Mulți, Doamne! Prea mulți!

Și a mai trecut o confruntare și îl iubesc tot mai mult pe Caragiale!

Dă-mi Doamne răbdare! Infinită, de izvor și dă-mi putere să-mi înfrâng dorința de a  sfărâma televizorul ascultându-i pe candidații ce se visează Primar General! Am dat bani pe el și îmi trebuie să aflu cine va ieși victorios până la urmă.

Multă răbdare trebuie să ai, dacă vrei să prinzi sfârșitul confruntării de idei a candidaților, să nu fugi îngrozit de cele ce-ți aud urechile!

Ascult, ascult și mă întreb dacă acești candidați chiar au înțeles la ce vor să se înhame. Care le vor fi îndatoririle și dacă știu cu cine vor trebuie să le ducă al bun sfârșit?

Bat cu grație câmpii prezentând fiecare ce vor face și vor drege, dacă vor pune mâna pe putere.

Unul spune că va rezolva problema centurii Bucureștiului, dar cam uitase că aceasta se află la CNADNR. Ce poate face Primarul Bucureștiului în afară de a solicita corelarea lucrărilor la centura cu executarea de pasaje denivelate la ieșirile din București peste calea ferată și să se ocupe de lărgirea străzilor de ieșire din oraș? Astea sunt problemele pe care ar trebuie să se concentreze Primarul General, dar nu părea să știe.

Cum să facem Bucureștiul, o Capitală culturală tot timpul anului, era o altă întrebare pentru un alt candidat. Răspunsul, magnific! Vom face ce vom face cu clădirile vechi, minunate, dar dărăpănate.

O capitală culturală tot anul? Adică așa, să o ținem într-un festival cu muzică și dans, pe străzi și în piețe de parcă ultimul lucru rămas de făcut în acest oraș era distracția cetățeanului și a turistului venit să ne descopere. Chiar așa de rău stăm la acest capitol, de a simțit nevoia dragul de candidat, să afle ce va face contracandidatul?

Aștept să văd ce le mai trece prin cap candidaților căci nesfârșită pare să fie imaginația acestora, ce urmăresc mai degrabă să se denigreze cât mai mult unii pe alții sau să-și scoată în evidență meritele personale (despre modestie unii nu par să știe prea mult), decât să le afle alegătorul gândurile mărețe pentru oraș.

Aparatura psihotronică ce ne afectează sănătatea! Doamne, mare ți-e puterea! Ce întrebare mai este și asta? Cum vor fi păstrate tinerele speranțe – adică tineretul mă lumină candidatul – în aparatul Primăriei? Respondentul, îmi povesti despre fiica sa de 16 de ani și bilețele sale minunate! Respondentule, vezi că era vorba despre angajații din sistem. Sper eu. Vine fiica ta să se angajeze în administrația publică? Nimeni nu-i întreabă pe acești candidați unde le sunt copii? La ce școli învață? În țară sau în străinătate? Unde s-au angajat copii lor după finalizarea studiilor? S-au întors în țară și s-au angajat în sistemul bugetar? Se luptă cu sistemul? Pentru ei ce gânduri au acești candidați?

În sfârșit un candidat a remarcat că emisiunea se dorea a fi un instrument de informare a alegătorului despre programele candidaților. Hai că nu stau chiar degeaba la dezbatere, mi-am spus eu dar, deși hotărârea sa a fost bună, aceea de a lasă pe fiecare din cei doi candidați extrași din urnă să-și expună o propunere pe care o consideră bună pentru bucureșteni, răspunsul unuia a fost monumental: cardul bucureșteanului. Acumulare de puncte de credit dacă îmi fac cumpărăturile la magazinele din proximitate. Punctele acumulate ar folosi la impozite, servicii medicale, transport. Nu am înțeles eu mecanismul dar, mai mare aiureală nu am auzit! Adică mă obligi să fac vânzare unor magazine?

Confruntarea s-a terminat, eu mai turmentată ca niciodată, ascult declarațiile finale și fără voie, iau notițe pentru mai târziu și gândul mă poartă la perlele culese de prin teze:

Nu are importanță cine va fi primar. Atunci de ce candidezi, omule?

