Provocarea de luni – călătorind

O viață întreagă călătorim. Printre oameni, printre gesturi, printre fapte, printre cuvinte. Nu suntem singuri. Chiar și atunci când credem că suntem singuri, cineva, undeva se gîndește la noi. Ne duce dorul. Ne vorbește cu încrederea celui ce știe în sufletul lui, că într-un fel sau altul, cuvintele luate de vânt, vor ajunge al inima celui drag.
Uneori călătoria se sfârșește mai repede decât am crezut sau am sperat. Alteori, călătoria durează ani. Ani după ani.Fiecare an de călătorie, ne-a făcut mai înțelepți, mai buni. Au fost ani ce au trecut repede. Parcă prea repede. Privești în urmă căutând jocurile copilăriei. Privirea ți se oprește însă pe chipurile mature ale unor tineri ai căror ochi sclipind jucăuși, îți amintesc de glasurile ce îți asurzeau urechile de dimineață până seara târziu. Ce departe par să fie meleagurile pe care alergau pașii lor neobosiți! O călătorie al cărui început ți s-a părut atât de greu! Pas lângă pas, au străbătut agale drumul până la Urlătoarea, apoi până la Babele, apoi până la Vârful Omul și nici nu știi când a venit timpul să aștepți un semn de peste mări!
Călătorind prin viață aduni fapte, cuvinte, prieteni dar și dureri. Împarți anii în etape pe care le parcurgi asumâdu-ți riscuri, pierderi, așa cum cățărătorii își aleg vârful cel mai înalt spre al cuceri. Singuratic sau făcând echipă, programezi etapele, pregătești traseul și pornești la drum. Depinde de tine cum și dacă vei atinge vârful, dacă vei răzbi alături de cei cu care ai pornit la drum sau dacă, te vei întoarce din drum.
Adesea călătorii rămân alături. Nu le-a fost ușor drumul dar mereu, au știut că au același drum. Chiar dacă uneori i-au despărțit continente, drumul era unul singur, acolo în inima lor și îl străbăteau pas cu pas, neobosiți, până când erau din nou împreună.
Călătorind cunoști oameni. Călătorind înțelegi oamenii. Călătorind printre oameni, printre gesturi, printre fapte, printre cuvinte, înțelegi viața.
Acum treizeci de ani doi tineri porneau într-o călătorie. Nu știau cum va fi. Nu aveau cum să bănuiască cât de greu le va fi. Știau doar că se iubesc și că au toată viața înainte! Au avut curajul să călătorească împreună pentru a afla.

La mulți ani, dragul meu!

”Călătorind„ a fost provocarea de luni. Călătoria de treizeci de ani, a fost provocarea vieții, pentru noi.

Anunțuri

Duzina de cuvinte – prima pagină

Uneori, în viață ai o viziune. Clară, concisă, o ai înaintea ochilor ca și cum ai citi știrea-bombă de pe prima pagină a unui ziar. Cu litere de-o șchioapă, gândul tău capătă trup. Nu trebuie să fie un gând măreț. Este suficient că este gândul tău și crezi în el. Desigur, uneori ar prinde bine să ai alături o echipă. Ai avea un altfel de start. Prima poziție oferă întotdeauna avantaje. Dar dacă rămâi doar cu gîndul, nici prima poziție, nici echipa lăsată să aștepte un semn, nu poate să transforme în realitate, o viziune.
Trebuie să fii foarte îngâmfat să crezi că meriți mereu să fii primul? Să crezi că faci parte dintr-un clan de veșnic-învingători? Poate că da, dar dacă astfel vei merge mereu înainte atunci poți continua să crezi. Totuși nu trebuie să uiți că uneori, alergând fără oprire, încercând să arzi trepte, fără să privești o dată înapoi spre echipa ta, te poți trezi prins în mijlocul unei furtuni. Singur. Poate gândești că este doar o furtună într-un pahar de apă? Dar vezi, depinde cât de mare este paharul, în care s-a stârnit furtuna!
Ai văzut vreodată, ce se întâmplă când uiți în grădină un furtun din care apa curge fără oprire? La început totul pare în ordine. Poate gândești că îi va face bine pământului. Apoi, pământul începe să-și piardă stabilitatea, totul plutește în derivă și nu după mult timp, nimeni nu-și va mai aminti cât de frumoasă era grădina. O vei privi cu milă întrebându-te unde ai greșit.
Uneori, în viață, viziunea este doar nălucire. Strălucitoare, unică, irepetabilă, greu de uitat. Un miraj perfect. Prea frumoasă pentru a fi realizabilă. Prea atrăgătoare pentru a fi adevărată. Asemeni știrilor din prima pagină a ziarelor. Și atunci, mult mai bine, ar fi să luăm o foarfecă și fără a mai pierde vremea, să croim o diagonală perfectă prin viziunea de astăzi, lăsând-o astfel să devină uitare.

