psi-luneli – ape tulburi, ape repezi

Sentimente. Mici scâteieri de viaţã fãrã de care noi oamenii nu am putea trãi.Ne încearcã pe rând, mai întâi ca nişte mângâieri sub aripa cãrora pãşim încrezãtori. Mai apoi le simţim arsura când încep sã-şi sape numele în sufletul nostru. Sufletul este moale şi încrezãtor şi sperã cã orice urmã poate fi ştearsã şi cum nouã nu ne plac semnãturile când sunt prea apãsate, încercãm sã le ştergem. Uneori reuşim dar pierdem şi o frânturã din noi. Şi spunem cu nãduf:
” – Ducã-se pe apa Sâmbetei!” Apa Sâmbetei, apã tulbure şi iute ce apucã, duce departe pentru totdeauna.
Sentimentele ne fac slabi. Sentimentele sunt cele care ne frâng voinţa. Orice ne-am propune sentimentele sunt cele care pânã la urmã ne vor netezi calea sau ne vor face sã o pierdem pentru totdeauna.
Tot sentimenetele sunt cele care ne fac puternici. Sentimenetele sunt cele care ne împing de la spate sã apucãm pe cãrari niciodatã umblate. Şi atunci ne vor rãsuna în urechi avertismentele celor ce au înotat în apele lor repezi şi tulburi :
“- De ce te arunci cu capul înainte? Vezi sã nu te îneci!” Eşti atât de tânãr cã nu vezi pericolul nici dacã ai merge pe drum dãrãmite când te lupţi cu valurile vieţi!”. Dar cine sã le audã? Sentimentul cã ştii totul şi cã poţi totul te copleşeşte şi apele repezi şi tulburi ale vieţii te cuprind mai înainte de a înţelege cã ceea ce urmezi de multe ori nu este vrerea ta şi cã în valtoarea lor se amestecã zi de zi, fericirea şi nefericirea, dorul de viaţã şi deznãdejdea, încrederea şi dezamãgirea, hohotul de râs şi furia oarbã, bunãtatea şi cruzimea fãrã margini, iubirea şi trãdarea.
Toate se adunã ca picãturile în apele repezi şi tulburi ale vieţii şi noi, firavi luntraşi, ne avântãm curajoşi cãutând un liman. Unii dintre noi îl gãsesc. Cei mai mulţi însã, se vor lãsa purtaţi mereu de apele tulburi şi repezi ale sentimentelor cãutând şi sperând cã urmãtoarea vâltoare va fi şi cea din urmã şi cã pânã într-un sfârşit se vor linişti. Uitãm însã cã apele liniştite sunt adânci. Adânci şi singuratice. Şi singurãtatea este un sentiment nu?
Şi atunci ce alegem: apele tulburi şi repezi sau apele adânci şi liniştite?
 
Am scris pentru postarea de luni dar nu am avut rãgazul cuvenit şi cum tema mi-a plãcut pea mult ca sã o las sã se piardã iatã-mã şi pe mine purtatã de apele tulburi, apele repezi.
 
Anunțuri

Miercurea fãrã cuvinte – Grãdina cu pitici sub zãpadã

pitici sub zapada

Din blogging-ul de altădată: leapșa despre cărți

 
Despre cãrţi şi pasiunea de citi am mai scris. Prima leapsã am primit-o de la Ioana. De data aceasta Bianca m-a provocat sã-mi rãscolesc amintirile şi iatã ce am gãsit:
 
