Nu, regula nu este un moment

Greu cu reclamele astea! Că nu om fi noi toți receptivi la noile tendințe în advertising (adică activitatea aceea prin care noi muritorii de rând suntem invitați să apreciem câte-n lună și în stele) o fi o realitate dar, nici reclamele astea nu prea știu ce susțin!
Dicționarul ne spune că, ”regula” reprezintă o normă pe baza căreia se desfășoară o activitate. Este modul în care se rezolvă o serie de probleme.
Regulile nu sunt momente. Sunt principii în baza cărora funcționează societatea. Să exemplific:
Reguli de bună purtare.
Cum se numesc cei ce încalcă aceste reguli? Needucați. Asta ca să fiu indulgentă, altfel le spuneam, nesimțiți.
Ce fac cei care încalcă regulile de bună purtare? De exemplu, îi sfidează pe ceilalți oameni alături de care își duc traiul: bat cuie la ora 12 noaptea, dau muzica tare când le vine cheful, aruncă gunoiul de la etaj, etalându-și garderoba prin pomii din fața blocului, nu ies să dea niciodată zăpada din jurul blocului și ar mai fi multe de spus. Să nu-mi spuneți că vă adorați vecinii care încalcă aceste reguli!
Reguli de igienă.
Ce fac cei care încalcă regulile de igienă? De exemplu, plimbă căinii pe strada fără să strângă în urma lor sau mai rău, uneori nu curăță de pe urma lor nici măcar atunci când bietele animale, scoase prea târziu din casă, nu mai ajung în stradă și se ușurează pe scara blocului unde locuiesc. Ei oamenii, căci animăluțele le țin doar companie. Desigur animalele nu sunt vinovate, dar nu cred că putem spune cu ușurință, că regula ce privește curațarea în urma lor, este doar un moment. Cum se numește momentul în care calci din greșeală în murdăria lăsată pe stradă sau pe scara blocului și de nervi, pomenești toții sfinții?
Reguli de circulație.
Ce fac cei ce încalcă regulile de circulație? Vă spun eu: se jelesc sau mor! Când încalci regulile de circulație, suferi. Tu și mulți alții. Exponențial. Tu că ai fost accidentat. Familia ta că suferi tu. Sau poate și mai rău, suferă mulți alți oameni, nevinovați, care au fost victimele incoștienței, teribilismului sau neatenției tale căci, fără să știi de unde, ți-a rămas în cap o idee: ”regula este un moment, încalc-o!” Ignorarea unor astfel de reguli, este criminală!
Reguli de scriere și exprimare corectă.
Cum sunt numiți cei care fac astfel de greșeli? Agramați. Ignoranți. Neinstruiți.
Cum sunt priviți de către cei din jurul lor? Ce șanse au astfel de persoane de a fi angajați, promovați, acceptați în diversele cercuri de socializare?
Acestea sunt doar câteva din regulile ce ne guvernează viața. Mai sunt și altele, dar nu mi-am propus să fac un îndrumar ci doar să atrag un pic atenția asupra sensului pe care îl poate căpăta un mesaj.
Nu, regulile nu sunt momente ce pot fi încălcate. Regulile sunt baza unui comportament disciplinat, al unui om educat. Respectarea regulilor, înseamnă ordine și bună rânduială. Însemnă civilizație. Dă posibilitatea devoltării societății. Regulile atunci când sunt cunoscute și respectate, fac diferența între sănătate și boală, între viață și moarte.
Poate nu am înțeles eu corect, mesajul reclamei. Pionieria a fost un moment în istoria societății noastre. Ca multe alte lucruri, au rămas doar amintiri. A avut și ea regulile ei. Cea mai importantă era aceea să înveți bine. Copil cuminte și disciplinat fiind, mi-am dorit și eu să fiu pionieră și pentru asta a trebuit să învăț foarte bine. Nici vorbă de rezultate mediocre și nici de corijențe. Să fi încălcat regula? De ce? Mi-a prins bine învățătura. Foarte bine! Sau poate să fi încălcat această regulă, profesorii și să mă fi făcut pionieră chiar dacă eram corijentă. Pe cine ajuta? Pe ei nu cred, iar pe mine nici atât.
Poate se dorește să se sublinieze faptul că în ciuda trecerii timpului sau a derulării unor evenimente, unele lucruri nu se schimbă, nu dispar. Acesta este un aspect, dar, efemeritatea unor lucruri, nu înseamnă, disoluția principiilor ce stau la baza funcționării corecte a societății.
Departe de mine dorința de a da o palmă moralizatoare unui concept, dar, recunosc deschis, eu nu consider această formulare corectă. Niciodată, regulile nu au fost făcute pentru a fi încălcate. Mesajul reclamei mi-a amintit de James Dean, celebrul Rebel fără cauză și de sfârșitul său tragic în timpul unei curse deși studioul îi interzisese prin contract, acest lucru. Din păcate, a fost ultima regulă pe care a încălcat-o , deși ar mai fi avut atâtea de realizat.

