Calator prin anul 2012 Un an de blogging

Acum un an dãdeam viaţã acestui blog împlinindu-mi astfel o dorinţã mai veche: aceea de a împãrtãşi celor din jurul meu toate acele experienţe minunate pe care le-am trãit în cãlãtoriile mele prin tara si prin lume, cãci aşa cum spuneam pretutindeni trãiesc oameni şi orice loc oricât de frumos ar fi, este incomplet fãrã acei oameni a cãror viaţã este legatã pentru totdeauna de ele.

M-am bucurat de fiecare rând pe care l-am scris, m-am bucurat de fiecare apreciere a celor care mi-au „rãsfoit” blogul şi am învãţat la rândul meu sã cãlãtoresc prin ţarã şi prin lume alãturi de alţi pasionaţi cãlãtori.

Şi cum cele mai frumoase cãlãtorii sunt cele în care porneşti la drum alãturi de prieteni, trebuie sã mulţumesc Biancãi, o pasionatã cãlãtoare care m-a încurajat atât de frumos la început de drum pe blogul sãu Bialog, dar şi tuturor celor pe care i-am cunoscut prin intermediul postãrile lor  şi alãturi de care am cãlãtorit în lumea întreagã şi cãrora le mulţumesc pentru interesul arãtat blogului meu.

 Fie cã am admirat marea îngheţata la Constanţa sau m-am plimbat pe Valea Cernei, prin Cheile Nerei sau pornind pe Dunare spre Cazane, fie cã am trecut prin Pasul Rucar-Bran sau am cercetat trecutul în cetatea medievalã Sighişoara sau în Castelul Corvineştilor, sau descoperind Obarsia Lotrului am cucerit Transalpina, m-am bucurat de fiecare clipã trãitã şi am fost fericitã retrãind totul încã odatã pentru a aşterne pe blog impresiile mele.

Acum fix un an îmi fãceam curaj şi postam pe blog  pentru prima datã „De ce?”,  în care spuneam cã voi încerca sã povestesc despre locurile prin care am trecut, dar mai ales, sã povestesc despre oamenii întãlniţi fãrã de care orice drum nu ar fi decât o trecere printr-o imensã salã de muzeu în care admiri în tãcere minunate exponate si vã invitam sã cãlãtorim împreunã prin ţara mea (şi a voastrã)  alãturi de oamenii ce trãiesc pretutindeni. Astãzi dupã un an, nu mai sunt singurã pe drumurile mele şi multumesc tuturor celor care mi-au fost alãturi.

La mulţi ani 2013  şi cât mai multe cãlatorii tuturor!

 

Publicitate

Top 10 locuri dragi sufletului meu din Romania

Cã fiecare dintre noi avem locuri „de suflet” o spun postãrile atâtor cãlãtori prin ţarã şi prin lume aici şi aici. Când paşii ne poartã spre atâtea destinaţii minunate şi totuşi periodic simţim chemarea de a ne întoarcem în anumite locuri, nu poţi sã nu te întrebi de ce ? Oare ce ne cheamã spre acestea? De ce paşii noştrii ne duc parcã fãrã şovãire spre ele exact în momentul în care sufletul nostru are nevoie de odihnã? M-am întrebat adeseori gândindu-mã la acele locuri în care, în decursul anilor m-am reîntors sau la cele în care îmi doresc sa revin, ce au atât de special? Ce mã atrage la aceste locuri şi iatã ce am descoperit:

 Sinaia – Castelul Peleş si Castelul Pelişor

Aici a început drumul de cãlãtor prin ţara mea, de aici încep amintirile mele despre munte, despre pãdure, izvoare şi drumeţii. Primul palat în care paşii mei au cãlcat şi care mai târziu va adãposti prinţesele din poveştile copilãriei, cãci acum povestea curgea lin şi eu vedeam aievea cu ochii minţii palatul minunat în care prinţi şi prinţese prindeau viaţã.

Mai târziu am înţeles sã vãd regalitatea la Peleş, chiar dacã adevãratul sens încã îmi scãpa, cãci nu poţi înţelege istoria fãrã mãrturisirea întregului adevãr şi fãrã sinceritatea martorilor acelor zile. Castelul Peleş rãmâne cel mai reprezentativ simbol al regalitãţii romãne, un loc în care când pãşeşti, nu poţi sã nu-ţi doreşti sã revii dacã nu pentru a înţelege ce a însemnat pentru ţara noastrã Regalitatea României, mãcar pentru a-ţi gãsi liniştea într-un loc fãrã pereche.

Castelul Pelişor creaţie a sensibilitãţii Reginei Maria, este dupã pãrerea mea cea mai frumoasã declaraţie de dragoste pe care putea sã o facã acestui popor cea care a fost numitã ”Regina tuturor romãnilor”, cãci dacã Peleşul te impresioneazã prin maiestuozitatea şi sobrietatea detaliilor care impuneau o anume rigiditate, poate necesarã în momentele protocolului regal, Pelişorul reprezintã prin eleganţa şi rafinamentul cu care îmbinã diversele stiluri artistice cu arta româneascã la care Regina ţinea atât de mult, un loc în care eleganta şi rafinametul te fac sã visezi. Pelişorul este un loc plin de istorie dar şi un loc în care o artistã a dat glas sensibilitãţii sale fãrã egal.

