Eu ştiu de ce citesc, dar voi?

Libris.ro_De ce citesc? Iatã întrebarea la care Libris.ro aşteaptã rãspuns din partea mea. Şi nu numai din partea mea. Sunt invitaţi sã rãspundã toţi cei pentru care, cartea nu reprezintã o completare esteticã a decorulului interior, ci o necesitate, o prelungire a nestâmpãrului spiritual fãrã de care nu îşi pot închipui propria existenţã. O zi fãrã sã citeşti, o zi în care sã nu deschizi nicio carte, o zi în care sã nu ai întrebãri şi deci nu vei cãuta rãspunsuri. O zi platã, fãrã gust şi fãrã miros, o zi în care marea ar sta nemişcatã cãci, dacã ar avea valuri ar trebui sã te întrebi: de ce? Şi ar trebui sã cauţi rãspunsul. Şi tu nu ai nicio carte! O zi în care timpul ar sta pe loc cãci, dacã s-ar scurge fie şi numai o singurã secundã, ar trebuie sã te întrebi de ce?. Şi tu nu ai cãrţi în care sã cauţi rãspunsuri! De ce ai ţine minte o astfel de zi în care nu ai întrebat nimic şi nici nu ai aflat nimic nou? Chiar de ce? Şi atunci realizezi cât de mult înseamnã în viaţa noastrã, cartea. Tipãritã, frumos legatã, cartea este un tovarãş de drum loial, rãbdãtor, dornic sã împartã cu tine tot ce ştie, fãrã ţâfne, fãrã supãrãri infantile, care te va urma oriunde vei dori, oriunde paşii te poartã şi în care, dacã vei vrea sã cauţi, vei gãsi toate rãspunsurile la întrebãrile tale.
Niciodatã nu poţi spune cã ai destule cãrţi, cãci ar însemna sã spui cã ai citi tot ce se putea citi. Spunem adesea ”omul potrivit la locul potrivit” dar cred cã la fel de bine ar suna “cartea potrivitã la momentul potrivit” cãci, pentru fiecare om existã cel puţin o carte, în care îşi regãseşte gândurile şi despre care nu de puţine ori spunem cã ne-a schimbat viaţa. Fie cã ne aşteaptã în rafturile bibliotecilor, fie cã vizitãm librãria online, trebuie doar sã ştim ce cãutãm şi cu siguranţã, undeva vom gãsi cartea mult doritã.
Şi pentru cã anticipând poate concursul acesta, am rãspuns acestei întreabãri, nu-mi rãmâne decât sã vã las sã citiţi postarea mea şi apoi sã-mi rãspundeţi: voi de ce citiţi? Sau poate:de ce nu citiţi?
 
