Nopţi cu stele

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Griji nu am, la porţi le-am pus să le strângă stele-n cer,

Prin înalt în nopţi târzii, să le prindă-n grinzi de nori

Şi apoi ca-n vis, alene, prin culoare de nuiele să le picure în ploaie

Printre case adormite, unde ochi prea visători

Se închid în pragul nopţii în bătăi de gene moi.

 

Griji nu am, la porţi le-am pus, printre nori le-am aruncat

Printre vise le-am purtat, prin culoarele de stele

Printre case risipite, din nuiele împletite şi la grinzi cu flori de tei.

Nopţi adânci, sub cer înalt plin de stele tremurânde

Mă privesc cu ochi senini şi-mi urează :Noapte bună!

 

Mai târziu, dar mă alătur şi eu la psi cu cele 12 cuvinte!

 

 sursa foto

 

Publicitate

Truda iubirii

Când timpul fruntea ţi-o apleacã şi tâmpla pe pãmânt o culci,

Sfârşitã de durere, precum o ciutã speriatã,

Când oamenii din jurul tãu departe par a fi

De tot ce truda ta clãdeşte pas cu pas,

Când fericirea pare cã nu îţi e aproape

Dar cu iubirea-n suflet ai vrea sã poţi vorbi,

Sã spui cã viaţa ta-i prea scurtã şi prea puţin primim,

Când, ca o lumânare arzând în întuneric

Te dãruieşti oricui le lasã fãrã teamã în suflet sã-i pãtrunzi,

Nimic nu te opreşte sã-i ţintuieşti în aur precum odinioarã piroanele pe cruce,

au ţintuit iubirea eternã pentru oameni,

Ce astãzi ne permite în ochi sã ne privim, sã respectãm relaţii

Şi alegând iubirea sã ridicãm o lume mai bunã, fãrã teamã,

Ĩn care fericirea se dãruie, primind!

 

Duzinarii de serviciu au răspuns frumos la psi

 

Dorinţa

 

Pune-ţi o dorinţã! Jocul copilãriei era simplu şi în acelaşi timp fermecãtor cãci geana cazutã, era culeasã cu grijã şi închizând ochii alegeai dorinţa, apoi suflai cu toatã credinţa cã, odatã geana ascunsã în sân, dorinţa se va împlini. Recunosc cã de cele mai multe ori uitam şi cã mi-am pus o dorinţã darmite sã mai vãd şi dacã s-a îndeplinit! Dar asta nu m-a oprit niciodatã sã culeg cu grijã genele poposite pe obrajii prietenelor, aşteptând rãbdãtoare sã-şi punã o dorinţã.

M-am gândit sã-mi fac o listã a dorinţelor puse de-alungul timpului şi sã încerc sã vãd câte dintre ele s-au îndeplinit şi câte sunt încã pe lista de aşteptare. Dar mi-am dat seama cã ar trebui sã scriu câteva liste şi nu una singurã, fiecare corespunzând unei etape din viaţa mea. Lista copilãriei ar fi desigur cea mai lungã cãci doar la vârsta aceea crezi cu tot sufletul în împlinirea dorinţelor spuse cu voce tare. Doar de aceea existã pãrinţii sã ne audã dorinţele şi sã ni le împlineascã! Şi cât se strãduiesc aflãm din pãcate uneori destul destul de târziu. Eu nu am spus vreodatã: vreau! Vreau şi eu pantofi de lac sau vreau şi eu o pãpuşã mare! Ştiam cã suntem patru copii şi dorinţele se înmulţesc şi ele tot cu patru, deci începeam timid:

– Miţule! Şi mama rãspundea agale:

– Nu mã mai miţuli şi spune repede ce vrei!

– Miţule, ştii am vazut nişte sandãluţe albe la Incãlţãminte, nu sunt scumpe!

– Bine, bine trece pe listã şi mai vedem.