Prioritatea primarului este să orienteze bucureșteanul spre câștigarea victoriei. Dar să știți, victoria nu poate fi a noastră (este bine că ești realist), ci a concetățenilor noștri. Păi, ei candidează sau tu?

Alegeți noii veniți în politică care și-au lăsat afacerile mănoase pentru voi! Eu însă vreau să aleg pe cel care nu regretă ce a lăsat în urmă, ca să-mi scoată apoi tot timpul ochii cu sacrificiul său, ci pe cel care chiar simte că va putea schimba orașul.

Dragi bucureșteni, desigur, unii ați adormit fiind ora târzie, dar rugămintea mea este să transmiteți și celorlalți mesajul meu! Păi cum dragă, dacă dorm? Cui și de ce mai vorbești, dacă presupui deja că eu dorm în loc să te ascult?

Am lucrat în televiziune unde sunt multe vorbe și nu fapte! În politică sunt fapte și vreau să nu mai dârdâiți! Vreau să dărui timp, lege și ordine! Primarul nu ne face nouă cetățenilor, daruri. Primarul răspunde de buna funcționare a administrației publice. Eu alegătorul plătesc taxe. Adică și cu banii luați și cu ochii scoși că primim daruri?

Importante sunt spațiile verzi dar și civilizația. Urbanitate și respect. Eu candidatul, aștept să mă civilizați deși, nu prea m-ai convins că știi cum.

Trecem un pic și prin trecut, Codex și proteste. Nu-i mai lăsați! Votați ce vreți! Parcă dacă nu-mi spuneai tu, votam ce doreai tu!

Și o luăm iar cu plus-valoarea. Reducem factura la curent și căldură. Pedepsiții! Pe ei, pe mincinoșii de până acum, desigur. Fiți a arma letală, apărați-vă copii. Comisarul cu mâinile curate, voi fi! Lege și Ordine! Doamne, dor îmi este de Comisarul Moldovan, dar eu credeam că voi alege un Primar nou, nu un nou Comisar!

În sfârșit și cineva care știe ce vreau eu de la viitorul primar. București, Capitală europeană! Cu tot respectul, ne-a scos cineva din Europa vreodată? Știu, ai vrut să spui că vom trăi într-un oraș în care vom simți că viața are calitate. Nu traiul, alt nivel. Dar, întreb eu, toate capitalele europene au rezolvat problemele legate de transport, curățenie, încălzire, sărăcie, educație și sănătate? Nu! Desigur serviciile sunt mai bune, dar probleme au și ei. Știți domnilor candidați ce ne desparte totuși de ei? Mentalitatea privind responsabilitatea fiecărui cetățean față de comunitate și responsabilitatea statului față de cetățean,  dar mai sunt și altele. Vă voi spune însă, cam ce cred eu:

– Au străzile asfaltate sau măcar pietruite. TOATE! Asta să vă fie prima grijă! Așteptam să-mi spuneți când se va întâmpla asta dar, nu a fost să fie nici de data asta.

– Spațiile verzi sunt amenajate și la dispoziția cetățeanului. Vreau picnic, îmi iau coșul și mănânc la iarbă verde. Nu sar garduri, gărdulețe, mai ceva ca la maraton, nu mă aleargă niciun câine și nici nu mă umplu de căpușe!

– Clădirile au fațade îngrijite. Or avea ceva reduceri, subvenții sau poate reguli mai clare pentru proprietari? Dacă tot este casa de patrimoniu și mă obligi să o păstrez, poate capăt și vreun ajutor de la stat, cât de mic?

– Abaterile de la reguli sunt imediat sancționate. Ce parcare fără ceas, unde care cum poate! Vine și controlează și lasă amenda. Nu discută! Dar au și reguli stabilite: intervale orare clare de parcare, 1-2 ore, maxim! Nu lași mașina și o iei după două săptămâni. Parcare gratuită între orele 20-08, după care parcarea se plătește. Dimineața nu mai vezi o mașină în parcarea de la stradă. E drept că au și parcări subterane.

– Stăpâni de căței care nu strâng murdăria de pe stradă și să nu fie imediat sancționați? Să o credeți voi! Câte amenzi au dat polițiștii locali în astfel de situații?

