea cartea. Acesta cred cã ar trebui sã fie titlul acestei postãri cãci oricare ar fi titlul sãu, cartea mi-a fost mereu cea mai bunã prietenã. Am visat împreunã, am plâns împreunã, am urcat treptele vieţii având-o mereu aproape. Dar care dintre eroii închişi între paginile sale mi-ar fi plãcut sã fie prietenul meu? Sã fie doar unul sau mai mulţi? Am sã încerc totuşi sã aleg fãrã a dori sã-i nedreptãţesc pe ceilalţi alãturi de care am crescut, m-am maturizat şi de ce nu, am cucerit viitorul.

sursa Wikipedia

Neastâmpãratul Tom Sawyer cred cã este prietenul care mi-ar fi plãcut sã-l am la vârsta copilãriei dar şi acum. Ingenios, curios, plin de compasiune, hotãrât, loial Tom avea toate calitãţile unui prieten alãturi de care vacanţa era aventurã la superlativ. Prietenia era pentru el un motiv mai mult decât suficient sã facã tot ce îi stãtea în putinţã pentru a-şi ajuta prietenul chiar dacã acesta, dupã normele vremii, era un sclav negru sau un copil considerat de toţi vagabond, un suflet pierdut.

            Poţi sã-ţi doreşti mai mult de la un prieten decât sã-ţi fie aproape necondiţionat, împotriva tuturor celor care, nu vor sau nu pot sã te cunoascã cu adevãrat? Poţi cere mai mult unui prieten decât statornicie şi încredere? Şi astãzi ar fi greu sã gãseşti un astfel de prieten iar dacã l-aţi întâlnit, preţuiţi-l, pãstraţi-l mereu alãturi, cãutaţi sã nu lãsaţi ca o mãruntã neînţelegere sau greşealã sã vã despartã.

            Mulţumesc, Sonia cã mi-ai dat prilejul sã rememorez motivele pentru care deşi am atât de puţini prieteni, prieteni adevãraţi nu cunoştiinţe, nu m-am despãrţit o viaţã de ei.

            Şi pentru cã Semn SPRE carte înseamnã cãrţi, am şi eu un dar de carte : Ion Luca Caragiale – Momente şi schiţe, Nuvele şi povestiri; Mihai Eminescu – Prozã; Mihai Eminescu – Poezii; Mihail Drumeş – Elevul Dima dintr-a şaptea; Camil Petrescu – Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de rãzboi. Mã alãtur astfel celor care prin gestul lor sunt alãturi de tine şi prin tine,  alãturi de toţii tinerii pentru care cartea este un prieten adevãrat.

Articolul meu participă alături de alte postări la campania iniţiată de Adi Sonia Spatariu, „Semn spre carte„, ce are ca scop strângerea şi donarea de cărţi către copii dornici de lectură, dar cu posibilităţi financiare reduse.

Duzina de cuvinte – Poveste de iarnã

mugur calator

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Iarna mi-a albit cãrarea spre izvorul de sub deal,

Şi acum privesc în zare cum dispare dintr-odatã

Sub omãt şi sub vântoasã şi pãdurea minunatã!

Dintr-o dat’, fãrã zãbavã şi cu-o tuşã inspiratã

Iarna plinã de scântei ce plutesc acum prin aer,

Şi-a zidit dintr-o suflare, o grãdinã fermecatã.

Albul zidurilor sale din omãt este croit.

Albãstrit îi este cerul ce abia ghicit se lasã,

Iar sub el a încolţit o iubire ca o vrajã,

Între mugurele crud agãţat timid de-un ram

Pãcãlit de-un soare blând ce credea cã ai plecat,

Şi-un pãianjen ruginit, despre care s-a zvonit

Cã-i un prinţ ce-a fost vrãjit de-o hainã ursitoare.

Ce la legãn n-ar fi fost la ursit şi ea chematã!

E povestea fãrã datã, ce o spune an de an

Mugurele ce rãmâne atârnat de-un ram uscat

Şi gândeşte cã se poate peste iarnã sã nu dea:

– Iarnã, ştiu cã ai dorit sã uitãm de toamna lungã

Când sub cerul înroşit, m-am iubit  fãrã cuvinte,

Cu o razã cam ştrengarã şi din ochi noi ne-am sorbit !

