La drum spre Bãile Herculane

Luni 25.06.2012 am pornit spre Bãile Herculane pe o vreme splenditã şi cu o nerãbdare greu de pus în cuvinte, cãci staţiunea spre care mã îndreptam este una din destinaţiile mele de suflet. Iatã-ne aşadar pornind pe autostradã spre Piteşti. Drumul nu are prea multe de oferit dar ca o observaţie personalã, trebuie sã remarc cã spre deosebire de alţi ani, terenurile agricole ce mãrginesc autostrada sunt lucrate şi anunţurile firmelor imobiliare care altãdatã le ofereau spre vânzare au dispãrut, ceea ce mã face sã cred cã oamenii au început sã realizeze cã, terenurile lasate nemuncite nu produc nimic şi nici nu se vând.

Înainte de intrarea pe centura oraşului Piteşti, am urmat indicatorul care ne îndruma spre Craiova pe E574 pentru urmãtorii 123 Km. Drumul este în general bun, şerpuind printre dealuri şi cotind brusc, dându-ţi uneori impresia cã te avânţi direct într-un deal fãrã nicio scãpare. Astfel pãrãseşti judeţul Argeş şi intri în judeţul Olt, Slatina fiind primul oraş care te întâmpinã. Este de remarcat trecerea peste râul Olt pe vechiul pod metallic strãjuit de doi piloni din piatrã, pe care este inscripţionat: început în anul 1881 şi terminat în anul 1891.

Trecând în judeţul Dolj, dupã Aeroportul Craiova aflat pe dreapta drumului, ne-am îndreptat spre Timişoara, intrând pe centura oraşului Craiova. Drumul nu este rãu dar menţionez lipsa oricãror amenajãri:staţii de benzinã, locuri de popas cu sursã de apã sau Wc-uri. Din pãcate trebuie sã recunosc cã de la ultima mea trecere prin aceste locuri în urmã cu câţiva ani, pe aceste terenuri nu au au apãrut nici parcuri industriale dar nici nu au cãpãtat vreo destinaţie anume, în prezent fiind lãsate în paraginã.

La ieşirea de pe centura Craiovei, ne înscriem pe drumul E70, drum cu 2 benzi de circulaţie pe sens, foarte bun, traversãm Işalniţa şi ajunşi la Filiaşi am putut în sfãrşit, sã poposim, într-o staţie de benzinã.

Judeţul Mehedinţi, ne-a întâmpinat cu drumuri aflate în lucru, din comuna Argineşti, portiunile de drum bune alternând cu cele pe care se toarnã asfalt, cu podeţe în curs de reparaţii şi cu restricţii de vitezã de 40 Km/h, pânã la comuna Lunca Banului. Dar surpriza cea mai mare o avem la Strehaia, care ne încetinşte mersul cu lucrãrile sale care se desfãşoarã pe întreg drumul E70 ce strãbate oraşul de la un capãt la celãlat. Se lucreazã pe sensul dinspre Turnu Severin spre Bucureşti, la infrastructura drumului, sãpatura deschisã având adãncime considerabilã şi de aceea traficul este mult încetinit. Lucrãrile sunt semnalizate, sunt şi dirijori de traffic dar este necesarã o atenţie sporitã. O data scãpaţi de zonele de lucru am putut sã ne avântãm din nou la drum, un drum bun, ce avea sã se menţinã aşa pânã la Hidrocentrala Porţile de Fier, de unde se intrã din nou pe o porţiune afectatã de lucrãri ce se întinde din dreptul hidrocentralei şi pânã la aproape de Orşova, pe malul Dunãrii. Lucrãrile sunt semnalizate, sunt instalate semafoare dar circulaţia se desfãşoarã cu încetinealã. Deci este necesarã rãbdarea şi multã atenţie. Versanţii stabilizaţi prin turnarea de betoane dau locurilor un aer straniu de peisaj rupt din filmele de anticipaţie. Dunãrea şi tot ceea ce privirea cuprinde, compenseazã însã din plin timpul pierdut.