– Nu avem săli de spectacole care să găzduiască spectacole de anvergură? Se poate, dar mai întâi aș vrea să avem săli de clasă care să ofere condiții bune de învățat tuturor copiilor de vârstă școlară din toate cartierele. Mai ales în cele din cartierele sărace. Acolo este nevoie de educație, de asistență medicală prin unități de stat, de curățenie.

– serviciul de salubritate serios și stabil. Colectarea selectivă a deșeurilor și de la instituții și de la particulari și acest lucru să se reflecte în nivelul de plată a serviciilor. Cine nu colectează selectiv să plătescă mai mult, iar cei care se străduiesc să facă acest lucru corect, să aibă reduceri.

– lucrări cu termen clar de terminare, nu lăsate în seama generațiilor viitoare de primari, doar-doar nu vor fi uitați cei ieșiți la pensie!

Mai sunt multe alte probleme de rezolvat, nu le înșir pe toate, poate nici nu le cunosc pe toate în profunzime, sunt un simplu cetățean, dar cert este un lucru: unii candidați știu ce vor, alții nu cred că au înțeles care este menirea unui primar. Unii vor să plătească polițe, alții vor să se afirme. Oricum, dacă i-ați urmărit, sunt sigură că deja că au rămas mult mai puțini, la linia de start.

Totuși o întrebare nu-mi dă pace, e drept nu pentru mult timp căci ce înseamnă o săptămână în curgerea timpului, vorba iubitului nostru Caragiale, eu alegătorul anului 2016, cu cine să votez?

Voi v-ați lămurit?

 

Pe rând, domnilor!

           De mult nu am mai butonat cu atâta frenezie telecomanda în căutarea unor emisiuni, ca în aceste zile de campanie. Cum se face ora 21, încerc să dau de urma candidaților, dornică să nu ratez o nouă confruntare sau măcar niște contraziceri. Dacă sunt perseverentă, am șanse mari să aflu ce mi se pregătește de către ei, candidații.

            Deci, astă seară am aflat ceea ce știam: ambuteiaje matinale și pe înserat condimentează ieșirile din Capitală din și spre noile așezări-dormitoare, numite și cartiere rezidențiale. Sau, din și spre centrele de afaceri, moderne, strălucitoare dar, prinse de câte o stradă, ca puricii pe lujerul firav al florilor. Ea, strada, șoseaua, bulevardul, oricât ar fi de modernizată, reabilitată, trebuie să se declare învinsă de hoarda dezlănțuită a miilor de autoturisme pornite să o strivească sub roți. De, ea șoseaua insuficientă se dovedește, iar ei, năvălitorii cu roți, sunt mulți și grăbiți, că de, time is money și ei trebuie să câștige, nu să piardă. Asta cred ei, că barierele fac ce vor ele. Vorba poetului ”oameni răi din lumea rea, ne tot închid cărarea.” Așa că pleci cu graba și la barieră te întâlnești cu zăbava. La toate barierele orașului: pe Petricani, pe Prelungirea Ghencea unde cozile se întind pe kilometri și minutele trec și motorina se consumă și gazele ne otrăvesc.

            Asta știam, dar ce facem să nu mai fie? Am aflat că centura Bucureștiului nu a reprezentat o prioritate pentru forurile înalte, alte centuri prin țară s-au dovedit mai importante. Or fi fost cu ținte sau or fi strâns mijlocele-orășele, mai cochete.

        Recunosc sunt invidioasă! Pe Cluj, pe Arad, pe Pitești și până și pe draga mea Craiovă! Parafrazând pe Caragiale: Clujul, Aradul, Piteștiul, Craiova au fiecare centura lor, Bucureștiul meu, de ce nu are centura lui? Ce îi lipsește?

            Capitală este? Este!

            Îl traversează drumurile europene? În cruciș și în curmeziș!

            Trafic are? Are! Se cam împiedică el, traficul, în prioritățile de la intrările în oraș dar, se descurcă până-ntr-un sfârșit.

            Deci, vreau să fi trecută la PRIORITĂȚI! Se aude, candidatule?

            Nu am înțeles prea bine cum este cu desființarea sectoarelor și decuparea pe cartiere. Aici mai am de săpat până voi ajunge la înțelegerea deplină a propunerii. Ideea pare corectă, adică noi cei din Cartierul X nu avem aceleași dureri cu cei din Cartierul Y. Dar, oare așa să fie?