Alte duzini de cuvinte, la timp scrise veți găsi înscrise la Eddie în tabel.

vise și stele

Inspirată de Blogul cu poezele: Duzina de cuvinte – Ecouri , am brodat cu versurile scrise de Carmen

Ridic cu grație arcada stângă,
Apoi opresc în loc visele și le cer arvuna promisă.
Dar visele râd , arătându-și buzunarele goale.
Cobor cu grație arcada stângă,
Și pentru că visele nu au plătit,
Cu o coborîre de pleoapă,
Le voi închide cărările, le voi stinge ecourile,
Voi lăsa cerul gol.

Ridic cu grație arcada dreaptă,
Și caut răspuns întrebării tale:
”Dacă fiecare stea este un vis,
Atunci fiecare stea căzătoare
Este un vis rămas neîmplinit?”

Cobor cu grație arcada dreaptă
și, privind cerul nesfârșit, răspund:
” Fiecare vis este o stea călătoare.
Atunci când fiecare vis se împlinește,
Pornește la drum, luminând cerul!”

 

Duzina de cuvinte – Un rămășag

Cu grație călătoresc prin gânduri,
Pe drumuri ce-s abia știute
Între iubiri ce s-au sfârșit
Și vorbe despre începuturi.

Un rămășag făcut-am astăzi
Și arbitru Cerul îmi va fi,
De-ar fi să-l pierd deși, n-aș crede
Sunt gata pentru al cinsti.

Inițiază jocul sumbru!
Trădării lasă drumul liber!
E omenesc să-ți uiți cuvântul
Doar vorbă-i fără de putere!

Promit să uit, fără de lacrimi
Un timp în care te iubeam,
Și-un singur gând vuia prin ființa-mi
Să fi al meu, să fiu a ta!

Plătesc arvuna în cuvinte,
Zidite-n umbrele din noi.
Plătesc căci vreau să vezi, iubite
Că astăzi nu-mi mai este greu.

Mai vesele sau mai amare,
Arcadă peste trupuri goale,
Cuvintele vor alunga
Latenta lene ce ne doare.

Rămâi să vezi, eu plata-ți fac
Și lacrimi eu șirag voi duce
Ofrandă zeului pribeag,
Amor ce trist, iubirea-ți plânge.

Și jocul astăzi se încinge:  cuvintele să le petreceți la Eddie, deci poftiți, vă rog !

