DN 66A – Băile Herculane – Izvoarele Cernei – la Câmpul lui Neag Partea a II-a

Continuăm călătoria și vom străbate împreună ultimii 20 de km până la punctul în care, trecând  în județul Hunedoara salutăm cu bucurie apariția minunatului asfalt ce marchează trecerea noastră în secolul XX. Știu că suntem în secolul XXI dar și în urmă cu 100 de ani existau drumuri mai bune decât cel pe care tocmai l-am parcurs. Înaintăm fericiți pe cei aproximativ 16 km -tronsoanele I și II executate între 1999 și 2006, admirăm Jiul de Vest și toate lucrările de artă ce deschid ochilor noștri priveliști minunate . Rămâne totuși o întrebare: cum reușim noi să fim campionii lucrărilor neterminate? Începem și ne oprim înainte de a da sens lucrărilor. 16 km de drum minunat (ar mai fi destule lucrări de finalizat dar, în principiu se circulă de plăcere), care se oprește în pădure. Brusc. Lucrări hidrotehnice oprite peste tot în țară și astăzi munții pleacă la vale. Vrem sau nu, oamenii locuiesc în acele locuri izolate dar atât de frumoase. Vrem sau nu, orice lucrarea trebuie gândită să răspundă atât nevoilor de astăzi a oamenilor cât și a celor ce vor veni. Dar să oprești timpul în loc nu este posibil!

Reamintesc câteva din informațiile privind drumul parcurs din postarea Pe DN 66A de la Băile Herculane – Izvoarele Cernei – la Câmpul lui Neag Partea a I-a:

Am plecat din Băile Herculane la 10.45 de la intersecția DJ 608D cu DN 67D. Îl voi considera Km 0, din acest urmând să marchez kilometrii parcurși de mine pe acest traseu până la punctul în care începe asfaltul în județul Hunedoara .
Trebuie să fac câteva mențiuni speciale :
Din păcate calitatea fotografiilor nu este foarte bună din cauza condițiilor. Fotografiind din mașină, în mers de cele mai multe ori când declanșam, dădeam în gropile drumului și nici lumină prea multă nu am avut sub ”poala pădurii”.
Am oprit când s-a putut să fotografiez dar, cum drumul era îngust nu riscam să rămânem prea mult pe loc și nici să cad în râpe.
DN 66A este un drum pentru mașini de teren, echipate pentru teren accidentat. Este bine ca șoferul să aibă experiență pe astfel de drumuri. Orice se poate întâmpla și trebuie să rămâi calm. Nu este suficient să ai roată de rezervă, trebuie să știi să faci pana, să nu fie prezoanele înțepenite și compresorul să funcționeze.
Nu recomand acest traseu mai ales între Izbucul (izvoarele) Cernei și limita Județului Hunedoara, la asfalt. Dacă aș fi bănuit dificultatea traseului așa cum am descoperit-o parcurgându-l, nu plecam la drum. Nu există semnal la celular pe acest traseu astfel încât dacă se întâmplă ceva nu ai cum să anunți. Va trebui să te întorci la exploatarea forestieră unde sunt muncitorii. Pe jos. Noi am făcut acest traseu sâmbata pe 13 septembrie 2014 și astfel exploatarea nu lucra. În afară de cele două camioane încărcate cu lemne nu ne-am întâlnit cu alte utilaje și nici nu am riscat să fin surprinși de buștenii tăiați porniți la vale pe munte.
Timpul este imprevizibil la munte și deși am plecat pe vreme frumoasă, putea oricând să se pornească ploaia ceea ce ar fi făcut unele sectoare de drum de netrecut chiar și pentru mașina noastră, nemai vorbind de pericolul unor căderi de bolovani sau arbori.
După cum vedeți nu am ignorat pericolul, nu am cunoscut însă tot ceea ce ar fi trebuit să știm dar, experiența la drum ne-a ajutat, mașina de asemenea și poate că am avut și noroc.
Las pozele să vorbească și astfel să vă faceți o o idee despre starea drumului național 66 A, (forestier sub acoperire, cum îi spun eu), un drum ce străbate o zonă magnifică, dar pe care deocamdată nu se poate circula în siguranță.
Am parcurs 85 km pe acest drum în 4h30min, pe timp frumos, după câteva zile în care nu plouase. Va rămâne o experiență singulară dacă acest drum nu va fi finalizat în acest deceniu. Asemeni drumului de la Măgura la Moeciu de Jos, lăsat de izbeliște de ani de zile și care străbate și el o localitate ai cărei locuitori cred că ar vrea să pășească în secolul XXI, drumul de la Băile Herculane la Câmpul lui Neag ar servi turismului românesc, ar putea da viață unor localități ce par a nu face parte din această țară, altfel nu-mi explic de ce sunt uitate de guvernanți. Oricât ar fi de frumoase pensiunile, turiștii nu pot veni pe jos și nici nu vor să-și rupă mașinile până acolo.