            Adică, cei din X au nevoie de asfaltarea de străzi, de o școală nouă și de câteva parcări.

         Cei din Y, au nevoie de modernizarea unei piețe, de un parc nou și de câteva blocuri reabilitate.

            Dezvoltăm enclave cu specific propriu? Un fel de autonomie a cartierelor? Oricum fiecare cartier are un specific al său, păstrat în ciuda tuturor schimbărilor impuse forțat orașului, de sistematizările de după război. Mai lucrez la acest concept nou pentru mine.

            Totuși am câteva întrebări:

            – Știți câte cartiere are Bucureștiul? Eu întrebând pe dl Știe-Tot, am aflat că ar fi cam 50.  Deci, din șase sectoare, șase orășele cam de mărimea Devei, vor rezulta 50 de unități administrative – cartiere ?

            – numirea administratorilor cartierelor, subordonați direct Primarului General, cum se va face? Prin alegeri și deci noi cheltuieli din bugetul local sau prin numire directă și deci, posibile parti-pris-uri?

            Deocamdată, mă opresc. Am la ce să mă gândesc până mâine și deci, cu simțul datoriei împlinite mă pot odihni. Așa cum ți-am promis, eu alegătorul, te-am urmărit și în această seară, ți-am ascultat discursul și am încercat să te înțeleg. Pe tine, candidatul anului 2016 la alegerile locale.

                 O ultimă întrebare : tu, candidatul anului 2016, ești sigur că ce gândești acum, pentru București, va transforma în bine orașul în viitor?

Închei cu speranța unui răspuns și cu aceeași considerație,

Eu, alegătorul anului 2016.

Cronica unei confruntări anunțate

         Ai și uitat ce ți-am promis dragul meu candidat? Ce ți-am spus că te voi urmări cu ochi de soacră, vânându-ți toate greșelile și căutându-ți nod în papură? Nu ne-a fost vorba că până la alegeri îți voi purica toate afirmațiile și îți voi studia la punct și virgulă, programul de guvernare?

            Pentru început trebuie să-ți spun că sunt dezamăgită. Confruntările dintre voi mi-au plăcut la început, dar încet-încet, au devenit un fel de bătaie școlărească din pauza mare, când cu pumni și lovituri la țurloaie se reglau conturile.

            – Tu nu știi câte foi sunt în plăcinta RADET-ului! Poc!

            – Ba tu nu știi câți surugii din vecini, umblă liberi pe ulița urbei! Plici!

             Drept să-ți spun dragă candidatule, pe mine alegătorul nu mă interesează numărul exact de centrale termice sau de taxiuri din oraș. Este treaba ta să le numeri. Pe mine mă interesează însă să aflu dacă tu chiar ai capacitatea să identifici problemele și dacă ești capabil să găsești soluții și să stabilești prioritățile. Și aș mai vrea să mă convingi de ceva: că te vei concentra pe rezolvarea problemelor și că nu vei duce un veșnic război de gherilă cu contracandidații de astăzi.

          Până acum s-au spus prea puține despre rolul Primăriei Generale în armonizarea programelor de guvernare ale Primăriilor de sectoare. Sectoarele, state autonome în marele stat al Capitalei. Unele, au mers victorios înainte, altele parcă trag mereu lozul necâștigător. Știu, vei spune că asta a fost voința mea, a alegătorului și trebuie să trăiesc cu decizia pe care am luat-o. Dar tu candidatule, să nu uiți că un sector este o parte a Capitalei. Așa cum un organism nu poate funcționa normal când unul sau mai multe organe se îmbolnăvesc, tot așa nici Capitala nu cred că poate să se dezvolte și să progreseze dacă, unul sau mai multe sectoare nu sunt administrate corect.

          Are Primăria Capitalei un cuvânt de spus când Primăria de sector, nu se achită de atribuții? Dacă da, până acum de ce nu a intervenit? Dacă nu, care ar fi propunerile pentru viitor astfel încât să se evite decalajele de dezvoltare?

           Ce poate face cetățeanul dintr-un sector când, pe marile bulevarde se tot fac reparații an de an, ba după ploi, ba după ninsoare, iar strada lui, rămâne tot o fâșie mocirloasă din care își extrage cu greu picioarele după ploaie?