Cetatea medievalã Sighişoara

Deşi mi-am dorit ani la rând sã o vizitez am ajuns destul de târziu sã pãşesc în Cetatea medievalã, dar momentul în care am intrat în cetate, la lãsatul serii, cred cã a fost pentru mine, hotãrâtor: ziduri vechi, strãzi înguste, turnuri ameninţãtoare din penumbra cãrora rãsãreau umbre ce te salutau în toate limbile pãmântului când treceau pe lângã tine. Casele din cea mai veche cetate încã locuitã din Europa, în ale cãror ziduri stau ascunse 7 veacuri de istorie, te întâmpinã cu ferestrele pline de flori şi spun povestea breslelor ce au adus faimã acestui loc.

Bãile Herculane

Staţiunea Bãile Herculane, consideratã la începutul secolului XX cea mai modernã staţiune balneo-climatericã din Europa, este şi astãzi în ciuda tuturor problemelor cu care se confruntã privind restaurarea patrimoniului arhitectonic de o necontestatã valoare, o perla a turismului românesc. Minunatele edificii de arhitecturã balnearã (parte din ele intrate într-un proces de restaurare), frumuseţile naturale din Parcul Naţional Domogled – Valea Cernei, apele vindecãtoare şi beneficiile unei clime temperatã aflatã sub acţiunea aeroionizãrii negative excepţionale, sunt tot atâtea motive sã revii în aceste locuri minunate.

Obârşia Lotrului – Brezoi – Petroşani

Dacã sunt locuri în care simţi cã trebuie sã treci precum pãsãrile-n zbor, adicã trecerea ta sã nu lase urme şi fiecare pas sã-l faci atent fiind ca niciun fir de iarbã sã nu se clintescã, cred cã unul dintre acestea ar fi cu siguranţã traseul de la Brezoi la Petroşani, atingând Obârşia Lotrului. Fie cã treci prin localitãţile presãrate de-alungul DN7A, fie cã te strecori printre pereţii de stâncã sau urmezi cursurile de apã, natura darnicã, te rãsplãteşte pentru efortul tãu cu privelişti minunate.

Vatra Dornei – Tinutul Dornelor

Frumoasa staţiune din ţara Dornelor, renumitã pentru apele minerale dar şi pentru clima plãcutã, mi-a furat inima în parcul din centrul staţiunii unde copii de toate vârstele, cu nuci în mâini, o cheamã şi astãzi pe Mariana, veveriţa fãrã vârstã care acum mai bine de 40 de ani, îmi bucura copilãria. De aici, fie cã mergi spre Rãdãuţi fie cã alegi sã o porneşti spre Suceava, poţi vizita minunile arhitecturii mânãstireşti: Suceviţa, Moldoviţa, Arbore, Voroneţ sau minunata Putna.

Sibiu

Sibiul a fost multã vreme unul dintre oraşele în care îmi spuneam cã dacã va fi sã fiu repartizatã la sfârşitul facultãţii, voi rãmâne definitiv. Dacã ţin cont cã una din practicile stundenţeşti am fãcut-o la Turnul Roşu, lânga Sibiu şi astfel timp de o lunã am fost ”sibiancã” aş spune cã atunci m-am îndrãgostit de acest oraş. Dragoste de tinereţe şi nu se poate uita! Oricum oraşul are cu ce se mândri şi despre Parcul Natural Dumbrava Sibiului sau cum îl ştim Dumbrava Sibiului şi despre Muzeul Civilizaţiei Populare Tradiţionale ”ASTRA” am mai scris.

Dunãrea la Cazane

Dacã ajungi la Bãile Herculane nu ai cum sã nu cobori la Orşova şi dacã alegi sã urmezi cursul Dunãrii de la Orşova la Cazane fie pe apã, fie pe uscat, vei rãmâne cu un dor în suflet care te va face sã revii şi sã revii, pânã când vei crede cã ai vãzut tot. Dar greu de crezut cã vei reuşi, sunt atâtea locuri de vizitat: rezervaţia naturalã, peştera Ponicova şi peştera Veteranilor, golful Mraconia în care Decebal vegheazã, mânãsirea Mraconia şi câte şi mai câte.

Pasul Rucãr – Bran, de la Câmpulung spre Bran prin Podu Dâmboviţei – Moeciu de Jos

Nu puţine au fost dãţile în care am pornit din Bucureşti spre Bran dar nu cu gândul de a vizita Branul ci de a revedea frumuseţile pe care le oferã traseul Câmpulung – Podul Dâmboviţei – Dragoslavele – Podu Dâmboviţei (la o zvârliturã de Parcul Naţional Piatra Craiului şi Peştera Dâmboviciara) – Fundata – Moeciu de Jos, traversând Pasul Rucãr – Bran. Fie varã, fie iarnã, drumul îţi taie rãsuflarea.