Fotografiile le veți putea vedea pe Călător prin țara mea.facebook

Pe DN66A – De la Băile Herculane – Izvoarele Cernei – la Câmpul lui Neag – Partea a I-a

Spre Cerna-sat pe DN 66A

 

 

Probabil că mulți dintre voi cunosc povestea acestui drum național ce trebuia să unească Stațiunea Băile Herculane din județul Caraș-Severin de localitatea Câmpul lui Neag , din județul Hunedoara . Dacă acest drum pompos numit astăzi ”drum național” ar fi fost realizat la standardele cerute de categoria la care a fost trecut în anul 1999, s-ar fi putut parcurge zone de o frumusețe extraordinară în timp convenabil și în condiții de siguranță. Problema acestui drum parea fi aceea că străbate Parcul Național Cerna-Domogled și că se apropie de limita Parcului Național Retezat. Asemeni acestor zone sunt multe alte locuri din această țară și s-au găsit totuși soluții tehnice de realizare a drumurilor de acces și care nu distrug zona străbătută. Un astfel de drum, cu o singură bandă de circulație și cu platforme pentru staționare la întâlnirea cu autovehiculele din sensul opus este cel pe care am mers de curând în Rezervația Naturală Cheile Rudăriei, din Caraș-Severin unde am vizitat morile de apă de pe Rudărica, vechi de sute de ani. Asfaltat, marcat cu indicatoare, perfect circulabil în condițiile în care și aici există exploatare forestieră în lucru. Acest lucru bănuiesc că a fost posibil pentru că în primul rând nu s-a uitat nicio clipă că peste tot trăiesc oameni, de mulți ani și că și ei au dreptul la o viață normală, potrivită timpurilor de astăzi. Au dreptul la drumuri bune care să le asigure legătura cu țara, să le dea posibilitatea să se dezvolte, nu să rămână prizonieri în secolele trecute. Nu putem și cred că nici nu avem dreptul să oprim timpul în loc pentru niște oameni doar pentru zona în care s-au născut și continuă să trăiască sunt considerate deosebite. Este necesar să se educe turiștii, să se impună și să se aplice măsuri punitive pentru cei ce nu se conformeză, dar trebuie să continuăm să dăm posibilitatea tuturor locuitorilor din cele mai izolate sate să circule în siguranță, tot timpul anului. Drumuri bune înseamnă comerț, înseamnă acces la educație, înseamnă acces la sănătate. Toți sunt cetațeni acestei țări, plătesc taxe și deci au drepturi egale cu cei de la orașe, la dezvoltare. Drumul DN 66A străbate localitate Cerna-sat, o localitate veche în care trăiec oamenii și pentru care legăturile cu restul țării sunt dificile, pe un drum în mare parte forestier. Nici drumul spre barajul lui Iovanu betonat cândva, nu arată astăzi prea bine.
Dar să o luăm cu începutul. Decizia de a face acest traseu a fost luată după ce am cules informații din toate sursele avute la îndemână. Cam puține e drept, dar asta a fost: net, locuitorii din Băile Herculane și Cerna-sat. Am constat că traseul nu a fost făcut în totalitate de prea mulți și străbătându-l am înțeles și de ce.
Între Băile Herculane și Cerna-sat chiar dacă drumul este mai mult forestier totuși poate fi făcut destul de ușor cu o mașină obișnuită, dar trebuie să se țină cont de faptul că sunt porțiuni de drum cu denivelări mari. Noi am făcut acest drum cu un VW Touareg și astfel am putut trece prin toate gropile și șleaurile lăsate de trecerea camioanelor încărcate.
Între Cerna-sat și barajul lui Iovanu (nu m-am lămurit foarte bine dacă este Iovanu sau Ivanu) drum ce a fost cândva betonat, este destul de afectat de alunecările de teren și de trecerea timpului. Poate nu se știe că fără lucrări de întreținere, nici chiar betonul nu rezistă .
De la baraj și până la Popasul de la Izbucul Cernei sau Izvoarele Cernei cum este mai cunoscut, drumul este forestier, cu porțiuni foarte denivelate, cu bălți de aproape 50 de cm adâncime, cu zone afectate de căderile de pietre sau arbori sau de prăbușiri ale marginilor. A fost după părerea mea partea cea mai dificilă a drumului, chiar periculoasă pe alocuri căci orice întâlnire cu un alt vehicol ar fi fost greu rezolvat. Drumul este îngust permițând trecerea unui singur autovehicul, având porțiuni unde este imposibilă orice manevră de evitare. Noi am avut noroc, căci ne-am întâlmit cu o altă mașină într-un loc ce ne-a permis să dăm cu spatele pentru a-i face loc să treacă. Cu câteva sute de metri mai în spate, drumul era îngustat de o cădere de bolovani și nu am fi putut face această manevră. Tot drumul merge agățat de munte, având pe o parte peretele de piatră și de cealaltă parte se deschide hăul. De altfel suntem avertizați că traversăm o zonă de exploatare forestieră în lucru, unde poți oricând să te întâlnești cu utilaje sau să fie drumul blocat de arborii tăiați.
