Psi-luneli – pata de culoare.

M-am gândit mult şi m-am întrebat care sã fie pata de culoare care a lãsat o urmã de neşters în viaţa mea? Şi m-am dus cu gândul la o pozã din care zâmbea un cãpşor roz. La rãscruce de drumuri, încrezãtoare în viitor mica patã de culoare zâmbea vieţii.

254185_10150194082121749_7009704_n

Anunțuri

Duzina de cuvinte – un secol de iubire

Un secol reprezintã un interval de timp. Un interval de 100 de ani. E mult? E puţin? Raportat la viaţa omeneascã poate pãrea mult. Raportat la devenirea umanã este doar o picãturã într-un ocean, cãci ce înseamnã 100 de ani când încerci sã înţelegi cum s-au construit piramidele? Sau poate sã crezi cã poţi visa zborul înaintea lui Icar? Dar sã trãieşti un secol de iubire? Un secol aristocrat, plin de romantism, cum nicio societate nu a mai trãit pânã astãzi. Salon în care spiritul vioi îneacã asemeni unui fluviu toate sentimentele celor ce prinşi într-un vals şi apoi precum în piesa de teatru a vieţii eterne, doi cate doi pãrãsesc scena într-un dans final. Iubirea tanãrului Werther, tristã şi neîmpãrtãsitã, mitul german al nefericirii şi-a avut secolul sãu. La fel şi povestea iubirii frumoşilor Romeo şi Julieta şi-a trãit secolul sãu. Dar care sã fie povestea de iubire a acestui secol? Cum va fi debuta ea: pe internet sau într-un parc? Cum va prinde forţã: la un reality show sau discret pe o bãncã? Care va fi marele final: un Happy End în doi sau o nuntã la televizor urmãriţi de paparazzi?
Un secol reprezintã un interval de timp. Fiecare are secolul sãu, cu timpul sãu, cu iubirea sa. Fiecare are parte de romantism, fiecare are un vals pe care îl danseazã o datã într-un secol. Fiecare are rolul sãu în piesa vieţii sale, mai vioi sau mai domol, mãsurã fiindu-i bãtaia inimii şi chiar şi cel mai aristocrat se lasã prins de picul de romantism care transformã banalul în feerie şi speranţa în realitate. Sã fie povestea secolului nostru cea a lui William şi Kate? Sau poate undeva se scrie o altã poveste ? Rãmâne de vãzut cãci orice poveste tristã sau fericitã trebuie sã aibã un final. Dacã voi prinde finalul voi scrie atunci şi sfârşitul acestei postãri : ….şi au trãit fericiţi pânã la adânci bãtrâneţi, un secol de fericire!
 
Dedic duzineala de azi 29.09.2013 celor 29 de ani de casnicie gandindu-ma ca poate vor fi 100! Restul duzinelilor le gasiti ca de obicei la psi.