Grindul Chituc – Rezervaţia Biosferei „Delta Dunãrii”

Parte a rezervaţiei Biosferei „Delta Dunãrii”, grindul Chituc despre care am scris aici, este un loc în care trebuie mers dar aşa cum am scris în postarea mea: „încercaţi, ca trecerea dvs., prin acest paradis, sã fie asemeni zborului pãsãrilor prin aer, ca lunecarea peştilor prin apã, ca fulgerarea şerpilor prin stufãrişul ce vã înconjoarã, neauzitã şi nevãzutã, astfel încât, ani dupã ani, generaţii dupã generaţii, sã poatã regãsi şi admira aceste locuri. Nu fiţi egoişti, dãruiţi-le peste ani, copiilor voştrii, nepoţilor voştrii, tuturor celor pe care îi iubiţi, acest dar nepreţuit, pe care Natura, vi-l face acum.”

Cetãţile dobrogene : Histria, Enisala, Adamclisi

Chiar dacã sunt pe ultimul din în acest Top 10, cetãţile dobrogene de la Histria, Enisala şi Adamclisi sunt cele mai iubite din salba vestigiilor arheologice ce vorbesc despre aşezãrile de mult apuse dar înfloritoare de la gurile Dunãrii, pe care le-am vizitat. Siturile arheologice în curs de restaurare, au încã multe de povestit, muzeele de la Istria şi Adamclisi adãpostesc mãrturii inestimabile despre continuitatea noastrã şi despre devenirea noastrã ca popor, ce trebuiesc cunoscute.

Acestea sunt în acest moment cele mai iubite destinaţii dar cum, continui sã fiu cãlãtor prin ţara mea, voi vedea la sfârşitul anului ce tocmai începe dacã drumurile pe care voi apuca mã vor sili sã fac schimbãri în acest Top 10.

Transalpina – Asaltul înãlţimilor

Din Brezoi pe DN 7A spre Obârşia Lotrului şi de aici pe DN 67C spre Novaci prin Rânca, iatã care a fost intinerariul nostru în acest week-end. Scriu pentru a treia oara despre acest spectaculos traseu montan încercând sã descriu frumuseţea locurilor strãbãtute şi mãrturisesc cã deja stau cu gândul la momentul în care, în sfârşit, voi parcurge în totalitate Transalpina de la Sebeş la Novaci, aproape 135 Km. Poate vã întrebaţi ce ar mai fi de vãzut de la Brezoi prin Voineasa spre Obârşia Lotrului şi apoi pe Transalpina dupã ce ai parcurs de douã ori acest traseu. Totul, cãci de fiecare datã privirea se “agaţã” de noi privelişti pe care le descoperi cu toatã mirarea întrebându-te cum de nu le-ai vãzut de prima data. Drumul DN 7A, ce strãbate oraşul Brezoi este bun astfel încât poţi privi liniştit casele înşirate de-alungul sãu, privirea oprindu-se pe Monumentul Eroilor din primul rãzboi mondial amplasat lângã primãria oraşului. De îndatã ce pãrãseşti oraşul drumul începe sã urce strãbãtând Valea lui Stan, Pãscoaia si Mãlãia spre barajul Brãdişor mergând printre munţii ale cãror culmi împãdurite se deschid larg lãsând loc apelor lacului Vidra. Traversând Voineasa, nu poţi sã nu remarci casele bãtrâne cu arhitectura tradiţionalã atât de frumoasã, cu cerdac din lemn pe stâlpii cãrora se sprijinã acoperişurile acoperite cu şindrilã. Parcurgeţi fãrã grabã aceastã aşezare, admiraţi gardurile de piatrã şindrilite, cerdacurile din lemn ale caselor mãiestrit lucrate, biserica albã ce se înãlţã pe marginea drumului şi feriţi-vã de vacile ce merg agale pe mijlocul drumului fãrã a da niciun semn cã sunt deranjate de prezentã maşinilor în apropierea lor. De altfel este ştiut faptul cã, în mod special vacile nu se vor da la o parte din faţã maşinilor chiar dacã se claxonezã. Uneori chiar pot schimba brusc direcţia de mers îndreptându-se direct spre maşina aflatã în mers. Deci atenţie prin aceste aşezãri.

O datã pãrãsitã ultima aşezare, drumul DN 7A nu mai este atât de bun apãrând tot mai des gropi şi fisuri în asfalt. Pe mãsurã ce urcam spre Obârşia Lotrului ploaia şi-a fãcut brusc apariţia, prilej cu care ne-am oprit pe marginea drumului şi ne-am bucurat de frumuseţea apelor Lotrului. Dar cum la munte vremea este schimbãtoare soarele a reapãrut şi am pornit din nou la drum dar nu înainte de a face un popas la zmeuriş. Vã mai amintiţi poza din iarnã? Acum coasta muntelui era acoperitã de un verdele brazilor, de un covor de flori si de zmeurisul care ne-a ademenit la cules pe mine si pe fiica mea.

Drumul se continuã pe malul lacului Vidra oferind privelişti de o mare frumuseţe. Urmãtorii km de drum pânã la intersecţia cu DN 67C – Transalpina sunt recent asfaltaţi, în present mai sunt în curs de execuţie lucrãri la podeţe, sprijiniri, parapeţi, astfel încât circulaţia trebuie sã se desfâşoare cu atenţie. Si sã ştiţi cã este extrem de circulat.

