Intre noi pietonii

Eu, pietonul

Eu, pietonul

Pietonul este conform definitiei acceptate o persoana care se deplaseazã pe jos pe o artera de circulatie cu sau fãrã trotuare.

Conform Codului rutier, pietonul este un participant la trafic, adicã o persoanã fizicã ce utilizeazã, la un moment dat, drumul public, poziţie din care începe sã i se complice viaţa cãci, va trebui sã accepte cã nu este singur în jungla urbanã şi cã dacã nu se fereşte s-ar putea sã o încurce. Dar oare câţi dintre pietonii–participanţi la trafic înţeleg care le sunt obligaţiile din momentul în care pun piciorul pe drumul public? Cei mai mulţi par sã dea de înţeles cã pentru ei nu existã decât ideea cã au dreptul de a traversa drumul public, fãrã sã se gândeascã o clipã cã nicio prevedere legalã nu poate sã le apere viaţa. Prea mulţi pietoni traverseazã haotic, pe unde le este mai la-ndemânã, în fugã, fãrã sã ţinã cont de ceilalţi paricipanţi la trafic.

Ca sã fii conducãtor auto trebuie sã dai examen de conducere. Foarte bine. Dar ca sã fii pieton nu ţi se cere sã dai dovadã cã ai înţeles mãcar, care sunt regulile dupã care se ghideazã ceilalţi participanţi la trafic, astfel încât sã poţi sã te integrezi printre ei fãrã probleme. Asta nu mi se mai pare bine deloc! Veţi spune cã fiecare pãrinte îşi învaţã copilul sã mergã pe stradã, cã mai târziu la şcoalã se predau aceste noţiuni dar atunci mã întreb: de ce oare sunt atât de mulţi cei care îşi pierd viaţa pe stradã? De ce sunt atât de mulţi cei care suferã nu numai din cauza neatenţiei celorlalţi ci, de cele mai multe ori din cauza propriei lor ignoranţe sau, mai rãu, a propriei nepãsãri faţã propria viaţã

Prevederile legale spun cã: pietonii au prioritate de trecere faţã de conducãtorii de vehicule numai atunci când sunt angajaţi în traversarea drumurilor publice prin locuri special amenajate, marcate şi semnalizate corespunzator, ori la culoarea verde a semaforului destinat pietonilor.

Traversarea drumului public de cãtre pietoni se face perpendicular pe axa acestuia, numai prin locurile special amenajate şi semnalizate corespunzãtor, iar în lipsa acestora, în localitãţti, pe la colţul strãzii, numai dupã ce s-au asigurat cã o pot face fãrã pericol pentru ei şi pentru ceilalţi participanţi la trafic.

Pietonii surprinşi şi accidentaţi ca urmare a traversãrii prin locuri nepermise, la culoarea roşie a semaforului destinat acestora sau nerespectarii altor obligaţii stabilite de normele rutiere poartã întreaga rãspundere a accidentãrii lor, în condiţiile în care conducãtorul vehiculului respectiv a respectat prevederile legale privind circulaţia prin acel sector.

Ştiţi ce înseamnã prioritate de trecere? Potrivit prevederilor legale privind circulatia pe drumurile public, prioritatea de trecere reprezintã dreptul unui participant la trafic de a trece înaintea celorlalti participanti la trafic cu care se intersecteaza.

Dar asta este o prevedere legalã, în cazul pietonilor, un simplu marcaj cu vopsea albã pe asfalt nu poate oferii siguranţã vieţii tale chiar dacã, semaforul aratã culoarea verde pentru tine! Inainte de a te avânta pe trecere, încearcã sã înţelegi cã, maşinile aflate în mers nu vor îngheţa ca în desene animate, doar pentru cã tu ai pus piciorul pe dungile albe imediat ce semaforul se face verde! Autovehiculele aflate în mişcare au nevoie de un timp şi un spaţiu de frânare şi chiar dacã cei mai mulţi şoferi sunt disciplinaţi şi vor înceti din timp, tot existã o probabilitate destul de mare ca, printre ei sã fie şi neatenţi sau chiar existã posibilitatea ca sã aparã o defecţiune tehnicã şi frãnarea sã fie practic imposibilã. Cu tot dreptul pe care ţi-l dã prioritatea de trecere în aceastã situaţie, rãmâne trista realitate: maşina va avea întotdeauna tabla mai groasã decât pielea ta şi suferinţele la care vor fi supuşi toţi cei implicaţi în accident vor fi greu de uitat.

Ar mai fi un aspect : pietonii nedisciplinaţi şi care ignorã cu bunã ştiinţã normele de circulaţie, pot provoca accidente cu urmãri grave atât pentru ei dar şi pentru conducãtorii auto care s-au trezit angrenaţi fãrã voia lor într-un astfel de incident. Chiar dacã legea va fi de partea şoferilor, cãci aşa cum se precizeazã la lege pietonii nedisciplinaţi vor purta întreaga rãspundere a accidentãrii lor în condiţiile în care conducãtorul vehiculului respectiv a respectat prevederile legale privind circulaţia prin acel sector, cum rãmâne cu trauma pe care o va suporta conducãtorul auto datoritã incidentului? Sau credeţi cã un om care a trecut printr-o astfel de experienţã va mai fi cel dinainte? Cum rãmãne cu tot stresul la care va fi supus nu numai el ci şi toatã familia sa şi pentru cât timp ? Meritã oare toatã aceastã suferinţã doar pentru cã noi ne grãbim sau pentru cã nu cunoaştem şi nu vrem sã învãţãm sã circulãm corect pe drumurile publice?

Eu cred cã ar trebui sã ne uitãm în jur, sã învãţãm sã avem rãbdare şi sã lãsãm graba când suntem pe stradã. Pietoni şi şoferi, deopotrivã participanţi la trafic, trebuie sã învãţãm sã ne acordãm prioritate de trecere atunci când ne întâlnim pe drumurile publice, mereu cu gândul cã acasã, pe fiecare dintre noi ne aşteaptã cei dragi.

Cunoaşterea prevederilor din Codul rutier este o obligaţie pentru şoferi dar trebuie sã fie deopotriva o lecturã obligatorie şi pentru cei care vor fi toatã viaţa pietoni, cãci numai cei care vor înţelege regulile dupã care se ghideazã şoferii, vor şti ce au de fãcut la rândul lor pentru a nu avea de suferit nici ei şi nici familiile lor.

Anunțuri

Cetatea medievala Sighişoara- Nürnbergul ardealean

turnul cu ceasOraşul meu de suflet, Sighişoara rãmâne pentru mine o destinaţie cãtre care se întorc gândurile mele ori de câte ori mi se face dor de o pauzã de refacere sufleteascã cum îi spun eu, în acest adevãrat marathon care a devenit viaţa de bucureştean get-beget. Indiferent de câte ori aş revedea vechea cetate medievalã, nu cred cã aş putea decreta vreodatã cã am reuşit sã mã încarc cu destulã frumuseţe, linişte şi mai ales cu acel sentiment greu de definit, de împãcare parcã cu trecerea timpului, care te face sã-ţi doreşti sã nu mai pleci, sã rãmâi cât mai mult în umbra acestor ziduri, trecãtor prin timp şi spaţiu pe urmele celor care l-au ţinut viu pânã astãzi.

