Față în față – alegători și candidați

Dragul meu candidat te-ai avântat în campanie, iar eu alegătorul, așa cum ți-am promis, te urmăresc atent pas cu pas, dornic să-ți aflu gândurile. Să înțeleg de ce candidezi. De ce ai pornit să cucerești primăriile Bucureștiului. Chiar așa, oare ce te mână în luptă? Care să fie motivele din spatele hotărârii tale? Cât de determinat ești să ajungi în fruntea obștei și să-ți asumi și realizări și eșecuri?
Eu alegătorul, ascult cum tu candidatule, mă asiguri că viața mea se va schimba total odată ce tu vei fi numit Primar. Orașul va avea infrastructura înnoită, blocurile vor fi reabilitate în ritm alert și nediscriminator, spațiile verzi se vor înmulți exponențial, parcările vor răsări ca ciupercile după ploaie mulțumind pe toată lumea și drumul spre și de la serviciu dimineața și seara, va fi o plimbare plăcută și nu o lungă și grea bătălie menită să ne scurteze viața.
Aș vrea să te cred. Sincer. Dar îmi este foarte, foarte greu și iată de ce: nu mi-ai răspuns la întrebări. Îmi spui ce mult iubești orașul, câtă experiență ai tu în rezolvarea problemelor de tot felul și cât de necorespunzători pentru această funcție sunt contracandidații tăi. Dar eu, alegătorul, aș vrea să-mi spui cum crezi tu că vei rezolva problemele mele.
Știi tu, candidatule, câte străzi de pământ, nici măcar pietruite, sunt în acest moment în București și în fiecare din cele 6 sectoare?
Crezi cumva că există cetățeni de rang I care au dreptul la străzi asfaltate din an în an, de luminițe de Crăciun și panseluțe schimbate la fiecare sezon? Crezi cumva că dacă nu stau în buricul târgului sunt cetațean de rangul II sau III? Trebuie să stau la rând 27 de ani să vină cineva să bage de seamă că pe aleea din spatele blocului meu din cauza gropilor căscate în asfalt nu va mai trece nici mașina de gunoi, iar iarna nici nu poate fi vorba să parcheze vreo mașină?
Știi tu candidatule, de cât timp așteptăm noi alegătorii, să se rezolve problema traficului în București? Știi cât timp îi ia unui cetățean să ajungă din Drumul Taberei în Colentina, la muncă sau la școală? Ai transformat vreodată acest timp în oboseală nejustificat acumulată și ai calculat vreodată care sunt pierderile pentru randamentul unui om sau al unui elev? Cu cât se scurtează viața mea, așteptând să avanseze mașinile la semafor? Știi cât costă tratamentul meu pentru că m-am îmbolnăvit inhalând gazele de eșapament ale miilor de autoturisme staționate în cozile nesfârșite, în timp ce eu stau pe trotuar așteptând un autobuz ce nu mai vine?
Dar centura Bucureștiului când se va rezolva? Chiar nu se înțelege că, neamenajarea la standarde a centurii orașului, a Capitalei României, duce la prejudicii incomensurabile, pentru economia orașului și implicit a țării?
Lipsa unui drum corespunzător ce face imposibilă asigurarea unui transport de persoane regulat, a dus la falimentarea multor firme aflate pe centură, la pierderea unui număr de locuri de muncă prețioase pentru locuitorii orașului București dar și pentru locuitorii din comunele limitrofe.
Lipsa pasajelor denivelate la trecerea peste calea ferată de centură duce de ani de zile, la formarea de cozi interminabile de autoturisme ce așteaptă trecerea unui garnituri de tren sau acordă o prioritate prost gândită.
Lipsa interesului pentru refacerea inelului feroviar din jurul Bucureștiului ce ar putea asigura transportul de persoane, scurtând astfel mult timpul de deplasare ale cetățenilor între punctele extreme ale orașului, este un mare semn de întrebare.