Ziua Turismului – Turismul şi apa – Protejarea viitorului nostru comun

google

google

Declaratã de cãtre Organizaţia Mondialã a Turismului în anul 1979 ca Ziua Mondialã a Turismului, ziua de 27 septembrie are ca temã în acest an: “Turismul şi Apa – Protejarea viitorului nostru comun”. Tema propusã doreşte sã atragã atenţia întregii comunitãţi internaţionale asupra importanţei pe care o are pentru întreaga planetã modul în care sunt protejate resursele de apã şi responsabilitãţile tuturor statelor în conservarea acestora, dar şi impactul pe care îl are turismul în realizarea acestor obiective.
Decizia Organizaţiei Naţiunilor Unite de a declara anul 2013 ca An Internaţional al cooperãrii în domeniul apei, are ca principal scop conştientizarea importanţei cooperãrii multidisciplinare a tuturor statelor în gestionarea resurselor de apã ale planetei, prezervarea calitãţii acesteia precum şi accesul tuturor în mod echitabil la aceastã resursã vitalã pentru om.
Resursele de apã fie ele ape curgãtoare, lacuri, delta, izvoarele termale sau zonele costiere ale mãrilor şi oceanelor, trebuie sã reprezinte o permamenta preocupare a tuturor statelor care le deţin. România se numãrã printre ţãrile care au una dintre cele mai bogate şi diverse resurse de apã. Fluviul Dunãrea al doilea ca lungime din Europa dupã fluviul Volga, are cel mai lung traseu pe teritoriul ţãrii noastre desfãşurându-se pe 1075 km şi dând naştere Deltei Dunãrii la vãrsarea în mare, areal unic în Europa şi cu o diversitate a florei şi faunei excepţionalã. Importanţa acestor resurse în dezvoltarea turismului este fãrã îndoialã foarte mare dar, la fel de important trebuie sã fie modul în care acestea sunt exploatate în scopuri turistice. Turismul este astãzi la îndemâna tuturor: excursii, sejururi în staţiuni pentru odihnã sau tratament, croaziere pe mãri sau fluvii. În fiecare din aceste acţiuni omul se bucurã de frumuseţea naturii, de aer, soare şi apã, efectul lor este nepreţuit asupra organismului dar nu întotdeauna omul are grijã ca în trecerea sa, sã nu aducã stricãciuni mediului. Schimbãrile climatice majore din ultimele decenii, asupra cãrora specialiştiii din întrega lume atrag atenţia, manifestãrile excepţionale din ultima perioadã de timp tornade, taifunuri, ploi torenţiale toate au ca punct comun acţiunile umane fãrã discernãmânt, întinse de-alungul multor generaţii şi care dacã nu sunt oprite vor face ca generaţiile care vin sã moşteneascã o planetã cu resurse sãrãcite şi fãrã valoare, iar cele care vor mai rãmâne vor deveni în timp incompatibile cu viaţa.
Apa este principala resursã naturalã farã de care viaţa nu poate exista şi totuşi peste tot în lume, în ciuda eforturilor tot mai susţinute, este risipitã şi poluatã. Nici ţara noastrã nu face excepţie. Zilele acestea am avut din nou ocazia sã revãd staţiunea Bãile Herculane. Situatã în Valea Cernei, staţiunea şi-a câştigat faima datoritã apelor termale, saline, sulfuroase sau clorurate, care şi-au arãtat calitãţile de-alungul a peste 1800 de ani. Astãzi apele sunt tot acolo, mai pot fi vãzute şi urmele amenajãrilor romane ca şi cele din anii care au urmat. Cerna curge pe valea sa dar, aş spune cã în ritmul în care noi cei de astãzi acordãm atenţie acestor resurse, nu multe vor fi generaţiile care se vor mai bucura de apele binefãcãtoare. Deci poate cã ar fi timpul ca autoritãţi, locuitori şi turişti sã înţelegem cã fiecare dintre noi avem responsabilitaţi faţã de aceste ape minunate, cã nu sunt fãrã sfârşit şi cã indiferenţa noastrã, deciziile greşite sau rãu intenţionate, le pot distruge definitiv şi generaţiile viitoare nu le vor cunoaşte niciodatã.

 

Flori de toamnã

Cã sunt flori de toamnã nu este nicio îndoialã: tocmai au înflorit. Aşa este rostul lor la sfârşitul lui septembrie şi curtea este dintr-o datã plinã de luminã. Pânã şi albinele sunt zãpãcite de atâta culoare. An de an aştept aceste zile când curtea mea este vedetã. Dar ştiţi ce plantã are asemenea “corolã de lumini”? În curtea mea din întâmplare au rãsãrit prima data, dar acum aştept sã mã bucur de frumuseţea florilor. Pe cât de frumoasã pe atât de beneficã.

Miercurea fãrã cuvinte

Protest pisicesc

O idee pornita de la Carmen

Mi-e dor

marea
 
 Mi-e dor sã simt cum bate vântul
Pe ţarm de mare.
Mi-e dor sã simt iar sub picioare
Căldura din nisipul alb.
Mi-e dor de strigãtul de jale
Al pescãruşului hoinar.
Mi-e dor de timpul fãrã stare
Ce mãsura al vremii pas
Când între zori şi înserare
Cãlcam pãmântul frãmântat
Prin care Dunãrea şi Marea
Se contopeau.
Mi-e dor de toţi cei fãr’ de care
Cu greu aş fi trecut prin tot
Ce astãzi amintiri înseamnã.
Dar anii trec, s-au dus pe rând
Şi oamenii uitaţi sunt poate
Şi am în suflet doar un dor
Sã simt din nou cum vântul bate
Şi cum nisipul mã mai arde
La tãlpi când malul îl mãsor
Cu ochii peste mare, roatã
Şi ascultând cum ţipã-n cor
Toţi pescãruşii ce sãgeatã
Un cer albastru fãrã nor.
Mi-e dor de tot ce-a fost,
De soare, de mare, vânt şi pescãruşi
Nisip şi stânci ce stau golaşe
Bãtute doar de valuri reci
De tine, marea mea albastrã
Imi este astãzi tare dor!
 