O astfel de întâlnire cu camioane încărcate cu bușteni, am avut-o la Popasul Izbucul Cernei. Am dat înapoi pentru a le face loc, dar fără să realizăm că ar fi trebuit să ne asigurăm că o facem în siguranță și astfel aveam să descoperim câțiva kilometrii mai departe că avem o pană urâtă.
De la Izbucul Cernei și până unde avea să înceapă asfaltul, în apropierea trecerii în județul Hunedoara drumul va alterna cu porțiuni bune (pentru un drum forestier, a nu se uita că despre un astfel de drum vorbim chiar dacă este botezat ” național”) și cu porțiuni denivelate, cu arbori căzuți, sau cu bălți.
Fiind o zonă montană cu vegetație bogată și cu pâraie bogate ce curg pe versanți, drumul este în permanență umed și relativ întunecat.
Am plecat din Băile Herculane la 10.45 de la intersecția DJ608D cu DN 67D. Îl voi considera Km 0, din acest punct urmând să marchez kilometrii parcurși de mine pe acest traseu până la punctul în care începe asfaltul în județul Hunedoara.
Trebuie să fac câteva mențiuni speciale :
Din păcate calitatea fotografiilor nu este foarte bună din cauza condițiilor. Fotografiind din mașină, în mers de cele mai multe ori când declanșam, dădeam în gropile drumului și nici lumină prea multă nu am avut sub ”poala pădurii”.
Am oprit când s-a putut să fotografiez dar, cum drumul era îngust nu riscam să rămânem prea mult pe loc și nici să cad în râpe.
DN 66A este un drum pentru mașini de teren, echipate pentru teren accidentat. Este bine ca șoferul să aibă experiență pe astfel de drumuri. Orice se poate întâmpla și trebuie să rămâi calm. Nu este suficient să ai roată de rezervă, trebuie să știi să faci pana, să nu fie prezoanele înțepenite și compresorul să funcționeze.
Nu recomand acest traseu mai ales între Izbucul (izvoarele) Cernei și limita Județului Hunedoara, la asfalt. Dacă aș fi bănuit dificultatea traseului așa cum am descoperit-o parcurgându-l, nu plecam la drum. Nu există semnal la celular pe acest traseu astfel încât dacă se întâmplă ceva nu ai cum să anunți. Va trebui să te întorci la exploatarea forestieră unde sunt muncitorii. Pe jos. Noi am făcut acest traseu sâmbata pe 13 septembrie 2014 și astfel exploatarea nu lucra. În afară de cele două camioane încărcate cu lemne nu ne-am întâlnit cu alte utilaje și nici nu am riscat să fin surprinși de buștenii tăiați porniți la vale pe munte.
Timpul este imprevizibil la munte și deși am plecat pe vreme frumoasă, putea oricând să se pornească ploaia ceea ce ar fi făcut unele sectoare de drum de netrecut chiar și pentru mașina noastră, nemai vorbind de pericolul unor căderi de bolovani sau arbori.
După cum vedeți nu am ignorat pericolul, nu am cunoscut însă tot ceea ce ar fi trebuit să știm dar, experiența la drum ne-a ajutat, mașina de asemenea și poate că am avut și noroc.
Las pozele să vorbească și astfel să vă faceți o o idee despre starea drumului național 66 A, (forestier sub acoperire, cum îi spun eu), un drum ce străbate o zonă magnifică, dar pe care deocamdată nu se poate circula în siguranță.
Am parcurs 85 km pe acest drum în 4h30min, pe timp frumos, după câteva zile în care nu plouase. Va rămâne o experiență singulară dacă acest drum nu va fi finalizat în acest deceniu. Asemeni drumului de la Măgura la Moeciu de Jos, lăsat de izbeliște de ani de zile și care străbate și el o localitate ai cărei locuitori cred că ar vrea să pășească în secolul XXI, drumul de la Băile Herculane la Câmpul lui Neag ar servi turismului românesc, ar putea da viață unor localități ce par a nu face parte din această țară, altfel nu-mi explic de ce sunt uitate de guvernanți. Oricât ar fi de frumoase pensiunile, turiștii nu pot veni pe jos și nici nu vor să-și rupă mașinile până acolo.