S-a vorbit mult despre cartierele muncitorești, numite cartiere dormitor dar se uită că acestea au fost construite respectându-se principii clare: aveau prevăzute școli, grădinițe, parcuri, drumuri, parcări, spații administrative în care funcționau poșta, complexe comerciale, policlinici. Ce vei face, candidatule, cu toate cartierele rezidențiale ce nu au prevăzute astfel de spații? Cum veți opri exodul din fiecare dimineață din aceste cartiere spre centrul orașului, unde se află vechile școli sau spitale?
Nu credeți că un copil de școală generală ar trebui să se deplaseze singur spre școală și nu cu șofer? Știți care este timpul pe care trebuie să-l petreacă un copil de vârstă școlară din aceste cartiere rezindențiale spre și de la școală? Poate vrei să-mi spui că acum avem școli private. Și grădinițe private. Dar eu își răspund că este dreptul meu să beneficiez de învățământ preuniversitar gratuit și de asistență medicală de stat. Sunt un contribuabil conștiincios, la sistemul de sănătate și de taxe. Trebuie să străbat tot orașul până la o policlinică sau un spital de stat?
Câte parcuri au cartierele rezindențiale nou ridicate? Câte locuri de parcare s-au prevăzut în aceste ansambluri? Câte școli, câte grădinițe s-au prevăzut a fi necesare ? Lor nu trebuia să li se impună prevederea acestor spații?
Se vorbește despre spații verzi dar, rostul acestora este acela de a fi la dispoziția cetățeanului. Știți câte așa zise spații verzi, înconjurate de garduri, nu sunt decât niște pârloage, pe care nu crește fir de iarbă? Cui servesc? Băncile sunt amplasate în plin soare, la marginea străzii, în fumul de eșapament.
Și mai am o durere. Vreau să știu, tu candidatul anului 2016, ai identificat modalitatea prin care, o nouă investiție în București, se va începe doar atunci când proiectul a fost temeinic verificat, sunt toți banii în cont pentru finalizarea întregului proiect și firma aleasă chiar are posibilități reale să termine ceea ceea ce începe? Eu m-am săturat de toate lucrările ce au transformat orașul într-o pistă de alergare cu obstacole sau cu un poligon de testat răbdarea.
Vreau metrou în Drumul Taberei și în alte cartiere sau la aeroport, dar îl vreau în timpul vieții mele.
Vreau autostrăzi în toată țara, dar mai întâi vreau să nu mai existe nicio stradă de pământ în acest oraș, în secolul XXI.
Vreau fântâni și statui în oraș dar, vreau să fie apă curentă și canalizare în toate cartierele istorice înființate la începutul secolului XX.
Vreau cartiere noi dar, ridicarea lor trebuie să fie bine gândită și să nu se mai permită ridicarea lor decât după ce au fost realizate utilitățile și nu invers, punând astfel în pericol funcționarea celor existente, subdimenionate. Și să aibă străzi, nu ulițe, fundături în care nu intră nici o căruță și nu se poate aventura nici salvarea.
Vreau multe dragă candidatule, nu este așa? Crezi că ai soluții? Tare aș vrea să te cred. Aștept răspunsuri, dar nu uita că, Eu, alegătorul, anului 2016, am stabilit deja cele trei legi ale candidatului:
Legea 1: Un candidat nu are voie să facă promisiuni deșarte.
Legea 2: Un candidat trebuie să dovedească că știe clar, care sunt problemele urbei și că a identificat modalitățile prin care poate să împlinească nevoile cetățenilor din urbea sa.
Legea 3: Un candidat trebuie să dovedească că, dorința sa de a ocupa o demnitate publică nu este o cale de realizare personală.
Și ca să fim siguri că orice candidat la o demnitate publică își va cunoaște mereu menirea, voi enunța Legea supremă – Legea 0: Un candidat care, odată ales, prin necunoașterea nevoilor cetățenilor urbei și ignorarea lor în mod repetat, a adus prejudicii cetățenilor urbei, va fi oprit pe viață de la orice funcție publică.”
Ce spui, acum că mi-ai aflat așteptările, mai candidezi?