            Dacă tot vă plac cifrele, eu alegătorul anului 2016 vreau să-mi spuneți dacă știți câte străzi de pământ are astăzi Bucureștiul? 725! Cum vi se pare această cifră? Pe mine mă îngrozește. În câți ani v-ați propus să le asfaltați? Ați calculat de ce buget ar fi nevoie ca să se termine într-un timp cât mai scurt asfaltarea tuturor străzilor? Un București cu toate străzile asfaltate sau măcar pietruite. Un vis! Poți să-mi promiți tu, candidatul anului 2016, că îmi vei împlini acest vis?

          Până la următoare confruntare tu, candidatul anului 2016, caută să afli răspunsurile corecte, pentru că, eu alegătorul anului 2016, le aștept. Mai puțin răbdător ca altădată, mai puțin încrezător că totul este posibil și mult mai sigur, că pentru tine, candidatule, care nu te vei ține de promisiuni, asta va fi cea din urmă cameră!

           Cu deplină considerație, același alegător al anului 2016.

Față în față – alegători și candidați

Dragul meu candidat te-ai avântat în campanie, iar eu alegătorul, așa cum ți-am promis, te urmăresc atent pas cu pas, dornic să-ți aflu gândurile. Să înțeleg de ce candidezi. De ce ai pornit să cucerești primăriile Bucureștiului. Chiar așa, oare ce te mână în luptă? Care să fie motivele din spatele hotărârii tale? Cât de determinat ești să ajungi în fruntea obștei și să-ți asumi și realizări și eșecuri?
Eu alegătorul, ascult cum tu candidatule, mă asiguri că viața mea se va schimba total odată ce tu vei fi numit Primar. Orașul va avea infrastructura înnoită, blocurile vor fi reabilitate în ritm alert și nediscriminator, spațiile verzi se vor înmulți exponențial, parcările vor răsări ca ciupercile după ploaie mulțumind pe toată lumea și drumul spre și de la serviciu dimineața și seara, va fi o plimbare plăcută și nu o lungă și grea bătălie menită să ne scurteze viața.
Aș vrea să te cred. Sincer. Dar îmi este foarte, foarte greu și iată de ce: nu mi-ai răspuns la întrebări. Îmi spui ce mult iubești orașul, câtă experiență ai tu în rezolvarea problemelor de tot felul și cât de necorespunzători pentru această funcție sunt contracandidații tăi. Dar eu, alegătorul, aș vrea să-mi spui cum crezi tu că vei rezolva problemele mele.
Știi tu, candidatule, câte străzi de pământ, nici măcar pietruite, sunt în acest moment în București și în fiecare din cele 6 sectoare?
Crezi cumva că există cetățeni de rang I care au dreptul la străzi asfaltate din an în an, de luminițe de Crăciun și panseluțe schimbate la fiecare sezon? Crezi cumva că dacă nu stau în buricul târgului sunt cetațean de rangul II sau III? Trebuie să stau la rând 27 de ani să vină cineva să bage de seamă că pe aleea din spatele blocului meu din cauza gropilor căscate în asfalt nu va mai trece nici mașina de gunoi, iar iarna nici nu poate fi vorba să parcheze vreo mașină?
Știi tu candidatule, de cât timp așteptăm noi alegătorii, să se rezolve problema traficului în București? Știi cât timp îi ia unui cetățean să ajungă din Drumul Taberei în Colentina, la muncă sau la școală? Ai transformat vreodată acest timp în oboseală nejustificat acumulată și ai calculat vreodată care sunt pierderile pentru randamentul unui om sau al unui elev? Cu cât se scurtează viața mea, așteptând să avanseze mașinile la semafor? Știi cât costă tratamentul meu pentru că m-am îmbolnăvit inhalând gazele de eșapament ale miilor de autoturisme staționate în cozile nesfârșite, în timp ce eu stau pe trotuar așteptând un autobuz ce nu mai vine?
Dar centura Bucureștiului când se va rezolva? Chiar nu se înțelege că, neamenajarea la standarde a centurii orașului, a Capitalei României, duce la prejudicii incomensurabile, pentru economia orașului și implicit a țării?
Lipsa unui drum corespunzător ce face imposibilă asigurarea unui transport de persoane regulat, a dus la falimentarea multor firme aflate pe centură, la pierderea unui număr de locuri de muncă prețioase pentru locuitorii orașului București dar și pentru locuitorii din comunele limitrofe.
Lipsa pasajelor denivelate la trecerea peste calea ferată de centură duce de ani de zile, la formarea de cozi interminabile de autoturisme ce așteaptă trecerea unui garnituri de tren sau acordă o prioritate prost gândită.