Iesirea din Băile Herculane
KM 0 ora 10.45

Pe malul Cernei spre Cerna-sat

Spre Cerna-sat

Această prezentare necesită JavaScript.

Cerna-sat, județul Gorj
Km 37, ora 11.30

Cerna-sat

Această prezentare necesită JavaScript.

 

Ieșirea din Cerna-sat
Km 41, ora 11.45

 

Drumul spre barajul lui Iovanu

Această prezentare necesită JavaScript.

Cabana dintre drumuri. spre baraj apucăm la dreapta peste pod.

Această prezentare necesită JavaScript.

Barajul lui Iovanu Km 48

Această prezentare necesită JavaScript.

Panou avertizare 41 km, drum forestier închis circulației în perioada 15.10 – 31.03.

Pod peste Cerna Km 52

 

 

Această prezentare necesită JavaScript.

Atenționare ”Parchet în lucru” . Începe zona de exploatare forestieră. Km 62

Drum forestier dificil, pe alocuri periculos cu aglomerări de bușteni, maluri surpate .

 

Mă opresc aici la Km 65. Confluența de ape –  în  Partea a II-a a aventurii pe DN 66A

Uită o carte undeva! – Oublie un livre quelque part!

Campanie internațională de promovare a lecturii

Ai găsit această carte? Nu te uita în jur să mă găsești. Nu alerga după mine să-mi înapoiezi cartea. Am lăsat-o special pentru tine așa că poți să o iei cu încredere. Citește-o. Păstreaz-o. Pune-o într-un raft din biblioteca ta. Alege apoi o altă carte dintre cele pe care le ai și ”uit-o” la rândul tău pe o bancă din parc sau pe bancheta din autobuz. Să nu îți pară rău după ea. Va fi mesagerul iubirilor tale. Va spune povestea lumii ce iubești. Va purta mai departe gândul tău cel mai frumos.
Poți la fel de bine să ”uiți” la rândul tău această carte. Va fi cartea noastră călătoare. A mea. A ta. A ei. A lui. A tuturor celor ce, citind-o, vor prețui cuvântul scris.
Carte frumoasă, carte fără vîrstă, carte dincolo de timp.
Gânduri frumoase, gânduri fără vârstă, gânduri dincolo de timp.
Carte dragă, iartă-mă că te-am ”uitat”! Pornește la drum alături de cel ce te-a găsit! Poate cândva, undeva, cineva va scrie povestea călătoriei tale.