Eu, alegătorul

Vouă vă plac povestirile științifico-fantastice? Mie da, căci îmi place să visez. Să visez cu ochii deschiși la o altfel de lume. O altfel de societate. Veți spune că nu întotdeauna, odată împlinite, visele aduc fericirea. Se poate, dar ce frumos este să visezi!
Isaac Asimov a imaginat o lume în continuă transformare, o lume în care destinul oamenilor este strâns legat de cel al roboților. Oamenii fără roboți, nu mai știu și nu mai pot supraviețui, iar roboții sunt strâns legați de soarta oamenilor cărora le aparțin. Ei, roboții, pot orice: au forță fizică, au inteligență, sunt mulți, sunt specializați, însă au o mică dar drastică, problemă de conexiune cu omul lor: Cele trei legi al roboticii.
”Legea 1: Un robot nu are voie să pricinuiască vreun rău unei ființe umane, sau, prin neintervenție, să permită ca unei ființe omenești să i se facă un rău.
Legea 2: Un robot trebuie să se supună ordinelor date de către o ființă umană, atât timp cât ele nu intră în contradicție cu Legea 1.
Legea 3: Un robot trebuie să-și protejeze propria existență, atât timp cât acest lucru nu intră în contradicție cu Legea 1 sau Legea 2.”
Și ca să fie siguri că roboții își vor cunoaște mereu menirea, oamenii au enunțat și Legea supremă – Legea 0: Un robot nu are voie să pricinuiască vreun rău umanității sau să permită prin neintervenție ca umanitatea să fie pusă în pericol.
Ca urmare a Legii 0, toate celelalte legi se modifică corespunzător, Legea 0 fiind legea supremă.”
Și astfel, haosul a fost evitat. Oamenii și-au continuat viața liniștiți într-o lume plină de tehologii uimitoare. Astăzi, pentru o parte a lumii, acele tehnologii sunt parte din viața de zi cu zi, pentru altă parte a lumii, din păcate destul de mare ca să ne cuprindă și pe noi, tehnologiile uimitoare, sunt picurate strop cu strop, din an în Paște (cum spune românul), precum apa vie pe buzele celui aflat aproape de moarte. Noroc sau ghinion, nouă ne plac povestirile cu Feți-Frumoși și unii chiar mai credem că vor veni Feți-Frumoși pe cai albi să ne scape de balauri și de Zmei – Paralei.
Și îi așteptăm, din patru în patru ani, uneori mai devreme că de, se mai satură omul de așteptat și se pune pe treabă. Mai dărâmă un guvern, mai cerne un ciur de promisiuni căutând realizările cât bobul de neghină prin pleava groasă a mincinilor sau mai iese la gard, adică în Piața Mare, și-și strigă nemulțumirea sperând că până la urmă o să-i pese cuiva.
Păcat că nu prea avem ținere de minte, căci altfel am știi că:
Feții – Frumoși sunt doar în povești, pe meleagurile noastre doar Zmeii cresc într-o zi cât alții în trei ani.
Zmeii sunt întotdeauna, mai mulți și mai informați decât Feții-Frumoși.
Feții-Frumoși nu au timp de fapte bune și gratuite căci, frumusețea trece repede și nu au prea mult timp la îndemână să-și agonisească cele necesare să se așeze la casele lor. Așa că se luptă ce se luptă, apoi pragmatici, fac o analiză rapidă a cheltuielilor vs. câștiguri și, dacă dă cu minus, își iau traista-n băț și p-aci ți-e drumu’! Și la ce drumuri bune sunt dincolo de hotare, zău că nu au de ce să-și facă griji că ar trebui să se întoarcă!