Lipsa interesului pentru refacerea inelului feroviar din jurul Bucureștiului ce ar putea asigura transportul de persoane, scurtând astfel mult timpul de deplasare ale cetățenilor între punctele extreme ale orașului, este un mare semn de întrebare.
S-a vorbit mult despre cartierele muncitorești, numite cartiere dormitor dar se uită că acestea au fost construite respectându-se principii clare: aveau prevăzute școli, grădinițe, parcuri, drumuri, parcări, spații administrative în care funcționau poșta, complexe comerciale, policlinici. Ce vei face, candidatule, cu toate cartierele rezidențiale ce nu au prevăzute astfel de spații? Cum veți opri exodul din fiecare dimineață din aceste cartiere spre centrul orașului, unde se află vechile școli sau spitale?
Nu credeți că un copil de școală generală ar trebui să se deplaseze singur spre școală și nu cu șofer? Știți care este timpul pe care trebuie să-l petreacă un copil de vârstă școlară din aceste cartiere rezindențiale spre și de la școală? Poate vrei să-mi spui că acum avem școli private. Și grădinițe private. Dar eu își răspund că este dreptul meu să beneficiez de învățământ preuniversitar gratuit și de asistență medicală de stat. Sunt un contribuabil conștiincios, la sistemul de sănătate și de taxe. Trebuie să străbat tot orașul până la o policlinică sau un spital de stat?
Câte parcuri au cartierele rezindențiale nou ridicate? Câte locuri de parcare s-au prevăzut în aceste ansambluri? Câte școli, câte grădinițe s-au prevăzut a fi necesare ? Lor nu trebuia să li se impună prevederea acestor spații?
Se vorbește despre spații verzi dar, rostul acestora este acela de a fi la dispoziția cetățeanului. Știți câte așa zise spații verzi, înconjurate de garduri, nu sunt decât niște pârloage, pe care nu crește fir de iarbă? Cui servesc? Băncile sunt amplasate în plin soare, la marginea străzii, în fumul de eșapament.
Și mai am o durere. Vreau să știu, tu candidatul anului 2016, ai identificat modalitatea prin care, o nouă investiție în București, se va începe doar atunci când proiectul a fost temeinic verificat, sunt toți banii în cont pentru finalizarea întregului proiect și firma aleasă chiar are posibilități reale să termine ceea ceea ce începe? Eu m-am săturat de toate lucrările ce au transformat orașul într-o pistă de alergare cu obstacole sau cu un poligon de testat răbdarea.
Vreau metrou în Drumul Taberei și în alte cartiere sau la aeroport, dar îl vreau în timpul vieții mele.
Vreau autostrăzi în toată țara, dar mai întâi vreau să nu mai existe nicio stradă de pământ în acest oraș, în secolul XXI.
Vreau fântâni și statui în oraș dar, vreau să fie apă curentă și canalizare în toate cartierele istorice înființate la începutul secolului XX.
Vreau cartiere noi dar, ridicarea lor trebuie să fie bine gândită și să nu se mai permită ridicarea lor decât după ce au fost realizate utilitățile și nu invers, punând astfel în pericol funcționarea celor existente, subdimenionate. Și să aibă străzi, nu ulițe, fundături în care nu intră nici o căruță și nu se poate aventura nici salvarea.
Vreau multe dragă candidatule, nu este așa? Crezi că ai soluții? Tare aș vrea să te cred. Aștept răspunsuri, dar nu uita că, Eu, alegătorul, anului 2016, am stabilit deja cele trei legi ale candidatului:
Legea 1: Un candidat nu are voie să facă promisiuni deșarte.
Legea 2: Un candidat trebuie să dovedească că știe clar, care sunt problemele urbei și că a identificat modalitățile prin care poate să împlinească nevoile cetățenilor din urbea sa.
Legea 3: Un candidat trebuie să dovedească că, dorința sa de a ocupa o demnitate publică nu este o cale de realizare personală.
Și ca să fim siguri că orice candidat la o demnitate publică își va cunoaște mereu menirea, voi enunța Legea supremă – Legea 0: Un candidat care, odată ales, prin necunoașterea nevoilor cetățenilor urbei și ignorarea lor în mod repetat, a adus prejudicii cetățenilor urbei, va fi oprit pe viață de la orice funcție publică.”
Ce spui, acum că mi-ai aflat așteptările, mai candidezi?