Cea mai veche cetate încã locuitã din Europa, consideratã “Perla Transilvaniei”, cetatea Sighişoarei este atestatã documentar la 1280 sub numele Castrum Sex, si mai apoi la 1598 cu denumirea germanã Schespurch şi se considerã a fi întemeiatã în jurul anului 1191. Denumirea de “Nürnbergul ardelean” a fost datã de saşii trãitori pe aceste meleaguri (dat fiind amestecul de pitoresc şi trecut medieval ce caracterieazã frumosul oraş german cu care a fost comparat) şi care alãturi de populaţia autohtonã au ridicat un centru comercial şi meşteşugãresc înfloritor, în care breslele bine organizate au fãcut posibilã supravieţuirea acestuia deşi, de-alungul veacurilor nu au fost puţine momentele în care cetatea a trebuit sã-şi apere locuitorii. Aceastã menţiune am gãsit-o rãsfoind ghidul turistic „România Balnearã şi Turisticã” de Emil Ţeposu şi Valeriu Puşcariu, editatã în anul1932 sub patronajul Asociaţiei de turism şi pentru protecţia naturei „Tourig-Clubul României” despre care v-am mai vorbit şi cu prilejul prezentãrii satului Predeluţ, comuna Bran şi care mi s-a pãrut extrem de sugestivã pentru descrierea Sighişoarei.

Dominând valea Târnavei Mari, cu un climat plãcut cu vânturi cãlduţe, vechea cetate a Sighişoarei se înalţã deasupra oraşului “de jos”. Turnurile cetãţii strãjuiesc şi astãzi zidurile ce înconjoarã cele 164 de case de locuit, atestate documentar de peste 300 de ani şi declarate monumente istorice. Plimbarea pe strãzile înguste vã va prilejui cunoaşterea modului în care cu mult timp în urmã se desfãşura viaţa în aceste locuri: drumurile frumos pietruite cu canalele de scurgere a apei bine gândite şi funcţionale, cu plãcuţele purtãnd numele strãzilor şi numerele caselor, atestând astfel modul de organizare administrativã din acele timpuri ce s-a pãstrat pânã în zilele noastre, casele înşiruite umãr la umãr, cu ferestrele pline de flori şi în care viaţa a continuat neîntrerupt, bisericile, şcoala, vor fi tot atâtea obiective asupra cãrora meritã sã te apleci cu toatã atenţia.

Cetatea ridicatã pe dealul în care au fost descoperite urme ale locuirii încã din epoca fierului, a fost gânditã ca un loc de refugiu, fiind situatã la întretãierea a douã mari artere comerciale ce au permis dezvoltarea rapidã a cetãţii, aceasta devenind la 1337 “Scaunul Sighişoara”, ca ulterior sã primeascã rangul de “civitas”, adicã de oraş. A fost aproape de la început o aşezare de meseriaşi organizatã pe bresle: cizmarii, blãnarii, lãcãtuşii, pictorii, fierarii, blãnarii, tesãtorii, fiind cunoscute cel puţin 15 bresle. Cetatea Sighişoara, ca importantã aşezare de meşteşugari, avea dreptul de organiza târguri astfel încât îşi deschidea porţile miercurea, în singura zi în care oamenii din oraşul de jos şi din aşezãrile de la şes puteau intra şi face comerţ. Supravegherea bunei desfãşurãrii a acestei activitãţi era menitã sã împiedice furturile, înşelãtoriile de tot felul, care erau pedepsite aspru. Ulterior, începãnd cu anul 1449 s-au aprobat de cãtre rege, dreptul de a organiza un mare târg annual, ajungându-se în anul 1867 la trei mari târguri anuale.

Dar dezvoltarea cetãţii nu a însemnat doar activitãţi economice, breslele participând activ la dezvoltarea sistemului de apãrare a cetãţii prin construirea turnurilor breslelor care, alãturi de zidurile împrejmuitoare fãceau parte din sistemul de fortificaţii al oraşului. Cetatea a trebuit sã facã fatã asediilor, cutremurelor, incendiilor punând la grea încercare pe locuitorii sãi. Trebuie sã menţionez faptul cã I ultima mare bãtãtlie cea de pe câmpul de la Albeşti din anul 1879, dintre trupele maghiare şi cele reseşti a câzut şi poetul Petöfi Sándor.

Gropile de cereale în care se pãstrau proviziile cetãţii, ale cãror locuri nu erau cunoscute decât de aşa numitul “meşter al gropilor de cereale” legat prin jurãmânt sã nu le dezvãluie locul, alãturi de cele 8 fântâni foarte adânci, erau dispuse în piaţa Cetãţii. Tot aici îşi aveau sediul şi cele patru mari bresle ale ceţãţi: croitorii, aurarii, lãcãtuşii şi tâmplãrii şi tot aici era locul de judecare a proceselor.

Sistemul de apãrare al cetãţii cuprindea 14 turnuri de apãrare, 5 bastioane şi un zid lung de 930 m ce înconjura cetatea, astãzi mai putând fi vãzute doar 9 turnuri. Astfel Turnul cu ceas, este emblematic pentru cetatea Sighişoarei, dominand-o cu cei 64 m ai sãi. Acoperişul turnului este opera meşterilor din Salzburg, fiind refãcut dupã marele incendiu din anul 1677, iar în anul 1894 fiind acoperit cu ţigle multicolore smãlţuite fãcându-se şi pictarea emblemelor ce pot fi admirate şi astãzi. Pânã în anul 1556 la primul etaj al turnului a funcţionat sediul Primãriei oraşului.Trebuie remarcat ceasul din turn, cu figurine ce se mişcã, operã a meşterului ceasornicar J. Kirchel din Königsberg, fiind menţionat în anul 1648, acesta fiind transformat în muzeu în anul 1898.

Turnurile Tãbãcarilor, Cositorilor, Aurarilor, Frânghierilor, Mãcelarilor, Cojocarilor, Ţesãtorilor, Croitorilor, Cizmarilor, Lãcãtuşilor, Dogarilor, Fierarilor, din care s-au mai pãstrat 9, erau prevãzute cu guri de tragere pentru archebuze şi galerii de tragere şi chiar cu creneluri pentru tragerea cu arcul.

Dar viaţa oamenilor cetãţii era deopotrivã susţinutã de cele 9 biserici, capele şi mânãstiri atestate documentar de-alungul timpului. Astãzi mai pot fi vãzute: Biserica Mânãstirii Dominicane, atestatã documentar încã din anul 1298, Biserica din Deal, cel mai important monument religios al zonei, adãpostind piese rare de mobilier şi picturã religioasã precum şi Biserica Leproşilor, menţÎonatã încã din anul 1570. Aceasta este unicã în Transilvania prin anvonul de piatrã exterior din care preotul predica leproşilor ce erau opriţi prin lege sã intre în bisericã.