Zmeii în schimb, sunt urâți și deci, nu au teamă de trecerea timpului, nu se grăbesc, fac lucrurile temeinic, în familie că de au fraţi, surori, mumă ce trebuie întreținuți și astfel, pe unde trec, nu mai crește nici iarba, nu mai zboară nici vrabia, lasă locul lună și pe bieții pământenii cu buzele umflate, cu buzunarele goale și cu credite la bănci.
Acum probabil vă întrebați care este legătura dintre roboții lui Asimov și Zmeii de la noi. Simplu: alegerile locale! Toată urbea se frământă, dându-se de ceasul morții încercând să afle cine va fi întâi stătătorul său. Omul cu puteri depline peste destinele anonimilor cetățeni-alegători chemați să-și spună voința.
Și nu sunt puțini Feții-Frumoși dispuși să se ia la trântă cu Zmeii. Ba sunt și Ilene Cosânzene, căci între timp, de când cu emanciparea și drepturile și sarcinile sunt egale și nu se sfiesc să le reclame. Până aici, toate bune, dar să revenim la cestiune, cum ar spune iubitul nostru Caragiale.
Eu, alegătorul, refuzând să mai fiu, Eu, Robotul cel care, unde i se spune acolo merge, unde i se arată acolo pune ștampila, m-am hotărât să-i spun eu candidatului, voitorului de putere, ce vreau eu alegătorul, de la el. La urma, urmei el vrea să fie urmat, convins fiind că știe încotro trebuie apucat. Știe pe ce cărări trebuie pornit astfel încât să dăm odată de luminița de capătul tunelului (fie vorba între noi luminița asta a noastră cred că s-a ascuns la capătul lumii de nu dăm de ea nici după 27 de ani).
Dar eu m-am săturat să o iau pe arătură, după cum crede unul și altul, mi-am rupt tocurile prin hârtoapele acestei țări, mi-am pierdut răbdarea așteptând să apară oamenii despre care să vorbesc cu admirație și peste 10-20-30 de ani. Și atunci, am decis ca a venit timpul unei campanii în care ei, candidații să asculte ce au de spus oamenii și dacă, la sfârșitul campaniei mai cred că pot face ceva pentru urbe, să candideze, dacă nu să se retragă. Am scuti astfel urbea de pierdea altor bani și altor ani, în care se vor petici aceleași străzi, se vor lumina de sărbători aceleași bulevarde, se vor planta și replanta panseluțe, se vor schimba între ele bordurile din oraș și se vor promite fără niciun rezultat că se vor construi școli, grădinițe, creșe sau spitale.
Și atunci, mi-am spus că nu ar fi rău dacă ar exista niște legi care să definească obligațiile candidatului:
Legea 1: Un candidat nu are voie să facă promisiuni deșarte.
Legea 2: Un candidat trebuie să dovedească că știe clar, care sunt problemele urbei și că a identificat modalitățile prin care poate să împlinească nevoile cetățenilor din urbea sa în timpul vieții acestora și nu într-un viitor despre care nici măcar el nu are habar când va fi.
Legea 3: Un candidat trebuie să dovedească că, dorința sa de a ocupa o demnitate publică nu este o cale de realizare personală.
Și ca să fim siguri că orice candidat la o demnitate publică își va cunoaște mereu menirea, voi enunța Legea supremă – Legea 0: Un candidat care, odată ales, prin necunoașterea nevoilor cetățenilor urbei sau prin ignorarea lor în mod repetat, a adus prejudicii cetățenilor urbei, va fi oprit pe viață de la orice funcție publică.”