Am trãit o primãvarã înverzit şi plin de sevã,

Şi-am trecut o varã lungã, plin de umede sonete

Ce le-am scris sub clar de lunã din petale foşnitoare,

Doar ca sã sfârşesc acuma agãţat şi cam stingher,

Tremurând şi plin de lacrimi picurând din-naltul cer ?

Iarna râde subţirel dintr-un vânt ce rupe ramuri,

Se încruntã apoi la el şi-l priveşte de sub falduri.

Fluturând aripi pufoase ce vor fi o plãpumioarã

Pentru mugurele moale, ea-l adoarme uşurel

Pãnã când, Regele Soare rãsãri-va pentru el,

Dãruindu-i iar putere sã-şi deschidã cãtre cer,

Din petale fãrã numãr, albe florile de mãr.

 

Cu duzina fermecatã de cuvinte am pictat

Un tablou în care iarna a ieşit la colindat.

Deci porniţi şi voi prin bloguri ce duzinei viaţã dau

Sã gãsiţi poveşti din care curcubeul s-a-nãlţat!

Poveşti cu Maya

Poate nu ştiţi dar la noi

A-nceput sã ningã.

Fulgii zbor purtaţi de vânt

Şi se-aştern în pripã.

Ce  mai vorbã, a venit

Dupã multã trudã

Cu zãpadã şi cu vânt

Iarna cea voinicã!

Dintr-o datã, iarnã-i iar

Dar nici cã îmi pasã,

Eu în casã astãzi stau

În haina-mi tricotatã.

E roz, pufoasã şi e chic

Aşa cum se cuvine

La o pisicã,  nu pisic,

Uitaţi-vã la mine!

Sunt alba, zveltã şi pozez

Cum ştiu cã îmi stã bine

La primãvarã am sã-mi iau

Şi vestã cu buline!

Gând din Cuvânt – Translucid

sursa google

Uneori drumul de la tragedie la circ este îngrozitor de scurt. Scurt dar sinuos, Atât de sinos încât ajuns la sfârşit realizezi cã tragedia a rãmas departe şi ceea ce ai sub ochi este doar un spectacol grotesc al ambiţiilor. Scriam la începutul anului trecut într-o postare câteva cuvinte despre zapada care astãzi îmi par a dureros de actuale: “orgolios, sufletul meu se bucurã cu aceeaşi intensitate de momentele în care, ţesãtura de catifea a zãpezii acoperã o lume în care pãpuşari şi pãpuşi, încercã sã-şi uite durerile prinse ca nişte mãrgele pe panglica vieţii.” De unde sã ştiu cã doar la un an distanţã, durerile unor oameni acoperite de zãpada imaculatã a iernii vor sfârşi, în mocirla discuţiilor televizate şi rãzboiului mediatic dintre putere şi opozanţi, dintre cei dornici de aflarea adevãrului şi cei care se doresc a fi doar eroi, fãrã merite dar de neuitat şi atunci orice mijloace sunt considerate permise! Cine poate opri un jurnalist sã fie port-drapelul dreptului la informare al tuturor? Cum se câştigã un premiu sau cum se ţin cât mai sus cotele audienţei ?

                 “Transparenţa” este cuvântul de ordine. “Comunicarea”, acest concept ce guverneazã lumea modernã este un fel de “iarba-fiarelor” ce deschide astãzi drumuri pe care masa de manevrã numitã simplu “opinia publicã”, este mânatã cu lovituri rãsunãtoare de bici jurnalistic. “Informarea” rãmâne doar un deziderat al unei societãţi pentru care adevãrul a devenit translucid cãci, imaginile reflectate de lumina atâtor “surse” nu sunt decât estomparea voitã a faptelor.petrecute deja.

                  Pâine şi circ. Cred cã am avut zilele acestea ilustrarea cea mai nedoritã a acestui concept. O tragedie. Un lanţ de acţiuni şi inacţiuni, de greşeli şi de fapte bune, de curaj şi dãruire, de iniţiative extraordinare, de decizii mai mult sau mai puţin corecte, acesta ar fi pe scurt filmul de groazã al orelor ce au adus în mintea tuturor o singurã întrebare: ce şanse au avut ei, ce şanse aş avea eu, ce şanse voi avea dacã…..?

