noiembrie | 2015 | calatorprintaramea

O țară întreagă a fost îngenuncheată de durere. Două sute de destine s-au frânt din dragoste pentru cântec. Două sute de tineri ne-au unit prin suferința lor. Era oare necesar sacrificiul lor? Oameni în plină putere, aflați în apogeul creativității au plătit cu viața pentru derapajele unei societăți care nu-și mai găsește drumul de douăzeci și șase de ani.
Există desigur vinovați de producerea acestei tragedii. Toată lumea cere pedepsirea celor vinovați. S-a declanșat ancheta oficială și vreau să cred că se vor stabili corect împrejurările în care s-a produs tragedia și factorii care prin acțiunea lor greșită sau, inacțiunea lor au favorizat-o.
Dar unde se află de fapt adevărații vinovații de debandada ce a cuprins această țară?
Vă aduceți aminte de sintagmele atât de folosite imediat după schimbarea de regim? ”Vidul legislativ”, ”vidul de putere” și ”tranziția” ce nu se mai sfârșește.
Am aruncat la gunoi prevederi legislative. S-a spus că erau depășite. Bun, dar ce am pus în loc? Legi, ordonanțe de urgență, ale căror norme de aplicare apar după ce prevederile legislative se modifică de un număr nedefinit de ori. Astfel, litera și spiritul legii, ce ar trebui să fie la fel înțelese și aplicate de către toți, din oricare colț al țării, rămân la latitudinea puterii de înțelegere a fiecăruia, dacă nu cumva, la bunul plac al celor ce le aplică.
Astăzi, o glumă a ajuns reper în societate: ”Legea este ca o barieră: căţeii trec pe sub ea, dulăii o sar, iar boii, intră cu coarnele în ea.” Deci, important nu este să cunoști prevederile legale pentru a le respecta ci să afli cum trebuie să fentezi legea și astfel, să treci de la categoria bou la cea de dulău.
Dar ce facem cu legile care uneori par a fi făcute spre a fi mai ușor încălcate? Ce facem cu cei care, în cei douăzeci și șase de ani de ”libertate” , de ”democrație”, au dovedit că nu iubesc această țară și nu se află în slujba ei deși, din înălțimea funcțiilor ocupate, aveau tocmai această îndatorire?
Ce facem cu cei care s-au repezit să facă parte dintr-un partid doar cu gândul la propriul câștig când vor ajunge la putere și nu cu dorința de a schimba în bine destinul acestei țari? Dar cu cei care, deși le cunoșteau putreziciunea, i-au sprijinit în continuare, propulsându-i în poziții de decizie, dându-le astfel libertatea de a-și bate joc de o țară?
Astăzi, încă o dată, printr-un cumul de abateri de la ceea ce înseamnă respectarea unor prevederi legale, am lovit în ceea ce are mai prețios o națiune: tinerii. Viitorul unei țări sunt tinerii. Ne luptăm să-i aducem acasă de pe unde au plecat să învețe și să muncească, dar, aici ce viață le oferim?
Undeva într-o prevedere legală, se pare că există sintagma ”proprie răspundere”. Tare mult mi-aș dori să-mi explice cineva ce legătura are propria răspundere cu siguranța în construcții sau siguranța în exploatare a unei construcții? Aici nu încape voința proprie. Aici se aplică prevederile stabilite de norme și standarde elaborate de specialiștii din instituțiile abilitate prin lege.
Cine a elaborat o prevedere care lasă, la latitudinea ”propriei răspunderi”, siguranța vieții oamenilor? Înainte, nici măcar o cabină de portar nu se construia dacă nu avea toate autorizațiile corespunzătoare. Astăzi, se poate construi sau modifica un imobil, pe proprie răspundere? Între simplificarea unor etape în procesul de autorizare și eludarea unor pași absolut necesari pentru a nu se produce pierderi de vieți în viitor, este drum de la pământ la cer. Este drumul pe care au pășit două sute de tineri.
Prin lipsa noastră de discernământ în alegeri, am creeat un monstru, o societate în care accesul în pozițiile de decizie numai este demult o problemă de competență și profesionalism, ci una politică.
Prin abdicarea constantă de la principiile în care ne formasem profesional și acceptarea unor așa-zise reforme legislative necesare, am permis călcarea sistematică a normelor și reglementărilor existente în toate ramurile activităților economice.
Prin luarea în batjocură a normelor de protecție a muncii și a normelor de pază contra incendiilor, prin minimalizarea importanței lor și a slabei pregătiri a celor ce au ca sarcină instruirea angajaților și urmărirea respectării lor, în scopul prevenirii accidentelor și a pierderii de vieți omenești, am permis producerea de accidente de muncă soldate cu un număr impresionat de victime.
Prin lipsa seriozității profesionale la locul de muncă, am permis unor oameni fără pregătire corespunzătoare să dea și să impună soluții, punând în pericol viața celor din jur.
Aș vrea să cred că această tragedie va fi cea din urmă dar, incidentul de la Constanța arată că deja sunt prea multe locurile în care, oricând, distracția se poate transforma în coșmar.
Poate, se vor elabora legi corecte care să nu mai fie interpretabile.
Poate, cei ce au datoria să aplice prevederile legale o vor face, fără abatere.
Poate, oamenii vor înțelege că profitul nu se face din economiile la dotări și nici din nerespectarea normelor de protecție.
Poate, întreaga societate va înțelege și accepta, că regulile, legile, trebuiesc respectate.
Poate, cei ajunși la putere vor reuși în sfârșit să înțeleagă că rostul oricărei guvernări este binele fiecărui om din această țară. Nicio lege, nicio reglementare nu trebuie să aibă alt scop decât binele și fericirea oamenilor care le-au acordat votul. Fiecare om care suferă este un eșec al guvernării lor. Fiecare viață risipită, este o crimă împotriva propriului popor.
Aș vrea să pot găsi cuvinte care să aline suferința tuturor celor care, fără voia lor, au fost prinși în cercul de foc. Copii și părinți. Știu însă că nu le voi găsi. Nimic din ceea ce aș rosti nu poate schimba ceea ce s-a întâmplat. Atunci și acolo, timpul lor s-a oprit în loc.
Astăzi, întrega societate românească trebuie să-și asume vina pentru cele întâmplate și să încerce să facă o schimbare reală. Poate doar așa, suferința acelor tineri să capete sens.