Orșova –

Ploile din ultimele zile au făcut ca Orșova, orașul de pe malul Lacului de acumulare Porțile de Fier I, să fie din nou sub ape. Vechea Dierna, cum era cunoscut, pare să fie permanent într-un război nesfîrșit cu apele. Cu apele și cu oamenii. Cu cei care și-au dorit să-l stăpânească. Turci, maghiari, austrieci și-au disputat pe rând vechea așezare. Orșova de astăzi, bătrînul castru Dierna ridicat de romani pe malul Dunării de altădată, a înfruntat de-a lungul timpului și oamenii și apele dar, de fiecare dată și-a lăsat în urmă durerile și a mers mai departe.
Privesc imaginile de la televizor și apoi revăd imaginile pe care cu doar o săptămână în urmă le surprindeam în plimbarea mea pe străzile sale. Zile de toamnă caldă, liniștite în care oamenii mergeau fără teamă pe străzile sale, mamele se bucurau alături de copiilor lor în frumosul parc ”Ion Dragalina”. Faleza atât de dragă mie, străjuia malul Dunării în liniștea după-amiezii. An de an revin în acest oraș cu aceeași bucurie. Ceea ce mi-a fost dat să văd la televizor, m-a făcut să înțeleg încă o dată că noi oamenii suntem sub timpuri, nu vom stăpâni niciodată natura și că oricât de mult am vrea să credem că o putem schimba și că putem să ținem piept urmărilor acestor schimbări, greșim. Acolo unde omul fură naturii viața, mai devreme sau mai târziu, natura își va lua înapoi ce a pierdut. S-au tăiat arborii, s-au turnat betoane, s-au ridicat ziduri. Omul a înaintat mereu. Era nevoie. Dar, ceea ce s-a modificat, cât de mult a ținut cont de mediu? De natura sa sălbatică și de ne controlat? Peste tot în lume se construiește, se modifică mediul. Dar oare se face tot ceea ce este cu adevărat necesar ca oamenii să trăiască în siguranță?
Orșova a renăscut după amenajarea Lacului de acumulare ”Porțile de Fier I”. Sub apele lacului doarme vechiul oraș a cărei viață s-a oprit în loc în 1966. Anii de reconstrucție nu pot șterge viața îngropată sub ape. De atunci Orșova își va măsura timpul înainte și după inundare. Chiar dacă au mers înainte, mulți dintre ei, sunt sigură, nu se vor fi simțit niciodată acasă, în noul oraș. Inima lor a fost îngropată sub ape odată cu casele lor, cu biserica lor, cu toate locurile în care și-au dus viața.
Dacă a trebuit. Da! A fost desigur necesar. Hidrocentrala cu imensul lac de acumulare, este fără îndoială o realizare ce aduce beneficii atâtor oameni încât sacrificiul unor localități, pierderea mărturiilor trecutului lor, nu a fost socotit un preț prea mare. Multe alte asemenea sacrificii s-au făcut peste tot în țară, peste tot în lume unde omul își cere dreptul la viață schimbând fața pamântului. Pentru mulți oameni, asemenea sacrificiu a fost însă cumplit. La marginea apelor sau în inima unor orașe, transformările ce acest fel nu pot fi uitate.
Astăzi Orșova este din nou sub ape. Poate că au venit de pe munte, este drept dar, ceea ce au lăsat în urma lor mă fac să mă întreb dacă nu cumva acesta este destinul orașului: să se lupte mereu și mereu pentru liniștea lui, cu apele. Ape ce parcă au vrut să-l izoleze de restul țării rupându-i legăturile. Luând vieți, prăbușind case, dărâmând drumuri și podețe. Totul este acoperit de pământ, de arbori, de parcă muntele își vrea înapoi locurile. Poate. Poate totuși ne spune că trebuie să nu uităm puterea naturii și acolo unde ne-am luat la trântă cu ea, să nu oprim lupta niciodată. Mereu și mereu, să fim cu ochii deschiși înțelegându-i voința și fiind cu un pas înaintea ei.
Acestea sunt locurile prin care m-am plimbat săptămâna trecută. Liniștea de dinaintea furtunii. Cine putea ști? Astfel de întâmplări mă fac să-mi spun mereu cât de mult trebuie să prețuim fiecare clipă, fiecare moment petrecut alături de cei dragi, fiecare moment în care călcăm pământul. Este atât de efemer totul! Trece atât de repede! Poate deveni atât de ușor, uitare!