Eu alegătorul, promit că voi sta cu ochii lipiți de ecranul televizoarelor căutând să nu-mi scape nicio promisiune de a ta, candidatule, oriunde te-ai afla!

Eu, alegătorul, promit că-mi voi face temele astfel încât de câte ori voi călca în gropile patriei, să-mi aduc aminte să nu te mai votez niciodată!

Eu, alegătorul, promit că-mi voi ține un jurnal zilnic al realizărilor și ratărilor tale, să-mi fie îndrumar pentru următoarele alegeri și astfel, parafrazându-l pe iubitul nostru Caragiale, voi știi că pentru tine, candidatule, care nu te-ai ținut de promisiuni, asta a fost cea din urmă cameră!

Cu deplină considerație, eu alegătorul anului 2016

haiku

râul revărsat –
în urma bărcii luna
din gard în gard

haiku

vizită la mall –
castanii mai înfloresc
doar în amintiri

haiku

singurătate –
doar bătrânul corcoduș
luminând valea

haiku

aceeași ramă –
an de an tot mai mică
imaginea mamei

La mulți ani, mamă!

sursa

sursa

haiku

în cornul lunii
stă agățat muntele –
în cui ghetele

Nu, regula nu este un moment

Greu cu reclamele astea! Că nu om fi noi toți receptivi la noile tendințe în advertising (adică activitatea aceea prin care noi muritorii de rând suntem invitați să apreciem câte-n lună și în stele) o fi o realitate dar, nici reclamele astea nu prea știu ce susțin!
Dicționarul ne spune că, ”regula” reprezintă o normă pe baza căreia se desfășoară o activitate. Este modul în care se rezolvă o serie de probleme.
Regulile nu sunt momente. Sunt principii în baza cărora funcționează societatea. Să exemplific:
Reguli de bună purtare.
Cum se numesc cei ce încalcă aceste reguli? Needucați. Asta ca să fiu indulgentă, altfel le spuneam, nesimțiți.
Ce fac cei care încalcă regulile de bună purtare? De exemplu, îi sfidează pe ceilalți oameni alături de care își duc traiul: bat cuie la ora 12 noaptea, dau muzica tare când le vine cheful, aruncă gunoiul de la etaj, etalându-și garderoba prin pomii din fața blocului, nu ies să dea niciodată zăpada din jurul blocului și ar mai fi multe de spus. Să nu-mi spuneți că vă adorați vecinii care încalcă aceste reguli!
Reguli de igienă.
Ce fac cei care încalcă regulile de igienă? De exemplu, plimbă căinii pe strada fără să strângă în urma lor sau mai rău, uneori nu curăță de pe urma lor nici măcar atunci când bietele animale, scoase prea târziu din casă, nu mai ajung în stradă și se ușurează pe scara blocului unde locuiesc. Ei oamenii, căci animăluțele le țin doar companie. Desigur animalele nu sunt vinovate, dar nu cred că putem spune cu ușurință, că regula ce privește curațarea în urma lor, este doar un moment. Cum se numește momentul în care calci din greșeală în murdăria lăsată pe stradă sau pe scara blocului și de nervi, pomenești toții sfinții?
Reguli de circulație.
Ce fac cei ce încalcă regulile de circulație? Vă spun eu: se jelesc sau mor! Când încalci regulile de circulație, suferi. Tu și mulți alții. Exponențial. Tu că ai fost accidentat. Familia ta că suferi tu. Sau poate și mai rău, suferă mulți alți oameni, nevinovați, care au fost victimele incoștienței, teribilismului sau neatenției tale căci, fără să știi de unde, ți-a rămas în cap o idee: ”regula este un moment, încalc-o!” Ignorarea unor astfel de reguli, este criminală!
Reguli de scriere și exprimare corectă.
Cum sunt numiți cei care fac astfel de greșeli? Agramați. Ignoranți. Neinstruiți.
Cum sunt priviți de către cei din jurul lor? Ce șanse au astfel de persoane de a fi angajați, promovați, acceptați în diversele cercuri de socializare?
Acestea sunt doar câteva din regulile ce ne guvernează viața. Mai sunt și altele, dar nu mi-am propus să fac un îndrumar ci doar să atrag un pic atenția asupra sensului pe care îl poate căpăta un mesaj.
Nu, regulile nu sunt momente ce pot fi încălcate. Regulile sunt baza unui comportament disciplinat, al unui om educat. Respectarea regulilor, înseamnă ordine și bună rânduială. Însemnă civilizație. Dă posibilitatea devoltării societății. Regulile atunci când sunt cunoscute și respectate, fac diferența între sănătate și boală, între viață și moarte.
Poate nu am înțeles eu corect, mesajul reclamei. Pionieria a fost un moment în istoria societății noastre. Ca multe alte lucruri, au rămas doar amintiri. A avut și ea regulile ei. Cea mai importantă era aceea să înveți bine. Copil cuminte și disciplinat fiind, mi-am dorit și eu să fiu pionieră și pentru asta a trebuit să învăț foarte bine. Nici vorbă de rezultate mediocre și nici de corijențe. Să fi încălcat regula? De ce? Mi-a prins bine învățătura. Foarte bine! Sau poate să fi încălcat această regulă, profesorii și să mă fi făcut pionieră chiar dacă eram corijentă. Pe cine ajuta? Pe ei nu cred, iar pe mine nici atât.
Poate se dorește să se sublinieze faptul că în ciuda trecerii timpului sau a derulării unor evenimente, unele lucruri nu se schimbă, nu dispar. Acesta este un aspect, dar, efemeritatea unor lucruri, nu înseamnă, disoluția principiilor ce stau la baza funcționării corecte a societății.
Departe de mine dorința de a da o palmă moralizatoare unui concept, dar, recunosc deschis, eu nu consider această formulare corectă. Niciodată, regulile nu au fost făcute pentru a fi încălcate. Mesajul reclamei mi-a amintit de James Dean, celebrul Rebel fără cauză și de sfârșitul său tragic în timpul unei curse deși studioul îi interzisese prin contract, acest lucru. Din păcate, a fost ultima regulă pe care a încălcat-o , deși ar mai fi avut atâtea de realizat.