Eu, alegătorul

Vouă vă plac povestirile științifico-fantastice? Mie da, căci îmi place să visez. Să visez cu ochii deschiși la o altfel de lume. O altfel de societate. Veți spune că nu întotdeauna, odată împlinite, visele aduc fericirea. Se poate, dar ce frumos este să visezi!
Isaac Asimov a imaginat o lume în continuă transformare, o lume în care destinul oamenilor este strâns legat de cel al roboților. Oamenii fără roboți, nu mai știu și nu mai pot supraviețui, iar roboții sunt strâns legați de soarta oamenilor cărora le aparțin. Ei, roboții, pot orice: au forță fizică, au inteligență, sunt mulți, sunt specializați, însă au o mică dar drastică, problemă de conexiune cu omul lor: Cele trei legi al roboticii.
”Legea 1: Un robot nu are voie să pricinuiască vreun rău unei ființe umane, sau, prin neintervenție, să permită ca unei ființe omenești să i se facă un rău.
Legea 2: Un robot trebuie să se supună ordinelor date de către o ființă umană, atât timp cât ele nu intră în contradicție cu Legea 1.
Legea 3: Un robot trebuie să-și protejeze propria existență, atât timp cât acest lucru nu intră în contradicție cu Legea 1 sau Legea 2.”
Și ca să fie siguri că roboții își vor cunoaște mereu menirea, oamenii au enunțat și Legea supremă – Legea 0: Un robot nu are voie să pricinuiască vreun rău umanității sau să permită prin neintervenție ca umanitatea să fie pusă în pericol.
Ca urmare a Legii 0, toate celelalte legi se modifică corespunzător, Legea 0 fiind legea supremă.”
Și astfel, haosul a fost evitat. Oamenii și-au continuat viața liniștiți într-o lume plină de tehologii uimitoare. Astăzi, pentru o parte a lumii, acele tehnologii sunt parte din viața de zi cu zi, pentru altă parte a lumii, din păcate destul de mare ca să ne cuprindă și pe noi, tehnologiile uimitoare, sunt picurate strop cu strop, din an în Paște (cum spune românul), precum apa vie pe buzele celui aflat aproape de moarte. Noroc sau ghinion, nouă ne plac povestirile cu Feți-Frumoși și unii chiar mai credem că vor veni Feți-Frumoși pe cai albi să ne scape de balauri și de Zmei – Paralei.
Și îi așteptăm, din patru în patru ani, uneori mai devreme că de, se mai satură omul de așteptat și se pune pe treabă. Mai dărâmă un guvern, mai cerne un ciur de promisiuni căutând realizările cât bobul de neghină prin pleava groasă a mincinilor sau mai iese la gard, adică în Piața Mare, și-și strigă nemulțumirea sperând că până la urmă o să-i pese cuiva.
Păcat că nu prea avem ținere de minte, căci altfel am știi că:
Feții – Frumoși sunt doar în povești, pe meleagurile noastre doar Zmeii cresc într-o zi cât alții în trei ani.
Zmeii sunt întotdeauna, mai mulți și mai informați decât Feții-Frumoși.
Feții-Frumoși nu au timp de fapte bune și gratuite căci, frumusețea trece repede și nu au prea mult timp la îndemână să-și agonisească cele necesare să se așeze la casele lor. Așa că se luptă ce se luptă, apoi pragmatici, fac o analiză rapidă a cheltuielilor vs. câștiguri și, dacă dă cu minus, își iau traista-n băț și p-aci ți-e drumu’! Și la ce drumuri bune sunt dincolo de hotare, zău că nu au de ce să-și facă griji că ar trebui să se întoarcă!
Zmeii în schimb, sunt urâți și deci, nu au teamă de trecerea timpului, nu se grăbesc, fac lucrurile temeinic, în familie că de au fraţi, surori, mumă ce trebuie întreținuți și astfel, pe unde trec, nu mai crește nici iarba, nu mai zboară nici vrabia, lasă locul lună și pe bieții pământenii cu buzele umflate, cu buzunarele goale și cu credite la bănci.