Psi-luneli – obsesia fericirii

Fericirea este o stare. Fiecare definim fericirea funcţie de propriile experienţe de viaţã, de ceea ce ochii şi sufletul nostru percep. Raportarea experienţelor personale la experienţele celorlalţi şi la felul cum acestea sunt reflectate de ei, este procesul prin care noi stabilim dacã suntem sau nu fericiţi. Cât de corectã este analiza personalã în urma cãreia tragem concluzia :suntem sau nu fericiţi? Cât de obiectivi suntem când ne analizãm trãirile ? Cât de corecte sunt alegerile prin care stabilim factorii faţã de care ne mãsurãm fericirea sau nefericirea? Mereu mi-am spus cã sunt un om fericit. Şi ştiu cã nu mã amãgesc. Ştiu cã pentru alţi oameni fericirea mea nu este suficientã. Cred cã şi ei au dreptate. Dar asta nu mã face pe mine nefericitã. Mereu auzim întrebarea: eşti fericit/fericitã? Poate ar trebui sã se precizeze mereu şi în raport cu ce ar trebui sã-ţi analizezi starea pentru a fi cât mai precişi în rãspuns. Obsesia fericirii te face mai nefericit decât dacã nu ai sta mereu sã-ţi analizezi fiecare aspect al vieţii: fericit acasã, fericit cu slujba, fericit cu ţara în care te-ai nãscut, fericit cu familia ce ţi-a fost data, fericit cu chipul tãu. Fericit sau nu?

Intâmplãtor sau nu o replicã din filmul ce tocmai ruleazã la televizor a dat rãspunsul: fericit este cel care care gãseşte fericirea în ceea ce are. Cu toţii cãutãm fericirea, cu toţii o dorim dar de multe ori ceea ce visãm cu ochii deschişi nu se împlineşte şi pierdem şi ceea ce atât de aproape de noi fiind, cãlcãm în picioare cãci nu o zãrim stând cu ochii la stele. Ca orice obsesie poate fi dãunãtoare. Alergând dupã o stea niciodatã ajunsã, ne risipim fericirea precum pulberea de stele pe cer. Lasã urme strãlucitoare dar vor fi doar umbrele înşelãtoare ale unei stele. Visul imposibil de visat şi steaua de neatins a celebrului don Quijote de la Mancha urmatã orbeşte oricât de departe şi prin oricâte deziluzii, aceasta este obsesia fericirii.
 

Implicã-te dacã îţi pasã de copii

O dimineata cu Maya si Alma

O dimineata cu Maya si Alma

“Câinele este un animal domestic ce trãieşte pe lângã casa omului”. Vã mai aduceţi aminte cum am învãţat la Zoologie? Pe lângã casa omului. Nicidecum printre gunoaiele din jurul blocurilor, pe maidanele ”proprietãţi particulare” sau publice multe din ele neîngrãdite sau amenajate, pe care se adunã tone de gunoaie. Omul a domesticit acest animal hrãnindu-l, ocrotindu-l la nevoie, creind astfel o relaţie specialã cu un exemplar, douã sau câte putea îngriji. La peştera lui, bordeiul lui, casa lui sau apartamentul lui. Nu la casa vecinului, lânga gardul nu-ştiu-cui, cã de el este “iubitor de animale”! Ce iubitor de animale eşti dacã îl laşi în ploaie, ger şi ameninţat de a fi sfâşiat de alte animale sau luat de hingheri? Vrei un animal de care sã te ocupi atunci fã-o în mod responsabil: ia-l cu tine acasã, du-l la doctor, ai grijã sã nu aibã urmaşi nedoriţi de care nu te poţi ocupa şi nu ai cui sã-I plasezi, curãţã în urma lui pe stradã, pune-i botniţã cã aşa spune legea pentru a nu avea surprize, cã de animalul rãmâne animal, nu-i poţi tu controla toate pornirile.