Întâlnesc tot mai des tineri care se întreabã de ce ar trebui sã citeascã, de ce este necesar sã petreacã timp rãsfoind cãrţi, ce au de câştigat dacã vor citi. Scriam într-o postare mai veche despre îndemnul lui Miron Costin care, în “De neamul Moldovenilor” a spus: „Nu este alta mai frumoasă şi mai de folos zăbavă decât cetitul cărţilor…”, care mã cãlãuzeşte în permanenţã şi care alãturi de versurile lui Tudor Arghezi: “Carte frumoasă cinste cui te-a scris/ Încet gânditã, gingaş cumpãnitã;/ Eşti ca o floare, anume înfloritã/ Mâinilor mele , care te-au deschis.”, au constituit o permanenţã în viaţa mea.
De ce trebuie sã citim? Cum ne ajutã lectura? Ce înseamnã timpul petrecut încercând sã pãtrundem sensul gândurilor aşternute în paginile cãrţilor de toţi acei ce şi-au închinat viaţa scrisului?
Gândind la toate aceste întrebãri mi-am dat seama cã pentru mine viaţa este ca un puzzle uriaş alcãtuit dintr-un numãr infinit de piese, mai mari sau mai mici, (dupã cum cãrţile au mai multe sau mai puţine pagini), prin a cãror alãturare continuã, tenace şi rãbdãtoare, pe mãsura scurgerii timpului îi poţi cunoaşte întreaga frumuseţe şi profunzime.
Un om într-o viaţã cât poate cunoaşte? Câte lucruri poate experimenta? Câte locuri poate strãbate? “Omul mãsurã a tuturor lucrurilor” cum minunat spunea Protagoras, poate fi omniprezent sau a toate ştiutor? Greu de crezut! Dar stã în puterea lui sã înveţe mereu, sã încerce sã foloseascã toate cunoştiinţele dobândite de înaintaşii sãi pentru a progresa. Fiecare carte devine astfel o treaptã pe scara cunoaşterii. Fiecare treaptã urcatã înseamnã o altã perspectivã asupra vieţii. Cu fiecare carte pãşeşti pe noi meleaguri, cu fiecare carte întâlneşti oameni deosebiţi, cu fiecare carte lumea întreagã ţi se dezvãluie, cu fiecare carte înveţi sã visezi, cu fiecare carte orizonturi noi te cheamã.
Fiecare om are dreptul la cunoaştere, fiecare om are dreptul la educaţie. Însã nu poate fi vorba despre cunoaştere fãrã sã te apleci în mod continuu asupra cãrţilor în paginile cãrora s-a strâns întreaga cunoaştere a omenirii. Ştiinţã, istorie, literaturã, deopotrivã trecut, prezent şi viitor stau mãrturie a puterii gândirii umane. Devenirea fiecãrui om stã în profunzimea demersului pe care acesta îl face zi de zi sã-şi depãşeascã propria condiţie.
Citind poţi afla rãspunsurile pe care le cauţi.
Citind poţi învãţa unde sã cauţi rãspunsurile corecte!
În paginile cãrţilor sunt întrebãrile la care omenirea a cãutat rãspunsuri de mii de ani.
În paginile cãrţilor sunt rãsunsuri la întrebãrile tale de astãzi!
În paginile cãrţilor se aşterne toatã istoria omenirii.
În paginile cãrţilor omenirea îşi scrie astãzi istoria.
De mii de ani oamenii au gândit, au scris şi au lãsat urmaşilor învãţãtura dobânditã în timp, scrijelind în piatrã sau metal, pe papirusuri sau piele de viţel, pe hârtie sau pe mãtase, strânsã în biblioteci a cãror faimã a traversat timpul. Ei au considerat necesar şi important ca aceste cunoştiinţe sã nu se piardã. Cum ar fi fost astãzi omenirea fãrã strãdania lor ?
Cândva învãţãtura, scrisul şi cititul erau rezervate doar celor puţini, astãzi deşi teoretic este la îndemâna tuturor, din ce în ce mai puţini aleg sã citeascã. Deşi puterea stã în informaţie şi informaţia stã în cãrţi, cãutarea pare sã-i descurajeze pe cei mai mulţi. Drumul cel anevoios spre cunoaştere nu are sfârşit şi cei cel cunosc, apreciazã tocmai aceastã continuã cãutare care le prilejuieşte noi şi noi descoperiri.
Indiferent dacã este tipãritã sau în format electronic (recentele e-book-uri având un real succes), cartea trebuie sã ne însoţeascã permanent. Îndemnul atât de viu din “Testament “ de Tudor Arghezi, este poate ilustrararea cea mai bunã a ceea ce ar trebui sã fie aplecarea spre citit:
“Cartea mea-i fiule, o treaptã. Aşeaz-o cu credinţã cãpãtâi .”
…………………………………………………………………….
“Ca sã schimbãm, acum întâia oarã,
Sapa-n condei şi brazda-n cãlimarã”.
 

Iatã deci tinere, îndemnul meu: Citeşte! Citeşte! Citeşte! Îndrãzneşte sã visezi, sã cunoşti şi sã-ţi schimbi destinul, cãci lumea este din totdeauna doar a celor instruiţi ce ştiu ce vor, ce pot şi care luptã pentru a reuşi.