Acum probabil vă întrebați care este legătura dintre roboții lui Asimov și Zmeii de la noi. Simplu: alegerile locale! Toată urbea se frământă, dându-se de ceasul morții încercând să afle cine va fi întâi stătătorul său. Omul cu puteri depline peste destinele anonimilor cetățeni-alegători chemați să-și spună voința.
Și nu sunt puțini Feții-Frumoși dispuși să se ia la trântă cu Zmeii. Ba sunt și Ilene Cosânzene, căci între timp, de când cu emanciparea și drepturile și sarcinile sunt egale și nu se sfiesc să le reclame. Până aici, toate bune, dar să revenim la cestiune, cum ar spune iubitul nostru Caragiale.
Eu, alegătorul, refuzând să mai fiu, Eu, Robotul cel care, unde i se spune acolo merge, unde i se arată acolo pune ștampila, m-am hotărât să-i spun eu candidatului, voitorului de putere, ce vreau eu alegătorul, de la el. La urma, urmei el vrea să fie urmat, convins fiind că știe încotro trebuie apucat. Știe pe ce cărări trebuie pornit astfel încât să dăm odată de luminița de capătul tunelului (fie vorba între noi luminița asta a noastră cred că s-a ascuns la capătul lumii de nu dăm de ea nici după 27 de ani).
Dar eu m-am săturat să o iau pe arătură, după cum crede unul și altul, mi-am rupt tocurile prin hârtoapele acestei țări, mi-am pierdut răbdarea așteptând să apară oamenii despre care să vorbesc cu admirație și peste 10-20-30 de ani. Și atunci, am decis ca a venit timpul unei campanii în care ei, candidații să asculte ce au de spus oamenii și dacă, la sfârșitul campaniei mai cred că pot face ceva pentru urbe, să candideze, dacă nu să se retragă. Am scuti astfel urbea de pierdea altor bani și altor ani, în care se vor petici aceleași străzi, se vor lumina de sărbători aceleași bulevarde, se vor planta și replanta panseluțe, se vor schimba între ele bordurile din oraș și se vor promite fără niciun rezultat că se vor construi școli, grădinițe, creșe sau spitale.
Și atunci, mi-am spus că nu ar fi rău dacă ar exista niște legi care să definească obligațiile candidatului:
Legea 1: Un candidat nu are voie să facă promisiuni deșarte.
Legea 2: Un candidat trebuie să dovedească că știe clar, care sunt problemele urbei și că a identificat modalitățile prin care poate să împlinească nevoile cetățenilor din urbea sa în timpul vieții acestora și nu într-un viitor despre care nici măcar el nu are habar când va fi.
Legea 3: Un candidat trebuie să dovedească că, dorința sa de a ocupa o demnitate publică nu este o cale de realizare personală.
Și ca să fim siguri că orice candidat la o demnitate publică își va cunoaște mereu menirea, voi enunța Legea supremă – Legea 0: Un candidat care, odată ales, prin necunoașterea nevoilor cetățenilor urbei sau prin ignorarea lor în mod repetat, a adus prejudicii cetățenilor urbei, va fi oprit pe viață de la orice funcție publică.”

Eu alegătorul, promit că voi sta cu ochii lipiți de ecranul televizoarelor căutând să nu-mi scape nicio promisiune de a ta, candidatule, oriunde te-ai afla!

Eu, alegătorul, promit că-mi voi face temele astfel încât de câte ori voi călca în gropile patriei, să-mi aduc aminte să nu te mai votez niciodată!

Eu, alegătorul, promit că-mi voi ține un jurnal zilnic al realizărilor și ratărilor tale, să-mi fie îndrumar pentru următoarele alegeri și astfel, parafrazându-l pe iubitul nostru Caragiale, voi știi că pentru tine, candidatule, care nu te-ai ținut de promisiuni, asta a fost cea din urmă cameră!

Cu deplină considerație, eu alegătorul anului 2016

haiku

râul revărsat –
în urma bărcii luna
din gard în gard

haiku

vizită la mall –
castanii mai înfloresc
doar în amintiri