Dar frumuseţea cetãţii este completatã mai ale de casele cu peste 300 de ani vechime, parte dintre ele renovate, monumente de arhitecturã, în rândul cãrora pot fi admirate “Casa Vlad Dracul” şi “Casa Veneţianã”. Desigur nu poate fi uitatã “Scara Şcolarilor” sau “Scara Acoperitã” ce duce la Liceu şi la Biserica din Deal, uşurand pe vreme de iarnã mersul copiilor la şcoalã. Având iniţial 300 de trepte, a fost modificatã In anul 1842, astãzi numãrând doar 178 de trepte.

Cei care vor sã cunoascã farmecul deosebit al acestei cetãţii, ar trebui sã rãmânã mãcar o noapte în cetate şi sã se plimbe la lãsarea înserãrii pe strãzile ce duc la turnuri sau sã admire panorama Orasului de Jos sub lumina stelelor. Vor înţelege atunci de ce vei simţi mereu chemarea de a reveni pe aceste locuri. Dimineaţa, cobori pe strãzile încã adormite, cãutând micile localuri unde vei putea sã-ţi bei cafeaua alãturi de cel mai minunat tort Krantz, pe care l-am gustat vreodatã. La ora 9 vei auzi chemarea la slujbã a clopotului Bisericii Mânãstirii Dominicane şi fie în bisericã, fie pe o bancã afarã, te vei lãsa fermecat de muzica de orgã ce umple cetatea.

Aş putea sã vorbesc la nesfarşit despre cetatea Sighişoarei, mã opresc însã aici, lãsându-vã sã admiraţi locurile atât de dragi mie şi vã îndemn sã nu ocoliţi aceastã “Perlã a Transilvaniei”, unicã în Europa, declaratã “cel mai frumos şi mai bine pãstrat ansamblu de arhitecturã medievalã din centrul şi sud-estul Europei”.

Duzina de cuvinte – Libertatea

DSC02358Libertatea, un cuvânt a cãrui rostire naşte în sufletul oricãrui om un ecou cu un rãsunet ce rãmâne incert pâna în momentul în care experienţa de viaţã a fiecãruia decide ce este realitate şi ce este doar un vis abstract.

Visul care a luminat speranţele a generaţii de gânditori pare a fi mai mult o stare, o atitudine bazatã pe pornirea onorabilã şi pe dorinţa de a nu fi greşit înţeles, atunci când dãnd sens unui gând plin de bunãtatea inimii, dãruieşti lumii simfonia vieţii ce va rãsuna solar, precum cântul unei soprane de coloraturã.

P.S. Despre libertate au mai scris Tiberiu, Psi, La Fee, tibi 2, Vero, cita, Dunia, anacondele, Carmen DJ, Andreea, Scorpio, Cammely, d’agatha, vavaly

Mânãstirea Piatra Scrisã

vedere a Manastirii Piatra ScrisaPlecând din staţiunea Bãile Herculane spre Timişoara, pe drumul european E70, veţi întâlni în apropierea localitãţii Armeniş din judeţul Caraş-Severin, Mânãstirea Piatra Scrisã. Micul lãcaş cu pereţii vãruiţi în alb, a fost ridicat din dorinţa de a adãposti icoana fãcãtoare de minuni a Sfintei Treimi, zugrãvitã pe piatra muntelui, dupã cum spun legendele locului din credinţa unor cãlãtori de altã data, a cãror viatã a fost feritã de primejdiile iscate prin aceste locuri, chiar în Duminica Tuturor Sfinţilor.

Oricum, locul este cunoscut încã din anul 1788, fiind menţionat pe o hartã militarã austriacã ca Stânca Sfintei Treimi, semn cã icoana pictatã pe stâncã exista, aceasta fiind restauratã în anul 1822 de pictorul Moise Buru Scriitorul, din Caransebeş. În anul 1929, pe acest loc a fost ridicatã o mica capelã de cãtre Vasile Dragomir cu soţia sa Ana, în amintirea fiicei lor, iar în 1930, Episcopia Caransebeşului a ridicat o casã pentru personalul monahal şi o clopotniţã, luând astfel naştere aşezâmântul de astãzi.

Cãlãtorul acestor zile, nu poate sã nu se opreascã în popasul de la Mãnâstirea Piatra Scrisã şi sã se lase învãluit de liniştea micului lãcãş de rugãciune. Locul parcã agãţat de coasta muntelui, este totuşi primitor. Pereţii albi ce lasã descoperitã din loc în loc piatra muntelui în care este zugrãzitã icoana binecuvantata, poartã langa altar icoanele sfinte în faţa cãrora te închini tãcut. Oamenii intrã, scriu acatiste, se inchinã şi ies fãrã zgomot. O mãicutã, trece neauzitã, vegheazã lumânãrile aprinse şi iese în linişte aşa cum a intrat .

Pentru câteva clipe timpul pare oprit în loc, doar curgerea Timişului aratã cã nimic nu este la fel şi clipã de clipã, viaţa mai adaugã pe rãboj momente din trecerea noastrã pe acest pãmânt.

Dupã clipele de repaos, ne-am continuat cãlãtoria spre Caransebeş, pe un drum minunat, în care cel ce stã în dreapta (adicã eu), are avantajul de a privi nestingherit defilarea peisajelor ce însoţesc acest drum şi ca un demn reporter de teren, trebuie sã ofteze mereu: ”vai ce frumos!” sau celebrul: “Uite, uite, super!” atrãgându-şi astfel ameninţãrea: “ Dacã nu taci, treci la volan sã mã uit şi eu!”

Dar, sã creadã el cã este posibil! Dacã vrea sã vadã, sã opreascã. Dacã opreşte, eu fac poze. Şi dacã fac poze, iatã cã vã povestesc şi vouã ce am vãzut la popasul de la Mânãstirea Piatra Scrisã, îndemnându-vã sã nu ocoliti acesta loc.