La ieşirea din Orşova, la aproximativ 5 Km de oraş, am mai fost opriţi la semafor din cauza unor lucrãri la Pasajul peste râul Cerna, dupã care drumul a redevenit foarte bun pentru urmãtorii 10 km, trecând în judeţul Caraş-Severin, prin Topleţ, pânã la Bãile Herculane.

Dacã la începutul povestirii observam cã terenurile agricole pe unde am trecut sunt în cea mai mare parte lucrate, trebuie sã mai adaug ceva: lucrate erau, dar pãşunile erau goale, fâneţele erau necosite şi niciun animal, nu turme, nu se vedea nicãieri. Abia la Baile Herculane, am putut zãri, oameni care coseau fâneţele şi care fãceau clãi dar şi localnici care pãzeau mici turme de oi, alãturi de care pãşteau vaci şi cai. Chiar dacã înţeleg dificultãţile zilelor noastre, nu pot sã nu mã gândesc cã este trist cã astãzi locuitorii satelor nu mai cresc animale, în primul rãnd ca sursã de hranã sãnãtoasã pentru ei. Ţaranii fãrã pãmânt şi fãrã animale, reprezintã dupã pãrereea mea o altã formã de dezrãdãcinare, de transformare fãrã sens şi fãrã viitor a unei pãrţii a acestei naţiuni.

Această prezentare necesită JavaScript.

Reîntoarcerea la izvoare Petroşani – Obârşia Lotrului – Transalpina

Aşa cum desigur vã aşteptaţi aceastã postare vã va purta din nou pe drumul Dn 7A spre Obârşia Lotrului, de astã data însã plecând din Petroşani. Deşi îndrumarea spre unul din cele mai spectaculoase trasee montane ce poate fi fãcut şi cu maşina este mai mult decât modestã, aceasta apãrând în faţa ochilor sub forma unui indicator montat pe un stâlp aflat într-un sens giratoriu şi care te îndrumã spre zona turisticã Parâng. Atât. Mult prea puţin dupã pãrerea mea, în condiţiile în care posibilele trasee spre care te îndrepţi, Obãrşia Lotrului dar şi Transalpina, sunt de excepţie prin frumuseţea peisajelor despre care am mai scris în postarea anterioarã “Obârşia Lotrului” dar şi prin gradul de dificultate al drumului.

Se impune ca în locul modestului indicator aflat la ieşirea din Petroşani sã se amplaseze un panou cu informaţii complete privind posibilele trasee de parcurs, gradul de dificultate precum şi avertizãri cu privire la starea drumului actualizate periodic.

Dacã în primãvarã pornisem spre Obârşia Lotrului din Brezoi pe DN 7A, de astã data am pornit din Petroşani, pe o vreme superbã cu peste 30ºC. Drumul este relativ bun, adicã porţiunile de drum bune alterneazã cu cele “peticite”, cu cele afectate de alunecãrile de teren şi cu cele proaspãt reparate sau aflate în curs de reparare dupã iarna ce trecuse, aşa cum era menţionat pe un panou. De altfel ne-am întâlnit pe drum cu utilajele ce coborau de pe munte, astfel încât trebuie sã mergi cu mare atenţie dat fiind drumul destul de îngust în unele porţiuni şi extrem de sinuos ce urcã continuu. O altã grijã este cea referitoare la întâlnirile cu vacile ce coboarã seara spre adãposturi, singure şi dat find obiceiul lor de a nu se da la o parte din faţa maşinilor, trebuie sã fiţi atenţi la vitezã şi rãbdãtori pânã ce acestea vã depãşesc.

De astã datã pe partea stângã a drumului, am remarcat Sf. Mânãstire Jieţ, la care se lucreazã, ridicatã într-un loc deosebit de frumos şi care ne-a oferit şi un moment interesant. Privind brazii ce acopereau coasta muntelui din spatele mânãstirii am avut pentru o clipã impresia cã am pãţit ceva la ochi. Alinierea perfectã a ramurilor brazilor a permis apariţia unui efect optic de care vã puteţi convinge privind pozele. Nu a fost nicio o problemã în ceea ce priveşte calitatea fotografiilor. Pur şi simplu ai impresia cã ţi se tulburã imaginea din faţa ochilor.