Iatã-ne însã în faţa panoului care ne înştiinţeazã cã ne aflãm pe DN 67C la Km 34+800, urmând sã pargurgem 25 de km pânã la km 59+800, la Rânca. Ceea ce mã nedumereşte este faptul cã, dacã la drumul anterior de la începutul lunii iulie am primit explicaţii de la cei din organizarea de şantier cu privire la acest panou ce interzice accesul pe DN 67C, ca fiind rãmas din perioada de iarnã, în fapt accesul fiind permis pe Transalpina, mã întreb totuşi cine ar fi trebuit sã amplaseze un panou clar care sã confirme perioada în care accesul este permis pe Transalpina. Sau poate totuşi accesul încã nu este permis dat fiind faptul cã lucrãrile nu au fost încheiate? Pe traseu se executã încã lucrãri de sprijinire, de amenajare a podeţelor, de montare a parapeţilor, te întâlneşti cu utilaje sau chiar sunt porţiuni în care se circulã pe un singur sens datorita unor alunecari de teren foarte periculoase, nesemnalizate (pe care le-am surprins in poza), sunt zone cu cãderi de pietre de pe versanţi şi deci circulaţia trebuie sã se desfãşoare cu multã atenţie. Si din nou ma intreb: oare DN 67C este sau nu deschis circulaţiei publice? Atentionez si de aceasta data ceea ce am mai spus in postarea anterioara despre Transalpina, referitor la panoul de la inceputul drumului de la Obarsia Lotrului ce semnaliza închiderea drumului pana la Ranca fara a specifica durata pe care se intinde aceasta interdictie. Eu personal consider ca drumul nu este oficial deschis circulatiei publice si deci oricine se deplaseaza pe acest drum o face pe riscul sau si riscurile sunt mari dat fiind nefinalizarea lucrarilor de semnalizare si siguranta.

Oricum de astã datã deşi timpul a fost capricios şi ne-am confruntat cu momente de ploaie şi vânt mai ales la cea mai mare altitudine, totuşi am putut admira crestele Munţilor Parângului şi ale Munţilor Cãpãţânii, pânã în depãrtare şi de asemenea am putut admira traseul sinuos al Transalpinei.

Sus pe platou sunt deja “la datorie” comercianţii, deşi posibilitãţile de oprire sunt reduse neexistând locuri special amenajate, în afara celor douã benzi de circulaţie, astfel încât traficul este perturbat serios. Oare chiar nu se poate strãbate acest traseu montan fãrã astfel de popasuri fumegânde? Din pãcate strãbãtând acest traseu nu am putut identifica acele locuri care sã fi fost special amenajate pentru a permite oprirea în afara carosabilului, poate şi pentru faptul cã lucrãrile nu sunt terminate dar poate şi datoritã faptului cã este un drum de creastã şi pe cea mai mare parte este pur şi simplu “agãţat” de coasta muntelui.

Şi de aceastã data frumuseţea priveliştilor care se oferã ochilor nu are nevoie de prea multã prezentare. Trebuie sã mergi şi sã vezi cum peisajul se schimbã cu fiecare km parcurs. Privirea alunecã peste crestele munţilor, coboarã în vãi, se agãţã de stâncile în care drumul şi-a fãcut loc şi alunecã din loc în loc în iezerele care strãlucesc în soare. Când aerul este foarte clar poţi vedea turmele de oi pãscând în depãrtãre.

La un moment dat am vãzut pe stânca ce strãjuia drumul înscris ceea ce eu bãnui a fi altitudinea locului, adicã 2142 m. Probabil la încheierea lucrãrilor vor fi amplasate borne kilometrice dar şi borne altimetrice ce vor marca puctele cele mai înalte ale acestui traseu.

Rânca ne-a întâmpinat plinã de soare, liniştitã, dar atât de înghesuitã şi deocamdatã dupã pãrerea mea, prea puţin atrãgãtoare dat fiind lucrãrile ce se desfãşoarã sau lucrãrile începute şi abandonate ce se vãd la tot pasul.

Natura este foarte generoasã aici dar mai este drum pânã departe cum se spune. Oricum noi ne-am oprit langa Ranca pentru picnicul mult aşteptat, cu coşuleţul tradiţional, fãrã grãtar, fãrã muzicã dar cu mult soare, aer curat şi iarbã verde. Şi cu un musafir de ocazie cu care am împãrţit mâncarea şi apa.

La sfârşit vã invit sã priviţi imaginile surprinse la acest drum şi poate vã vor ajuta sã vã decideţi sã porniţi şi voi la drum, cand drumul va fi oficial deschis circulatiei publice si deci mai sigur, spre aceastã minunatã realizare a acestor ani, ce a adus din nou în circuitul turistic vechiul drum regal.