DN 66A – Băile Herculane – Izvoarele Cernei – la Câmpul lui Neag Partea a II-a

Continuăm călătoria și vom străbate împreună ultimii 20 de km până la punctul în care, trecând  în județul Hunedoara salutăm cu bucurie apariția minunatului asfalt ce marchează trecerea noastră în secolul XX. Știu că suntem în secolul XXI dar și în urmă cu 100 de ani existau drumuri mai bune decât cel pe care tocmai l-am parcurs. Înaintăm fericiți pe cei aproximativ 16 km -tronsoanele I și II executate între 1999 și 2006, admirăm Jiul de Vest și toate lucrările de artă ce deschid ochilor noștri priveliști minunate . Rămâne totuși o întrebare: cum reușim noi să fim campionii lucrărilor neterminate? Începem și ne oprim înainte de a da sens lucrărilor. 16 km de drum minunat (ar mai fi destule lucrări de finalizat dar, în principiu se circulă de plăcere), care se oprește în pădure. Brusc. Lucrări hidrotehnice oprite peste tot în țară și astăzi munții pleacă la vale. Vrem sau nu, oamenii locuiesc în acele locuri izolate dar atât de frumoase. Vrem sau nu, orice lucrarea trebuie gândită să răspundă atât nevoilor de astăzi a oamenilor cât și a celor ce vor veni. Dar să oprești timpul în loc nu este posibil!
Reamintesc câteva din informațiile privind drumul parcurs din postarea Pe DN 66A de la Băile Herculane – Izvoarele Cernei – la Câmpul lui Neag Partea a I-a:
Am plecat din Băile Herculane la 10.45 de la intersecția DJ 608D cu DN 67D. Îl voi considera Km 0, din acest urmând să marchez kilometrii parcurși de mine pe acest traseu până la punctul în care începe asfaltul în județul Hunedoara .
Trebuie să fac câteva mențiuni speciale :
Din păcate calitatea fotografiilor nu este foarte bună din cauza condițiilor. Fotografiind din mașină, în mers de cele mai multe ori când declanșam, dădeam în gropile drumului și nici lumină prea multă nu am avut sub ”poala pădurii”.
Am oprit când s-a putut să fotografiez dar, cum drumul era îngust nu riscam să rămânem prea mult pe loc și nici să cad în râpe.
DN 66A este un drum pentru mașini de teren, echipate pentru teren accidentat. Este bine ca șoferul să aibă experiență pe astfel de drumuri. Orice se poate întâmpla și trebuie să rămâi calm. Nu este suficient să ai roată de rezervă, trebuie să știi să faci pana, să nu fie prezoanele înțepenite și compresorul să funcționeze.
Nu recomand acest traseu mai ales între Izbucul (izvoarele) Cernei și limita Județului Hunedoara, la asfalt. Dacă aș fi bănuit dificultatea traseului așa cum am descoperit-o parcurgându-l, nu plecam la drum. Nu există semnal la celular pe acest traseu astfel încât dacă se întâmplă ceva nu ai cum să anunți. Va trebui să te întorci la exploatarea forestieră unde sunt muncitorii. Pe jos. Noi am făcut acest traseu sâmbata pe 13 septembrie 2014 și astfel exploatarea nu lucra. În afară de cele două camioane încărcate cu lemne nu ne-am întâlnit cu alte utilaje și nici nu am riscat să fin surprinși de buștenii tăiați porniți la vale pe munte.
Timpul este imprevizibil la munte și deși am plecat pe vreme frumoasă, putea oricând să se pornească ploaia ceea ce ar fi făcut unele sectoare de drum de netrecut chiar și pentru mașina noastră, nemai vorbind de pericolul unor căderi de bolovani sau arbori.
După cum vedeți nu am ignorat pericolul, nu am cunoscut însă tot ceea ce ar fi trebuit să știm dar, experiența la drum ne-a ajutat, mașina de asemenea și poate că am avut și noroc.
Las pozele să vorbească și astfel să vă faceți o o idee despre starea drumului național 66 A, (forestier sub acoperire, cum îi spun eu), un drum ce străbate o zonă magnifică, dar pe care deocamdată nu se poate circula în siguranță.
Am parcurs 85 km pe acest drum în 4h30min, pe timp frumos, după câteva zile în care nu plouase. Va rămâne o experiență singulară dacă acest drum nu va fi finalizat în acest deceniu. Asemeni drumului de la Măgura la Moeciu de Jos, lăsat de izbeliște de ani de zile și care străbate și el o localitate ai cărei locuitori cred că ar vrea să pășească în secolul XXI, drumul de la Băile Herculane la Câmpul lui Neag ar servi turismului românesc, ar putea da viață unor localități ce par a nu face parte din această țară, altfel nu-mi explic de ce sunt uitate de guvernanți. Oricât ar fi de frumoase pensiunile, turiștii nu pot veni pe jos și nici nu vor să-și rupă mașinile până acolo.
Fotografiile le veți putea vedea pe Călător prin țara mea.facebook

Pe DN66A – De la Băile Herculane – Izvoarele Cernei – la Câmpul lui Neag – Partea a I-a

Spre Cerna-sat pe DN 66A

Spre Cerna-sat pe DN 66A

 

 