Pe tot parcursul drumului am avut tovarãş aerul înmiresmat de brad, de pãmânt reavãn şi de flori de munte care mi-a reamintit de ce revin mereu la munte. De dor. Dorul acela imens pe care cu siguranţã l-aţi simţit şi voi, de cãrãri ce urcã la nesfãrşit, de cântecul pãsãrilor, de mirosul pãmântului rãscolit de paşii tãi, de mireasma brazilor, de susurul izvoarelor şi mai ales de linişte. O linişte în care îţi poţi auzi gândurile, poţi auzi zumzetul gâzelor din ierburi, poti auzi foşnetul aripilor pãsãrilor ce se înalţã în zbor dintre crengile pomilor şi în care te simţi în sfârşit liber.

Tot urcând pe drumul 7A, am ajuns la KM 34+800 punctul spre care pornisem plini de nerãbdare, cu dorinţa de a strãbate în sfârşit unul din cele mai pitoreşti trasee montane:Transalpina. Panoul (ce semnaliza închiderea drumului  fara a specifica durata pe care se intinde aceasta interdictie, astfel incat eu personal consider ca drumul nu este oficial deschis circulatiei publice si deci oricine se deplaseaza pe acest drum o face pe riscul sau si riscurile sunt mari dat fiind nefinalizarea lucrarilor de semnalizare si sigutanta), ne-a informat despre drumul 67C, ce face legãtura între Obârşia Lotrului respective DN7A şi staţiunea turisticã Rânca, între Km 34+800 şi km.59+800, adicã 25 de km de drum ce avea sã urce de la altitudinea de 1575 m pânã la 2200 m. Am cerut informaţii despre drum la organizarea de şantier şi am fost sfãtuiţi sã mergem cu mare grijã drumul fiind încã în lucru pe toatã lungimea lui.

Drumul 67C cunoscut sub numele de Transalpina, ce face legãtura între Sebeş şi Novaci, în lungime de apropape 130Km, este unul dintre cele mai pitoreşti trasee din munţii noştrii. Noi am parcurs tronsonul cuprins între DN7A km 34+800 şi Novaci. În prezent acest tronson este deschis circulaţiei auto, fiind asfaltat pe toatã lungimea lui. Pe porţiunea de drum cuprinsã între DN7A km34+800 şi Ranca, încã sunt în curs de desfãşurare lucrãrile la sprijinirile versanţilor, la podeţele peste scurgerile de apã de pe versanţi, astfel încât, încã de la începutul drumului ne-am întâlnit cu utilajele aflate la lucru şi cu echipe de muncitori. Drumul este într-adevãr o lucrare inginereascã deosebitã, atât prin lungimea traseului cãt şi prin altitudinea pânã la care ajunge, care a impus un traseu extrem de sinuos, cu lungi tronsoane de drum cu serpentine în vârf de ac foarte strânse, care solicitã la maximum motorul maşinii pe mãsurã ce urci. Dacã la început drumul este mãrginit de pãdurea de brad, pe mãsurã ce urcã, pãdurile fac loc pãşunilor alpine. Temperatura începe sã scadã ajungând la 18ºC. Chiar şi aici la aceastã altitudine, trebuie sã fiţi atenţi la animalele ce vã pot tãia calea, cãci deşi paşnice totuşi pot fi greu de evitat dacã aveţi vitezã.

Drumul ajunge cum am mai spus pânã la 2200 m altitudine, iar ziua de 2 iulie 2012 a fost o zi în care, la altitudinea maximã, drumul a fost în mare parte învãluit în nori temperatura scãzând pânã la 14ºC, astfel încât mica coloanã formatã ad-hoc din 5 maşini a mers extrem de încet o bunã bucatã de drum. Dar chiar şi aşa, drumul a fost dificil cãci din loc în loc întâlneam utilaje care lucrau la sprijiniri, la podeţe, la porţiuni de drum foarte înguste, mãrginite de abisuri albe, totul învãluit întro pâclã din care nu puteai sã vezi decãt stopurile maşinii din faţa ta şi panglica neagrã a şoselei. Desigur mai este mult de lucru pânã la finalizare, încã se fac podeţe, se lucreazã chiar sus pe platou la sprijiniri şi la turnarea unor porţiuni de asfalt, astfel încât mai este pânã la aplicarea marcajelor, montarea parapeţilor, montarea unor indicatoare mai cuprinzãtoare, poate chiar şi nişte borne altimetrice care sã marcheze cotele maxime ale acestui traseu. Oricum am întâlnit şi câteva borne kilometrice mai vechi destul de greu de descifrat, pe care se vede clar înscris 67C.