Reîntoarcerea la izvoare Petroşani – Obârşia Lotrului – Transalpina

Aşa cum desigur vã aşteptaţi aceastã postare vã va purta din nou pe drumul Dn 7A spre Obârşia Lotrului, de astã data însã plecând din Petroşani. Deşi îndrumarea spre unul din cele mai spectaculoase trasee montane ce poate fi fãcut şi cu maşina este mai mult decât modestã, aceasta apãrând în faţa ochilor sub forma unui indicator montat pe un stâlp aflat într-un sens giratoriu şi care te îndrumã spre zona turisticã Parâng. Atât. Mult prea puţin dupã pãrerea mea, în condiţiile în care posibilele trasee spre care te îndrepţi, Obãrşia Lotrului dar şi Transalpina, sunt de excepţie prin frumuseţea peisajelor despre care am mai scris în postarea anterioarã “Obârşia Lotrului” dar şi prin gradul de dificultate al drumului.

Se impune ca în locul modestului indicator aflat la ieşirea din Petroşani sã se amplaseze un panou cu informaţii complete privind posibilele trasee de parcurs, gradul de dificultate precum şi avertizãri cu privire la starea drumului actualizate periodic.

Dacã în primãvarã pornisem spre Obârşia Lotrului din Brezoi pe DN 7A, de astã data am pornit din Petroşani, pe o vreme superbã cu peste 30ºC. Drumul este relativ bun, adicã porţiunile de drum bune alterneazã cu cele “peticite”, cu cele afectate de alunecãrile de teren şi cu cele proaspãt reparate sau aflate în curs de reparare dupã iarna ce trecuse, aşa cum era menţionat pe un panou. De altfel ne-am întâlnit pe drum cu utilajele ce coborau de pe munte, astfel încât trebuie sã mergi cu mare atenţie dat fiind drumul destul de îngust în unele porţiuni şi extrem de sinuos ce urcã continuu. O altã grijã este cea referitoare la întâlnirile cu vacile ce coboarã seara spre adãposturi, singure şi dat find obiceiul lor de a nu se da la o parte din faţa maşinilor, trebuie sã fiţi atenţi la vitezã şi rãbdãtori pânã ce acestea vã depãşesc.

De astã datã pe partea stângã a drumului, am remarcat Sf. Mânãstire Jieţ, la care se lucreazã, ridicatã într-un loc deosebit de frumos şi care ne-a oferit şi un moment interesant. Privind brazii ce acopereau coasta muntelui din spatele mânãstirii am avut pentru o clipã impresia cã am pãţit ceva la ochi. Alinierea perfectã a ramurilor brazilor a permis apariţia unui efect optic de care vã puteţi convinge privind pozele. Nu a fost nicio o problemã în ceea ce priveşte calitatea fotografiilor. Pur şi simplu ai impresia cã ţi se tulburã imaginea din faţa ochilor.

Pe tot parcursul drumului am avut tovarãş aerul înmiresmat de brad, de pãmânt reavãn şi de flori de munte care mi-a reamintit de ce revin mereu la munte. De dor. Dorul acela imens pe care cu siguranţã l-aţi simţit şi voi, de cãrãri ce urcã la nesfãrşit, de cântecul pãsãrilor, de mirosul pãmântului rãscolit de paşii tãi, de mireasma brazilor, de susurul izvoarelor şi mai ales de linişte. O linişte în care îţi poţi auzi gândurile, poţi auzi zumzetul gâzelor din ierburi, poti auzi foşnetul aripilor pãsãrilor ce se înalţã în zbor dintre crengile pomilor şi în care te simţi în sfârşit liber.

Tot urcând pe drumul 7A, am ajuns la KM 34+800 punctul spre care pornisem plini de nerãbdare, cu dorinţa de a strãbate în sfârşit unul din cele mai pitoreşti trasee montane:Transalpina. Panoul (ce semnaliza închiderea drumului  fara a specifica durata pe care se intinde aceasta interdictie, astfel incat eu personal consider ca drumul nu este oficial deschis circulatiei publice si deci oricine se deplaseaza pe acest drum o face pe riscul sau si riscurile sunt mari dat fiind nefinalizarea lucrarilor de semnalizare si sigutanta), ne-a informat despre drumul 67C, ce face legãtura între Obârşia Lotrului respective DN7A şi staţiunea turisticã Rânca, între Km 34+800 şi km.59+800, adicã 25 de km de drum ce avea sã urce de la altitudinea de 1575 m pânã la 2200 m. Am cerut informaţii despre drum la organizarea de şantier şi am fost sfãtuiţi sã mergem cu mare grijã drumul fiind încã în lucru pe toatã lungimea lui.