Iatã şi câteva din gândurile unor personalitãţi a cãror viaţã a fost închinatã cunoaşterii:
“Civilizaţia noatrã este suma cunoştiinţelor şi amintirilor acumulate de generaţiile care ne-au precedat .Andre Maurois”.
“ Bunul suprem şi singurul folositor este cultura. Orice om incult este propria sa caricaturã. Fr. K. W. Schlegel”.
“Cãrţile au format în mine …….sentimentul rãspunderii pentru tot rãul din viaţã, trezind şi o pioasã admiraţie în faţa forţei creatoare a raţiunii omeneşti. Adânc pãtruns de adevãrul credinţei mele, vã spun tuturor: iubiţi cartea, ea vã uşureazã viaţa, vã ajutã prieteneşte sã vã descurcaţi în vãlmãşagul pestriţ, furtunos al gândurilor, sentimentelor şi întâmplãrilor din viaţã; ea vã învaţã sã respectaţi omul şi pe voi înşivã, ea vã înaripeazã mintea şi inima cu simţãmântul dragostei pentru lume, pentru om. Maxim Gorki”
 
De sunt sau nu vreo 10 argumente ca sã citim,
Puţin conteazã cred, dar ştiu cã fãrã carte nu se poate.
Citiţi cu drag cãci, în paginile cãrţii poveşti s-ascund dar,
Multe-s adevãruri ştiute doar de cei care le-au scris.
De vreţi puterea minţii în viatã sã v-ajute,
Din cãrţi culegeţi multã-nvãţãturã
Ce de folos va fi o viaţã-ntreagã.
Citiţi aşa cum ar fi spus poetul: cu dragoste de ea, cu dor de viaţã!
 
Iatã de ce citesc eu! Şi nu uitãţi: v-aştept comentariile cãci am o listã lungã de cãrţi pe care-aş vrea ca Libris.ro sã mi le trimitã acasã şi poate argumentând împreunã, împreunã vom câştiga!
 

De ce citim?

cartile

Întâlnesc tot mai des tineri care se întreabã de ce ar trebui sã citeascã, de ce este necesar sã petreacã timp rãsfoind cãrţi, ce au de câştigat dacã vor citi. Scriam într-o postare mai veche despre îndemnul lui Miron Costin care, în “De neamul Moldovenilor” a spus: „Nu este alta mai frumoasă şi mai de folos zăbavă decât cetitul cărţilor…”, care mã cãlãuzeşte în permanenţã şi care alãturi de versurile lui Tudor Arghezi: “Carte frumoasă cinste cui te-a scris/ Încet gânditã, gingaş cumpãnitã;/ Eşti ca o floare, anume înfloritã/ Mâinilor mele , care te-au deschis.”, au constituit o permanenţã în viaţa mea.

De ce trebuie sã citim? Cum ne ajutã lectura? Ce înseamnã timpul petrecut încercând sã pãtrundem sensul gândurilor aşternute în paginile cãrţilor de toţi acei ce şi-au închinat viaţa scrisului?

Gândind la toate aceste întrebãri mi-am dat seama cã pentru mine viaţa este ca un puzzle uriaş alcãtuit dintr-un numãr infinit de piese, mai mari sau mai mici  (dupã cum cãrţile au mai multe sau mai puţine pagini), prin a cãror alãturare continuã, tenace şi rãbdãtoare, pe mãsura scurgerii timpului, îi poţi cunoaşte întreaga frumuseţe şi profunzime.