Traseul este însã superb aş spune chiar fabulos, reprezentând dupã pãrerea mea, unul dintre puţinele trasee din Europa care strãbat munţii la aceastã altitudine, peisajele fiind imposibil de descris în cuvinte. Munţii, vãile în care încã este zãpadã, mici lacuri ce strãlucesc în soare şi florile care chiar în aceste condiţii vitrege îşi etaleazã culorile, te fac sã te opreşti mereu din drum pentru a le putea admira. Meritã fãcut acest traseu, dar este extrem de dificil solicitând foarte mult maşina chiar şi atunci când este 4×4, fiind necesare opriri din timp în timp. Şi la urcare dar şi la coborãre drumul este practic agãţat de coasta muntelui, tot timpul având în faţa ochilor vãile adânci deasupra cãrora şerpuieşte panglica şoselei. Este recomandabil ca deplasarea pe DN67C sã se facã doar în timpul zilei cãci, lipsa marcajelor şi a parapeţilor, existenţa porţiunilor de drum aflate încã în lucru fac deosebit de periculoasã strãbaterea acestui drum noaptea. Deasemenea sunt destul de puţine locurile în care se poate opri în prezent, în sigurantã, fãrã a jena traficul.

Când în sfãrşit staţiunea Rânca a apãrut în faţã privirilor, deşi mai erau de parcurs încã destui km, totuşi parcã mi-a mai scãzut teama care, recunosc nu m-a pãrãsit tot traseul.

Mã plec în faţa celor care au lucrat şi care încã mai lucreazã la aceastã realizare inginereascã deosebitã, condiţiile de muncã şi de trai sunt greu de suportat, chiar şi o navetã la Rânca este un risc asumat cãci drumul este extrem de dificil şi în aceastã perioadã destul de aglomerat nu numai de maşini dar şi de motociclete.

Drumul de la Rânca la Novaci este asfaltat în totalitate, are marcaje, parapeţi şi indicatoare, ceea ce îl face sigur pentru deplasare atât ziua cât şi noaptea. În schimb cei 25 Km din DN67C de la Rânca spre Obârşia Lotrului, rãmân încã un drum pe care circulaţia trebuie sã se desfãşoare cu mare atenţie, doar ziua şi în perioadele în care condiţiile atmosferice permit deplasarea în siguranţã, cãci la altitudini de peste 2000 m vremea se poate schimba în scurt timp, fãrã avertizare.

Sper cã finalizarea lucrãrilor la acest drum excepţional sã nu dechidã drumul celor care considerã cã a merge la munte înseamnã grãtar, muzicã cât mai zgomotosã şi resturi lãsate aruncate peste tot. Ar fi mare pãcat. Autoritãţile nu ar trebui sã permitã desfãşurarea comerţului de nici un fel în aceste locuri, unde de altfel nici nu sunt posibile amenajãri în acest sens care sã permitã oprirea în siguranţã a unui numãr mare de autoturisme, doar sã amenajeze adãposturi din loc în loc, pentru acele situaţii deosebite în care de existenţa acestora ar putea depinde salvarea de vieţi.

Ca şi în postãrile precedente, vã invit sã admiraţi imaginile surprinse pe drumul spre Obârşia Lotrului şi mai ales extraordinara Transalpina şi poate veţi porni şi voi în acestã aventurã, fie din Brezoi fie din Petroşani, fie din Sebeş, cãutând Obãrşia Lotrului, strãbãtând apoi Transalpina spre staţiunea Rânca.

Această prezentare necesită JavaScript.