Să iubim panseluțele

Citind titlul postării, vă întrebați probabil: de ce ar trebui să iubim panseluțele? Poate cu trandafirii v-ați obișnuit deja să-i iubiți, după ce ani de zile, v-au răsunat în urechi acordurile îndrăgitului șlagăr. Dar panseluțele, ce merite deosebite au căpătat brusc panseluțele? Colorate sunt, catifelate sunt, cu parfumul stau mai slăbuț, dar panseluță, lângă panseluță, fac un decor frumos. Ani de zile, panseluțele umpleau orașul, valuri, valuri, o maree colorată iubită, admirată, blamată și unanim acuzată, că între miile de petale catifelate, sfârșesc ofiliți, banii cetățenilor. Dar cam atât! Deocamdată!
Să trecem la alt subiect: Podul Izvor ce leagă cele două maluri ale Râului Dâmbovița. Ce lungime să aibă? 10-15 m. Prins între Parcul Izvor și Teatrul Bulandra, între Casa Poporului și Căminul studențesc al Facultății de Medicină, actualul Pod Izvor, este un punct important în drumul celor ce vor să viziteze Bucureștiul. Ne place sau nu, sute, poate mii de oamenii, trec zilnic, pe Podul Izvor. Pășesc grăbiți, cu ochii la ceas să nu întârzie la slujbă sau se opresc să admire apele tulburate de plutirea tăcută a câtorva rațe sălbatice ce de ani de zile, cuibăresc în zonă. Dimineață, prânz sau seară, primăvară, vară, toamnă sau iarnă, podul rămâne neschimbat. De ani, își etalează aceeași rugină, jardinierele goale, de fapt pline cu mucuri de țigări, pahare goale de cafea, doze de bere sau suc și de ce-i mai prisosește, trecătorului prea obosit, să mai caute un coș de gunoi. Mai exact, de doi ani, spre disperarea mea, căci obligată fiind să trec zilnic podul, nu aveam cum să remarc lipsa oricărei preocupări pentru aspectul acestuia. Pentru ce au fost amplasate acele jardiniere? Care erau costurile și cât timp era necesar să se planteze flori în cele 20-30 de jardiniere de pe pod? La un moment dat, m-am gândit chiar să cumpăr pământ de flori și să plantez măcar, câteva mușcate curgătoare poate, poate observă cineva . Sau mă gândeam ce-ar fi să lansez o chemare: dați o floare pentru Podul Izvor! Prea târziu! Panseluțele invadatoare, mi-au luat-o înainte. Asta-i viața!
Astă-seară, traversând podul am crezut că visez: înfloriseră jardinierele! Mă uit la ceas, la calendar și constat că este seară bine și trecut de mijocul lui septembrie. Panseluțe, panseluțe, răsăreau timide, unele mai țanțoșe, altele leșinate, că de așa ești după un transplant recent, din jardinierele ce dis-de-dimineața, se zgâiau la mine, în toată splendoarea goliciunii lor. Am trecut în revistă rapid criteriile ce puteau duce la așa o schimbare de look a jardinierelor, speriată că mi-au citit resposabilii cu panseluțele, gândurile. Știți vorba acea, ai grijă ce-ți dorești că poate, se îndeplinește, dar cum sunt destul de pragmatică când vine vorba de coincidențe, trec la analiza pe text, a evenimentelor petrecute în ultimele zile și cele în curs de derulare și brusc, am o revelație: vinerea trecută, zor-nevoie, s-au curățat malurile râului în zona podului. De doi ani de zile, veni primăvara, trecu vara, trecu și toamna și apoi veni și iarna când bălăriile dispărură de bună-voie, fără să miște nimeni nici o lopată, nicio greblă, căci așa se fac economiile la buget.
Luni dimineață, malurile lună, jardinierele cum vă spuneam, pline de gunoaie. Știu sigur, căci le admir de două ori pe zi, de voie și fără voie, în drumul meu spre slujbă. De fapt eu urmăresc rățuștele dar, pot să ignor mâzgălelile ce umplu balustrada podului și jardinierele? NU!
Astăzi de dimineață, nicio schimbare dar, nu aduce anul ce poate aduce… Centenarul! Mai bine spus, apa. Fântâni. Inaugurare. Evrika, strigai fericită când în sfârșit, am înțeles cărui fapt datorez nesperată îndeplinire a dorinței mele de a vedea flori în jardinierele de pe Podul Izvor. M-am pozat iute cu panseluțele nevinovate, cu frica-n sân să mi se ia darul, deși eu sunt atât de fericită de parcă fuseseră plantate în grădina mea.
Poate nu aș fi fost atât de pornită pe delăsarea celor ce în ultimii ani, nu au considerat potrivit să înfrumusețeze acest pod, dacă cu ceva timp în urmă nu aș fi admirat doi pictori la lucru. Am comparat mental, imaginile din călătoriile mele pe meleaguri mai îndepărtate și recunosc că mi-a dat cu minus. Pictori erau pe Podul Izvor, priveliște frumoasă aveau dar, cu gunoaiele la nas, oricât de boem ai vrea să te consideri, rămâi cu tristețea pădurilor ce puteau să fie, așa cum spunea Ileana Vulpescu. Uneori, lucrurile mărunte, de care aparent ne putem lipsi, fac diferența între bine și rău, între frumos și sordid. Astăzi delicatele panseluțe, apărute peste zi, în jardinierele părăsite de ani, au făcut diferența. Nu înseamnă mare lucru gândindu-mă la momentul apariției lor, căci altfel aș fi privit apariția lor dacă acest lucru s-ar fi întâmplat cum ar fi fost normal, în primăvară, bucurându-ne privirile în tot acest timp. Dar cum panseluțele nu au nicio vină, iubiți-le și admirați-le cu speranța, că le vom revedea la primăvară.

Povestea în imagini

Publicitate