Un om într-o viaţã cât poate cunoaşte? Câte lucruri poate experimenta? Câte locuri poate strãbate? “Omul mãsurã a tuturor lucrurilor” cum minunat spunea Protagoras, poate fi omniprezent sau a toate ştiutor? Greu de crezut! Dar stã în puterea lui sã înveţe mereu, sã încerce sã foloseascã toate cunoştiinţele dobândite de înaintaşii sãi pentru a progresa. Fiecare carte devine astfel o treaptã pe scara cunoaşterii. Fiecare treaptã urcatã înseamnã o altã perspectivã asupra vieţii. Cu fiecare carte pãşeşti pe noi meleaguri, cu fiecare carte întâlneşti oameni deosebiţi, cu fiecare carte lumea întreagã ţi se dezvãluie, cu fiecare carte înveţi sã visezi, cu fiecare carte orizonturi noi te cheamã.

Fiecare om are dreptul la cunoaştere, fiecare om are dreptul la educaţie. Însã nu poate fi vorba despre cunoaştere fãrã sã te apleci în mod continuu asupra cãrţilor în paginile cãrora s-a strâns întreaga cunoaştere a omenirii. Ştiinţã, istorie, literaturã, deopotrivã trecut, prezent şi viitor stau mãrturie puterii gândirii umane. Devenirea fiecãrui om stã în profunzimea demersului pe care acesta îl face zi de zi sã-şi depãşeascã propria condiţie.

Citind poţi afla rãspunsurile pe care le cauţi.

Citind poţi învãţa unde sã cauţi rãspunsurile corecte!

În paginile cãrţilor sunt întrebãrile la care omenirea a cãutat rãspunsuri de mii de ani.

În paginile cãrţilor sunt rãsunsuri la întrebãrile tale de astãzi!

În paginile cãrţilor se aşterne toatã istoria omenirii.

În paginile cãrţilor omenirea îşi scrie astãzi istoria.

De mii de ani oamenii au gândit, au scris şi au lãsat urmaşilor învãţãtura dobânditã în timp, scrijelind în piatrã sau metal, pe papirusuri sau piele de viţel, pe hârtie sau pe mãtase, strânsã în biblioteci a cãror faimã a traversat timpul. Ei au considerat necesar şi important ca aceste cunoştiinţe sã nu se piardã. Cum ar fi fost astãzi omenirea fãrã strãdania lor ?

Cândva învãţãtura, scrisul şi cititul erau rezervate doar celor puţini, astãzi deşi teoretic este la îndemâna tuturor, din ce în ce mai puţini aleg sã citeascã. Deşi puterea stã în informaţie şi informaţia stã în cãrţi, cãutarea pare sã-i descurajeze pe cei mai mulţi. Drumul cel anevoios spre cunoaştere nu are sfârşit şi cei cel cunosc, apreciazã tocmai aceastã continuã cãutare care le prilejuieşte noi şi noi descoperiri.

Indiferent dacã este tipãritã sau în format electronic (recentele e-book-uri având un real succes), cartea trebuie sã ne însoţeascã permanent. Îndemnul atât de viu din “Testament “ de Tudor Arghezi, este poate ilustrararea cea mai bunã a ceea ce ar trebui sã fie aplecarea spre citit:

“Cartea mea-i fiule, o treaptã. Aşeaz-o cu credinţã cãpãtâi .”

…………………………………………………………………….

“Ca sã schimbãm, acum întâia oarã,

Sapa-n condei şi brazda-n cãlimarã”.

Acesta este deci tinere, îndemnul meu: Citeşte! Citeşte! Citeşte! Îndrãzneşte sã visezi, sã cunoşti şi sã-ţi schimbi destinul, cãci lumea este din totdeauna doar a celor instruiţi ce ştiu ce vor, ce pot şi care luptã pentru a reuşi.

Si nu uitaţi îndemnurile rostite de cateva personalitãţi a cãror viaţã a fost închinatã cunoaşterii:

“Civilizaţia noastrã este suma cunoştiinţelor şi amintirilor acumulate de generaţiile care ne-au precedat. Andre Maurois”.

“ Bunul suprem şi singurul folositor este cultura. Orice om incult este propria sa caricaturã. Fr. K. W. Schlegel”.