Rãmas de capul lui revine la pornirile fireşti ale rasei sale: este un animal de pradã, carnivor şi care trebuie sã atace ca sã-şi câştige hrana cã nu se apucã acum de agriculturã şi nici nu devine peste noapte ierbivor. Dragi îmi sunt câinii dar cei care şi-au dus copii la vaccinat dupã ce au fost muşcaţi de câini (cum am fãcut şi eu cu ani în urmã), nu prea pot sã înţeleagã cum este cu “iubitorii de animale” care-i vor liberi şi muşcãtori în continuare pe strãzile oraşelor, comunelor, satelor cã toatã ţara este plinã de câini care numai domestici nu sunt şi nici nu par sã doreascã sã stabileascã relaţii prieteneşti cu cei pe care-i întâlnesc pe cãrãrile patriei.
De ce sunt atât de mulţi? În afarã de cei “reteritorializaţi” despre care zilele acestea m-am dumirit şi eu de ce au cercei în urechi şi tot pe strãzi se aflã şi despre care cei care i-au luat la un moment dat în grijã ar trebuie sã rãspundã, este evident cã provin din casele unor iubitori de animale care nu doresc sã-şi sterilizeze câinele dar nici nu se preocupã de plasarea acestora cum spune legea ci îi abandoneazã pe unde le vine. De unde sunt atâtea exemplare sãlbãticite de câini ale cãror rase sunt evidente? Sau suntem singurii din Europa cu câini comunitari de rasã? Când toatã planeta este preocupatã de planificarea familialã şi metodele contraceptive pentru evitarea sarcinilor nedorite asta bineînţeles la om, pentru câini de ce iubitorii nu au aceeaşi problemã? Ei nu vor cu niciun chip sã permitã controlul apariţiei unor pui nedoriţi. De ce oare? Care este adevãrata problemã? Pentru mine este greu sã înţeleg deşi mã strãduiesc permanent.
Acum doisprezece ani am adoptat un pui de pisicã lãsat la uşa mea. Anul trecut am adoptat o cãţelusã abandonatã de stãpânul sãu când nu a mai putut sã o ţinã. Aşa cã sunt o iubitoare de animale şi spun cã cei ce doresc sã nu se mai ajungã la ceea ce s-a petrecut, trebuie sã dea dovadã de serioazitate şi sã-şi accepte resposabilitatea faţã de ceilalţi membrii ai societãţii şi sã respecte dreptul la viaţã şi sãnãtate al oamenilor şi ai animalelor deopotrivã. S-a ajuns din pãcate prea departe, mult prea departe şi se impun mãsuri drastice faţã de toţi cei implicaţi pentru a nu se mai repeta dramele şi pentru a se restabili ordinea care ar fi trebuit sã existe.
 
De mult doream sã scriu pe aceastã temã dar m-am oprit gândindu-mã sã nu scriu sub presiunea primului impuls, cel stârnit de discuţiile şi mai ales de recentele întâmplãri. Nu era pentru prima oarã când se întâmpla o tragedie. Nici mãcar nu ştiu exact a câta este la nivelul întregii ţãri cãci problema nu este doar a Bucureştiului. Peste tot, prin oraşe, comune, sate, câmpuri sunt strânse haite întregi de câini sãlbãticiţi.
Un articol citit la Tibi, m-a determinat sã pun pe hãrtie ceea ce tin în minte şi în suflet, întrebãri fãrã rãspuns şi poate împreunã vom gãsi o rezolvare la o problemã care pe zi ce trece devine tot mai acutã şi ridicã tot mai multe semne de întrebare : cine şi de ce a lãsat sã se ajunga aici? Se puteau evita toate tragediile întâmplate de pânã acum? Cât de mult se doreşte sã nu se mai repete aceste tragedii? Şi mai ales: ştim cu adevãtar ce înseamnã sã fi un “iubitor de animale” ? Dar un “iubitor de oameni”? Poţi sã fii in acelaşi timp şi un iubitor de oameni şi un iubitor de animale? Dacã da, ar fi momentul sã o arãtãm.
Oferiţi copiilor o viaţã sigurã, o copilãrie fãrã durere şi mai ales printr-un comportment responsabil faţa de animale, educaţi viitoarele generaţii astfel încât, sã nu fie nevoite sã ia deciziile pe care astãzi suntem nevoiţi (nu se doreşte, este o mare diferenţã) sã le luãm dacã vrem sã nu devenim “minoritari” pe strãzi sau “toleraţi” prin parcuri sau pe drumul cãtre casã.
 
 

Duzina de cuvinte – haiku

Verdict, e crimã!
Sau furt, ori doar iluzie
Columbianã.
 
Înşelaciune!
Ca un tramvai prea gol
Strãbaţi o lume.
 
În puşcãrie
Ea lumea o transformã când
Fã rã doxã omul e .
 
Şurub de gânduri.
Doza de iluzii zburând
Scrie un haiku .
 
 
Am revenit cu cele douãsprezece cuvinte strânse într-un haiku sau ce a ieşit . Ceilalţi duzinari au scris şi ei. Ceva mai bine. Sunt toţi la psi.
 

Miercurea fãrã cuvinte

Galerie

Previous Older Entries