Nu am scris de mult. Nu pentru că nu aș fi avut despre ce să scriu. Nici vorbă. Subiecte sunt pe toate drumurile și dacă nu mergi cu privirea în pământ și cu urechile astupate de căștile unui smartfhone, le poți culege și scrie despre ele. Deci, subiecte am avut, cu timpul însă m-am descurcat mai greu, dar când o știre este ridicată la rang de realizare ce merită făcută cunoscută întregii țări deși după părerea mea, concluziile trase sunt total greșite, atunci îmi reevaluez prioritățile și mă apuc de scris.
Deci, care este știrea ce m-a făcut să mă așez la masa de scris? Ce subiect putea să mă oprească din orice activitate dacă nu unul legat de citit? De motivele pentru care citim? De foloasele aduse de lectura continuă, fiecăruia dintre noi, a celor ce iubim cărțile și deci citim din pasiune?
Vă aduceți aminte de concursul lansat de Libris.ro și a sa întrebare: ”De ce citesc?” Am vorbit fiecare despre motivele care ne fac să citim, de ce considerăm că timpul petrecut citind este atât de prețios pentru noi. De ce continuăm să citim și să cumpărăm cărți. Nimeni nu a spus că citește pentru a merge la serviciu cu limuzina. Poate că unul din beneficiile educației continue pe termen lung este desigur, o stare materială bună. Foarte bună chiar. Dar de aici și până la concluzia că, răsplătirea dragostei pentru carte, pentru lectură, a unui tânăr ar trebuie să fie răsplătită cu mersul la școală timp de o săptămână cu limuzina în valoare de x euro, este pentru mine de neînțeles! Știrea auzită în această dimineață la tv m-a făcut să mă întreb cât de departe mă aflu eu de lumea tinerilor și de motivațiile lor pentru educație, dacă nu pot aproba ca răsplata pentru dragostea pentru carte să fie un astfel de premiu.
Eu m-am bucurat de premiul câștigat cum nu am avut cuvinte să exprim: cărți pe care mi le doream dar încă nu le aveam. Ce își poate dori mai mult un cititor pasionat decât un șir nesfârșit de cărți care își așteaptă rândul la citit?
Ce par să-și dorească tinerii de astăzi după aflarea câștigătorului și a recompensei primite după ce, așa cum se afirmă ” Matei a stârnit invidia colegilor săi.”? Iată:
„Aș vrea să vin și eu cu mașina la școală, numai că eu nu prea citesc. Acum, ar fi un motiv să mă apuc de citit”, a spus altul.
„În ziua de azi, să ai ocazia de a te plimba cu o mașină luxoasă nemțească, este cea mai mare motivație pentru oricine”.
Evenimentul despre care vorbesc este cel organizat de Biblioteca Județeană Cluj și a avut ca scop promovarea cititului în rândul tinerilor. O inițiativă cum ar trebui să se organizeze în fiecare lună, tot timpul anului, și pe care o apreciez dar, nu pot să nu mă întreb unde își găsește locul în această ecuație a cititului, mersul la școală cu limuzina? O ecuație simplă, în care cei doi termeni elevul și cartea, trebuiau să rezolve, o singură necunoscută: viața! O viață de întrebări, o viață de căutări, o viață plină de frumusețe și de adânci dezamăgiri. Dar, nu! Citesc ca să pot merge la școală cu limuzina. Citesc ca să pot avea cândva o mașină germană luxoasă!
Mesajul tânărului învingător este însă corect și arată că dincolo de concluziile trase de o parte dintre tinerii cărora li s-a cerut părerea despre concurs și premiul său, el știe de ce citește și va citi în continuare căci pentru el, să participe la un concurs ce a presupus citirea a 10 cărți din literatura contemporană: „A fost și ușor și dificil, dar în același timp, este și o pasiune, deoarece presupune efort a citi, a înțelege toate mesajele, dar cred că este un lucru foarte puțin, comparativ cu ceea ce primești”. Felicitări Matei! Lecturi frumoase în continuare care să-ți aducă mereu bucurie!
Cât despre motivarea tinerei generații se pare că noi adulții avem încă mult de lucru. Se pare că, nu știm ce își doresc și ceea ce mie, îmi pare mai dureros, este că nici măcar nu știm să apreciem ce anume le face rău. Se pare că am uitat cu toții că drumul spre și de la școală a fost pentru noi cea mai mare aventură. Descopeream mica lumea care era cartierul nostru. Apoi, la liceu descopeream un oraș întreg. Era puțin lucru? Eu cred că era începutul vieții, primii pași spre maturizare. Singuri pe drum, liberi să atingem pomii, florile, să alergăm după fluturi și ne întrecem cu colegii la sărit bălțile de apă, să râdem, să facem schimb de timbre sau de capace și câte și mai câte. Chiar ați uitat cât ne doream să mergem singuri la școală? Astăzi, copiii sunt duși cu mașina la școală chiar și atunci cănd stau la doi pași de ea. Pentru mulți, prea mulți dintre ei importantă este marca telefonului, etichetele de pe haine și marca mașinii cu care sunt aduși la școală (bine ar fi să aibă și sofer), chiar dacă ei știu că nu au nici un merit în obținerea lor și munca este a părinților. Doar părinții sunt ai lor, muncesc pentru a le face lor viața ușoară și deci, totul li se cuvine! Oare, așa să fie?
Veți spune că drumul spre școală a devenit periculos. Cine a permis acest lucru? Noi, adulții. Tot noi, adulții, suntem cei care trebuie să facem pentru copii noștri, din nou, sigur și plăcut, drumul spre școală.
Plimbări cu limuzina? Lăsați-le pentru momentul în care tinerii vor știi să prețuiască munca și dacă vor dori să aibă o mașină luxoasă, vor ști că trebuie să muncească. Mult ! Mult mai mult decât timpul necesar citirii a 10 cărți din literatura contemporană.
Ce ar mai fi de spus despre răsplătirea celor ce iubesc cărțile și cuvântul scris? Personal consider că cele mai frumoase recompense sunt însăși cărțile. Niciodată nu vor fi prea multe în biblioteca unui iubitor de lectură. Poate o vizită la București, la Biblioteca Metropolitană l-ar fi încântat pe câștigător. Sau poate invitația de a participa la un eveniment din capitală la o lansare de carte a unui cunoscut scriitor sau la un cerc de lectură, la care ar fi putut vorbi și altor tineri despre pasiunea sa. Sau poate acestea sunt doar visurile unui iubitor al cărților, al cuvântului scris, aflat prea departe de realitățile generației tinere de astăzi.
P.S. Știți câți copii sunt, care merg pe jos kilometrii pentru a ajunge la școală zi de zi? Știți câți dintre ai ar fi citit nu 10 cărți de literatură contemporană, ci sute, doar să le aibă? Știu acei copii care și-au propus să citească motivați fiind de posibilitatea de a merge cu limuzina, câți copii citesc la lampă sau lumânare, pentru a putea să-și schimbe destinul? Să poată avea o meserie? Pentru ei, ce concursuri ar trebui organizate? Ce premiu ar merita? Curent electric în casă? Drum asfaltat peste munți până la școală? Bibliotecă sătească?
calatorprintaramea 