“Cãrţile au format în mine …….sentimentul rãspunderii pentru tot rãul din viaţã, trezind şi o pioasã admiraţie în faţa forţei creatoare a raţiunii omeneşti. Adânc pãtruns de adevãrul credinţei mele, vã spun tuturor : iubiţi cartea, ea vã uşureazã viaţa, vã ajutã prieteneşte sã vã descurcaţi în vãlmãşagul pestriţ, furtunos al gândurilor, sentimentelor şi întâmplãrilor din viaţã; ea vã învaţã sã respectaţi omul şi pe voi înşivã, ea vã înaripeazã mintea şi inima cu simţãmântul dragostei pentru lume, pentru om. Maxim Gorki”

Iatã de ce cred eu cã trebuie sã citim şi astfel, cãutandu-i pe cei care ca şi mine stiu de ce citesc şi gãsindu-i aici ,  vã întreb la rândul meu: voi de ce citiţi?

A citi, citire

M-am gândit sã vorbim puţin despre timpul pe care astãzi îl petrecem citind. Cãrţi, reviste, ziare, cu apariţii zilnice sau periodice, par sã fi devenit astãzi prea puţin atractive, pentru prea mulţi oameni, într-o perioadã în care internetul este considerat un mijloc eficient şi suficient, de informare. Poate este cu adevãrat mai uşor sã foloseşti calculatorul pentru a gãsi subiectele care te intereseazã, dar unde rãmâne loc pentru plãcerea de a ţine în mânã o carte frumos copertatã, tipãritã pe hârtie de bunã calitate ?
De când mã ştiu, citesc. Mama îmi povestea cã în prima zi de şcoalã, în drum spre casã, m-am oprit şi aşezatã pe iarbã, plinã de curiozitate, am rãsfoit manualele primite. Nu am avut rãbdare sã ajung acasã, trebuia sã vãd ce se ascunde între coperţile frumos colorate. Nu ştiam sã citesc, dar curiozitatea care mã stãpâneşte şi astãzi, nu-mi dãdea pace. Cred cã cititul a fost pentru mine, mereu, modalitatea cea mai plãcutã de petrecere a timpului. Câtã vreme am cãrţi de citit, niciodatã nu mã simt singurã şi nu am mã plâng cã nu am ce face.
Miron Costin a spus aşa de frumos cã „Nu este alta mai frumoasă şi mai de folos zăbavă decât cetitul cărţilor…” în scrierea sa „De Neamul Moldovenilor”. Oare astãzi se mai studiazã acestã lucrare? Oare astãzi copii mai primesc acest îndemn la şcoalã, îndemn care pe mine m-a însoţit mereu în viaţã şi care m-a fãcut sã iubesc cartea. Cãci nu numai cã îmi place sã îmi petrec timpul citind, dar, am învãţat sã iubesc cãrţile, frumos tipãrite şi frumos copertate, a cãror simplã vedere, te fac sã ţi le doreşti. Am învãţat sã caut în anticariate, ediţii vechi, volume cu autografe de la scriitori sau ediţii rare. Timpul petrecut într-un anticariat printre atâtea cãrţi, chiar dacã nu cumperi niciuna pe moment, tot nu va reprezenta timp irosit, cãci deschizând atâtea volume sau rãsfoind paginile vechilor reviste aflate pe rafturi, vei dori cu siguranţã sã revii.
O astfel de carte, dragã sufletului meu, vreau sã vã prezint: Cartea cu jucãrii, de Tudor Arghezi, ediţie 1931. Este atât de frumos tipãritã, cu pagini având ilustraţii colorate, protejate de foiţã transparentã, realizate de Lucia Demetriade-Bãlãcescu. Ediţia originalã a fost copertatã ulterior, spre a fi mai bine pãstratã. Am cumpãrat acestã carte, ca dar pentru fiica mea.