Pe urmele lui Brâncuși

Anul trecut, printr-o inițiativă legislativă, ziua de 19 februarie a fost declarată zi națională – Ziua Brâncuși. Considerată „o reparație morală față de refuzul și umilirea sculptorului de către statul român atunci când a vrut să doneze toată opera sa poporului nostru”, cum s-a precizat în expunerea de motive de către inițiatorii proiectului legislativ, această zi ar trebui marcată în toată țara de activități menite să facă cunoscută opera marelui sculptor. Expoziții, prelegerii, excursii tematice având ca obiectiv atât Casa muzeu de la Hobița cât și Ansamblul monumental ”Calea Eroilor” de la Târgu Jiu.
Dar cel care dorește cu adevărat să înțeleagă originalitatea exprimării artistice a sculptorului Brâncuși, să afle izvorul din care s-a alimentat fără încetare geniul său creator, trebuie să pornească la drum și să poposească la Casa muzeu ”Constantin Brâncuși” din satul gorjean, Hobița.
Pornind din Târgu Jiu, parcurgi 22 km pe DN67D, până la comuna Peștișani și apoi încă 3 km pe DJ96, până la satul Hobița. La intrarea în sat, te întâmpină replica ”coloanei fără sfârșit”. Ar fi bine să încetinești goana mașinii și să începi să privești atent în jurul tău. Satul păstrează încă, dincolo de garduri, săpate în lemnul cerdacurilor poveștile pe care românul Brâncuși, le-a spus lumii întregi. Priviți-le, admirați-le frumusețea și veți înțelege, de ce nu le-a putut uita niciodată. De ce, obsedant, departe de meleagurile natale, le-a reinterpretat mereu și mereu, dăruindu-le nemurirea.
Drumul spre casa muzeu trece pe lângă bustul lui Brâncuși, cotește apoi la stânga la fântâna cu ciutură și se oprește la poarta monumentală dincolo de care, stăpânește liniștea. Imposibil de ratat. Prețul biletului de intrare este simbolic, doar câțiva lei.
Eu am vizitat casa muzeu, anul trecut într-o minunată zi de toamnă. Ne-a întâmpinat o doamnă care ne-a prezentat exponatele. Casa a fost construită în anul 1870 de tatăl sculptorului și adăpostește o serie de documente și exponate ilustrând aspecte din viața și creația artistului. În coloanele cerdacului se pot recunoaște ușor elementele pe care Brâncuși le-a folosit în realizarea operelor sale.
Fără să fie un ansamblu foarte complex, Casa muzeu ”Constantin Brâncuși”, rămâne totuși punctul de pornire în înțelegerea operei brâncușiene. Ansamblul monumental ”Calea eroilor” de la Târgu Jiu, dedicat eroilor gorjeni căzuți în războiul de întregire a României din 1916-1918, inaugurat la 27 octombrie 1938, reprezintă o altă etapă a creației sale. Ansamblul monumental, ce reunește Masa Tăcerii – Aleea Scaunelor – Poarta Sărutului și Coloana fără sfârșit, reprezintă unica creație destinată spațiului public, a lui Brâncuși.
Dacă încă nu ați vizitat casa muzeu de la Hobița și nici ansamblul monumental de la Târgu Jiu, atunci, ar fi timpul să o faceți. De ce? Pentru că sunt aici, în România, acasă la Constantin Brâncuși.

 DSCF4588

haiku

de dragobete
pe zăpada zânelor –
aconcagua

(De Dragobete, fetele strâng zăpada netopită și o păstrează cu grijă. Această zăpada era numită ”zăpada zânelor” și se credea că are puteri magice. Fetele care se spălau pe față cu apa obținută din zăpada adunată, erau frumoase și drăgăstoase.)

IMG_9661

Previous Older Entries

Urmărește

Fiecare nou articol să fie livrat pe email.

Alături de 259 de alți urmăritori