 

Cu drag, o uitucă îndrăgostită de cărți!

10 septembrie 2014

 

P.S. Draga mea carte,

Te-am văzut cum ai rămas așteptând o mână să te ridice de pe șezlong. Pentru o clipă am vrut să mă întorc să te iau înapoi. Păreai atât de singură! De fapt m-am și întors. Îmi uitasem ochelarii  și astfel te-am mai privit încă o dată . Stăteai liniștită cu coperta albă strălucind sub soarele de septembrie.  Am întors capul și am plecat departe de tine dorindu-mi mult de tot să-ți găsești un prieten.

Am uitat o carte undeva!
Ștrandul Cerna – Băile Herculane

Băile Herculane – 2014

      Iată-mă din nou la drum spre stațiunea Băile Herculane. Autostrada București-Pitești, centura Piteștiului, drumul E574, drumul E70 și iată-mă la Băile Herculane. Dacă vă hotărâți să parcurgeți acest drum trebuie să știți că este bine să evitați sa tranzitați Craiova și să alegeți traseul ocolitor pe centură. Eu am ales să traversez orașul dar dacă vă grăbiți nu este o idee foarte bună căci, se lucrează la modernizarea căii de rulare a tramvaiului și trebuie să vă înarmați cu răbdare.
Lucrări veți întâlni și la podul peste Olt la ieșirea din Slatina, unde coloana de mașini se întindea în ambele sensuri pe mai mulți kilometri. Balșul și Strehaia au încheiat lucrările la drumuri deși, prin Strehaia este evident faptul că mai este mult până la finalizarea lucrării.
Impresii generale: mai marii orașelor străbătute nu par să se fi omorât cu dorința de schimbare. Lucrări începute și neterminate, case vechi cu arhitectură frumoasă lăsate în paragină sau varuite în culori ce îți taie respirația.
Slatina pare că a rămas undeva într-un timp din care nu are scăpare. Lucrările la pod ne-au obligat să facem un ocol pe câteva străzi, încercând să nu înțepenim la rândul nesfarșit de mașini și astfel am mai trecut în revistă alte lucrări menite să ajute orașul. Am salutat din mers Eroina de la Jiu alături de care păștea liniștit un cal și ne-am avântat pe pod. Ca de obicei lebedele ne-au petrecut plutind pe apa Oltului, netulburate de claxoanele șoferilor exasperați de așteptare.
Drumul din București spre Băile Herculane străbate șapte județe: Ilfov, Dâmbovița, Argeș, Olt, Dolj, Mehedinți și Caraș-Severin. Intri și ieși de pe teritoriul administrativ al fiecărui județ sau municipiu, avertizat de însemne peste care timpul a trecut mai mult sau mai puțin. Slatina mă întâmpină de când mă știu cu același portal ce mă face să mă întreb dacă anul viitor îl voi găsi la fel, scorojit și trist.
În general aș conchide că drumul este bun, lucrările de anul trecut fiind cum-necum, aduse la un stadiu care permite tranzitarea localităților fără întârzieri astronomice. S-ar mai fi putut lucra puțín la centura ocolitoare  a municipiului Drobeta Turnu-Severin căci, ocolitoare sau nu, tu o străbați și aspectul dezolant de „țară a nimănui” te deprimă. De anul trecut până astăzi, a răsărit doar o benzinărie și atât.
Până și drumul ce străbate Băile Herculane este reparat asiduu, motivul nefiind desigur altul decât acela că, între 5-8 septembrie se vor serba ” Zilele orașului” și pe ultima sută de metri, autoritățile vor să nu dea în gropi cei ce vor veni cu acest prilej. Dar toată vara locuitorii orașului și turiștii ce or fi făcut ei? Ei, pe unde au trecut?
Dacă vă hotărâți să străbateți acest drum, nu uitați că de la Drobeta Turnu-Severin, apele Dunării vă vor însoți până la Orșova. Drumul este bun, nu se fac lucrări, traficul nefiind restricționat pe nici un sector.
Am parcurs încă o dată drumul București – Băile Herculane, fără incidente rutiere, fără prea multe aglomerări de trafic, mânată de dorința de a continua explorarea acestui ținut fabulos în care timpul a lăsat urme adânci.

