Simfonia rochitelor

Ideea acestei postãri mi-a venit privind spectacolul strãzii pe care aceastã varã l-a oferit tuturor celor care, “privitori ca la teatru”, şi-au lãsat privirile sã zburde fãrã oprire de la cea mai mica purtãtoare a acestui accesoriu feminin pânã la venerabila doamnã pe chipul cãreia vârsta şi-a lãsat adânc urmele.

De ce am dorit sã scriu despre aceastã “simfonie a rochiţelor”? Pentru cã aşa cum în fiecare primãvara, festivalul “Simfonia lalelor” îmbracã oraşul Piteşti în toate culorile curcubeului şi cu toatã gingãşia formelor pe care frumoasele lalele o pot întruchipa, tot aşa consider eu cã aceastã varã, poate mai mult ca în oricare alt an, a celebrat femeia şi deci eternul feminin, prin varietatea de modele, culori, materiale prin care designerii au dat viaţã acestui accesoriu ce ne aparţine în exclusivitate:ROCHIA! Daca fusta o mai împãrţim cu simpaticii scoţieni, dacã pantalonii îi impart bãrbaţii de pretutindeni cu noi, iatã cã rochia (şi nu vorbesc aici de toate acele togi purtate prin alte meleaguri şi de bãrbaţi) nu ne aparţine decât nouã, femeilor. Şi pe drept cuvânt în acest an strada a fost podiumul pe care orice femeie a putut defila având asigurat cel mai numeros public pe care şi-l poate dori vreodatã şi cel mai celebru model. Zilnic sute de perechi de ochi au privit, au apreciat sau au criticat parada multicolorã ce dãdea viaţã oraşului din zori pânã….în zori.

Trebuie sã mãrturisesc cã sunt un om îndrãgostit de spectacolul strãzii si poate de aceea nu prea obişnuiesc sã merg cu metroul, în adâncul cãruia odatã intratã mã simt prizonierã, de parcã timpul stã în loc pânã în momentul în care lumina soarelui îmi dã iar viaţã. Aţi observat feţele oamenilor în momentul în care coboarã în subteran? Îşi coboarã privirile şi parcã nici sã mai vorbeascã nu prea mai vor. Stau cu nasurile în ziarele lor, aruncã priviri fugitive tovarãşilor de drum şi parcã freamãtã de nerãbdãre sã se oprescã garnitura sã coboare, sã fugã spre ieşire de parcã le-ar fi fricã sã nu-i reţinã ceva sau cineva în subteran.

Desigur parada rochiţelor continuã şi în staţiile de metrou dar fãrã lumina care sã o punã în valoare, nu-i aşa cã parcã îşi mai pierde din atractivitate? Oricum ar fi, recunosc cã nu mã satur sã admir creativitatea omeneascã, puterea de a reinventa formele şi de a da viaţã atâtor modele ce pun în valoare femeia, oricare ar fi vârsta ei, cu forme de vestalã sau cu forme generoase, înalte sau scunde, cu tenul bãlai sau cu pielea precum ciocolata. O iniţiativã a unor case de creaţie ce au lansat colecţii pentru fetiţe aidoma cu cele pentru mamele lor, m-a purtat cu gândul cu mulţi ani în urmã, când nu prea existau producţiile de serie la confecţiile de damã, astfel încât de câte ori mama îşi comanda o rochie la croitoreasã, mie şi surorii mele mai mari, ne comanda din acelaşi material câte o rochiţã. Doamne ce moderne eram, chiar şi pentru acele timpuri! Şi vorbesc de anii 1960! Deci nimic nou sub soare, deşi mereu totul pare atât de nou şi de innovator!

Dar, revenind la insolita paradã a modei ce se desfaşoarã pe strãzile oraşului, sunt sigurã cã fiecare dintre voi a remarcat-o, cãci fãrã nicio îndoialã aceastã adevãratã “revoluţie” a rochiţelor este cea care a cucerit în acest sezon strada şi nu numai.