Listele astea ale mamei au fost de poveste cãci într-adevãr, ce trecea din visul meu pe lista mamei, nescrisã de altfel, mai devreme sau mai târziu, se realiza. Cu timpul am învãţat sã am rãbdare şi sã nu insist, cãci dacã dorinta era realizabilã, mama nu uita. Aş spune cã poate în vremea copilãriei mi s-au împlinit cele mai multe dorinţe, deşi eram departe de a ştii ce eforturi fãceau pãrinţii mei şi era cel mai simplu lucru din lume sã alerg la mama şi sã mã alint: Miţule!

Astãzi listele cu dorinţe s-au scurtat, cãci maturitatea te face sã înţelegi cã puţine sunt dorinţele ce meritã scrise pentru a nu fi uitate şi pentru care meritã sã te rogi sã le vezi îndeplinite. Dar mai ales am înţeles cã sunt dorinţe care oricât ar vrea, pãrinţii nu mai pot sã ţi le împlineascã. Azi pe listã mea se aflã o astfel de dorinţã, aceea de a-mi vedea nepoţii dar şi o dorinţã specialã care sper sã fie trecutã pentru mult timp pe lista celui ce poate sã-mi rãspundã la rugãminţi: sã pot sã spun cât mai mult, ca odinioarã: Miţule! Şi mama sã-mi rãspundã. Şi tata la fel. Doar atât, cãci astãzi pe lista nescrisã nu mai sunt dorinţe neîmplinite şi copilul de atunci a înţeles cât de fericit a fost având doi pãrinţi iubitori şi cât de bogat a fost tot timpul avându-i mereu alãturi.

 

 sursa foto

Singurãtatea învingãtorului

Concursul s-a încheiat, euforia victoriei a trecut, au rãmas doar gândurile care nu-mi dau pace şi întrebãrile la care încã nu am gãsit rãspuns. Cã mi-am dorit sã câştig, nu am ascuns şi nu cred sã fi fost singura. Cã m-am strãduit sã pun în cuvinte dragostea mea pentru cãrţi şi respectul pentru cuvântul scris, este evident, cum la fel de evidentã ar fi putut fi pentru cei interesaţi şi originalitatea postãrii, cãci aceasta fusese scrisã în luna noiembrie a anului trecut, aşa cum am menţionat în prezentare. Fãrã constrângerile unei teme impunse, fãrã termen limitã, doar sentimentele din inima mea şi concluziile unei vieţi peste care au trecut anii. Un cititor se întreba dacã cei care au scris pentru concurs au fost sinceri şi dacã “argumentele” alese de ei pentru a-şi susţine pasiunea pentru citit sunt reale sau doar aşa, frumos înşiruite pentru concurs. Am scris “ De ce citim?” cu cinci luni în urmã, fãrã nicio mizã, doar pentru mine şi nu era prima datã când scriam despre cãrţi şi despre lumea lumea lor fermecatã.

 

Mã întreb însã în ce mãsurã calitatea unui text scris este amplificatã sau anulatã de criticã? Reacţiile apãrute în urma afişãrii rezultatului concursului mi-a readus în memorie motivul pentru care iubesc romanul Ilenei Vulpescu “Arta conversaţiei”. Tãcerea celor pentru care nu eram un nume necunoscut, chiar dacã de puţin timp, m-a întristat şi m-a fãcut sã meditez la tema conspiraţiei tãcerii ce a intrigat-o atât de mult pe Sânziana şi la concluzia atât de înţeleaptã a mamei sale: “Majoritatea criticilor fac cronici la oameni, nu la cãrţi.”. Deci cei mai mulţi şi-au dorit sã câştige prietenii şi nu postãrile, oricare ar fi fost calitatea lor sau istoria blogurilor participante, mai veche sau mai recentã. Deci cum vã spuneam în postarea mea: în paginile cãrţilor sunt rãsunsuri la întrebãrile tale de astãzi! Le-am cãutat şi le-am gãsit!