Pe urmele lui Brâncuși

Anul trecut, printr-o inițiativă legislativă, ziua de 19 februarie a fost declarată zi națională – Ziua Brâncuși. Considerată „o reparație morală față de refuzul și umilirea sculptorului de către statul român atunci când a vrut să doneze toată opera sa poporului nostru”, cum s-a precizat în expunerea de motive de către inițiatorii proiectului legislativ, această zi ar trebui marcată în toată țara de activități menite să facă cunoscută opera marelui sculptor. Expoziții, prelegerii, excursii tematice având ca obiectiv atât Casa muzeu de la Hobița cât și Ansamblul monumental ”Calea Eroilor” de la Târgu Jiu.
Dar cel care dorește cu adevărat să înțeleagă originalitatea exprimării artistice a sculptorului Brâncuși, să afle izvorul din care s-a alimentat fără încetare geniul său creator, trebuie să pornească la drum și să poposească la Casa muzeu ”Constantin Brâncuși” din satul gorjean, Hobița.
Pornind din Târgu Jiu, parcurgi 22 km pe DN67D, până la comuna Peștișani și apoi încă 3 km pe DJ96, până la satul Hobița. La intrarea în sat, te întâmpină replica ”coloanei fără sfârșit”. Ar fi bine să încetinești goana mașinii și să începi să privești atent în jurul tău. Satul păstrează încă, dincolo de garduri, săpate în lemnul cerdacurilor poveștile pe care românul Brâncuși, le-a spus lumii întregi. Priviți-le, admirați-le frumusețea și veți înțelege, de ce nu le-a putut uita niciodată. De ce, obsedant, departe de meleagurile natale, le-a reinterpretat mereu și mereu, dăruindu-le nemurirea.
Drumul spre casa muzeu trece pe lângă bustul lui Brâncuși, cotește apoi la stânga la fântâna cu ciutură și se oprește la poarta monumentală dincolo de care, stăpânește liniștea. Imposibil de ratat. Prețul biletului de intrare este simbolic, doar câțiva lei.
Eu am vizitat casa muzeu, anul trecut într-o minunată zi de toamnă. Ne-a întâmpinat o doamnă care ne-a prezentat exponatele. Casa a fost construită în anul 1870 de tatăl sculptorului și adăpostește o serie de documente și exponate ilustrând aspecte din viața și creația artistului. În coloanele cerdacului se pot recunoaște ușor elementele pe care Brâncuși le-a folosit în realizarea operelor sale.
Fără să fie un ansamblu foarte complex, Casa muzeu ”Constantin Brâncuși”, rămâne totuși punctul de pornire în înțelegerea operei brâncușiene. Ansamblul monumental ”Calea eroilor” de la Târgu Jiu, dedicat eroilor gorjeni căzuți în războiul de întregire a României din 1916-1918, inaugurat la 27 octombrie 1938, reprezintă o altă etapă a creației sale. Ansamblul monumental, ce reunește Masa Tăcerii – Aleea Scaunelor – Poarta Sărutului și Coloana fără sfârșit, reprezintă unica creație destinată spațiului public, a lui Brâncuși.
Dacă încă nu ați vizitat casa muzeu de la Hobița și nici ansamblul monumental de la Târgu Jiu, atunci, ar fi timpul să o faceți. De ce? Pentru că sunt aici, în România, acasă la Constantin Brâncuși.

 

haiku

de dragobete
pe zăpada zânelor –
aconcagua

(De Dragobete, fetele strâng zăpada netopită și o păstrează cu grijă. Această zăpada era numită ”zăpada zânelor” și se credea că are puteri magice. Fetele care se spălau pe față cu apa obținută din zăpada adunată, erau frumoase și drăgăstoase.)

O carte pe săptămână – Băiatul cu pijamale în dungi de John Boyne

O carte cu copii, despre copii dar care spune o poveste pentru oameni mari.
O carte despre cum dispare o lume, despre cum piere un întreg univers și odată cu el, milioane de vieți. Este atât de fragilă puntea pe care pășim zi de zi, între viață și moarte încât uneori, nici chiar cei mai încrezători în veșnicia destinului lor, nu își dau seama când au pierdut cărarea! Greu este primul pas, apoi unul după altul, pași grăbiți îi vor trage după ei pe calea fără de întoarcere a rătăcirii. La început plini de avântul inconștienței, vor alerga fără să-i mâne nimeni de la spate spre pericol. Apoi începând să realizeze că nu conduc ci sunt târâți în lanț spre necunoscutul amenințător, vor încerca să scape, dar va fi prea târziu. Singuri, înconjurați de străini, dușmani convertiți în prieteni de conjunctură, nu vor mai găsi niciodată calea spre fericirea pierdută.
O carte despre pierderea identității. O carte despre pierderea inocenței. O carte despre trădare. O carte despre durere. O carte despre un infern zidit de oameni, pentru oameni.
O carte despre durerea pierderii nu a milioane de vieții, ci a unei lumi întregi. O lume al cărei mers s-a oprit în loc, topită în infernul zidit de om. În urmă au rămas surâsuri încremenite în fotografiile de familie, pantofi, valize, hăinuțe, jucării, ligheane, ochelari și lacrimi. Și speranțe că undeva, în lumea largă, mama, tatăl, sora, fratele, trăiesc.
Am citit această carte, cu gândul la drumurile de dincolo de sârma ghimpată ce înconjoară și astăzi lagărul de concentrare de la Auschwitz. Un loc în care liniștea te copleșește, imensitatea locului dând adevărata dimensiune tragediei trăite de milioanele de oameni aduși cu forța aici.
Cartea pare însă că vrea să facă cititorul să arunce o privire și de cealaltă parte a gardului de sârmă ghimpată. O privire îngăduitoare aș spune, asupra unei familii ce se destramă încet-încet într-o lume ostilă, în care nu se regăsește și din care încearcă fără rezultat să evadeze. Deși auzim adesea spunându-se ”când părinții mănâncă aguridă, copiilor li se strepezesc dinții”, până în momentul producerii unei tragedii, nu realizăm cât adevăr ascund aceste vorbe. În fața durerii suntem toți egali.
Din păcate, ”Băiatul cu pijamale în dungi”, devine astăzi fiecare copil ai cărui părinți uită că faptele lor pot în orice moment, să-i curme viața. Să-i frângă destinul. Și astăzi ca și atunci, peste tot în lume, mii de copii îmbracă pijamale în dungi, pierzându-se în lupta surdă a adulților.