Anunțuri

Frumuseţea la pas : între ridicol şi eleganţã

A venit vara! Desigur acest lucru nu reprezintã o noutate dar, pentru mine reprezintã o provocare la care trebuie sã rãspund an de an. Ţinute uşoare, rochiţe decoltate cu umerii goi, fuste ce intrã la apã din momentul în care sunt anuţate primele temperaturi peste 20ºC şi mai ales tricouri mulate cu vedere la piercingul atât de sexi. Pânã aici toate sunt foarte bune, dar, pentru cã nu se poate fãrã un mare DAR, acum încep mirãrile mele:.femeile şi cele foarte tinere şi cele mature, par sã dea atenţie uneori doar detaliilor care ţin de machiaj, coafurã, respectarea tendinţelor în modã, atât privind hainele cât şi încãlţãmintea, uitând totuşi cã cel mai important lucru atunci când vrei sã pui în valoare un lucru este “umeraşul” pe care îl expui. În acest caz umeraşul este chiar propriul corp. Fie cã avem dimensiuni de model, fie cã suntem diferite, ca sã generalizez, trebuie sã ţinem cont cã sunt douã aspecte pe care trebuie în permanenţã sã le avem în atenţie: ţinuta corpului şi atitudinea personalã, când ne deplasãm sau când stãm. O ţinutã oricât ar fi de bine aleasã, purtatã fãrã atitudine şi mai ales fãrã a ştii cum sã “pozãm” când suntem privite, nu va fi niciodatã un atu pentru o femeie. Dimpotrivã, va deveni un subiect de discuţie de tipul ”Frumoasã rochie, dar nu o avantajeazã!” cu sau fãrã motiv real.

Iatã de ce, m-am hotãrât sã vorbesc despre câteva din observţiile pe care le-am fãcut privind spectacolul strãzii pe care eu îl consider fascinant.

Multe dintre femei au tendinţa atunci când se deplasesazã sã nu-şi adapteze pasul în funcţie de scurtimea fustei sau de înãlţimea tocurilor. Când porţi o fustã scurtã cu tocuri înalte, trebuie sã ai grijã atunci când paşeşti ca privind spre pãmânt sã nu-ţi vezi decât vãrful pantofului. De asemenea, se pune întâi cãlcâiul, se ruleazã talpa piciorului pânã la vârf, mergând liniştit, punând un picior în faţa celuilalt fãrã grabã. Pe tocuri nu se aleargã, decât la concursurile organizate la televizor! Cu fiecare drum pe stradã fiecare femeie are propria defilare pe un podium de prezentare ad-hoc şi are sute de privitori. Şi spre marea uimirea a unora, chiar sunt remarcate de cei din jur.! Nu este cool?

Ar mai fi de menţionat un aspect: mersul unora te duce cu gândul la acele jucãrii pe arcuri. Merg cu genunchii îndoiţi, cu paşi de uriaşi şi agitãndu-şi mâinile de parcã defileazã de ziua armatei!

Apoi ar mai fi momentele de aşteptare: în staţia de autobuz, la un rând la îngheţatã sau când stãm de vorbã cu cineva. Cele mai multe femei par sã uite de postura şi privindu-le remarci nişte semne de întrebare, cocoşate, cu abdomenul parcã mai mare ca niciodatã, umerii lãsaţi şi genunchii îndoiţi. Şi nu vorbesc aici de femeile trecute de 100 de ani! Trebuie sã devenim conştiente de propriul trup în fiecare moment, deoarece orice abatere de la o ţinutã corectã nu numai cã ne aduce prejudicii propriei imagini dar, în timp ne creeazã probleme de sãnãtate. Astfel când stãm pe loc sau mergem trebuie sã respectãm câteva reguli simple: sã pãstrãm verticalitatea corpului, umerii traşi în jos, pieptul, ca la armatã înainte, abdomenul supt, fesele încordate, bãrbia dreaptã şi privirea înainte. Veţi remarca imediat cã, sunteţi dintr-o datã mai înalte, aveţi mai multã încredere în voi şi parcã ceilalţi vã privesc altfel.