Aventura epistolarã

M-am gândit cã ar fi momentul sã încerc sã dau viaţã unei idei mai vechi pe care am purtat-o cu mine şi cãreia i-a cam venit sorocul sã iasã în lume: aceea de a scrie scrisori. Mai bine spus de a “dedica” rândurile aşternute pe hârtia virtualã celor care dupã pãrererea mea au sau ar trebui sã aibã un cuvânt de spus despre subiectul care m-a îndemnat la scris. Sau pur şi simplu, sã transform monologul în dialog. Ştiu cã s-ar putea spune cã o scrisoare rãmâne totuşi un monolog (ca orice postare de altfel) dar, odatã ce te-ai hotãrât sã o scrii primul rând individualizeazã destinatarul şi din acel moment scrisoarea devine un dialog. Tu îi povesteşti lui şi numai lui (destinatarului) off-ul tãu cel mai mare. Şi apoi începi sã aştepţi. Aşteptarea este aproape la fel de plãcutã ca şi scrierea scrisorii cãci ştii, cã cineva citeşte rândurile tale şi se gândeşte la tine şi dupã dupã ceva timp se va aşterne pe scris. Emoţia deschiderii plicului astãzi puţin o mai trãiesc şi poate cã destul de mulţi nici nu o cunosc. Alegerea mapei de scrisori era alt moment deosebit :culoare, mãrime, fineţea hârtiei, clipe ce puteau sã îţi ocupe destul timp. Era marca ta înregistratã cãci în corespondenţa ta cu apropiaţii, puteai fi repede identificat dupã plic. Aproape cã nu mai era nevoie sã citeşti numele destinatarului cãci ştiai sigur cine ţi-a scris numai privind plicul. Astãzi verifici cutia de scrisori doar ca sã ridici facturile şi pliantele de reclame, altãdatã aşteptai şi primeai scrisori, vederi, cãrţi poştale, telegrame şi felicitãri. Aşa au prins viaţã colecţiile de vederi. Astãzi ar fi destul de greu sã ai o colecţie de felicitãri virtuale. Nu imposibil recunosc dar, revenind la scrisorile pe care m-am hotãrât sã le scriu, virtuale şi ele de altfel, trebuie sã mãrturisesc cã ideea mi-a venit citind revista “Magazin istoric” care are o rubricã intitulatã ” pe vremuri oamenii îşi trimiteau scrisori..” Ideea era desigur mult mai profundã cãci scrisorile prezentate aparţineau unor oameni deosebiţi, ale cãror legãturi personale erau de multe ori extrem de delicate şi cuprindeau de multe ori alãturi de aspectele vieţii private şi o reflectare complexã a evenimentelor sociale din acele timpuri fiind astfel cu atât mai importante. Aşa m-am hotãrât ca de câte ori decid cã am ceva de spus despre lumea din jurul meu, mã voi gândi şi la cei care ar trebui sã audã cuvintele mele sau sã le citeascã şi astfel sã le trimit scrisori.

Declar deschisã oficial aventura mea epistolarã şi cea dintâi scrisoare va pleca la Bãile Herculane. De ce la Bãile Herculane? Pentru cã am declarat-o staţiunea mea de suflet şi tare mult aş dori sã o vãd aşa cum ar merita sã fie: îngrijitã şi pusã cu adevãrat în valoare. Deci:

 

 

Domnule Primar al oraşului Bãile Herculane,

 