1. Prima mea amintire cu mine citind
Când am începtut sã citesc altceva decât cãrţile de şcoalã? Mã tem cã nu îmi pot aminti cãci mã ştiu citind din totdeauna. Cu ocazia asta mama mi-a amintit (cãci recunosc cã uitasem), cã ştiam sã citesc când am mers la şcoalã. De aceea probabil spun mereu cã citesc din totdeauna.
2. Prima carte pe care am citit-o și recitit-o
Cred ca Amintiri din copilãrie de Ion Creangã .
3. O carte pe care fiecare copil ar trebui s-o citească
Jules Verne – Insula misterioasã. O carte de aventuri ce vorbeşte despre tãria de a înfrunta necunoscutul, despre curaj şi dãruire, despre puterea celor ce ştiu sã rãmânã uniţi la greu. O poveste cu aventuri cum orice copil viseazã sã trãiascã.
4. Locul meu preferat de citit
 În pat.
 5. Accesorii obligatorii în timpul lecturii
 Biscuiţii.
 6. Numărul cărților de pe lista mea de lecturi viitoare
 Nedefinit. Am încã atâtea cãrţi cumpãrate şi cum lunar cumpãr alte cãrţi nu voi şti niciodatã exact câte îşi aşteaptã rândul.
 7. Ultima carte pe care am primit-o sau am cumpărat-o
 Am primit din partea autoarei: Ana-Veronica Mircea – floarea de lolidal şi am cumpãrat: Daniela Zeca – Istoria romanţatã a unui safari, Demonii vântului şi Omar cel orb
8. O carte care mi-a schimbat viața într-un fel
Nu cred cã aş putea spune despre o anume carte cã mi-a schimbat destinul dar sunt multe cãrţi care m-au fãcut sã-mi pun întrebãri despre lumea din jur, despre viaţã. În multe cãrţi îmi regãsesc gândurile şi astfel uneori devin mai încrezãtoare în alegerile mele. Sentimentul cã nu eşti singur pe drum te face sã nu şovãi.
9. O carte care nu-mi place, dar pe care toată lumea pare s-o iubească
Aici am cãutat destul de mult. Recunosc cã nu am reuşit sã citesc Amurg.
10. Trei dintre scriitorii mei preferați
I. L. Caragiale, Jules Verne, Isaac Asimov
Și acum, nu știu dacă ați mai primit leapșa și din altă parte, dar ce ziceți de acest joc, Iustina D Irina şi File din poveste
 

Alb regal

 S-au înveşmântat în floare pomii toţi şi-n leagãn verde,
Pe sub ramuri, uşurel, o copilã subţiricã se alintã
Sub o boare abia simţitã şi viseazã încetişor,
La o clipã de iubire când, sub ramuri de mãslin
Va primi o sãrutare ce va fi al sãu destin.
Cãci e scris în cartea vieţii sã-l iubescã şi mereu
A visat sã îl gãsescã pe acel care-i sortit.
Şi cu vorbe de iubire sufletul i l-a vrãjit.
Prea curat îi este gândul ce îi poartã paşii acum
Spre acel care-o aşteaptã sã-i primescã-n dar iubirea
Ce îi va-nsoţi în viaţã şi le va sfinţii unirea.
Tot ce-i scris în cartea vieţii o sã fie împlinit
Şi speranţa–i umple clipa de fior fãrã sfârşit.
Alb regal o înveşmântã pe frumoasa visãtoare
Când pãşeşte dezinvolt spre intrarea din lãcaşul
Unde în genunchi va spune la icoane al sãu dor.
Ea, în lemn fãrã prihanã va sã lase semn anume
Sã i se împlineascã voia şi o cere cu-nfocare,
Şi credinţã şi curat, cãci ar vrea ca fericirea
Infinitã sã le fie şi în viaţã totdeanuna
Sã-i petreacã neîncetat!
 
O duzinã de cuvinte ce uitatã a rãmas şi în prag de iarnã albã am gãsit-o pe un raft.
 
 