Desigur mai sunt multe alte aspecte la care trebuie sã fiţi atente când mergeţi sau cãnd staţi pe loc, lãsând la o parte problemele reale de sãnãtate sau de conformaţie anatomicã rãmâne o necesitate autocontrolul asupra propriei ţinute, astfel încât, sã fiţi mulţumite atât de cum vã percep cei din jurul vostru cât şi de modul în care vã simţiţi voi înşivã.

Eu aş propune ca la la şcoalã, în orele de sport alãturi de celelalte activitãti, sã se acorde o atenţie specialã deprinderii corecte a mersului şi a menţinerii unei posturi corecte a corpului. Deşi pare cã mersul este o abilitate naturalã a omului, dupã pãrerea mea, acesta este departe de a fi deprins corect de cea mai mare parte a oamenilor.

Aşadar, vã lansez provocarea de vã cerceta cu mare rigurozitate felul în care vã “prezentaţi” pe stradã şi privind în jurul vostru, sã decideţi ce aveţi de corectat. Depinde numai de voi ca sã fiţi privite cu placere sau sã fiţi criticate sever.

Nu uitati: corpul drept, umerii jos, bustul înainte, abdomenul supt, fese încordate şi bãrbia dreapta! Frumuseţea este o bãtãlie pe care o dãm noi femeile cu noi înşine, zi de zi toatã viaţa!

Pe malul Dunãrii de la Moldova Nouã la Orşova

Odatã sosit în staţiunea Bãile Herculane din judeţul Caraş-Severin, veţi fi copleşit de multitudinea traseelor pe care veţi fi tentat sã le parcurgeţi. Fie cã alegeţi sã exploraţi împrejurimile staţiunii descoperind cele 7 Izvoare sau aventurându-vã pe traseele ce pornesc din staţiune spre Foişorul Elisabeta sau Cascada Vânturãtoarea, fie cã alegeţi sã porniţi spre Cheile Nerei sau sã admiraţi Dunãrea la Cazane, vã veţi dori ca vacanţa sã nu se termine prea curând cãci, altfel nu veţi putea cuprinde toatã frumuseţea acestor locuri de vis.

Cum noi am ales ca în fiecare zi sã explorãm câte un traseu iatã-ne pornind spre Moldova Nouã cu dorinţa de a explora malul Dunãrii pânã la Orşova pe DN 57. Am plecat din Bãile Herculane prin Mehadia pe E70, apoi prin Iablaniţa pe DN 57B spre Anina prin Petnic, Globu Craiovei prin rezervaţia naturalã “Globu Craiovei”, Lãpusnicel, Prigor, prin Cheile Minişului, Bozovici şi pe DN 57 prin Oraviţa spre Moldova Nouã. Drumul este foarte frumos şi voi vorbi despre acest traseu întro altã postare, cãci tot ceea ce se desfãşoarã sub privirile cãlãtorului pe acest traseu meritã povestit pe îndelete.

Moldova Nouã ne-a întãmpinat întro atmosferã toridã cãci erau cu mult peste 30ºC, iar oraşul de câmpie se topea pur şi simplu sub soarele dogoritor. Prima oprire am fãcut-o pe malul Dunãrii într-un parc ce se dorea a fi fost cândvã amenajat plãcut, cu alei pietruite, cu bãnci şi felinare ce poate, seara, luminau plimbarea îndrãgostiţilor. Acum apele Dunãrii sclipeau sub soare, lãsând privirile sã cuprindã întinderea lor pe care câtevã barje înaintau greoi.

Am strãbãtut câteva strãzi în lungul cãrora se întindeau casele tradiţionale ce par sã stea umãr la umãr, pãzindu-şi una alteia liniştea. Am admirat troiţele ridicate la colţ de stradã şi decoraţiunile exterioare ale caselor ce aratã trecãtorilor cã acolo sunt oameni gospodari şi mândrii de muncã lor. La capãtul strãzii ce duce la Dunãre, nãvoadele pescarilor aşteaptã la soare momentul în care se vor scufunda în ape, veghind bãrcile ce se adunã searã de searã la mal.