Probabil că mulți dintre voi cunosc povestea acestui drum național ce trebuia să unească Stațiunea Băile Herculane din județul Caraș-Severin de localitatea Câmpul lui Neag , din județul Hunedoara . Dacă acest drum pompos numit astăzi ”drum național” ar fi fost realizat la standardele cerute de categoria la care a fost trecut în anul 1999, s-ar fi putut parcurge zone de o frumusețe extraordinară în timp convenabil și în condiții de siguranță. Problema acestui drum parea fi aceea că străbate Parcul Național Cerna-Domogled și că se apropie de limita Parcului Național Retezat. Asemeni acestor zone sunt multe alte locuri din această țară și s-au găsit totuși soluții tehnice de realizare a drumurilor de acces și care nu distrug zona străbătută. Un astfel de drum, cu o singură bandă de circulație și cu platforme pentru staționare la întâlnirea cu autovehiculele din sensul opus este cel pe care am mers de curând în Rezervația Naturală Cheile Rudăriei, din Caraș-Severin unde am vizitat morile de apă de pe Rudărica, vechi de sute de ani. Asfaltat, marcat cu indicatoare, perfect circulabil în condițiile în care și aici există exploatare forestieră în lucru. Acest lucru bănuiesc că a fost posibil pentru că în primul rând nu s-a uitat nicio clipă că peste tot trăiesc oameni, de mulți ani și că și ei au dreptul la o viață normală, potrivită timpurilor de astăzi. Au dreptul la drumuri bune care să le asigure legătura cu țara, să le dea posibilitatea să se dezvolte, nu să rămână prizonieri în secolele trecute. Nu putem și cred că nici nu avem dreptul să oprim timpul în loc pentru niște oameni doar pentru zona în care s-au născut și continuă să trăiască sunt considerate deosebite. Este necesar să se educe turiștii, să se impună și să se aplice măsuri punitive pentru cei ce nu se conformeză, dar trebuie să continuăm să dăm posibilitatea tuturor locuitorilor din cele mai izolate sate să circule în siguranță, tot timpul anului. Drumuri bune înseamnă comerț, înseamnă acces la educație, înseamnă acces la sănătate. Toți sunt cetațeni acestei țări, plătesc taxe și deci au drepturi egale cu cei de la orașe, la dezvoltare. Drumul DN 66A străbate localitate Cerna-sat, o localitate veche în care trăiec oamenii și pentru care legăturile cu restul țării sunt dificile, pe un drum în mare parte forestier. Nici drumul spre barajul lui Iovanu betonat cândva, nu arată astăzi prea bine.
Dar să o luăm cu începutul. Decizia de a face acest traseu a fost luată după ce am cules informații din toate sursele avute la îndemână. Cam puține e drept, dar asta a fost: net, locuitorii din Băile Herculane și Cerna-sat. Am constat că traseul nu a fost făcut în totalitate de prea mulți și străbătându-l am înțeles și de ce.
Între Băile Herculane și Cerna-sat chiar dacă drumul este mai mult forestier totuși poate fi făcut destul de ușor cu o mașină obișnuită, dar trebuie să se țină cont de faptul că sunt porțiuni de drum cu denivelări mari. Noi am făcut acest drum cu un VW Touareg și astfel am putut trece prin toate gropile și șleaurile lăsate de trecerea camioanelor încărcate.
Între Cerna-sat și barajul lui Iovanu (nu m-am lămurit foarte bine dacă este Iovanu sau Ivanu) drum ce a fost cândva betonat, este destul de afectat de alunecările de teren și de trecerea timpului. Poate nu se știe că fără lucrări de întreținere, nici chiar betonul nu rezistă .
De la baraj și până la Popasul de la Izbucul Cernei sau Izvoarele Cernei cum este mai cunoscut, drumul este forestier, cu porțiuni foarte denivelate, cu bălți de aproape 50 de cm adâncime, cu zone afectate de căderile de pietre sau arbori sau de prăbușiri ale marginilor. A fost după părerea mea partea cea mai dificilă a drumului, chiar periculoasă pe alocuri căci orice întâlnire cu un alt vehicol ar fi fost greu rezolvat. Drumul este îngust permițând trecerea unui singur autovehicul, având porțiuni unde este imposibilă orice manevră de evitare. Noi am avut noroc, căci ne-am întâlmit cu o altă mașină într-un loc ce ne-a permis să dăm cu spatele pentru a-i face loc să treacă. Cu câteva sute de metri mai în spate, drumul era îngustat de o cădere de bolovani și nu am fi putut face această manevră. Tot drumul merge agățat de munte, având pe o parte peretele de piatră și de cealaltă parte se deschide hăul. De altfel suntem avertizați că traversăm o zonă de exploatare forestieră în lucru, unde poți oricând să te întâlnești cu utilaje sau să fie drumul blocat de arborii tăiați.