499 de motive sa fii turist in Romania – Bãile Herculane

Piata HerculesCa un cãlãtor statornic prin ţara mea, mã alãtur şi eu celor care au ales sã vorbeascã despre motivele care îi determinã sã strãbãtã drumurile României. Şi cum nu puteam sã ratez ocazia de a vorbi încã o datã despre staţiunea mea de suflet Bãile Herculane cãci prea mi-e dragã, voi “pleda” pentru ca acestã perlã a turismului balnear românesc sã fie unul dintre cele 499 de motive de a fi turist în România.Vila Elisabeta

Cu siguranţã cei mai mulţi ştiu cã staţiunea Bãile Herculane din judeţul Caraş-Severin este cea mai veche staţiune balnearã din ţara noastrã, atestatã documentar încã de pe vremea romanilor când, pornite sã cucereascã Dacia, legiunile romane au descoperit în drumul lor de la Tierna la Tibiscum (Orşova–Timişoara de astãzi) apele binefãcãtoare de pe Valea Cernei, construind pe locul de astãzi al satului Mehadia, cetatea “Ad Mediam” şi dând apelor numele de “Ad aquas Herculi sacras” Ad Mediam, adicã Bãile sfinte ale alui Hercule de lângã Mehadia, recunoscând astfel calitãţile tãmãduitoare ale acestora.Vechiul ghid turistic

Ştiaţi însã cã staţiunea Bãile Herculane situatã fiind pe valea râului Cerna, în Parcul Naţional Domogled–Valea Cernei, beneficiazã de o climã temperatã şi de acţiunea aeroionizãrii negativã excepţionalã existentã în aceastã zonã de 2000-2500 ioni negativi/cm³/s, cu efecte deosebite asupra sistemului nervos? Staţiunea este unicã din acest punct de vedere, efectele deosebite ale acestui microclimat putând fi uşor de constatat de cãtre cei care aleg sã-şi petreacã concediul aici.Cheile Cernei

Baile NeptunŞtiaţi cã aici a fost pus în funcţiune un ascensor acţionat hidraulic precum si un sistem de ventilaţie acţionat tot hidraulic astfel încât Bãile Neptun, din staţiune erau la aceea data cea mai modernã construcţie balnearã din Europa? Sau ştiaţi cã unele pavilioane de tratament comunicau între ele pe sub stradã sau prin lungi coridoare ce uneau bãile de hoteluri şi de pavilioanele unde erau cazaţi turiştii?DSCF0375Baile Neptun

Dar câţi ştiu cã parcul Cazinoului adãpostea pânã mai de curând douã exemplare rare pe teritoriul ţãrii noastre de Sequoia gigantea (wellingtonia gigantea), arborele mamut? Au fost douã exemplare dar din pãcat unul a fost doborât de furtunã.Sequoia gigantea

Dacã este sã vorbim despre beneficiile aduse sãnãtãţii de bogãţia de izvoare salino-termale, cloruro-sodice sau termo-sulfo-saline le aduce sãnãtãţii (Bãile Herculane sunt renumite pentru izvoarele minerale salino-termale sau termo-sulfo-saline, fiind cunoscute 17 dar, din acestea doar 8 izvoare sunt întrebuinţate: Izvorul Regina Maria (azi izvorul Neptun), izvorul Dragalina, izvorul Elisabeta (azi Diana)DSCF0432, izvorul Ileana (azi Apollo 1), izvorul Iosif, izvorul Hercule cu apã termalã salinã şi izvorul Tãmãduirei)DSCF0431 Izvorul de ochi precum şi microclimatul unic cu efecte deosebite asupra sistemului nervos, datorat acţiunii aeroionizãrii negativã excepţionalã existentã în aceastã zonã, ar trebui sã scriu un tratat. Mã rezum la a spune doar cã cei ce aleg sã vinã în staţiunea Bãile Herculane, la fel ca şi mine, vor reveni cu siguranţã. Ştrandul cu apã terno-salinã “7 Izvoare”Strandul termal "7 Izvoare", ştrandul termal al Complexului “Cerna”, Bãile Venera Baile "Venera"cu ape cloro-sodo-calcicã-sulfuroasã sunt câteva din locaţiile în care petrecerea timpului aduce beneficii sãnãtãţii. Dacã sunteţi dornici de drumeţii, porniţi fie pe valea Cernei prin Parcul Naţional Cerna-Domogled, fie spre Parcul Naţional Cheile Nerei-Beuşniţa, fie spre Dunãre la Orşova sau Moldova Nouã, cu plimbãri cu şalupa sau vaporaşul pânã la Cazane, fie spre Timişoara, orice drum veţi alege, veţi fi rãsplãtiţi pentru efort.

Turistul dornic sã descopere frumuseţea acestei staţiunii trebuie sã porneascã în aventura sa înarmat cu multã rãbdare şi cu dorinţã sincerã de a descoperi toate acele repere printre care s-a scris istoria celei mai vechi staţiuni balneare din România. cernaŞtiu cã s-a scris mult în ultimul timp despre starea deplorabilã în care se aflã aceasta. Adevãrul este oarecum la mijloc. Este adevãrat cã multe din fostele stabilimente de sãnãtate a cãror istorie coboarã mult în secolul 19 sunt astãzi într-o stare precarã sau în curs de reabilitare iar baza de tratament din anii vechiului regim la care uneori se ajungea destul de greu, este astãzi în mare parte abandonatã sau în curs de reamenajare. Totuşi staţiunea are în prezent numeroase unitãţi de cazare: pensiuni, hoteluri noi sau recent renovate care au baze proprii de tratament ce oferã condiţii deosebite atât de cazare cãt şi tratament. CernaAstfel dacã vã hotãrâţi sã vã petreceţi concediul pe Valea Cernei în frumoasa staţiune Bãile Herculane, nu vã rãmâne de fãcut decât sã vã decideţi dacã vã veţi relaxa doar sau veţi dori sã beneficiaţi de puterea vindecãtoare a izvoarelor termale.DSCF0504

Pensiunea "Jojo"Eu am ales Pensiunea Jojo din staţiunea balnearã Bãile Herculane, judeţul Caraş-Severin, pentru oferta sa atât pentru odihnã cât şi pentru tratament şi deşi uneori între ofertã şi realitate sunt diferenţe uriaşe ce pot ruina o vacanţã, de aceastã datã am fost încântatã sã descopãr cã ofertã corespundea întru totul aşteptãrilor noastre, fiind cazaţi în vila recent datã în folosinţã, catalogatã la 4* şi ale cãrei dotãri pot satisface cele mai selective pretenţii. DSCF0003Pensiunea Jojo din Bãile Herculane, situatã pe malul stâng al Cernei, este de fapt un complex compus din douã corpuri de vile de 3* şi de 4* în cadrul cãruia funcţioneazã şi un centru de recuperare medicalã. Astfel spus, pensiunea îşi aşteaptã oaspeţii atât pentru odihnã cât şi pentru tratament şi vã asigur cã veţi fi încântãţi.DSCF0196

Odatã ajuns în staţiunea Bãile Herculane, dupã turul obligatoriu de recunoaştere a împrejurimilor trebuie sã-ţi faci timp sã inspectezi agale douã obiective înscrise pe Lista Monumentelor Istorice, ce au fãcut altãdatã fala acestui aşezãmânt şi care, în ciuda lipsei de interes pentru restaurarea lor rãmân şi astãzi la fel de frumoase. CazinoulUnul este Cazinoul din centrul staţiunii şi care aflat în parcul central comunica odinioarã prin douã lungi coridoare cu bolţi minunat pictate cu hotelul Traian (Pavilionul nr.1) şi Hotelul Decebal (Pavilionul nr.2)DSCF0755. CazinoulConstruit între anii 1862-1864, urmând planurile arhitectului german Wilhelm von Doderer, acesta a fost gândit ca un amalgam de stiluri, cu decoraţiuni exterioare desosebit de bogate ce pot fi admirate în mare parte şi astãzi. Gândit ca un loc de recreere, cazinoul avea salã de spectacole, restaurant şi salã de joc unde de întâlneau amatorii de ruletã. cazinoumozaicDSCF0754Clãdirea pe frontispiciul cãreia stã scris “Saluti et laetitiae” adicã Sãnãtate şi bucurii, decoratã cu frize sculptate, strãjuieşte şi astãzi liniştitã parcul central, vegheatã de superbul exemplar de sequoia gigantea.