Drumul 67C cunoscut sub numele de Transalpina, ce face legãtura între Sebeş şi Novaci, în lungime de apropape 130Km, este unul dintre cele mai pitoreşti trasee din munţii noştrii. Noi am parcurs tronsonul cuprins între DN7A km 34+800 şi Novaci. În prezent acest tronson este deschis circulaţiei auto, fiind asfaltat pe toatã lungimea lui. Pe porţiunea de drum cuprinsã între DN7A km34+800 şi Ranca, încã sunt în curs de desfãşurare lucrãrile la sprijinirile versanţilor, la podeţele peste scurgerile de apã de pe versanţi, astfel încât, încã de la începutul drumului ne-am întâlnit cu utilajele aflate la lucru şi cu echipe de muncitori. Drumul este într-adevãr o lucrare inginereascã deosebitã, atât prin lungimea traseului cãt şi prin altitudinea pânã la care ajunge, care a impus un traseu extrem de sinuos, cu lungi tronsoane de drum cu serpentine în vârf de ac foarte strânse, care solicitã la maximum motorul maşinii pe mãsurã ce urci. Dacã la început drumul este mãrginit de pãdurea de brad, pe mãsurã ce urcã, pãdurile fac loc pãşunilor alpine. Temperatura începe sã scadã ajungând la 18ºC. Chiar şi aici la aceastã altitudine, trebuie sã fiţi atenţi la animalele ce vã pot tãia calea, cãci deşi paşnice totuşi pot fi greu de evitat dacã aveţi vitezã.

Drumul ajunge cum am mai spus pânã la 2200 m altitudine, iar ziua de 2 iulie 2012 a fost o zi în care, la altitudinea maximã, drumul a fost în mare parte învãluit în nori temperatura scãzând pânã la 14ºC, astfel încât mica coloanã formatã ad-hoc din 5 maşini a mers extrem de încet o bunã bucatã de drum. Dar chiar şi aşa, drumul a fost dificil cãci din loc în loc întâlneam utilaje care lucrau la sprijiniri, la podeţe, la porţiuni de drum foarte înguste, mãrginite de abisuri albe, totul învãluit întro pâclã din care nu puteai sã vezi decãt stopurile maşinii din faţa ta şi panglica neagrã a şoselei. Desigur mai este mult de lucru pânã la finalizare, încã se fac podeţe, se lucreazã chiar sus pe platou la sprijiniri şi la turnarea unor porţiuni de asfalt, astfel încât mai este pânã la aplicarea marcajelor, montarea parapeţilor, montarea unor indicatoare mai cuprinzãtoare, poate chiar şi nişte borne altimetrice care sã marcheze cotele maxime ale acestui traseu. Oricum am întâlnit şi câteva borne kilometrice mai vechi destul de greu de descifrat, pe care se vede clar înscris 67C.

Traseul este însã superb aş spune chiar fabulos, reprezentând dupã pãrerea mea, unul dintre puţinele trasee din Europa care strãbat munţii la aceastã altitudine, peisajele fiind imposibil de descris în cuvinte. Munţii, vãile în care încã este zãpadã, mici lacuri ce strãlucesc în soare şi florile care chiar în aceste condiţii vitrege îşi etaleazã culorile, te fac sã te opreşti mereu din drum pentru a le putea admira. Meritã fãcut acest traseu, dar este extrem de dificil solicitând foarte mult maşina chiar şi atunci când este 4×4, fiind necesare opriri din timp în timp. Şi la urcare dar şi la coborãre drumul este practic agãţat de coasta muntelui, tot timpul având în faţa ochilor vãile adânci deasupra cãrora şerpuieşte panglica şoselei. Este recomandabil ca deplasarea pe DN67C sã se facã doar în timpul zilei cãci, lipsa marcajelor şi a parapeţilor, existenţa porţiunilor de drum aflate încã în lucru fac deosebit de periculoasã strãbaterea acestui drum noaptea. Deasemenea sunt destul de puţine locurile în care se poate opri în prezent, în sigurantã, fãrã a jena traficul.

Când în sfãrşit staţiunea Rânca a apãrut în faţã privirilor, deşi mai erau de parcurs încã destui km, totuşi parcã mi-a mai scãzut teama care, recunosc nu m-a pãrãsit tot traseul.

Mã plec în faţa celor care au lucrat şi care încã mai lucreazã la aceastã realizare inginereascã deosebitã, condiţiile de muncã şi de trai sunt greu de suportat, chiar şi o navetã la Rânca este un risc asumat cãci drumul este extrem de dificil şi în aceastã perioadã destul de aglomerat nu numai de maşini dar şi de motociclete.

Drumul de la Rânca la Novaci este asfaltat în totalitate, are marcaje, parapeţi şi indicatoare, ceea ce îl face sigur pentru deplasare atât ziua cât şi noaptea. În schimb cei 25 Km din DN67C de la Rânca spre Obârşia Lotrului, rãmân încã un drum pe care circulaţia trebuie sã se desfãşoare cu mare atenţie, doar ziua şi în perioadele în care condiţiile atmosferice permit deplasarea în siguranţã, cãci la altitudini de peste 2000 m vremea se poate schimba în scurt timp, fãrã avertizare.

Sper cã finalizarea lucrãrilor la acest drum excepţional sã nu dechidã drumul celor care considerã cã a merge la munte înseamnã grãtar, muzicã cât mai zgomotosã şi resturi lãsate aruncate peste tot. Ar fi mare pãcat. Autoritãţile nu ar trebui sã permitã desfãşurarea comerţului de nici un fel în aceste locuri, unde de altfel nici nu sunt posibile amenajãri în acest sens care sã permitã oprirea în siguranţã a unui numãr mare de autoturisme, doar sã amenajeze adãposturi din loc în loc, pentru acele situaţii deosebite în care de existenţa acestora ar putea depinde salvarea de vieţi.