Am pãrãsit Moldova Nouã un oraş adormit parcã sub zãpuşeala verii şi am pornit spre malul Dunãrii pe DN 57, un drum de aproape 122 de km ce trece prin Coronini, Libcova, Berzasca, Dubova, Eşelnitã pânã la Orşova. Drumul este bun pânã în apropiere de localitatea Şuviniţa, de unde începe o porţiune de aproape 30 de km de drum puternic afectat de alunecãrile de teren, pe care se executã lucrãri de sprijiniri ale versanţilor şi de consolidare a drumului. Se toarnã ziduri de sprijin şi se stabilizeazã taluzele ce coboarã spre Dunãre. Din loc în loc, pe drum se adunã pietrele rostogolite de pe versanţi încetinind traficul. Peisajele ce se deschid privirilor atât pe malul sarbesc cât şi pe cel românesc sunt minunate şi te fac sã te opreşti de nenumãrate ori spre a putea sã le cuprinzi cu vederea cãci din goana maşinii nu ai rãgãzul sã le admira. Trebuie sã spun cã noi am strãbãtut acest drum cu o maşinã de teren, dar cu un turism cu gardã joasã, portiunile de drum serios afectate, pot creea destule probleme, deci trebuie parcurse încet cu multã grijã.

Am remarcat diferenţele dintre malul sarbesc şi cel romãnesc: în timp ce malul sarbesc coboarã adesea lin spre apa Dunãrii acoperit fiind de pãduri bogate, malul românesc se înalţã cel mai adesea abrupt din apã, stâncos, drumul fiind agãţat de piatra sa, privirea putând greu sã gãseascã vârful stâncilor. Pânã la Dubova, drumul urmeazã apa Dunãrii şi astfel poţi, din loc în loc, vedea rãsãrind din ape frânturi din aşezãrile inundate în urma amenajãrii lacului de acumulare Porţile de Fier precum vechea cetate Tricule, ale cãror turnuri (astãzi refãcute) rãsar din ape când nivelul Dunãrii este foarte scãzut.

Întreaga zonã este plinã de pensiuni, locuri amenajate special pentru pescarii amatori de partide prelungite de pescuit şi cu pontoane pentru ambarcaţiuni. Sunt însã şi multe pensiuni “De vânzare” cãci a cam trecut timpul când erau “For Sale”, pensiuni ce se înalţã deasupra apelor Dunãrii .

Dunãrea este minunatã, apele sale unesc malul sarbesc cu cel românesc întro vâltoare de ape a cãrei forţã a sãpãt în malurile sale peşteri minunate ca cea de la Ponicova, cea mai mare din Defileul Dunãrii renumitã pentru coloniile de lilieci sau Peştera Veteranilor.

Am ajuns la Mânãstirea Mraconia odatã cu înserarea. Veche ctitorie din anul 1453, mânãstirea a fost inundatã la realizarea lacului de acumulare fiind refãcutã în anul 1970, pe malul actual al Dunãrii, strãjuind în continuare liniştea unui popor ce se încãpãţâneazã sã rãmãnã de strajã la malul Dunãrii sub privirea marelui rege dac Decebal. Sculptat direct în stanca muntelui de o echipa de sculptoi-alpinisti sub îndrumarea sculptorului Florin Cotarcea, figura marelui rege dac este cea mai mare sculputurã în piatra din Europa avand 55 m înãltime şi 25 de m lãtime, fiind executatã la initiativa lui I.C. Dragan şi rãmasã din pacate, neterminatã.

DN 57 continuã încã 14 km spre Orşova trecând prin Ieşelniţa, o localitate mare înşiratã de-alungul drumului, cu aceleaşi case solidare una cu cealaltã, cu multe pensiuni din care, la sfarşit de week-end se scurg turiştii aglomerând drumul. Dar despre toate acestea şi despre plimbarea pe Dunãre cu şalupa din golful Mraconia spre Cazane în postarea viitoare.