Miercurea fãrã cuvinte – Sighişoara

Galerie

Viaţa ca un joc

“O luptã-i viaţa; deci de luptã
Cu dragoste de ea, cu dor!”
George Coşbuc
 
Aşa spunea demult poetul.
Îndemnul sãu ascultã-l deci
Cãci viaţa este doar o luptã
Aşa a fost, aşa-i mereu!
Te luptã deci cu vrerea sorţii
oricum ar fi e jocul tau,
Şi când câştigi şi când pierzi runda
rãmâi ce eşti: un jucãtor!
De este jocul tãu e bine!
Sileşte dar ca sã învingi.
De nu-i, gândeşte cum sã birui
De la-nceput pân’la sfârşit!
Un joc e viaţa? Cine spune?
Cã are reguli asta ştim,
Arbitri care de pe margini
Ne judecã dacã greşim.
La noi privesc cu-nfrigurare
Suporteri zeci şi plini de zel
Cu strigãte de-ncurajare
Ei ne susţin de câştigãm.
Dar sunt şi cei ce vor sã pierdem.
Ne vor urâ şi-n vrajba lor
Vor fi porniţi sã ne opreascã
Dar noi rãmânem tot în joc!
Vei fi înfrânt? Este posibil!
Dar nu fi trist cãci mâine iar
De vrei tu poţi sã fii iar primul
Din joc în joc, mereu pe val.
Cãt jocul încã nu-i oprit, tu luptã!
Pânã la sfârşit e drumul lung
Şi doar acel ce forţã-şi ia din crezul sãu
Va izbândi şi-n jocul vieţii fãrã milã,
va fi sã fie-nvingãtor!
Cu viata joci un joc o datã.
De-l pierzi, pierdut rãmâne, deci,
Tu joacã-ţi cartea dar ia seama
Poţi sã câştigi, dar poţi sã pierzi!
Fii gata preţul sã-l plãteşti,
Sã suferi şi sã strângi în palme
Doar cioburi dintr-un vis ucis
O ranã vie, care doare .
Dar nu uita: chiar şi atunci
Când vezi cum viaţa se sfãrâmã,
Tu poţi de vrei, sã te ridici,
Şi lumii care te priveşte sã-i strigi
Cu toatã forţa ta: Priviţi-mã, sunt încã aici!
Aici rãmân şi orice ar fi din jocul vieţii,
Jocul meu, eu voi ieşi când voi dori
Cãci vreau şi sunt învingãtor!
De lacrimi ai în gene, uitã!
Cãci plânsul ştii cã e de râs
Aşa a spus demult poetul
Deci stergeţi lacrima şi râzi!
 
 
 

psi-luneli – un vis, o cale, un om

„Fii schimbarea pe care vrei sã o vezi în lume”.
Mahatma Gandhi.
Mahatma Gandhi şi Nelson Mandela. Doi oameni, o singurã cale şi un singur vis. Visul abolirii segregãrii rasiale. Calea spre împlinirea lui: cea a luptei, a renunţãrii la propria viaţã. Sã vrei sã schimbi lumea, o lume în care tu nu eşti cel mai oropsit, în care tu eşti chiar privilegiat din moment ce ai putut sã te instruieşti şi astfel sã te ridici la înţelegerea nedreptãţilor ce o distrug.
Chiar dacã Gandhi a ales non-violenţa iar Mandela pe cea a luptei, amândoi au mers pânã la capat. India independentã şi o Africa de Sud cu un preşedinte de culoare înseamnã mai mult decât simple repere istorice. Abolirea segregãrii rasiale şi independenţa naţionalã sunt deziderate universale.
Interesant este faptul cã ceea ce uneşte biografiilor lor este Africa de Sud, o ţarã din continentul negru în care şi Gandhi şi Mandela au trãit şi au înţeles consecinţele segregãrii rasiale determinându-i sã porneascã pe calea protestelor ce vor schimba pentru totdeauna destine, regimuri şi graniţe.
Nu este uşor sã fi lider. Trebuie sã fii în primul rând Om.
Sã vrei sã te faci auzit, sã vrei sã fi urmat pe drumul tãu de mii de oameni, nu de fricã ci din convingere cã drumul ales este cel corect, este mai mult decât un VIS.
Când visul prinde viaţã, devine o CALE.
Când calea este bãtãtoritã de milioane de paşi înseamnã cã Visul Omului se împlineşte.
 
Mai sunt vise neîmplinite, mai avem cãi de deschis, mai sunt oameni de urmat.
 
 
Alte vise, alte cãi şi alţi oameni vã şteaptã la psi.

Duzina de cuvinte – Precupeata

O precupeaţã cam zurlie
Stãtea pe gânduri şi privea
La oamenii ce fãrã numãr
Printre tarabe se plimbau.
 
Predestinat pãrea sã-i fie
Destinul sãu de a privi
Cu detaşare astã lume
Şi-n vorbe doar ai cântãri.
 
Precis şi fãrã de sfialã-ţi vorbea
Privindu-te cum ezitai în faţa ei
Când te poftea sã-ţi spui pãrerea
Despre toate ce pe tarabã se gãseau.
 
Îţi place varza? Ia de-aicea
Cât capul tãu e, zãu aşa!
Sau poate vrei nişte ridichii?
Aşa sã cumperi te-mbia.
 
Tu te uitai cam îndoitã
În suflet, dacã chiar vroiai
O varzã creaţã sã-ţi apropii
Sau spre ridichii înclinai.
 
Dar precupeaţa vezi prea bine
Pe predicat era pornitã
Şi cu-n prelung şi clar adaggio
Se arunca din nou în luptã:
 
“Eşti predispus la fugã, frate!
Nu stai nici sã priveşti în jur
Tu te-ai prelins printre tarabe
Şi ai plecat fãrã un cuvânt!”
 