O astfel de întâlnire cu camioane încărcate cu bușteni, am avut-o la Popasul Izbucul Cernei. Am dat înapoi pentru a le face loc, dar fără să realizăm că ar fi trebuit să ne asigurăm că o facem în siguranță și astfel aveam să descoperim câțiva kilometrii mai departe că avem o pană urâtă.
De la Izbucul Cernei și până unde avea să înceapă asfaltul, în apropierea trecerii în județul Hunedoara drumul va alterna cu porțiuni bune (pentru un drum forestier, a nu se uita că despre un astfel de drum vorbim chiar dacă este botezat ” național”) și cu porțiuni denivelate, cu arbori căzuți, sau cu bălți.
Fiind o zonă montană cu vegetație bogată și cu pâraie bogate ce curg pe versanți, drumul este în permanență umed și relativ întunecat.
Am plecat din Băile Herculane la 10.45 de la intersecția DJ608D cu DN 67D. Îl voi considera Km 0, din acest punct urmând să marchez kilometrii parcurși de mine pe acest traseu până la punctul în care începe asfaltul în județul Hunedoara.
Trebuie să fac câteva mențiuni speciale :
Din păcate calitatea fotografiilor nu este foarte bună din cauza condițiilor. Fotografiind din mașină, în mers de cele mai multe ori când declanșam, dădeam în gropile drumului și nici lumină prea multă nu am avut sub ”poala pădurii”.
Am oprit când s-a putut să fotografiez dar, cum drumul era îngust nu riscam să rămânem prea mult pe loc și nici să cad în râpe.
DN 66A este un drum pentru mașini de teren, echipate pentru teren accidentat. Este bine ca șoferul să aibă experiență pe astfel de drumuri. Orice se poate întâmpla și trebuie să rămâi calm. Nu este suficient să ai roată de rezervă, trebuie să știi să faci pana, să nu fie prezoanele înțepenite și compresorul să funcționeze.
Nu recomand acest traseu mai ales între Izbucul (izvoarele) Cernei și limita Județului Hunedoara, la asfalt. Dacă aș fi bănuit dificultatea traseului așa cum am descoperit-o parcurgându-l, nu plecam la drum. Nu există semnal la celular pe acest traseu astfel încât dacă se întâmplă ceva nu ai cum să anunți. Va trebui să te întorci la exploatarea forestieră unde sunt muncitorii. Pe jos. Noi am făcut acest traseu sâmbata pe 13 septembrie 2014 și astfel exploatarea nu lucra. În afară de cele două camioane încărcate cu lemne nu ne-am întâlnit cu alte utilaje și nici nu am riscat să fin surprinși de buștenii tăiați porniți la vale pe munte.
Timpul este imprevizibil la munte și deși am plecat pe vreme frumoasă, putea oricând să se pornească ploaia ceea ce ar fi făcut unele sectoare de drum de netrecut chiar și pentru mașina noastră, nemai vorbind de pericolul unor căderi de bolovani sau arbori.
După cum vedeți nu am ignorat pericolul, nu am cunoscut însă tot ceea ce ar fi trebuit să știm dar, experiența la drum ne-a ajutat, mașina de asemenea și poate că am avut și noroc.
Las pozele să vorbească și astfel să vă faceți o o idee despre starea drumului național 66 A, (forestier sub acoperire, cum îi spun eu), un drum ce străbate o zonă magnifică, dar pe care deocamdată nu se poate circula în siguranță.
Am parcurs 85 km pe acest drum în 4h30min, pe timp frumos, după câteva zile în care nu plouase. Va rămâne o experiență singulară dacă acest drum nu va fi finalizat în acest deceniu. Asemeni drumului de la Măgura la Moeciu de Jos, lăsat de izbeliște de ani de zile și care străbate și el o localitate ai cărei locuitori cred că ar vrea să pășească în secolul XXI, drumul de la Băile Herculane la Câmpul lui Neag ar servi turismului românesc, ar putea da viață unor localități ce par a nu face parte din această țară, altfel nu-mi explic de ce sunt uitate de guvernanți. Oricât ar fi de frumoase pensiunile, turiștii nu pot veni pe jos și nici nu vor să-și rupă mașinile până acolo.