Ca şi în postãrile precedente, vã invit sã admiraţi imaginile surprinse pe drumul spre Obârşia Lotrului şi mai ales extraordinara Transalpina şi poate veţi porni şi voi în acestã aventurã, fie din Brezoi fie din Petroşani, fie din Sebeş, cãutând Obãrşia Lotrului, strãbãtând apoi Transalpina spre staţiunea Rânca.

Această prezentare necesită JavaScript.

Castelul Corvinestilor

Dupã parcurgerea unui traseu atât de spectaculos cum s-a dovedit a fi drumul de la Brezoi la Petrila prin Obârsia Lotrului  pe Dn 7a, am hotãrât sã ne continuãm aventura pe Dn 66 pânã la Cãlan şi de acolo pe Dn 68B pânã la Hunedoara.

“Castelul Corvinilor” sau „Corvinestilor” sau cum l-am ştiut mult timp “Castelul Huniazilor”, este una din cele mai mari impunãtoare construcţii medievale în stil gotic, cetatea fortificatã fiind folositã ca reşedinţã de cãtre Ioan Corvin sau mai bine cunoscut ca Iancu de Hunedoara şi urmaşii sãi, fiul sãu Matei Corvin fiind ce; ce a fost încoronat mai târziu rege al Ungariei.

În timp, castelul a trecut prin mai multe etape de restaurare. Astãzi, turiştii ce-i trec pragul pot sã admire cetatea, strãbãtând curţile interioare şi trecând prin galeriile ce fac legãtura între grandioasele sãli. Deşi s-a dorit a fi o construcţie având ca scop apãrarea, zidurile groase, turnurile de apãrare, ambrazurile din ziduri stând mãrturie soliditãţii acesteia, se pot remarca adãugirile ulterioare menite sã sporeascã confortul celor din cetate; semineul gotic frumos sculptat, firidele cu vitralii în faţa cãrora se gãsesc bancuţe de piatrã, sobele din cahle decorate cu blazoane.

Ajuns pe platoul din faţa cetãţii, pãşeşti pe pasarela suspendatã peste valea pârâului Zlasti şi impresionat de grandoarea construcţiei te laşi cucerit de frumuseţea detaliilor descoperite pas cu pas. Sala cavalerilor, Sala Dietei , Turnul tobosarilor sau Turnul Buzdugan cunoscut şi ca Turnul pictat, galeriile acoperite ce fac legãtura între corpurile castelului sunt tot atâtea locuri prin care trebuie sã treci şi în care ai nevoie de timp pentru a putea cuprinde toate detaliile. În Sala Dietei se pot vedea frânturi din picturile care odinioarã acopereau pereţii. Peste tot pot fi admirate minuntate motive sculptate în piatrã ce împodobesc pereţii interiori şi exteriori, ce decoreazã frontoanele uşilor sau arcadele ferestrelor. În Sala Cavalerilor pot fi admirate armuri şi arme de luptã dar şi un pian, desigur o piesã ajunsã la castel într-o perioadã mai târzie.

Trebuie sã amintesc în mod special fântâna din curtea interioarã a cãrei legendã spune cã a fost sãpatã de 3 prizonieri turci cãrorã, Ioan de Hunedoara le-a promis libertatea dacã vor gãsii apã. Legendã spune cã, deşi au gãsit apã, aceştia au fost omorâţi de Elisabeta Szilaghy, soţia lul Ioan de Hunedoara (decedat între timp), ei scrijelind pe cheile fântânii inscripţia “apã ai, inimã n-ai”. De fapt pe ghizdul fantanii este scrijelit” sapata de Hasan prizonier la ghiauri, in cetatea de langa biserica”.

Poate fi vãzutã de asemenea, galeria ce avea rol de temniţã, Groapa Ursilor, unde se spune ca erau aruncati prizonierii; se poate vizita expoziţia cuprinzând trofeele de vânãtoare şi exponatele cu tematicã vânãtoreascã, precum şi muzeul castelului în care sunt expuse obiecte deosebite de mobilier, de ceramicã, arme, lãzi de zestre din lemn pictate sau sculptate, unelte ce vorbesc despre breslele meşugãreşti, precum şi obiecte decorative si de podoaba.

Însã trebuie neapãrãt sã admiraţi priveliştea ce se deschide privirii de pe zidurile cetãţii care alunecã nestingheritã peste oraşul ce se întinde la poalele sale.

Vizita la Castelul Corvinilor este dupã pãrerea mea o destinaţie deosebitã spre care meritã sã porniţi, mai ales cã puteţi mai apoi, sã porniţi fie cãtre cetatea încoronãrii Alba Iulia (ceea ce noi am şi fãcut), fie cãtre minunata Sarmisegetusa. Dar despre vizita la Alba Iulia, voi povesti data viitoare.