Nu voi începe scrisoare mea întrebându-vã care este culoarea dvs. politicã sau care v-au fost argumentele cu care v-aţi convins alegãtorii cã sunteţi potrivit pentru demnitatea pe care o deţineţi dar aş vrea totuşi sã ştiu cât de mult vã iubiţi oraşul, cãci înainte de a fi “staţiune de interes naţional” Bãile Herculane este un oraş. Vechi, cu o istorie şi o tradiţie care coboarã mult în timp. 1800 de ani mai exact de atestare documentarã. Nu orice fel de atestare ci una care vorbeşte despre caracterul excepţional al apelor din zonã ce au fãcut ca lumea sã afle de România şi de Valea Cernei. Şi de puterea lor apelor vindecãtoare. Ani de-a rândul oamenii au venit în staţiunea Bãile Herculane cãutând alinarea pentru suferinţele lor. Şi astãzi am întâlnit în staţiune oameni care continuã sã vinã dupã 10-20-30 de ani, încrezãtori în efectele binefãcãtoare ale tratamentelor efectuate aici. Dar, aş vrea sã le ascultaţi poveştile despre staţiunea Bãile Herculane de acum 30-40 de ani. Pentru cei care revin totuşi an de an, fideli apelor de aici, fiecare vizitã adaugã o durere cãci prea puţine sunt schimbãrile reale în bine şi care au greutate atunci când vorbim de ceea ce o pot face atractivã.

Cã împrejurimile sunt minunate, cã posibilitãţile de cazare sunt diverse, cã bazele de tratament s-au înmulţit şi cele existente au fost reamenajate, este o realitate. Dar cum sunt strãzile prin staţiune, ştiţi? Cum se prezintã accesele cãtre unitãţile de cazare în care sunt sute de turişti veniţi la tratament sau odihnã si pe care aceştia trebuie sã se deplaseze? Ei vin sã se plimbe pe jos. Cum sunt trotuarele şi spaţiile din imediata lor apropiere? Suntem la munte este adevãrat dar vegetaţia care se întinde haotic, asaltând trotuarele nu este chiar de admirat. Chiar nimeni nu se preocupã de aspectul lor? Sunt spaţii publice, atunci ar trebui sã se procupe administraţia localã. Sunt proprietãţi particulare, atunci sã fie avertizaţi sã pãstreze aspectul civilizat.

A fost amenajatã “Strada romanã”. Porneşte din Piaţa Hercules, trece pe lângã Hotelul Roman şi dã în drumul naţional 67D. Foarte frumos spaţiul. Aleea este asfaltatã, luminatã, zidul de sprijin decorat cu basoreliefuri reuşite, bãnci şi scaune, alee de promenadã pentru a admira Cerna. O realizare frumoasã dar pentru a te putea plimba trebuie mai întâi sã strãbaţi frumoasa Piaţã Hercules. Cu pavajul plin de gropi, cu trotuarele desfundate adevãrate capcane pentru cei ce se plimbã, strãjuitã de faţadele ştirbite ale frumoaselor clãdiri ce altãdatã fãceau faima acestor locuri. Anul acesta am gãsit fixate pe fiecare dintre aceste clãdiri plãcuţe care vorbesc despre trecutul lor imperial. Imperial dar acum lãsat de izbelişte. Anul trecut am fãcut o devãratã anchetã sã descopãr destinaţia şi trecutul lor pentru a scrie despre ele. Este desigur un pas dar atât de fãrã sens dacã aceste clãdiri sunt în continuare lãsate sã se degradeze. Publice sau private, trebuie sã se înţelegã odatã cã dacã nu se doreşte sã moarã aceastã staţiune trebuie sã se gãseasã o soluţie pentru a o “însãnãtoşi”. Ea cea plinã ape miraculoase moare cu fiecare zi care trece, cu fiecare an în care nu se ia nicio decizie cu adevãrat importanta în interesul ei.

Turiştii strãini sau romãni sunt atrãşi deopotrivã de aceste clãdiri însã in plimbãrile lor prin propierea Bãilor sulfuroase Neptun, oricât ar fi de atractive detaliile arhitectonice rãmân expuşi pericolului. În orice moment clãdirile se pot prãbuşi, zidurile parţial prãbuşite, crãpãturile prin care se vede cerul, mirosurile fetide, gãurile din trotuar nu pot prezenta garanţie. Nicio plãcuţã care sã avertizeze asupra acestor pericole sau chiar sã interzicã accesul în apropierea lor. Pasarela ce traverseazã Cerna, adevãratã dantelãrie, este atât de ruginitã încât îmi este teamã sã pãşesc pe ea. Anul trecut am traversat Cerna dar în acest an nu m-am încumentat. Chiar nu se poate recondiţiona şi vopsi, astfel încât sã fie sigurã şi plãcutã pentru turişti? Ar fi pãcat sã se întâmple un accident pentru ca toate aceste probleme sã devinã vizibile şi sã fie recunoscute cã existã.