               Dacã am putea privi într-o oglindã fermecatã şi sã desluşim toate faptele aşa cum au fost! Dacã am putea sã trecem prin lumina adevãrului toate faptele şi vorbele spuse la un moment dat! Dacã am afla adevãrul oare l-am accepta? Dacã ……..

                Încerc sã rãmân calmã în tot acest tumult de fapte şi vorbe, privesc şi nu pot sã nu mã întristez vãzând transformarea unei fapte bune în lecţie de viaţã predatã pe principiul: “nu şti, te invãţãm, nu poţi, te jutãm, nu vrei, te obligãm”.

Nu ştiam cã sunt oameni cu inimã mare în aceastã ţarã? Ba ştiam, şi ştiu şi sã mulţumesc atunci când îi întâlnesc. Faţã în faţã sau în virtual. Nu am nevoie de repetiţii pentru “fixarea cunoştiinţelor“, pe toate posturile posibile pânã la epuizare psihicã.

             Ştiu însã cã o faptã bunã rãmâne aşa câtã vreme este pornitã din inimã şi nu aşteaptã recompensã. Materialã. Ajungã-i mulţumirile. Şi nici nu trebuie sã se transforme într-o preumblare de la o televiziune la alta, de parcã purtãm sfintele moaşte purtãtoare de noroc. Pãcat.

            Am privit şi am ascultat, m-am alãturat vocilor care din toate colţurile ţãrii le-au mulţumit cã au fost oameni, dar poate ar trebui sã-mi fac un poster în casã cu imaginea celor trei? Sã înregistrez imaginile prin care li se ridicã osanale? Nimeni nu le vede ochii plecaţi de jena unei prea mari atenţii? Exagerate chiar? Modestia primelor cuvinte de acolo de la locul unei tragedii, este departe de reluãrile nesfârşite de pe toate posturile.

          Lecţia predatã, odatã cu înmânarea cecului de 1000 de euro, care ar fi? Cum rãmâne cu rãsplata din cer pentru fapte bune? Mulţumiri, acordarea unui ordin de stat sau a unei distincţii precum “om înainte de toate” pentru fapte deosebite, ar fi fost suficiente dupã pãrerea mea, oricât de modestã ar fi viaţa celui ce o primea.

Nu sunt nerecunoscãtoare dar mai este ceva mã întristeazã, afarã de pierdea a douã vieţi omeneşti, de suferinţa altor cinci oameni şi a familiilor lor, pentru toatã viaţa. Oameni pentru care datoria a fost înainte de toate. Poate ştiţi voi rãspunsul la întrebarea mea: de ce sunt atât de tristã?

 

Gând din Cuvânt ne poartã de astã datã într-o lume pline de vorbe şi fapte estompate de filtrul translucid al gândurilor.

Din seria: Reporter de cartier

Haideţi sã parcãm! Se ia o maşinã, se dã spatele şi dacã ne stã în cale un lampadar, este numai vina lui. Cine l-a pus sã-l şi sprijine.

Copilãrie

 

Când amintirile târcoale-mi dau

Şi mã scufund în jocul lor

Alerg prin anii de-nceput

Cu ochii minţii larg deschişi,

Mã caut şi mã strig dorind

Sã vãd copilul ce am fost,

Copilul cu luminã-n ochi

Ce Soarelui dãdea onor

Cu zâmbetul zburând ştrengar

Din roşul buzelor croit.

Aud iar paşii alergând

Cu lipãiri de talpã goalã

Prin colbul drumului încins sau,

Stropi sãltând din bãlţi de ploaie.

Aud chemarea de la joc

A mamei pentru-a câta oarã?

Şi cum mã rog: “- mai stau un pic!

Un joc mai fac, atâta doarã,

Şi jocul las şi-acasã vin!”

Dar jocul vieţii nesfârşit

M-a prins în goana lui nebunã

M-a rãsucit şi m-a târât printre nãluci,

dar m-am zbãtut sã nu il uit.

Şi astãzi, ochii când închid

Clipirea lor mi-aduce iarã,

Copilul cu luminã-n ochi

Şi râsul lui de-odinioarã!