Obârşia Lotrului

Dacã vreţi sã parcurgeţi un traseu frumos, plin de locuri neatinse încã de asaltul turiştilor dornici de un grãtar, trebuie neapãrat sã vã aventuraţi spre Obârşia Lotrului. Aflatã la jumãtatea drumului între localitatãţile Brezoi şi Petroşani, pe drumul naţional 7A, Obârşia Lotrului este pretextul perfect pentru o excursie minunatã. Noi am început aventura montanã într-o zi minunatã, plinã de soare, o zi perfectã de martie care promitea sã ne lase sã admirãm în voie natura ce se trezea la viaţã, luptând cu ultimele rãbufniri ale iernii, ce parcã nu dorea încã, sã lãse loc primãverii.

Din Brezoi drumul naţional 7A, trece printr-o serie de localitãţi pitoreşti: Valea lui Stan, Pâscoaia, Mãlaia, alunecând pe malurile celor douã lacuri Brãdişor şi Mãlaia pânã la Voineasa si de acolo spre lacul Vidra. Am privit din goana maşinii hotelurile staţiunii Voineasa, fãrã însã a ne opri, cãci doream sã atingem cât mai curând obiectivul propus, aşa cã ne-am continuat drumul care începuse sã urce şi am simţit cum, deşi soarele strãlucea, temperatura începea sã scadã. Trebuie sã spun cã drumul era destul de bun, astfel încât nu pot sã spun cã a pus probleme deosebite. Oricum în aceastã perioadã este bine sã fi pregãtit ca pentru iarnã cãci, drumul urcã pânã la 1575 m, altitudine la care, odatã ajunşi am fost puşi în faţa unui drum dificil, acoperit de gheaţã. Spectacolul oferit de mama naturã a fost însã magnific. Priveliştea care se deschidea privirilor era copleşitoare, liniştea a fost nefireascã şi singurãtatea locurilor te fac sã cauţi cu privirea, prin vãi, o urmã de umanitate. Aproape cã un fior de spaimã de încearcã la gândul cã, poţi rãmâne în singurãtatea ce te înconjoarã fãrã a putea sã ajungi într-o localitate înainte de lasarea întunericului. Dar eram oarecum la începutul aventurii cãci nici nu bãnuiam ce minunãţii urmau sã se dezvãluie privirilor noastre. Ne-am oprit sã bem apã dintr-un pârãu lângã o cabanã pãrãsitã, dupã care ne-am continuat drumul, ce era din ce în ce mai dificil, fiind acoperit de gheaţã.

Dezgheţul ce se pornise, fãcuse ca zãpezile topite de pe versanţi sã porneascã la vale într-o revãrsare de ape, încremenite pe marginea drumului în adevãrate draperii de gheaţã. Tentaţia de ale privi de aproape şi de ale atinge ca sã mã asigur cã nu sunt o iluzie, m-a fãcut sã cobor din maşinã şi sã merg sã le ating. Recunosc cã am ignorat pericolul la care mã expuneam, cãci în orice moment perdeaua de gheaţã putea sã se prãbuşeacã. Interesant mi s-a pãrut şi faptul cã, în timp ce partea stângã a drumului, ascunsã razelor soarelui era tivitã de horbota de gheaţã, partea dreaptã a drumului rãsfãţatã de razele soarelui, era înverzitã şi din loc în loc, adevãrate cascade se revãrsau formând pâraie ce curgeau la marginea drumului.

Pe mãsurã ce ne apropiam de Petroşani, zãpada dispãrea, soarele prindea putere iar DN 7A, a redevenit, drumul fãrã probleme, pe care ne-am început drumeţia. Deşi ne despãrţeau doar câţiva kilometrii de locurile unde iarna transformase drumul într-un decor de film, peisajul era acum atât de schimbat, încât nu ne venea sã credem cã ceea ce tocmai lãsasem în urmã era adevãrat. Parcã am fi vrut sã ne întoarcem sã mai vedem o data acele minunãţii.

Dar cum drumul nostru continua spre Hunedoara, am fost recunoscãtori pentru rãgazul pe care natura ni l-a dat sã putem admira în linişte aceste locuri, cãci trebuie sã fac o precizare: în tot acest rãstimp de câteva ore, au trecut pe lângã noi doar trei maşini, fãrã sã se oprescã. Astfel am fost singuri într-o tãcere întreruptã doar de zgomotul apelor ce se scurgeau pe coasta muntelui si de foşnetul pãdurii. Puteai cere mai mult ? Aceasta consider eu cã este excursia perfectã şi cred cã meritã sã strãbateţi acest traseu. Sper din tot sufletul ca aceste locuri sã nu devinã asemeni altora, destinaţii de “grãtar” şi sã ne reîntoarcem la drumeţiile fãcute cu rucsacul spate în care sã punem pachetul de hranã pregãtit de acasã. Timpul petrecut în naturã sã nu mai fie irosit in fum si galagie, ci folosit pentru a ne hrãni corpul şi mintea cu tot ceea ce natura iţi poate oferi şi îţi oferã cu atâta generozitate, doar sã vrei sã primeşti.

Vã invit sã admiraţi imaginile surpinse în aceastã excursie şi poate veţi fi tentaţi sã porniţi şi voi în acestã aventurã, cãutând Obârşia Lotrului.