Prelegerea despre verdeaţã
n-ai auzit, deci stai pe loc!
Precede doar povestea ciorbei
Deci trebuie sã o cunoşti!
 
Sã luãm pe rând din trufandale
Ce ciorbei gust pot ca sã-i dea
Un morcovel, o ceapã alba
Un ardeiaş şi-un dovlecel.
 
Sã punem tot în oalã largã
La fiert cu apã de izvor
Sã-i împãcãm cu nişte roşii
Cã-i loc destul, nu dau în foc!
 
Predominant în toate astea
Aş vrea sã fie un borşic
Destul de acru, dar nu foarte
Cu huşti de ţarã întãrit.
 
Şi toate astea cu smântânã
Le dregi uşor şi-apoi presari
Verdeaţa proaspãtã şi bunã
La care lung tu te uitai!
 
Privind la cel ce sta pe gânduri
Tot ascultând şi meditând
Îmi adusei atunci aminte
De-un precursor de mult trãit.
 
Un gânditor ce peste veacuri
Rãmase astfel împietrit
Şi mã gândesc cã poate bietul
La piaţã o fi fost pornit.
 
Şi tot aşa o precupeaţã
L-a zãpãcit cu-al sãu discurs
De a uitat unde plecase
Şi sã se-ntoarcã n-a putut.
 
Aşa l-a prins între hotare istoria,
pe gânditor.
Noi fost-am gata la preluare
Şi nici o clipã n-am simţit
Cum Gânditorul de la mare
Râdea de noi: v-am pãcãlit!
 
Credeaţi cã meditam la stele
Şi mã-ntrebam de soarta lor?
Cã mã gândeam la nemurire
Privid al Cerului decor ?
 
Eu stam de toate nãucit
Privind tarabele din piaţã
Şi prins de val, cam zãpãcit,
O ascultam pe precupeaţã
Şi mã-ntrebam : Ce i-am greşit ?
 
cu duzina de cuvinte vã întalniţi precum o stiţi
De veniţi la psi acuma si ce-i scris voi veţi citi!

 

Psi-luneli – îmi plac oamenii

Cã îmi plac oamenii am spus de când am scris pe blog despre mine. Nu am sã mã dezic tocmai astãzi dar, uneori ca sã fiu sincerã pânã la capãt, am momente când simt nevoia sã fac totuşi unele precizãri.
Sigur veţi spune cã nu poţi avea rezerve. Ori iubeşti toţi oamenii, adicã toţi-toţi, întãrind astfel caracterul categoric–afirmativ al enunţului sau cum ar spune iubitul meu dom’Caragiale îi iubesc pe toţi dar pe ici, pe colo pe la pãrţile esenţiale aş mai schimba câte ceva pe la unii cã prea sunt din cale-afarã de nesuferiţi sau mai corect ar fi nesimţiţi.
Deci ca sã mã explic, iubesc oamenii dar îi urãsc pe cei care din varii motive mã obligã sã-i exclud din rândul oamenilor.
Aş putea desigur sã-i ignor. Aş putea dar nu vreau.
Aş putea sã mã lupt sã-i fac sã doreascã sã nu-i exclud dar iarãşi spun: nu mai vreau.
Aş putea sã-mi spun cã nu este frumos sau creştineşte sã nu iubesc orice om. Dar nu vreau cãci iatã am obosit .
Am obosit sã trec cu vederea prostia unor oameni pentru cã ei sunt mulţi şi prostia lor nesfârşitã.
Am obosit sã mã prefac cã nu simt rãutatea farã motiv a prea multor oameni pentru cã mã doare prea rãu.
Am obosit sã sper cã mâine aceşti pseudo-oameni se vor vindeca de lipsa de umanitate pentru cã prea multe zile de mâine au trecut şi totul a rãmas neschimbat.
Şi totuşi în astfel de momente mã gândesc cã nu am fost, nu sunt şi nu voi fi singura care lupt sã-mi pãstrez nealteratã dragostea pentru toţi-toţi oamenii şi dacã alţii au reuşit înseamnã cã mai pot încã spera. Şi atunci, dorinând sã mã fac auzitã, repet ca pe o rugãciune:
 
ORICE OM
De Geo Bogza
 
“Orice om pe care nu pot sã-l iubesc este pentru mine
Un izvor de adâncã tristeţe.
Orice om pe care l-am iubit şi nu pot sã-l mai iubesc,
Înseamnã pentru mine un pas spre moarte.
Atunci când n-am sã mai pot iubi pe nimeni, am sã mor.
Voi, cei care ştiţi cã meritaţi dragostea mea, aveţi grijã
Sã nu mã ucideţi.”

