Peştera Dâmbovicioara

 
pestera DambovicioaraPeştera Dâmbovicioara este unul din obiectivele turistice situate în Parcul Naţional Piatra Craiului la care se poate ajunge uşor fie prin pasul Rucãr-Bran, venind dinspre Moeciu – Bran, judeţul Braşov, fie venind dinspre Câmpulung, pe E81 pânã la Piteşti, apoi pe drumul E574, prin Rucãr pânã la Podu Dâmboviţei şi apoi pe DJ 730, pânã la Dâmbovicioara, judeţul Argeş.
Deşi Peştera Dâmbovicioara se aflã într-o zonã cu protecţie strictã din interiorul parcului naţional şi deşi la intrarea în parc sunt afişate normele ce trebuiesc respectate, totuşi acestea sunt ignorate şi încãlcate frecvent de turişti. Drumul spre peşterã este modernizat şi te conduce printre pereţii de piatrã ai masivului Piatra Craiului, printre care tenace, şi-a croit drum pârâul Dâmbovicioara. Fãrã sã fie foarte spectaculos, totuşi drumul strãjuit de pereţii masivi de piatrã oferã privirii imaginii care îi rãsplãtesc din plin pe cei dornici sã admire “creaţiile” ce ies din mâinile fermecate ale Mamei Naturã.
Drumul spre peşterã ne poartã prin Cheile Dâmbovicioarei, printre casele satului Dâmbovicioara, unde cei dornici sã petreacã câteva zile de odihnã pot gãsi atât cazare cât şi terase unde se pot opri pentru a-şi potoli foamea fie înainte, fie dupã vizitarea peşterei şi a împrejurimilor.
Accesul cu autoturismul este posibil pânã în apropierea peşterei dar condiţiile naturale nu permit parcarea sau deplasarea în condiţii de siguranţã astfel încât, ar fi bine sã fie amenajatã o parcare specialã, acolo unde cheile o permit, drumul spre peşterã continuându-se pe jos. De altfel complexul construit chiar în faţã peşterei nu face dupã pãrerea mea, decât sã ştirbeascã din frumuseţea locului. Cei ce vin vor sã descopere aceste creaţii ale naturii, bucurându-se de aer curat, de cântecul pãsãrilor, de sãlbãticia stâncilor şi pentru acest lucru intervenţia noastrã a oamenilor, ar trebui sã fie cât mai redusã şi doar pentru a ne oferi siguranţã.
Peştera Dâmbovicioara cu cei 555 ml lungime ai sãi, este cea mai lungã din zonã dar nu se numãra printre peşterile spectaculoase din ţarã. Galeria amenajatã pentru vizitare este destul de scurtã, deplasarea fãcându-se pe o platformã metalicã. In interior este destul de cald, iar grupurile formate din 10-15 persoane sunt însoţite de ghizi-voluntari, elevi la şcoala din satul Dâmbovicioara. Unii dintre ei sunt destul de mici 8-10 ani dar foarte inimoşi şi dornici sã rãspundã la intrebãrile legate de peşterã, astfel încât la ieşire daca doriti,  puteţi sã-i rãsplãtiţi.

La plecare dacã veţi opta pentru varianta Podu Dâmboviţei, Rucãr, Câmpulung, vã invit sã vã opriţi la Monumentul Eroilor de la Mateiaş, ridicat în memoria ostaşilor cãzuţi în primul rãzboi mondial 1916-1918. Situat la 11 km de Câmpulung, pe drumul E574, acesta se înalţã pe dealul Mateiaş. Ansamblul muzeal ce are în compunere Mausoleul, muzeul militar şi osuarul ce adãposteşte osemintele eroilor cãzuţi în luptele purtate în aceste locuri, este un loc încãrcat de semnificaţii, cãci pe aceste locuri, unitatea de infanterie rãmasã în istorie ca “Grupul Nãmãieşti” condus de generalul Traian Gãiseanu a ţinut piept inamicului, deşi se afla în inferioritate numericã. Priveliştea ce se deschide privirii de pe dealul Mateias, este copleşitoare, oferindu-vã momente de neuitat.

 

Prin pasul Rucar-Bran

              Plecând din Câmpulung, apuci drumul ce trece prin comuna Dragoslavele, apoi prin Podu Dâmboviţei şi odatã ce ai trecut de comuna Moeciu de Jos, ai ajuns la Bran. Acesta ar fi pe scurt, traseul pe care îmi place sã merg atunci când vreau sã ajung la Braşov.

               L-am fãcut de nenumãrate ori, dar de fiecare datã îmi pare cã nu am trecut niciodatã prin locurile acelea. Ştiţi de ce? Dacã treci primãvara prin acele comune, privirea îţi va fi atrasã de pomii înfloriţi şi de oamenii care nu stau locului. De vei trece vara, vei fi copleşitã de verdele muntelui care îmbracã drumul. Şi nu poţi sã nu fii surpinsã de acest drum, cãci şerpuieşte printre casele vechi, ale cãror faţade pictate te fac sã-ţi doreşti sã opreşti goana maşinii, spre ale poza; îmbrãţişeazã larg toate micile popasuri, adevãrate sãli de expoziţie în aer liber, din care rãsar grupuri, grupuri sculpturile albe, rod al taberelor de creaţie ce se organizau şi care şi astãzi te surprind prin modernitatea lor.

            Dar drumul începe sã urce, peisajul se schimbã, se deschid vãi largi, iar casele par sã fi fost aruncate de o mânã nevãzutã, pe coasta muntelui. Privindu-le te întrebi cu mirare, cum ajung oamenii aceia la casele lor ?

            De fiecare datã surprind alte şi alte imagini, care mã fac sã mulţumesc Cerului, cã mi-a dãruit acele clipe minunate, când parcã timpul se opreşte în loc, doar pentru ca eu, cãlãtor prin ţarã mea, sã pot cuprinde într-o clipã toatã frumuseţea la care a trudit Mãria Sa Natura!

             Vã las sã priviţi acele locuri care m-au fermecat şi pe care nu voi înceta sã le iubesc.