Iesirea din Băile Herculane KM 0 ora 10.45

Iesirea din Băile Herculane
KM 0 ora 10.45

Pe malul Cernei spre Cerna-sat

Spre Cerna-sat

Această prezentare necesită JavaScript.

Cerna-sat, județul Gorj Km 37, ora 11.30

Cerna-sat, județul Gorj
Km 37, ora 11.30

Cerna-sat

Această prezentare necesită JavaScript.

 

Ieșirea din  Cerna-sat Km 41, ora 11.45

Ieșirea din Cerna-sat
Km 41, ora 11.45

 

Drumul spre barajul lui Iovanu

Această prezentare necesită JavaScript.

Cabana dintre drumuri. spre baraj apucăm la dreapta peste pod.

Această prezentare necesită JavaScript.

Barajul lui Iovanu Km 48

Această prezentare necesită JavaScript.

Panou avertizare 41 km, drum forestier închis circulației în perioada 15.10 – 31.03.

DSCF4067

Pod peste Cerna Km 52DSCF4112

 

 

Această prezentare necesită JavaScript.

Atenționare ”Parchet în lucru” . Începe zona de exploatare forestieră. Km 62

Drum forestier dificil, pe alocuri periculos cu aglomerări de bușteni, maluri surpate .

 

DSCF4176

DSCF4194

DSCF4180 DSCF4178

Mă opresc aici la Km 65. Confluența de ape –  în  Partea a II-a a aventurii pe DN 66A

haiku

vis de mărire
funigel plăpând leagă –
  ciulini și flori

Uită o carte undeva! – Oublie un livre quelque part!

DSCF3820

DSCF3821

Campanie internațională de promovare a lecturii

Ai găsit această carte? Nu te uita în jur să mă găsești. Nu alerga după mine să-mi înapoiezi cartea. Am lăsat-o special pentru tine așa că poți să o iei cu încredere. Citește-o. Păstreaz-o. Pune-o într-un raft din biblioteca ta. Alege apoi o altă carte dintre cele pe care le ai și ”uit-o” la rândul tău pe o bancă din parc sau pe bancheta din autobuz. Să nu îți pară rău după ea. Va fi mesagerul iubirilor tale. Va spune povestea lumii ce iubești. Va purta mai departe gândul tău cel mai frumos.
Poți la fel de bine să ”uiți” la rândul tău această carte. Va fi cartea noastră călătoare. A mea. A ta. A ei. A lui. A tuturor celor ce, citind-o, vor prețui cuvântul scris.
Carte frumoasă, carte fără vîrstă, carte dincolo de timp.
Gânduri frumoase, gânduri fără vârstă, gânduri dincolo de timp.
Carte dragă, iartă-mă că te-am ”uitat”! Pornește la drum alături de cel ce te-a găsit! Poate cândva, undeva, cineva va scrie povestea călătoriei tale.
 
Cu drag, o uitucă îndrăgostită de cărți!
10 septembrie 2014
DSCF3825
DSCF3824
 
P.S. Draga mea carte,
Te-am văzut cum ai rămas așteptând o mână să te ridice de pe șezlong. Pentru o clipă am vrut să mă întorc să te iau înapoi. Păreai atât de singură! De fapt m-am și întors. Îmi uitasem ochelarii  și astfel te-am mai privit încă o dată . Stăteai liniștită cu coperta albă strălucind sub soarele de septembrie.  Am întors capul și am plecat departe de tine dorindu-mi mult de tot să-ți găsești un prieten.
Am uitat o carte undeva! Ștrandul Cerna - Băile Herculane

Am uitat o carte undeva!
Ștrandul Cerna – Băile Herculane

haiku

foșnet de frunze
diapazon verde –
pădurii dai glas

DSCF3579

Previous Older Entries