O invitaţie la vesele scrieri vine acum din partea lui cudi. Versuri, prozã, fãrã deosebire, fãrã limitã de like-uri, numai zâmbete sã adune. Si cum niciodatã nu este prea devreme sã te pregãtesti pentru sãrbãtorile de Anul Nou ( în magazine au apãrut deja canadienele!), m-am gândit cã s-ar putea sã vã inspire postarea mea de început de an. Deci, poftiţi la petrecere !
Bine v-am gãsit dragi duzinari! Un An nou, cuvinte noi! Mã gândesc sã vã povestesc cum mi-am petrecut sãrbãtorile pentru cã nimic nu se comparã cu petrecerile de sfârşit de an când se înlãnţuie una de alta de zici cã nu se mai terminã! Când în sfârşit le pui capãt eşti rupt de obosealã: mâncare, bãuturã, dans, hlizealã, artificii, pupãcealã şi din nou pe loc repaus şi de la cãpãt.! Un adevãrat dezmâţ! Parcã nu ai şti cã nimeni nu petrece de bunã-voie ci doar obligat de un psiriduş. Acesta prin exasperante manevre de culise şi aflat desigur sub influenţa unui iarnarcotic necunoscut nouã muritorilor de rând, ne îndeamnã la toate aceste manifestãri de exacerbatã iubilurã. Dãruim cadouri care mai de care mai trãznite, ne felicitãm de douã ori pe zi, ne dãm întâlnire sub crenguţa de vâsc, ne promitem câte în Lunã şi în stele (noroc cã ne lasã memoria cã altfel elefanţi ne-am face toţi) ce mai, o adevãratã corolarma de sentimente!
Dar vezi cã în tot acest timp, rãmân bine ancoratã (era sã spun, în realitãţile vieţii dar mi-am luat seama) în nebunia sfârşitului sau poate a începutului de an cãci nu m-am hotãrât încã, încercând sã strãpung noaptea de vãztuneric ce se vrea cel mai bun sfãtuitor (deşi toate tâmpeniile se fac mai ales noaptea). Mã rog apoi sã-mi vinã un gând bun sau poate sã se întâmple o minune cãci doar atunci se va aprinde în mintea mea o caneluridã nouã ce-mi va da rãspuns la întrebarea nopţii mele de revelion : sã gãtesc un curcosaur sau un olimpotab? Te întrebi care ar fi diferenţa? Se vede cã nu eşti nici de departe un asirgurmand demn de Master Chef!
Pãi sã vã explic pe îndelete acum cã sãrbãtorile au trecut, m-am odihnit o sãptãmânã la serviciu, şi am reuşit sã-mi limpezesc mintea uşor afectatã de un gând vienelar cum cã sunt mai bãtrânã cu un an.
Deci: se ia un curcosaur grãsuţ, se perpeleşte uşor, încet, încet, foarte încet pânã când ori sare el din tavã, ori renunţaţi voi la a-l mai pãzi. Dacã v-aţi împãcat cu el, şi el cu sosul din tavã, atunci se asorteazã cu nişte verdeţuri de sezon (aici este mai greu cãci de sezon la noi este doar vâscul sau crengutele de brad) şi se serveşte celor mai îndrãzneţi şi cu dantura completã.
Cu discretul olimpotab este mai delicat: trebuie vânat! Pui nişte laţuri pe câmp, şi dacã ai noroc ori ţi-l aduce câinele când îi dai drumul la plimbare, ori dacã nu, aştepţi pânã când bagã la Vânãtorul. Iei apoi olimpotabul, îl pui la fezandat (cã de, este vânat) şi când te-ai sãturat sã cauţi reţete noi, dai cu el la cuptor cum poţi, cãci s-ar putea sã se opunã. Dacã nu a murit de moarte naturalã ci chiar a fost vânat, atunci aveţi toate şansele sã-l puteţi servi prietenilor curajoşi. Desigur le spuneţi deschis cã nici analizele nu le are la zi şi nici nu-i cunoaşteţi pedigriul. La urma, urmei au venit la masã şi nu la analiza-organolepticã a produsului câştigãtor din concursul de bucãtãrealã de Anul Nou!
P.S. Nu cãutaţi în dicţionar cuvintele subliniate. Nu fiţi disperaţi cã nu le cunoaşteţi. Nici eu nu le cunosc încã prea bine, de-abia ne-am întâlnit. Puteţi sã vã jucaţi cu ele dar, dupã aceea lãsaţi-le unde le-aţi gãsit. Sunt cam sãlbatice şi dacã scapã cine stie, va trebui completat DEX-ul.
Articolul participă la concursul Moment umoristic, organizat de Cudi & Ketherius.
calatorprintaramea 