Pe malul Dunãrii prin Timocul Sârbesc

Timocul Sârbesc. Auzisem nu odatã despre Valea Timocului din Serbia şi românii care trãiesc pe aceste meleaguri dar, recunosc deschis cã în momentul în care am trecut graniţa în Serbia nu aveam nici cea mai mica idee despre faptul cã tot traseul ales de noi de la Porţile de Fier la Belgrad, pe malul Dunãrii, traversa aşezãrile în care romãnii, sau mai bine spus vlahii constituind o importantã comunitate şi limba românã ne era suficientã pentru a ne face înţeleşi.
Aşadar, iatã-ne plecaţi din Bãile Herculane hotãrâţi sã descoperim Serbia, într-o excursie fulger. Fulger o credeam noi, ea, adicã excursia, s-a dorit parese mai puţin fulger cãci, de plecat am plecat noi sã aruncãm o scurtã privire pe malul drept al Dunãrii dar pânã la sfârşit am vizitat şi Belgradul şi am descoperit şi punctul de frontierã de la Bela Crkva – Oraviţa. Astfel am experimentat şi verificat vorba noastrã atât de sugestivã: “am plecat cu graba şi m-am întâlnit cu zãbava”. E drept frumoasã şi interesantã zãbavã.
Aşadar, am trecut graniţa fãrã mari formalitãţi, cartea de identitate şi actele maşinii fiind suficiente (deşi nu au aderat încã la Uniunea Europeana trecerea la sârbi este simplã) iar partea cu banii a rãmas sã o rezolvãm pe drum. Puteam sã schimbãm în vamã, ceea ce nu am fãcut, aşa cã ne-am pus speranţa în gãsirea unui bancomat în localitãţile prin care vom trece.
Traseul ales este deosebit de pitoresc drumul urmãrind malul Dunãrii prin localitãţile Kladova, Tekija, Golubinje, Donji Milanovac, Dobra, Golubac, Veliki Gradişte şi apoi spre Požarevac. Drumul este bun, ca de altfel toate drumurile pe care le-am parcurs prin Serbia. Chiar dacã nu sunt ca în palmã, toate localitãţile sunt legate prin drumuri bune, fãrã gropi, reparate acolo unde era cazul aşa cum mi-aş dori sã fie şi la noi peste tot. Drumurile sunt marcate şi semnalizate chiar dacã au un sistem propriu de semnalizare diferit de ceea ce întâlnim în mod curent în celelalte state europene.
Drumul este foarte frumos cãci se strecoarã prin tunelurile fãrã numãr mai lungi sau mai scurte care sfredelesc muntele, aleargã peste viaductele ce traverseazã gurile de vãrsare a afluenţilor Dunãrii şi trece în revistã localitãţile înşirate ca mãrgele pe marginea sa.
Prima mare surprizã din aceastã plimbare am avut-o la Golubac. Aici pe malul Dunãrii în Parcul Naţional Derdap se înalţã Fortãreaţa. Bine înfiptã în coasta muntelui, de sute de ani cetatea supravegheazã drumul prin porţile de piatrã pe sub care ne strecurãm cu privirile agãţate de zidurile strãvechi. Pe o parte muntele, de cealaltã Dunãrea şi la mijloc vechea cetate cu cele 10 turnuri impunãtoare şi astãzi.
Chiar dacã nu vã veţi propune decât vizitarea acestei cetãţi şi tot nu veţi regreta nicio clipã timpul petrecut pe malul sârbesc. Dunãrea este la fel de impunãtoare iar drumul vã va oferi prilejul admirãrii malului românesc, ca o recompensã a orelor petrecute pe drum. Decebal Rex din Golful Mraconia vã va veghea drumul şi nicio clipã nu vã veţi simţi strãini pe aceste frumoase meleaguri.
Mã opresc la poalele cetãţii şi vã invit alãturi de mine pe malul sârbesc al Dunãrii prin Parcul Naţional Derdap pânã la Golubac.

Previous Older Entries