Pagina de prezentare a cartiiIlustratie la povestirea "Domnita Pulheria"Ilustratie la povestirea " Piatra pitigoiului"Astãzi oferta de carte este mai mare ca niciodatã dar, deşi vãd din ce în ce mai multe persoane de toate vârstele, având cãrţi în mânã, totuşi, la întrebarea ce cãrţi citeşti sau ce revistã, rãspunsul celor mai mulţi este adeseori dezamãgitor: nici una, cãci nu am timp. Iatã un rãspuns cu care nu mã pot împãcã. Nu am timp! Şi totuşi cât timp irosim fãrã ca mãcar sã fim conştienţi de acest lucru! Fiecare carte ascunde în paginile sale atãtea gânduri frumoase şi atãtea rãspunsuri la întrebãri de multe ori nerostite cu voce tare. Frãmântãrile noastre capãtã adeseori rãspunsuri neaşteptate, tocmai în momentul în care rãsfoim fãrã prea mare interes câte o revistã sau o carte pe care punem mâna întãmplãtor. Ar fi momentul sã facem din lecturã o prioritate, cãci la orice vârstã, a citi înseamnã a învãţa. Şi cum învãţarea contiunã este definitã ca fiind motorul schimbãrii, pentru a putea face faţã schimbãrilor tot mai mari din viaţa noastrã, şi pentru a ne putea adapta schimbãrilor extreme de rapide din piaţa muncii, este necesar sã citim cât mai mult: cãrţi, reviste, ziare, lucrãri de specialitate din domeniul de interes profesional, publicaţiile on-line. V-aţi gândit vreodatã cã atunci când participãm la rezolvarea temelor pentru acasã alãturi de copii noştrii, nu numai cã îi ajutãm pe ei sã înveţe, dar totodatã rememorãm cunoştiinţe ce pãreau demult uitate şi acumulãm cunoştiinţe noi. Tot învãţare este şi mai ales, este cat se poate de continuã. Atâta timp, cât suntem conştienţi de importanţa şi de necesitatea învãţãrii şi folosim cunoştinţele acumulate în viaţa de zi cu zi şi în viaţa profesionalã, timpul acordat cititului şi studiului, reprezintã cea mai valoroasã investiţie pe care noi, o putem face cu propriile forţe, pentru a ne realiza visele.
M-am întrebat adeseori, când şi de ce, au încetat pãrinţii sã ofere cãrţi, copiilor ca dar de Crãciun sau la aniversarea zilei de naştere. Cum sã îndrãgeascã cãrţile şi sã accepte de bunãvoie sã-si petreacã timpul liber citind, altfel decât obligaţi de şcoalã, dacã pentru cei mai mulţi copii, lectura unei cãrţi nu reprezintã decât o sarcinã şcolarã, neplãcutã şi de care cei mai mulţi nu se achitã, preferând sã gãsescã pe internet rezumatele gata fãcute. Ce sã mai vorbim despre frecventarea bibliotecii şcolii sau a unei biblioteci de cartier. Sau despre mersul în anticariate pentru a gãsi o carte anume. Astãzi cele mai multe liste de cereri cãtre Moş Crãciun cuprind: I Phone, I Pad, PsP, PS2, PS3, X Box, dar nicio carte. Este important sã trezim interesul copiilor pentru lecturã, citind alãturi de ei şi arãtând interes pentru cãrţile pe care aceştia şi le doresc, ajutându-i sã şi le procure şi comentând pe marginea lor. Rãmânând tot timpul parte din viaţa lor, îi vom putea susţine în tot ceea ce îşi propun dacã, alãturi de ei, vom continua permanent sã învãţãm despre lumea ce ne înconjoarã şi care se schimbã mult prea rapid. În astfel de momente în care trebuie sã caut rãspunsuri la întrebãrile vieţii în cãrţi, îmi aduc de versurile aceluiaşi poet Tudor Arghezi, ce atât de frumos spunea :
“Carte frumoasă cinste cui te-a scris/ Încet gânditã, gingaş cumpãnitã;/ Eşti ca o floare, anume înfloritã/ Mâinilor mele, care te-au deschis.”(Ex libris)