Duzina de cuvinte – déjà-vu

Departe de mine este ideea de şti tot. Aproape de mine este gândul cã spiritul este liber.
Limitat este timpul pe care îl petrecem cãutând sensul lumii. Infinit este timpul risipit fãrã rost. Jumãtate din el nu l-am simţit niciodatã cum trece dar ridurile sãpate pe frunte îmi amintesc clipã de clipã curgerea lui.
Dogma filozoficã spune cã omul este definit de dualitatea sa trupeascã şi sufleteascã. Fizic trupul simte durerea şi totuşi de cele mai multe ori ceea ce ne doboarã este durerea sufleteascã atât de nepalpabilã şi totuşi atât de greu de dus. Poate de aceea este uneori atât de greu sã ne pãstrãm umanitatea.
Acolo undeva, ascunsã înţelegerii noastre se regãseşte esenţa întregii cunoaşteri a vieţii. Hotãrâţi sau mai şovãitori, strãbatem drumul pentru a o gãsi şi odatã ajunşi la capãtul sãu, înţelegem în sfârşit cã a fost tot timpul alãturi de noi, doar cã prea prinşi fiind în lupta cu viaţa nu am ştiut sã o preţuim.
Rareori îţi este dat sã te întâlneşti pe acelaşi drum de douã ori cu destinul. Alergãm dupã stele cãzãtoare şi pierdem luminile ascunse în firele de iarbã. Uneori timpul pare sã ne mai dea o şansã şi ca un adevãrat déjà-vu, retrãim cu o intensitate dureroasã momentul în care dacã am fi întins mâna am fi prins curcubeul. Dar totul dureazã doar o clipã, o fluturare de geanã şi timpul îşi continuã mersul egal şi de neoprit.
 
Târziu în noapte, am reuşit sã scriu cu cele douãsprezece cuvinte alese de anaconde şi sã mã alãtur şi eu celor ce s-au trecut în tabel la psi .
 
 

Duzina de cuvinte – Târziu

 
visare
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
Tãrziu e şi noaptea-ncet coboarã
Pe aripi de vânt şi totul se topeşte
În arşiţa câmpiei.
E-n jur numai tãcere, nimic nu pare viu,
Doar zgomotul puternic al inimii se aude,
O voce care spune cã a greşi nu-i grav
Dacã tu crezi cã fapta-ţi nu calcã vreo dogmã
Înscrisã în Scripturã.
Iubeşti şi asta e oare atât de rãu? Cu mare greutate
Ai reuşit sã-ţi spui a inimii durere sau poate bucurie,
Cãci încã nici chiar tu nu poţi sã spui cum este,
Dar cine poate oare a te opri pe tine,
Şi inimi sã-i cearã ca sã nu mai viseze ?
Sã-ţi întâlneşti iubirea şi ochi în ochi, o viaţã,
Sã cucereşti o lume de sunete şi forme,
In care doar voi doi, sã vã iubiţi frenetic
Uitând de realitate, e poate doar visare
Dar în intimitate, cu sufletu-ţi de vorbã cand stai
Şi clipe numeri, tu ştii cã poţi
Sã dãruieşti cãldura iubirii fãrã margini
Din care sã se nascã poveşti adevãrate.
 
 
Din câteva cuvinte, aceleaşi pentru toţi,
Noi strofe se iţesc pe coala de hârtie.
De vreţi sã ştiţi anume, cum scris-a fiecare
La psi veniţi acum şi iute cercetaţi.