Transalpina – Asaltul înãlţimilor

Din Brezoi pe DN 7A spre Obârşia Lotrului şi de aici pe DN 67C spre Novaci prin Rânca, iatã care a fost intinerariul nostru în acest week-end. Scriu pentru a treia oara despre acest spectaculos traseu montan încercând sã descriu frumuseţea locurilor strãbãtute şi mãrturisesc cã deja stau cu gândul la momentul în care, în sfârşit, voi parcurge în totalitate Transalpina de la Sebeş la Novaci, aproape 135 Km. Poate vã întrebaţi ce ar mai fi de vãzut de la Brezoi prin Voineasa spre Obârşia Lotrului şi apoi pe Transalpina dupã ce ai parcurs de douã ori acest traseu. Totul, cãci de fiecare datã privirea se “agaţã” de noi privelişti pe care le descoperi cu toatã mirarea întrebându-te cum de nu le-ai vãzut de prima data. Drumul DN 7A, ce strãbate oraşul Brezoi este bun astfel încât poţi privi liniştit casele înşirate de-alungul sãu, privirea oprindu-se pe Monumentul Eroilor din primul rãzboi mondial amplasat lângã primãria oraşului. De îndatã ce pãrãseşti oraşul drumul începe sã urce strãbãtând Valea lui Stan, Pãscoaia si Mãlãia spre barajul Brãdişor mergând printre munţii ale cãror culmi împãdurite se deschid larg lãsând loc apelor lacului Vidra. Traversând Voineasa, nu poţi sã nu remarci casele bãtrâne cu arhitectura tradiţionalã atât de frumoasã, cu cerdac din lemn pe stâlpii cãrora se sprijinã acoperişurile acoperite cu şindrilã. Parcurgeţi fãrã grabã aceastã aşezare, admiraţi gardurile de piatrã şindrilite, cerdacurile din lemn ale caselor mãiestrit lucrate, biserica albã ce se înãlţã pe marginea drumului şi feriţi-vã de vacile ce merg agale pe mijlocul drumului fãrã a da niciun semn cã sunt deranjate de prezentã maşinilor în apropierea lor. De altfel este ştiut faptul cã, în mod special vacile nu se vor da la o parte din faţã maşinilor chiar dacã se claxonezã. Uneori chiar pot schimba brusc direcţia de mers îndreptându-se direct spre maşina aflatã în mers. Deci atenţie prin aceste aşezãri.

O datã pãrãsitã ultima aşezare, drumul DN 7A nu mai este atât de bun apãrând tot mai des gropi şi fisuri în asfalt. Pe mãsurã ce urcam spre Obârşia Lotrului ploaia şi-a fãcut brusc apariţia, prilej cu care ne-am oprit pe marginea drumului şi ne-am bucurat de frumuseţea apelor Lotrului. Dar cum la munte vremea este schimbãtoare soarele a reapãrut şi am pornit din nou la drum dar nu înainte de a face un popas la zmeuriş. Vã mai amintiţi poza din iarnã? Acum coasta muntelui era acoperitã de un verdele brazilor, de un covor de flori si de zmeurisul care ne-a ademenit la cules pe mine si pe fiica mea.

Drumul se continuã pe malul lacului Vidra oferind privelişti de o mare frumuseţe. Urmãtorii km de drum pânã la intersecţia cu DN 67C – Transalpina sunt recent asfaltaţi, în present mai sunt în curs de execuţie lucrãri la podeţe, sprijiniri, parapeţi, astfel încât circulaţia trebuie sã se desfâşoare cu atenţie. Si sã ştiţi cã este extrem de circulat.

Iatã-ne însã în faţa panoului care ne înştiinţeazã cã ne aflãm pe DN 67C la Km 34+800, urmând sã pargurgem 25 de km pânã la km 59+800, la Rânca. Ceea ce mã nedumereşte este faptul cã, dacã la drumul anterior de la începutul lunii iulie am primit explicaţii de la cei din organizarea de şantier cu privire la acest panou ce interzice accesul pe DN 67C, ca fiind rãmas din perioada de iarnã, în fapt accesul fiind permis pe Transalpina, mã întreb totuşi cine ar fi trebuit sã amplaseze un panou clar care sã confirme perioada în care accesul este permis pe Transalpina. Sau poate totuşi accesul încã nu este permis dat fiind faptul cã lucrãrile nu au fost încheiate? Pe traseu se executã încã lucrãri de sprijinire, de amenajare a podeţelor, de montare a parapeţilor, te întâlneşti cu utilaje sau chiar sunt porţiuni în care se circulã pe un singur sens datorita unor alunecari de teren foarte periculoase, nesemnalizate (pe care le-am surprins in poza), sunt zone cu cãderi de pietre de pe versanţi şi deci circulaţia trebuie sã se desfãşoare cu multã atenţie. Si din nou ma intreb: oare DN 67C este sau nu deschis circulaţiei publice? Atentionez si de aceasta data ceea ce am mai spus in postarea anterioara despre Transalpina, referitor la panoul de la inceputul drumului de la Obarsia Lotrului ce semnaliza închiderea drumului pana la Ranca fara a specifica durata pe care se intinde aceasta interdictie. Eu personal consider ca drumul nu este oficial deschis circulatiei publice si deci oricine se deplaseaza pe acest drum o face pe riscul sau si riscurile sunt mari dat fiind nefinalizarea lucrarilor de semnalizare si siguranta.