Acum, priviţi spectacolul apelor Dunãrii de la Moldova Nouã la Golful Mraconia.

Această prezentare necesită JavaScript.

Flowers Garden

 

Florile, aceşti minunaţi mesageri ai gândurilor noastre, purtãtoare ale sentimentelor care ne marcheaza viaţa, sunt o permanenţã a vieţii noastre, plinã de culoare şi gingãşie. M-am întrebat adeseori privind spectacolul parfumat al florilor, care sã fie secretul care transformã gingaşele flori în adevarate opere de artã, în faţa cãrora este adesori atât de greu sã te decizi. Rãspunsul l-am aflat întro frumoasã dimineaţã de aprilie când, la invitaţia Flowers Garden, am participat la un atelier de design floral sub îndrumarea designerului florist Ştefan Diţu. Iatã un vis devenit realitate, mi-am spus imediat, hotãrâtã sã cuceresc lumea florilor cât mai curând.

Atelierul de design floral s-a desfãşurat în ambianţa deosebitã a localului Lente&cafea din str. Arcului nr.8, care m-a întâmpinat cu explozia de alb şi violet a florilor de liliac, ca o avanpremierã la preferinţele coloristice ale designerului Stafen Ditu, cum aveam sã aflu mai târziu.

Privind florile care ne asteptau şi salonul pregãtit pentru desfaşurarea atelierului, m-am întrebat cât de greu va fi pentru mine sã deprind arta aranjamentelor florale. Rãspunsul a venit curând, imediat ce managerul Flowers Garden, designerul florist Ştefan Diţu, a inceput demonstraţia. Ştiaţi cã tãiatul codiţelor florilor, înainte de a fi puse în vaze sau în aranjamente, este bine sã fie fãcut sub apã, astfel prelungindu-se viaţa florilor ? Sau ştiaţi cã alãturarea florilor întro vazã nu poate fi fãcutã oricum? De exemplu, zambilele se dovedesc a fi foarte egoiste deoarece, nicio altã floare nu va rezista alãturi de ea. Ştefan s-a dovedit astfel, a fi nu numai îndrãgostit de flori şi de frumuseţea lor dar şi un talentat şi priceput îndrumãtor, în aceastã artã atât de delicatã a designului floral în care talentul şi sensibiliatate sunt desigur definitorii, dar sunt necesare şi multe cunoştiinţe de specialitate.

Dupã demonstraţia fãcutã de Ştefan Diţu, tema fiind un aranjament cu flori de primavarã, am început lucrul încercând sã execut cât mai corect toţii paşii necesari desãvârşirii unui aranjament demn de frumuseţea florilor pe care le primisem. Deşi poate pãrea simplu, creearea unui aranjament floral care sã bucure deopotriva sufletul şi ochii celui ce il primeste, inseamnã mai mult decât alãturarea mai multor flori de culori diferite. Este deopotrivã stiinţã şi artã, talent şi multã muncã farã de care delicatele flori nu ar putea transmite fãrã cuvinte, atât de multe emoţii şi sentimente.

Trebuie sã ştiţi cã, la Flowers Garden designerul florist Ştefan Diţu, organizeazã deja de doi ani astfel de ateliere de design floral, ce vã pot oferi nu numai posibilitatea deprinderii acestei arte care se poate transforma într-un viitor job, dar şi posibilitatea de a te recreea şi de a lega frumoase prietenii.

Vã las sã admiraţi câteva instantanee de la acest atelier şi dacã v-am convins cã meritã sã-l cunoaşteţi pe Ştefan Diţu şi arta sa, puteţi sã-l gãsiti în Calea Floreasca nr.114, sector 1, unde vã aşteaptã sã adauge câteva tuşe colorate şi pline de parfum vieţii voastre .

Această prezentare necesită JavaScript.