 

“Primul loc în cazul de faţă are un text foarte bun, dar comentarii extrem de puţine, în comparaţie cu alte bloguri.” Veţi spune cã s-a menţionat cã vor conta comentariile! Cu sigurantã au contat dacã acestea au reprezentat reflexia propriei identificãrii a cititorului cu argumentele celui ce a scris. Personal nu consider cã numãrul mare de comentarii ar fi fost un indicator real al valorii, ci mesajul acestora şi sinceritatea cu care cititorul-comentator, ar fi participat la dezbaterea subiectului, argumentãnd el însuşi.

 

Orice concurs are cãştigãtori şi învinşi. Toţi au meritul de a fi fãcut eforturi, de a se fi strãduit sã atingã cerul cu mâna, de a visa la podium. Nu cred în cei pentru care doar participarea este importantã. Dacã vrei sã câştigi trebuie sã-ţi doreşti cu adevãrat acest lucru şi trebuie sã lupţi sã cãştigi, nu sã faci frumos. Dacã cãstigi sau pierzi rãmâne de vãzut, dar nimeni vreodatã nu a fost demn de laudã dacã pierzând, va spune cã cel ce a câştigat a fost mai slab decât el, fãrã sã-şi argumenteze în mod serios opinia. Cineva scria: ”Cei de pe locul intai – un articol bine argumentat, emotionant si cu o cauza nobila (ce sa mai vrei?!).”  Finã ironie, nu? Rãspund eu: poate respect? Respect pentru efortul celui care a scris din suflet? Mi-am amintit de anii de şcoalã şi de comentariile unor mame din momentul acordãrii premiilor la sfârşit de an: dacã mamã-sa este toatã ziua la şcoalã cum sã nu ia premiul I?. Mamã, sã ştii cã am luat premiul I, cum frumos spunea Sonia, sunt din nou premiantã! Cu coroniţã, pãcat cã nu poţi sã mã vezi! Dar destul cu gluma, sã trecem şi la lucruri serioase.

Mulţumesc celor care mi-au citit postarea şi care au gãsit suficiente motive sã-şi aştearnã gândurile ca semn al trecerii lor ! Mulţumesc Bianca pentru cuvintele calde atât de dragi sufletului meu, cuvinte ce m-au încurajat atât de frumos şi când blogul meu abia prinsese viaţã!

 

Mulţumesc Zânã! Încã mai cred în poveşti şi în finaluri fericite!

Mulţumesc Sonia pentru încurajarea ta venitã în primele momente de concurs şi felicitãri pentru propria-ţi reuşitã!

Felicitãri Dan pentru clasarea ta pe podium şi la cât mai multe victorii!

 

Las la urmã mulţumirile oficiale adresate librãriei online Libris.ro care a fãcut posibil acest demers publicistic, care ne-a fãcut pe noi, pasionaţii de lecturã, sã ne cercetãm sufletul şi sã încercãm sã punem în fraze frumos meşteşugite rãspunsul la întrebarea “De ce citim?”. Reuşita acestui concurs a fost tocmai aceea cã, încã o datã, lecturând postãrile celor ce s-au încumetat sã participe la concurs am dat din nou dreptate înţeleptului Miron Costin care a spus cã: „Nu este alta mai frumoasă şi mai de folos zăbavă decât cetitul cărţilor!”

Şi pentru cã îl iubesc atãt de mult pe Caragiale îl parafrazez şi spun: nu fiţi supãraţi, asta nu-i cea din urmã camerã, adicã nu-i cel din urmã concurs! Cu siguranţã vor mai fi şi poate învinşii de azi vor fi învingãtorii de mâine. Eu vã urez de pe acum succes, oricare veţi fi cei ce veţi urca pe podium şi tuturor prietenilor cãrţilor, vã doresc lecturi pe mãsurã sufletului vostru!

