Decembrie. A venit, a răscolit amintirile și va pleca lăsându-ne mai bătrâni cu o tristețe. Poate ar fi trebuit să spun mai împovărați cu un sac de întrebări. Sau poate cu un sac de speranțe?
De 25 de ani, luna decembrie are pentru mulți români două semnificații mari: bucuria nașterii Domnului și durerea pricinuită de întrebările rămase fără răspuns. Prea multă durere îți amorțește sufletul. Știm asta cu toții.
De 25 de ani, luna decembrie ne obligă să ne întoarcem în timp, să privim înapoi, să ne întrebăm dacă, astăzi suntem cu un pas mai departe de pragul peste care ne-am aruncat ( sau am fost împinși?), atunci în acel decembrie al anului 1989.
Multe idei au fost fluturate, multe teorii au fost enunțate și apoi desființate și iar susținute și iar doborâte, până când, a trecut totul în ”istorie”. Când prea recentă pentru a fi înțeleasă (sau cunoscută), când prea îndepărtată pentru a putea fi corect reconstituită și deci, mai bine o declarăm a fi poveste din popor, așa precum sunt baladele haiducești. Doar poporul s-a ridicat la luptă! Sau a fost ”ridicat”? Nu vorbesc baladele despre faptele de vitejie ale unor eroi? Dar despre acei eroi nu avem dovezi că au existat. Doar bătrânii le povesteau nepoților despre haiducii curajoși care se luat la trântă cu domnia. De ce mereu povestesc doar bătrânii nu știu, căci pe la mine prin familie și părinții – înainte de a atinge suta de ani- spun povești copiior. Despre eroii din decembrie 1989 există însă dovezi clare. Mărturii, fotografii, filmări, morminte, lumânări ce nu s-au stins.
Stau și cuget la rostul existenței unui ideal. A unui țel suprem. Scopul spre care ne îndreptăm toată energia creatoare. Să mișcăm lumea? Să schimbăm lumea? Mișcare nu înseamnă mereu și schimbare. Poate fi doar agitație haotică din care nu prea se naște nimic deosebit. Îmboldiți din toate părțile să pornim spre zări nesfărșite unde soarele este mai rotund și cerul mai albastru, amăgiți că trebuie să alergi pe cai mari dacă vrei să arzi etape, sfârșim de multe ori, agățați de prima ulucă de gard ieșită în drum, prea vlăguiți să mai facem un pas pe un drum pe care nu l-am ales noi. Mișcarea browniană, arată clar că atunci când sunt lovite din toate părțile, micile molecule sar haotic în toate direcțiile. Oriunde și oricum.
Timp de 25 de ani, noi, micile particule uname, am sărit în toate părțile, după cum ni s-a spus: dreapta-stânga, sus-jos, Nord-Sud, Est-Vest, aliați-nealiați, aliniați-nealiniați, și tot așa, căci fiind adepți declarați ai schimbării, nu am dorit decât să ni se arate direcția în care să ne pornim spre schimbare. Stupid? Nu ar trebui să folosesc cuvântul căci, mi-aduce aminte de Silviu Brucan și celebra sa afirmație atât de blamată: “pentru a deprinde democraţia, românii vor avea nevoie de 20 de ani” şi de eticheta pusă poporului român în ansamblu, în “The Independent” “stupid people”. Dar, oare cât de mult și câți de mulți, am înțeles cum fucționează societatea bazată pe principiile democrației? Nu pretind a fi tocmai eu cea mai înțeleaptă, departe de mine această pretenție! Orice student de atunci sau de astăzi, studiază principiile democrației dar, pentru fiecare se pare că ea reprezintă altceva. Un ideal spre care omenirea aleargă dar, care uneori, fuge mai repede decât urmăritorii săi și așa, roata se învârte la nesfârșit.
Desigur, fiecare este liber să cugete, să enunțe, să aleagă la sfârșit drumul pe care să pășească. Mânat de sentimente sau de principii, fiecare are un drum de parcurs. Uneori, pe același drum pășesc mai mulți. Uneori încep chiar să-și vorbească. La început doar din politețe. Apoi, cu timpul descoperă că împart aceleași gânduri, aceleași speranțe, aceleași idealuri.Nu sunt sfinți, sunt oameni obișnuiți. Cu dureri și bucurii. Dar sunt curajoși.
Pentru noi, a venit un alt decembrie în care, ca în fiecare an, rememorăm pașii făcuți între atunci și acum. Între noi cei de ieri și noi, cei de astăzi. Drumul a fost lung, dureros.
Astăzi, aștept să văd cum începe un alt drum, pas cu pas, către un timp despre care, să vorbim mereu la prezent.
Nu am uitat de iubire. Nu aveam cum. Este Crăciunul, nu? Deci, cu multă iubire vă doresc Crăciun Fericit, tuturor!
Restul scrierilor le găsiți la Eddie în tabel.
calatorprintaramea 