Gara din Baile HerculaneCel de-al doilea obiectiv de arhitecturã care nu poate trece neobservat mai ales pentru turiştii ce sosesc în staţiune cu trenul, este gara din Bãile Herculane. Aşa cum se aratã în prezentare, clãdirea gãrii a fost inauguratã la 20 mai 1878 şi reprezintã o copie a pavilionului de vânãtoare de la Viena al Împãrãtesei Maria Tereza. DSCF0126DSCF0158Aflatã la la 16 km de Orşova, la intersecţia drumului E70 cu Dn 608D (ce strãbate staţiunea) gara din Bãile Herculane îşi întâmpinã vizitatorii cu urarea de “Bine aţi venit” înscrisã în mozaicul peronuluiDSCF0131. Curat, liniştit în ciuda trecerii anilor, cu bãncile ferite de arşiţa verii sub bolta de verdeaţã, bãtrânul peron aşteaptã paşii cãlãtorilor în scurgerea fãrã oprire a timpului mãsurat ca odinioarã de vechiul ceas Paul Garnier. Deşi întregul ansamblu rãmâne un reper important al arhitecturii antebelice, totuşi este vizibil faptul cã trecerea timpului a lãsat urme adânci, care deşi nu pot umbri frumuseţea elementelor ce decoreazã pavilionul central, totuşi, trebuiesc luate urgent mãsuri de restaurare a acestei adevãrate cãrţi de vizitã a staţiunii. Frumoasa cupola cu mozaic multicolor stã sprijinitã de coloane, având inscripţionat acelaşi mesaj ce slãveşte apele sfinte ale lui Hercules de la Mehadia. Admirând frumuseţile acestor locuri, parcã înţeleg altfel sensul supãrãrii lui Colette din “Gaiţele” de Alexandru Kiriţescu, ce era atât de supãratã nu numai cã nu vãzuse Parisul dar, “de cãnd m-a luat nu m-a dus nici mãcar pãnã la Mehadia”. Scrisã la începutul anilor 1900, adicã în plinã glorie a staţiunii Bãile Herculane ce era consideratã la acea vreme cea mai modernã din Europa, cu siguranţã cã era privitã de mica burghezime la fel de atractivã ca Parisul. Bine înţeles este doar o pãrere personalã dar poate fi şi o presupunere corectã, cine poate şti ce a gândit scriitorul?DSCF0157

Dar cum noi am ales ca în fiecare zi sã explorãm câte un traseu, iatã-ne pornind spre Moldova Nouã Faleza Dunarii cu dorinţa de a explora malul Dunãrii pânã la Orşova pe DN 57. Moldova NouaAm plecat din Bãile Herculane prin Mehadia pe E70, apoi prin Iablaniţa pe DN 57B spre Anina prin Petnic, Globu Craiovei prin rezervaţia naturalã “Globu Craiovei”, Lãpusnicel, Prigor, prin Cheile Minişului, Bozovici şi pe DN 57 prin Oraviţa spre Moldova Nouã. Drumul este foarte frumos cu peisaje de vis. Dunarea la Moldova NouaAm pãrãsit Moldova Nouã Troite la Moldova Nouaun oraş adormit parcã sub zãpuşeala verii şi am pornit spre malul Dunãrii DSCF0560pe DN 57, un drum de aproape 122 de km ce trece prin Coronini, Libcova, Berzasca, Dubova, Eşelnitã pânã la Orşova. Drumul este bun pânã în apropiere de localitatea Şuviniţa,DSCF0622DSCF0667 de unde începe o porţiune de aproape 30 de km de drum puternic afectat de alunecãrile de teren, pe care se executã lucrãri de sprijiniri ale versanţilor şi de consolidare a drumului. Se toarnã ziduri de sprijin şi se stabilizeazã taluzele ce coboarã spre Dunãre. Din loc în loc, pe drum se adunã pietrele rostogolite de pe versanţi încetinind traficul. Peisajele ce se deschid privirilor atât pe malul bulgãresc cât şi pe cel românesc sunt minunate şi te fac sã te opreşti de nenumãrate ori spre a putea sã le cuprinzi cu vederea cãci din goana maşinii nu ai rãgãzul sã le admira. Trebuie sã spun cã noi am strãbãtut acest drum cu o maşinã de teren, dar cu un turism cu gardã joasã, portiunile de drum serios afectate, pot creea destule probleme, deci trebuie parcurse încet cu multã grijã. Pânã la Dubova, drumul urmeazã apa Dunãrii şi astfel poţi, din loc în loc, vedea rãsãrind din ape frânturi din aşezãrile inundate în urma amenajãrii lacului de acumulare Porţile de Fier precum vechea cetate Tricule, ale cãror turnuri (astãzi refãcute) rãsar din ape când nivelul Dunãrii este foarte scãzut.Tricule

Una dintre cele mai frumoase şi spectaculoase destinaţii de pe aceste meleaguri este cu siguranţã Dunãrea la CazaneDSCF0662. Dacã drumul de la Moldova Nouã la Orşova pe malul Dunãrii mi-a oferit prilejul de a admira frumuseţea Dunãrii ce se aşterne între cele douã maluri cel românesc şi cel sârbesc, de aceastã datã şalupa avea sã ne poarte spre acele locuri la care doar drumurile de apã ale Dunãrii pot ajunge: golful MraconiaDSCF0528, Peştera PonicovaPestera PonicovaPestera Ponicova, Peştera VeteraniPestera Veterani sau Cazanele, chiar dacã acum, dupã ridicarea Pestera Veteranibarajului Porţile de Fier, fierberea Cazanelor nu mai este cea de altãdatã. Cãlãtoria noastrã pe Dunãre urma sã înceapã din Golful Mraconia situat la aproximativ 14 km de Orşova. Drumul deosebit de pitoresc a traversat localitatea Ieşelniţa cu ale sale case parcã sprijinindu-se unele pe altele şi urmãrind malul Dunãrii ne-a condus spre Golful Mraconia unde ne-a întâmpinat plin de mãreţie DecebalDecebal Rex. Sãpat în stâncã muntelui, chipul marelui rege dac este cea mai mare sculpturã în piatrã din Europa având 55 m înãltime si 25 de m lãtime, fiind executatã la iniţiativa lui I.C. Drãgan şi rãmasã din pãcate, neterminatã. La iesirea din golful Mraconia, se afla Mânãstirea Mraconia ale cãrei ziduri albe se înalţã deasupra apelor Dunãrii. Veche ctitorie din anul 1453, mânãstirea a fost inundatã la realizarea lacului de acumulare fiind apoi refãcutã în anul 1970, pe malul actual al Dunãrii.Viaductul