Oricum de astã datã deşi timpul a fost capricios şi ne-am confruntat cu momente de ploaie şi vânt mai ales la cea mai mare altitudine, totuşi am putut admira crestele Munţilor Parângului şi ale Munţilor Cãpãţânii, pânã în depãrtare şi de asemenea am putut admira traseul sinuos al Transalpinei.

Sus pe platou sunt deja “la datorie” comercianţii, deşi posibilitãţile de oprire sunt reduse neexistând locuri special amenajate, în afara celor douã benzi de circulaţie, astfel încât traficul este perturbat serios. Oare chiar nu se poate strãbate acest traseu montan fãrã astfel de popasuri fumegânde? Din pãcate strãbãtând acest traseu nu am putut identifica acele locuri care sã fi fost special amenajate pentru a permite oprirea în afara carosabilului, poate şi pentru faptul cã lucrãrile nu sunt terminate dar poate şi datoritã faptului cã este un drum de creastã şi pe cea mai mare parte este pur şi simplu “agãţat” de coasta muntelui.

Şi de aceastã data frumuseţea priveliştilor care se oferã ochilor nu are nevoie de prea multã prezentare. Trebuie sã mergi şi sã vezi cum peisajul se schimbã cu fiecare km parcurs. Privirea alunecã peste crestele munţilor, coboarã în vãi, se agãţã de stâncile în care drumul şi-a fãcut loc şi alunecã din loc în loc în iezerele care strãlucesc în soare. Când aerul este foarte clar poţi vedea turmele de oi pãscând în depãrtãre.

La un moment dat am vãzut pe stânca ce strãjuia drumul înscris ceea ce eu bãnui a fi altitudinea locului, adicã 2142 m. Probabil la încheierea lucrãrilor vor fi amplasate borne kilometrice dar şi borne altimetrice ce vor marca puctele cele mai înalte ale acestui traseu.

Rânca ne-a întâmpinat plinã de soare, liniştitã, dar atât de înghesuitã şi deocamdatã dupã pãrerea mea, prea puţin atrãgãtoare dat fiind lucrãrile ce se desfãşoarã sau lucrãrile începute şi abandonate ce se vãd la tot pasul.

Natura este foarte generoasã aici dar mai este drum pânã departe cum se spune. Oricum noi ne-am oprit langa Ranca pentru picnicul mult aşteptat, cu coşuleţul tradiţional, fãrã grãtar, fãrã muzicã dar cu mult soare, aer curat şi iarbã verde. Şi cu un musafir de ocazie cu care am împãrţit mâncarea şi apa.

La sfârşit vã invit sã priviţi imaginile surprinse la acest drum şi poate vã vor ajuta sã vã decideţi sã porniţi şi voi la drum, cand drumul va fi oficial deschis circulatiei publice si deci mai sigur, spre aceastã minunatã realizare a acestor ani, ce a adus din nou în circuitul turistic vechiul drum regal.

Obârşia Lotrului

Dacã vreţi sã parcurgeţi un traseu frumos, plin de locuri neatinse încã de asaltul turiştilor dornici de un grãtar, trebuie neapãrat sã vã aventuraţi spre Obârşia Lotrului. Aflatã la jumãtatea drumului între localitatãţile Brezoi şi Petroşani, pe drumul naţional 7A, Obârşia Lotrului este pretextul perfect pentru o excursie minunatã. Noi am început aventura montanã într-o zi minunatã, plinã de soare, o zi perfectã de martie care promitea sã ne lase sã admirãm în voie natura ce se trezea la viaţã, luptând cu ultimele rãbufniri ale iernii, ce parcã nu dorea încã, sã lãse loc primãverii.