 

 

surasa foto

Ziua Regalităţii 10 Mai 1881 – 10 Mai 2013

 

 

10 mai 1928

Anul acesta la 10 Mai se împlinesc 147 de ani din ziua în care Carol de Hohenzollern-Sigmaringen era încoronat la Bucureşti ca domnitor al României. Sosirea sa atât de aşteptatã în Principatele Române, trebuia sã punã capat unei perioade de incertitudine şi de frãmâtãri în care fusese târâtã ţara dupã plecarea în exil a domnitorului Alexandru Ioan Cuza, fãuritorul Unirii.

Tânãrul principe ce a jurat la sosirea sa pe pãmânt românesc sã păzeascã legile României, să-i apere drepturile şi integritatea teritorială, a fost încoronat Rege al României 15 ani mai târziu la 10 mai 1881 când, România se declară regat. Declararea Indepenţei la 9 Mai 1877 faţã de Imperiul otoman, avea sã aşeze România în rândul ţãrilor libere şi stãpâne pe destinul lor, fiind momentul în care Carol de Hohenzollern-Sigmaringen a dat dovadã de loialitate faţã de ţara care l-a acceptat ca principe, luptând pentru fãurirea României libere şi independente.

Încoronarea sa la Alba-Iulia la Rege al României alãturi de Regina Elisabeta, cu Coroana de Oţel, fãuritã din oţelul unui tun turcesc capturat pe front, a fost încã o dovadã al ataşamentului acestuia faţã de valorile şi eroismul neamului românesc.

Peste 40 de ani, tot la 10 mai 1921 prinţul moştenitor, Principele Carol al României, se căsătorește cu principesa Elena, fiica regelui Greciei, Constantin și al Reginei Sofia din Prusia. Singurul copil al cuplului regal, Mihai, viitorul Mare Voievod de Alba-Iulia, va vedea lumina zilei la 25 octombrie 1921.

Astãzi un nou 10 Mai va fi sãrbãtorit şi precum în urmã cu 85 de ani, când alături de mama sa, primea defilarea la prima sa participare la manifestãrile organizate cu acest prilej, îi vom ura încă o dată Majestãţii sale Regele Mihai I: “Trãiascã Regele în pace şi onor!”.

Şi pentru cã vorbeam despre vizitele mele prin anticariate, iatã revista “Realitatea ilustratã” nr.17 din 13 mai 1928, în paginile cãreia sunt publicate imaginile surprinse la prima apariţie a Majestãţii sale Regele Mihai I, la defilarea de 10 mai 1928.

10 mai 1928

Luminã din luminã

 

 

 

 

Veniţi sã luaţi Luminã din Luminã! Vã cheamã iarãşi glasul,

celui ce pentru voi pe cruce fãrã teamã tot chinul a îndurat!

Chemaţi sunt toţi aceia ce-n suflet au credinţã

Şi vor ca împreunã s-o spunã tuturor!

E sãrbãtoare mare şi toţi s-au adunat

Și cerului se roagã şi sunt acum partaşi

Minunii ce de veacuri în lume se aratã

Când flacãra credinţei se-aprinde dintr-odatã.

Veniţi sunt toţi şi sperã iertare sã obţinã chiar de-au greşit

Cu voie sau fãrã de gândire, când au hulit zadarnic

Uitând sã fie buni şi aducând durere aproapelui şi Tie,

Cel fãrã de greşalã, ce te-ai lãsat jertfit!

Şi iatã-ne în noapte cum stãm înfriguraţi şi aşteptãm chemarea

Sã luãm cu toţi lumina ce ne va da speranţe

Cã judecaţi vom fi cu dragoste şi milã şi vom primi iertarea

Când lângã tine Doamne alãturea-ţi vom fi!

Luminã din Luminã !

E mare bucuria ce-n suflet prinde glas mãrturisind credinţa

Cã una-i pentru toţi şi vom gândi la Tine, Cel Fãrã de Prihanã

Cum ai cãlcat prin moarte ca sã învii din nou,

Şi dând de veste-n lume vom spune fãrã teamã:

Veniţi sã luaţi Luminã, Hristos e printre noi!

 

sursa foto