Defileul Dunãrii reprezintã sectorul de drum pe care îl strãbate Dunãrea la trecerea prin munţii Almãjului, prin parcul Naţional Porţile de Fier. Cele douã sectoare principale de drum denumite Cazanele Mari (3,8 km) şi Cazanele Mici (3,2 km) sunt locul în care Dunãrea are cea mai mica deschidere de numai 230 m, dar cu adâncimi ajungând de pânã la 90-120 m. Astfel, strecurându-se printre masivele Ciucaru Mic şi Ciucarul Mare (pe malul românesc) şi Ştârbâţul Mic şi Ştârbãţul Mare (pe malul sârbesc )Dunarea la Cazane, Dunãrea ce pare la început liniştitã, devine vijelioasã stercurându-se printre pereţii uneori verticali ai munţilor cu vitezã foarte mare. Dunarea la CazanePrivesc cele douã maluri şi nu pot sã nu remarc faptul cã de cele mai multe ori malul sârbesc coboarã parcã mai lin spre apa Dunãrii, acoperit fiind de horbota verde a pãdurilor în timp ce malul românesc se înãlţã direct din apele Dunãrii. De altfel poţi urmãrii cu privirea traseul şerpuit al drumurilor ce se agaţã de coastele munţilor pe cele douã maluri, pierzându-se din loc în loc în lungi tuneluri.

De-a lungul malului românesc, întâlnim douã grote: Peştera Veterani şi Peştera Ponicova. Prima din grotele sãpate de apele Dunãrii în stânca munţilor pe care o vizitãm este peştera Veterani. Asa cum aflãm peştera a fost locuitã din timpuri strãvechi si poartã numele contelui Veterani,Pestera Veterani ce a reuşit în anul 1692 sã ţinã piept turcilor timp de 45 de zile. Astãzi pot fi admirate saloanele înalte şi fereastra ce asigurã aerisirea naturalã a peşterii, oferind o iluminaţie feericã.

Urmând traseul de ape din defileul Dunãrii ajungem şi la peştera Ponicova, o peşterã ce poate fi vizitatã atât de pe apã cât şi de pe uscat. Accesibilã chiar şi turiştilor mai puţin experimentaţi, în perioadele în care nivelul apelor Dunãrii nu este foarte ridicat, peştera te întâmpinã cu mari saloane prin care altãdatã forfoteau cei care împinsi de nevoie sau de dorul de liberate îndrãzneau sã înfrunte apele Dunãrii şi vigilenţa grãnicerilor. Pe uscat se poate ajunge la peşterã din DN57 şi apoi prin albia râului Ponicova aprox. 1Km. Peştera Ponicova sau cum i se mai spune peştera cu lilieci, are o lungime de aprox.1666 m, fiind cea mai mare grotã sãpatã de apele Dunãrii. Noi ne-am limitat la a admira din barcã pereţii saloanelor de la intrarea în grotã, nefiind echipaţi corespunzãtor (salopetã, cascã, lanternã) şi mai ales nefiind însoţiti de un ghid specializat în speologie. Am înţeles din spusele ghidului cã peştera este deosebit de interesantã, având douã nivele şi adãpostind formaţiuni stalagmitice de mari dimensiuni.Pestera Ponicova

Sunt încã multe locuri despre care aş vrea sã scriu poate despre Manastirea Piatra ScrisaManastirea Piatra Scrisã de la Armenis sau poate despre rezervaţia naturalã Cheile Nerei Prin Cheile Nereisau poate despre cum am luat parte la Ruga Bãnãţeanã un obicei foarte frumos sãrbãtorit pe aceste meleaguri, dar mã voi opri aici lãsându-vã sã admiraţi aceste locuri şi poate le veţi îndrãgi la fel de mult ca şi mine.

Cheile Nerei

Prin acest articol doresc şi eu să adaug un motiv la campania 499 de motive să fii turist în România organizată de prietenii de la Ghiduri Turistice împreună cu agenţia de turism Turist Center. Împreună trebuie să promovăm frumuseţea ţării noastre România!

Dunãrea la Cazane

Una dintre cele mai frumoase şi spectaculoase destinaţii de vacanţã este cu siguranţã Dunãrea la Cazane. Dacã drumul de la Moldova Nouã la Orşova pe malul Dunãrii mi-a oferit prilejul de a admira frumuseţea Dunãrii ce se aşterne între cele douã maluri cel românesc şi cel sârbesc, de aceastã datã şalupa avea sã ne poarte spre acele locuri la care doar drumurile de apã ale Dunãrii pot ajunge: golful Mraconia, Peştera Ponicova, Peştera Veterani sau Cazanele, chiar dacã acum, dupã ridicarea barajului Porţile de Fier, fierberea Cazanelor nu mai este cea de altãdatã.

Cãlãtoria noastrã pe Dunãre urma sã înceapã din Golful Mraconia situat la aproximativ 14 km de Orşova. Drumul deosebit de pitoresc a traversat localitatea Ieşelniţa cu ale sale case parcã sprijinindu-se unele pe altele şi urmãrind malul Dunãrii ne-a condus spre Golful Mraconia unde ne-a întâmpinat plin de mãreţie Decebal. Sãpat în stâncã muntelui, chipul marelui rege dac este cea mai mare sculpturã în piatrã din Europa având 55 m înãltime si 25 de m lãtime, fiind executatã la iniţiativa lui I.C. Drãgan şi rãmasã din pãcate, neterminatã.

Trecem de Mânãstirea Mraconia ale cãrei ziduri albe se înalţã deasupra apelor Dunãrii. Veche ctitorie din anul 1453, mânãstirea a fost inundatã la realizarea lacului de acumulare fiind apoi refãcutã în anul 1970, pe malul actual al Dunãrii.

Defileul Dunãrii reprezintã sectorul de drum pe care îl strãbate Dunãrea la trecerea prin munţii Almãjului, prin parcul Naţional Porţile de Fier. Cele douã sectoare principale de drum denumite Cazanele Mari (3,8 km) şi Cazanele Mici (3,2 km) sunt locul în care Dunãrea are cea mai mica deschidere de numai 230 m, dar cu adâncimi ajungând de pânã la 90-120 m. Astfel, strecurându-se printre masivele Ciucaru Mic şi Ciucarul Mare (pe malul românesc) şi Ştârbâţul Mic şi Ştârbãţul Mare (pe malul sârbesc ), Dunãrea ce pare la început liniştitã, devine vijelioasã stercurându-se printre pereţii uneori verticali ai munţilor cu vitezã foarte mare. Privesc cele douã maluri şi nu pot sã nu remarc faptul cã de cele mai multe ori malul sârbesc coboarã parcã mai lin spre apa Dunãrii, acoperit fiind de horbota verde a pãdurilor în timp ce malul românesc se înãlţã direct din apele Dunãrii. De altfel poţi urmãrii cu privirea traseul şerpuit al drumurilor ce se agaţã de coastele munţilor pe cele douã maluri, pierzându-se din loc în loc în lungi tuneluri.