Din Brezoi drumul naţional 7A, trece printr-o serie de localitãţi pitoreşti: Valea lui Stan, Pâscoaia, Mãlaia, alunecând pe malurile celor douã lacuri Brãdişor şi Mãlaia pânã la Voineasa si de acolo spre lacul Vidra. Am privit din goana maşinii hotelurile staţiunii Voineasa, fãrã însã a ne opri, cãci doream sã atingem cât mai curând obiectivul propus, aşa cã ne-am continuat drumul care începuse sã urce şi am simţit cum, deşi soarele strãlucea, temperatura începea sã scadã. Trebuie sã spun cã drumul era destul de bun, astfel încât nu pot sã spun cã a pus probleme deosebite. Oricum în aceastã perioadã este bine sã fi pregãtit ca pentru iarnã cãci, drumul urcã pânã la 1575 m, altitudine la care, odatã ajunşi am fost puşi în faţa unui drum dificil, acoperit de gheaţã. Spectacolul oferit de mama naturã a fost însã magnific. Priveliştea care se deschidea privirilor era copleşitoare, liniştea a fost nefireascã şi singurãtatea locurilor te fac sã cauţi cu privirea, prin vãi, o urmã de umanitate. Aproape cã un fior de spaimã de încearcã la gândul cã, poţi rãmâne în singurãtatea ce te înconjoarã fãrã a putea sã ajungi într-o localitate înainte de lasarea întunericului. Dar eram oarecum la începutul aventurii cãci nici nu bãnuiam ce minunãţii urmau sã se dezvãluie privirilor noastre. Ne-am oprit sã bem apã dintr-un pârãu lângã o cabanã pãrãsitã, dupã care ne-am continuat drumul, ce era din ce în ce mai dificil, fiind acoperit de gheaţã.

Dezgheţul ce se pornise, fãcuse ca zãpezile topite de pe versanţi sã porneascã la vale într-o revãrsare de ape, încremenite pe marginea drumului în adevãrate draperii de gheaţã. Tentaţia de ale privi de aproape şi de ale atinge ca sã mã asigur cã nu sunt o iluzie, m-a fãcut sã cobor din maşinã şi sã merg sã le ating. Recunosc cã am ignorat pericolul la care mã expuneam, cãci în orice moment perdeaua de gheaţã putea sã se prãbuşeacã. Interesant mi s-a pãrut şi faptul cã, în timp ce partea stângã a drumului, ascunsã razelor soarelui era tivitã de horbota de gheaţã, partea dreaptã a drumului rãsfãţatã de razele soarelui, era înverzitã şi din loc în loc, adevãrate cascade se revãrsau formând pâraie ce curgeau la marginea drumului.

Pe mãsurã ce ne apropiam de Petroşani, zãpada dispãrea, soarele prindea putere iar DN 7A, a redevenit, drumul fãrã probleme, pe care ne-am început drumeţia. Deşi ne despãrţeau doar câţiva kilometrii de locurile unde iarna transformase drumul într-un decor de film, peisajul era acum atât de schimbat, încât nu ne venea sã credem cã ceea ce tocmai lãsasem în urmã era adevãrat. Parcã am fi vrut sã ne întoarcem sã mai vedem o data acele minunãţii.

Dar cum drumul nostru continua spre Hunedoara, am fost recunoscãtori pentru rãgazul pe care natura ni l-a dat sã putem admira în linişte aceste locuri, cãci trebuie sã fac o precizare: în tot acest rãstimp de câteva ore, au trecut pe lângã noi doar trei maşini, fãrã sã se oprescã. Astfel am fost singuri într-o tãcere întreruptã doar de zgomotul apelor ce se scurgeau pe coasta muntelui si de foşnetul pãdurii. Puteai cere mai mult ? Aceasta consider eu cã este excursia perfectã şi cred cã meritã sã strãbateţi acest traseu. Sper din tot sufletul ca aceste locuri sã nu devinã asemeni altora, destinaţii de “grãtar” şi sã ne reîntoarcem la drumeţiile fãcute cu rucsacul spate în care sã punem pachetul de hranã pregãtit de acasã. Timpul petrecut în naturã sã nu mai fie irosit in fum si galagie, ci folosit pentru a ne hrãni corpul şi mintea cu tot ceea ce natura iţi poate oferi şi îţi oferã cu atâta generozitate, doar sã vrei sã primeşti.

Vã invit sã admiraţi imaginile surpinse în aceastã excursie şi poate veţi fi tentaţi sã porniţi şi voi în acestã aventurã, cãutând Obârşia Lotrului.