Transalpina – Asaltul înãlţimilor

Din Brezoi pe DN 7A spre Obârşia Lotrului şi de aici pe DN 67C spre Novaci prin Rânca, iatã care a fost intinerariul nostru în acest week-end. Scriu pentru a treia oara despre acest spectaculos traseu montan încercând sã descriu frumuseţea locurilor strãbãtute şi mãrturisesc cã deja stau cu gândul la momentul în care, în sfârşit, voi parcurge în totalitate Transalpina de la Sebeş la Novaci, aproape 135 Km. Poate vã întrebaţi ce ar mai fi de vãzut de la Brezoi prin Voineasa spre Obârşia Lotrului şi apoi pe Transalpina dupã ce ai parcurs de douã ori acest traseu. Totul, cãci de fiecare datã privirea se “agaţã” de noi privelişti pe care le descoperi cu toatã mirarea întrebându-te cum de nu le-ai vãzut de prima data. Drumul DN 7A, ce strãbate oraşul Brezoi este bun astfel încât poţi privi liniştit casele înşirate de-alungul sãu, privirea oprindu-se pe Monumentul Eroilor din primul rãzboi mondial amplasat lângã primãria oraşului. De îndatã ce pãrãseşti oraşul drumul începe sã urce strãbãtând Valea lui Stan, Pãscoaia si Mãlãia spre barajul Brãdişor mergând printre munţii ale cãror culmi împãdurite se deschid larg lãsând loc apelor lacului Vidra. Traversând Voineasa, nu poţi sã nu remarci casele bãtrâne cu arhitectura tradiţionalã atât de frumoasã, cu cerdac din lemn pe stâlpii cãrora se sprijinã acoperişurile acoperite cu şindrilã. Parcurgeţi fãrã grabã aceastã aşezare, admiraţi gardurile de piatrã şindrilite, cerdacurile din lemn ale caselor mãiestrit lucrate, biserica albã ce se înãlţã pe marginea drumului şi feriţi-vã de vacile ce merg agale pe mijlocul drumului fãrã a da niciun semn cã sunt deranjate de prezentã maşinilor în apropierea lor. De altfel este ştiut faptul cã, în mod special vacile nu se vor da la o parte din faţã maşinilor chiar dacã se claxonezã. Uneori chiar pot schimba brusc direcţia de mers îndreptându-se direct spre maşina aflatã în mers. Deci atenţie prin aceste aşezãri.

O datã pãrãsitã ultima aşezare, drumul DN 7A nu mai este atât de bun apãrând tot mai des gropi şi fisuri în asfalt. Pe mãsurã ce urcam spre Obârşia Lotrului ploaia şi-a fãcut brusc apariţia, prilej cu care ne-am oprit pe marginea drumului şi ne-am bucurat de frumuseţea apelor Lotrului. Dar cum la munte vremea este schimbãtoare soarele a reapãrut şi am pornit din nou la drum dar nu înainte de a face un popas la zmeuriş. Vã mai amintiţi poza din iarnã? Acum coasta muntelui era acoperitã de un verdele brazilor, de un covor de flori si de zmeurisul care ne-a ademenit la cules pe mine si pe fiica mea.

Drumul se continuã pe malul lacului Vidra oferind privelişti de o mare frumuseţe. Urmãtorii km de drum pânã la intersecţia cu DN 67C – Transalpina sunt recent asfaltaţi, în present mai sunt în curs de execuţie lucrãri la podeţe, sprijiniri, parapeţi, astfel încât circulaţia trebuie sã se desfâşoare cu atenţie. Si sã ştiţi cã este extrem de circulat.