De-a lungul malului românesc, întâlnim douã grote: Peştera Veterani şi Peştera Ponicova. Prima din grotele sãpate de apele Dunãrii în stânca munţilor pe care o vizitãm este peştera Veterani. Asa cum aflãm peştera a fost locuitã din timpuri strãvechi si poartã numele contelui Veterani, ce a reuşit în anul 1692 sã ţinã piept turcilor timp de 45 de zile. Astãzi pot fi admirate saloanele înalte şi fereastra ce asigurã aerisirea naturalã a peşterii, oferind o iluminaţie feericã.

Urmând traseul de ape din defileul Dunãrii ajungem şi la peştera Ponicova, o peşterã ce poate fi vizitatã atât de pe apã cât şi de pe uscat. Accesibilã chiar şi turiştilor mai puţin experimentaţi, în perioadele în care nivelul apelor Dunãrii nu este foarte ridicat, peştera te întâmpinã cu mari saloane prin care altãdatã forfoteau cei care împinsi de nevoie sau de dorul de liberate îndrãzneau sã înfrunte apele Dunãrii şi vigilenţa grãnicerilor. Pe uscat se poate ajunge la peşterã din DN57 şi apoi prin albia râului Ponicova aprox. 1Km. Peştera Ponicova sau cum i se mai spune peştera cu lilieci, are o lungime de aprox.1666 m, fiind cea mai mare grotã sãpatã de apele Dunãrii. Noi ne-am limitat la a admira din barcã pereţii saloanelor de la intrarea în grotã, nefiind echipaţi corespunzãtor (salopetã, cascã, lanternã) şi mai ales nefiind însoţiti de un ghid specializat în speologie. Am înţeles din spusele ghidului cã peştera este deosebit de interesantã, având douã nivele şi adãpostind formaţiuni stalagmitice de mari dimensiuni.

Cãlãtoria noastrã pe apele Dunãri de aprope douã ore se apropie de sfârşit dar, trebuie spus cã am rãmas cu dorinţã de a reveni, pentru a strãbate de aceastã data Dunãrea de la Drobeta-Turnu Severin pânã la Moldova Nouã. Peisajele fabuloase pe care ochii le descoperã atât pe malul românesc cât şi pe malul sârbesc, întinderea de ape pe care lunecarea bãrcii aproape cã se pierde, te fac sã nu simţi trecerea timpului. Facem cu mâna celorlalte bãrci, mulţumim ghidului nostru Adrian şi pornim cãtre Bãile Herculane încercând sã mã decid care dintre cele douã plimbãri ce au avut ca obiectiv Dunãrea a fost cea care ne-a oferit cele mai spectaculoase momente şi cele mai frumoase peisaje: cea cu masina pe malul Dunãrii de la Moldova Nouã la Orşova sau cea cu barca pe Dunãre? Voi ce spuneţi care traseu este mai frumos?

Ziua Internaţională a Îmbrăţişărilor 21.01.1986 – 21.01.2013

ImbratisareaLume, lume! Aş vrea sã te pot lua întregã în braţe cã poate aşa te-aş putea face sã-ţi simţi mai aproape toţi copii care, deşi sunt diferiţi, deşi se roagã în toate limbile pãmântului şi nu seamãnã unul cu altul, rãmân cu toţii egali în faţa timpului dar mai ales, în faţa nevoii de afecţiune. Oricare le-ar fi culoarea pielii, oricare le-ar fi limba în care spun Mamã, oricare ar fi locul în care îşi duc viaţa, cu toţii au nevoie iubire şi de gesturi tandre.

Vorbeam cu ceva timp în urmã într-o postare de acestã nevoie ce ne încearcã pe fiecare, indiferent de vârstã, indiferent de educaţie. Vrem sau nu sã recunoaştem, purtãm mereu în gând fãrã ca mãcar sã conştientizãm, amintirea clipelor în care, copii find ne gãseam alinare în braţele pãrinţilor sau ale bunicilor. Timpul trece, devenim adulţi dar vom fi mereu în cãutarea acelor braţe a cãror îmbrãţişare ne va dãrui din nou fericire. Îmbrãţişarea care alinã, aşa am numit-o, cãci dãruieşti şi primeşti alinare şi speranţã şi dragoste şi dupã cum spuneam, timpul nu iartã şi uneori, poate fi prea târziu pentru a mai dãrui cuiva apropiat îmbrãţişarea care alinã.

“O îmbãţişare ce învãluie deopotrivã pe cel ce primeşte şi pe cel ce dãruieşte. Dãruind alinare primeşti alinare. Dãruind iubire primeşti iubire. Dãruind cãldura sufletescã, primeşti cãldurã în sufletul tãu. Deci nu uitaţi, îmbrãţişarea care alinã este un gest atât de simplu şi atât de uşor de fãcut: deschideţi larg braţele şi cuprindeţi cu ele pe cei ce vã sunt dragi, de câte ori aceştia vin spre voi cu speranţã. Nu-i opriţi şi nu-i îndepãrtaţi, oferiţi-le cãldurã şi clipa de rãgaz în cãutarea cãrora au pornit asemeni unei nave ce-şi gãseşte adãpostul în golfurile cu ape liniştite. Câteva momente, inimã lângã inimã, dãruiţi şi primiţi speranţã.”

Cât de greu poate fi? Încercaţi şi poate vor fi tot mai multi cei care vor dãrui celor ce au nevoie Îmbrãţişarea care alinã.

P.S. Această sărbătoare a fost instituită în SUA, în anul 1986 de cãtre un grup de studenţi, numindu-se iniţial Ziua Naţională a Îmbrăţişărilor (National Hug Day), fiind apoi preluată şi de alte ţări, răspândindu-se treptat în întreaga lume.

P.S. bis. Astãzi la serviciu mi-am început ziua dãruind îmbrãţişãri colegilor. Unii ştiau deja despre aceastã zi cãci îmi citiserã prima postare, aşa încât s-au alãturat inţiativei şi au îmbrãţÎşat la rândul lor câţiva colegi. Mai surprinşi, mai amuzaţi, aceştia au rãspuns şi astfel pentru prima datã, biroul nostru a sãrbãtorit “Ziua Internaţionalã a îmbrãţişãrilor”. Nu a fost rãu de loc şi sper ca la anul sã fim tot mai mulţi.

Poate aţi serbat şi voi aceastã zi? Cum au reacţionat cei îmbrãţişaţi?

Iesirea din cerc

M-am întrebat adeseori privind numãrul de prestidigitație prin care iluzionistul înlãnţuie toate acele cercuri strãlucitoare ce par a fi fãrã început şi fãrã sfârşit, unde începe iluzia şi când noi cei prinşi în jocul lui, pierdem din ochi realitatea. Odatã început jocul, îl vrem reluat o datã şi încã o datã, sperând cã pânã la urmã vom putea spune: STOP! Nimic mai fals! Privind cu ochii noştrii de oameni obişnuiţi sã vedem ceea ce vrem sã vedem, chiar şi acolo unde simţurile noastre ne strigã prin toţi porii cã nu este decât iluzie, nu vom reuşi niciodatã singuri sã rupem vraja ţesutã de rotirea fãrã cusur a cercurilor strãlucitoare.Iesirea din cerc

Cam aşa stau lucrurile cu viaţa noastrã, învârtindu-ne pe spirala timpului în devenirea noastrã umanã, trecând de la un cerc la altul mereu alergând, mereu alegând, sperând ca urmãtorul sã fie mai rotund, mai larg, tot mai larg, mai vizibil, cât mai vizibil, eventual de pe Lunã dacã pe Marte încã nu ne-am oprit, astfel încât întreaga omenire sã afle de noi.

Cercuri, cercuri, cercuri! De balet, de muzicã, literare şi de ştiinţe, politice şi pastorale, studenţeşti şi olimpice, financiare şi militare, cercurile te urmãresc şi îţi închid între punctele lor, perfect poziţionate viaţa ta imperfectã.

Ce dezamãgire cruntã îi aşteaptã însã, pe cei care dupã toatã zbaterea de-o viaţã de a pãtrunde într-un cerc cât mai elitist, cât mai greu accesibil plebei, descoperã cã, cu cât cercul este mai mic cu atât se aflã mai aproape de sfârşitul spiralei.

Şi atunci de-abia, înţelegi cuvintele cu care vrând sã trezeascã la realitate generaţii întregi de visãtori, cel ce-a ales nemurirea spunea: „Trãind în cercul vostru strîmt/ Norocul vã petrece,/ Ci eu în lumea mea mă simt/ Nemuritor şi rece.” Şi cum încã nu ştiu dacã vreau nemurirea şi nici cãldura din suflet nu am pierdut, continui sã caut pânã când, obositã sau prea încercuitã, voi decide cã a am gãsit ieşirea din cerc.

 Au mai scris:  Motanul Griska, Tiberiu, La fee blanche, DJ, psi, scorpio

psi – 12 cuvinte

Ninge in Bucuresti

Ninge in Bucuresti

Cu fiecare nouã ninsoare mã simt cuprinsã de magie ca în anii copilãriei, de parcã în a sa curgere, timpul nu m-ar fi atins.

Orgolios, sufletul meu se bucurã cu aceeaşi intensitate de momentele în care, ţesãtura de catifea a zãpezii acoperã o lume în care pãpuşari şi pãpuşi, încercã sã-şi uite durerile prinse ca nişte mãrgele pe panglica vieţii.

Plimbare in doi

Plimbare in doi

Deşi departe de a fi perfect rotundã, emoţia clocotitoare a fericirii pe care ştiu cã ninsoarea mi-o va dãrui, îmi umple zilele cenuşii de iarnã cu un curcubeu strãluciţor ţesut de jocul fulgilor de nea.

Ştiu cã poate, gândul meu este diferit de tot ceea ce iubitorii cãldurii toride a verii rostesc mãrunt în barbã când vãd pe cer încãierându-se tortul brut al iernii, dar el este doar un gând şi nu poate fi o limitã pentru nimeni.

Pasi in zapada

Pasi in zapada

Poate este doar un gând , dar este al meu şi îmi este foarte drag.

P.S.   Exerciţiul meu de fericire de astãzi a fost inspirat de postarile de pe blogurile pe care îmi place sã mã plimb, astfel citindu-l pe Tiberiu, am urmat Panglica de catifea pânã la Duzina de cuvinte – Pãpuşi. Apoi, cu Duzina de cuvinte – Aparenta strânse, am încercat un Exerciţiu (auto)impus pentru o micã Psi-duzinealã cu Ursul din Abisuri. Dar, am auzit cum râsunã Un plâns peste noi – duzina de cuvinte, ce pãrea O duzină de cuvinte ajunsă la destinație la limită, dar cum eu credeam Duzina de cuvinte …..Magie, am înţeles cã sunt: O “duzină” plagiată şi una inventată.  Şi atunci am hotãrât cã ar trebui sã existe şi Duzina de cuvinte(21) – Altã perspectivã asupra greşelii.

 Sper sã vã placã şi vouã tot atât cât mi-a plãcut mie, adicã într-atât încât sã-mi încerc forţele la………compunere.

Calator prin anul 2012 Un an de blogging

Acum un an dãdeam viaţã acestui blog împlinindu-mi astfel o dorinţã mai veche: aceea de a împãrtãşi celor din jurul meu toate acele experienţe minunate pe care le-am trãit în cãlãtoriile mele prin tara si prin lume, cãci aşa cum spuneam pretutindeni trãiesc oameni şi orice loc oricât de frumos ar fi, este incomplet fãrã acei oameni a cãror viaţã este legatã pentru totdeauna de ele.

M-am bucurat de fiecare rând pe care l-am scris, m-am bucurat de fiecare apreciere a celor care mi-au „rãsfoit” blogul şi am învãţat la rândul meu sã cãlãtoresc prin ţarã şi prin lume alãturi de alţi pasionaţi cãlãtori.

Şi cum cele mai frumoase cãlãtorii sunt cele în care porneşti la drum alãturi de prieteni, trebuie sã mulţumesc Biancãi, o pasionatã cãlãtoare care m-a încurajat atât de frumos la început de drum pe blogul sãu Bialog, dar şi tuturor celor pe care i-am cunoscut prin intermediul postãrile lor  şi alãturi de care am cãlãtorit în lumea întreagã şi cãrora le mulţumesc pentru interesul arãtat blogului meu.

 Fie cã am admirat marea îngheţata la Constanţa sau m-am plimbat pe Valea Cernei, prin Cheile Nerei sau pornind pe Dunare spre Cazane, fie cã am trecut prin Pasul Rucar-Bran sau am cercetat trecutul în cetatea medievalã Sighişoara sau în Castelul Corvineştilor, sau descoperind Obarsia Lotrului am cucerit Transalpina, m-am bucurat de fiecare clipã trãitã şi am fost fericitã retrãind totul încã odatã pentru a aşterne pe blog impresiile mele.

Acum fix un an îmi fãceam curaj şi postam pe blog  pentru prima datã „De ce?”,  în care spuneam cã voi încerca sã povestesc despre locurile prin care am trecut, dar mai ales, sã povestesc despre oamenii întãlniţi fãrã de care orice drum nu ar fi decât o trecere printr-o imensã salã de muzeu în care admiri în tãcere minunate exponate si vã invitam sã cãlãtorim împreunã prin ţara mea (şi a voastrã)  alãturi de oamenii ce trãiesc pretutindeni. Astãzi dupã un an, nu mai sunt singurã pe drumurile mele şi multumesc tuturor celor care mi-au fost alãturi.

La mulţi ani 2013  şi cât mai multe cãlatorii tuturor!

 

Previous Older Entries