Iatã-ne însã în faţa panoului care ne înştiinţeazã cã ne aflãm pe DN 67C la Km 34+800, urmând sã pargurgem 25 de km pânã la km 59+800, la Rânca. Ceea ce mã nedumereşte este faptul cã, dacã la drumul anterior de la începutul lunii iulie am primit explicaţii de la cei din organizarea de şantier cu privire la acest panou ce interzice accesul pe DN 67C, ca fiind rãmas din perioada de iarnã, în fapt accesul fiind permis pe Transalpina, mã întreb totuşi cine ar fi trebuit sã amplaseze un panou clar care sã confirme perioada în care accesul este permis pe Transalpina. Sau poate totuşi accesul încã nu este permis dat fiind faptul cã lucrãrile nu au fost încheiate? Pe traseu se executã încã lucrãri de sprijinire, de amenajare a podeţelor, de montare a parapeţilor, te întâlneşti cu utilaje sau chiar sunt porţiuni în care se circulã pe un singur sens datorita unor alunecari de teren foarte periculoase, nesemnalizate (pe care le-am surprins in poza), sunt zone cu cãderi de pietre de pe versanţi şi deci circulaţia trebuie sã se desfãşoare cu multã atenţie. Si din nou ma intreb: oare DN 67C este sau nu deschis circulaţiei publice? Atentionez si de aceasta data ceea ce am mai spus in postarea anterioara despre Transalpina, referitor la panoul de la inceputul drumului de la Obarsia Lotrului ce semnaliza închiderea drumului pana la Ranca fara a specifica durata pe care se intinde aceasta interdictie. Eu personal consider ca drumul nu este oficial deschis circulatiei publice si deci oricine se deplaseaza pe acest drum o face pe riscul sau si riscurile sunt mari dat fiind nefinalizarea lucrarilor de semnalizare si siguranta.

Oricum de astã datã deşi timpul a fost capricios şi ne-am confruntat cu momente de ploaie şi vânt mai ales la cea mai mare altitudine, totuşi am putut admira crestele Munţilor Parângului şi ale Munţilor Cãpãţânii, pânã în depãrtare şi de asemenea am putut admira traseul sinuos al Transalpinei.

Sus pe platou sunt deja “la datorie” comercianţii, deşi posibilitãţile de oprire sunt reduse neexistând locuri special amenajate, în afara celor douã benzi de circulaţie, astfel încât traficul este perturbat serios. Oare chiar nu se poate strãbate acest traseu montan fãrã astfel de popasuri fumegânde? Din pãcate strãbãtând acest traseu nu am putut identifica acele locuri care sã fi fost special amenajate pentru a permite oprirea în afara carosabilului, poate şi pentru faptul cã lucrãrile nu sunt terminate dar poate şi datoritã faptului cã este un drum de creastã şi pe cea mai mare parte este pur şi simplu “agãţat” de coasta muntelui.

Şi de aceastã data frumuseţea priveliştilor care se oferã ochilor nu are nevoie de prea multã prezentare. Trebuie sã mergi şi sã vezi cum peisajul se schimbã cu fiecare km parcurs. Privirea alunecã peste crestele munţilor, coboarã în vãi, se agãţã de stâncile în care drumul şi-a fãcut loc şi alunecã din loc în loc în iezerele care strãlucesc în soare. Când aerul este foarte clar poţi vedea turmele de oi pãscând în depãrtãre.

La un moment dat am vãzut pe stânca ce strãjuia drumul înscris ceea ce eu bãnui a fi altitudinea locului, adicã 2142 m. Probabil la încheierea lucrãrilor vor fi amplasate borne kilometrice dar şi borne altimetrice ce vor marca puctele cele mai înalte ale acestui traseu.

Rânca ne-a întâmpinat plinã de soare, liniştitã, dar atât de înghesuitã şi deocamdatã dupã pãrerea mea, prea puţin atrãgãtoare dat fiind lucrãrile ce se desfãşoarã sau lucrãrile începute şi abandonate ce se vãd la tot pasul.

Natura este foarte generoasã aici dar mai este drum pânã departe cum se spune. Oricum noi ne-am oprit langa Ranca pentru picnicul mult aşteptat, cu coşuleţul tradiţional, fãrã grãtar, fãrã muzicã dar cu mult soare, aer curat şi iarbã verde. Şi cu un musafir de ocazie cu care am împãrţit mâncarea şi apa.

La sfârşit vã invit sã priviţi imaginile surprinse la acest drum şi poate vã vor ajuta sã vã decideţi sã porniţi şi voi la drum, cand drumul va fi oficial deschis circulatiei publice si deci mai sigur, spre aceastã minunatã realizare a acestor ani, ce a adus din nou în circuitul turistic vechiul drum regal.