Promenada de pe malul drept al Cernei, altãdatã cu bãnci şi jardiniere de piatrã în care desigur erau flori, de ce nu poate fi amenjatã pentru ca turiştii sã poatã sta şi admira Cerna? Nu este pãcat sã se iroseascã atâta frumuseţe? Bãnci rupte şi abandonate, jardiniere sparte şi goale, promenada desfundatã cu gãuri în care te împiedici.

Drumul de acces de la garã pe strada Trandafirilor, pânã în centru mai are nevoie de reparaţii. Cerna oricât ar fi de minunatã în sãlbãticia ei, are totuşi nevoie de întreţinere, de a fi curãţatã din timp în timp.

Nu este suficient ca Bãile Herculane sã fie declaratã “staţiune de interes naţional”, este necesar sã i se arate interes naţional, cãci altfel oricât ar fi minunate apele, oricât ar fi frumoase locurile, staţiunea nu-şi poate recãpãta strãlucirea de altãdatã. Ajutaţi-o dacã o iubiţi. Deci cât de mult vã iubiţi oraşul, Domnule Primar?

Inchei aici prima mea scrisoare, cu speranţa cã va fi cititã şi înţeleasã corect de cei ce au un cuvânt de spus cu privire la viitorul oraşului – staţiune Bãile Herculane.

 

Cu consideraţie,

cãlãtorprinţaramea.

 

P.S. Vã fac o propunere: Domnule Primar, deveniţi pentru câteva zile turist anonim în Bãile Herculane sosit la tratament sau odihnã şi strãbateţi încet strãzile şi priviţi cu ochii celui neştiutor dar doritor sã gãsescã frumuseţea şi istoria acestor locuri. Spuneţi-mi ce aţi vãzut, ce v-aţi fi dorit sã vedeţi şi ce aţi simţit, poate aşa veţi înţelege cã rândurile scrise au pornit dintr-o mare dragoste pentru Staţiunea Bãile Herculane.

Ziua Turismului – Turismul şi apa – Protejarea viitorului nostru comun

google

Declaratã de cãtre Organizaţia Mondialã a Turismului în anul 1979 ca Ziua Mondialã a Turismului, ziua de 27 septembrie are ca temã în acest an: “Turismul şi Apa – Protejarea viitorului nostru comun”. Tema propusã doreşte sã atragã atenţia întregii comunitãţi internaţionale asupra importanţei pe care o are pentru întreaga planetã modul în care sunt protejate resursele de apã şi responsabilitãţile tuturor statelor în conservarea acestora, dar şi impactul pe care îl are turismul în realizarea acestor obiective.

Decizia Organizaţiei Naţiunilor Unite de a declara anul 2013 ca An Internaţional al cooperãrii în domeniul apei, are ca principal scop conştientizarea importanţei cooperãrii multidisciplinare a tuturor statelor în gestionarea resurselor de apã ale planetei, prezervarea calitãţii acesteia precum şi accesul tuturor în mod echitabil la aceastã resursã vitalã pentru om.

Resursele de apã fie ele ape curgãtoare, lacuri, delta, izvoarele termale sau zonele costiere ale mãrilor şi oceanelor, trebuie sã reprezinte o permamenta preocupare a tuturor statelor care le deţin. România se numãrã printre ţãrile care au una dintre cele mai bogate şi diverse resurse de apã. Fluviul Dunãrea al doilea ca lungime din Europa dupã fluviul Volga, are cel mai lung traseu pe teritoriul ţãrii noastre desfãşurându-se pe 1075 km şi dând naştere Deltei Dunãrii la vãrsarea în mare, areal unic în Europa şi cu o diversitate a florei şi faunei excepţionalã. Importanţa acestor resurse în dezvoltarea turismului este fãrã îndoialã foarte mare dar, la fel de important trebuie sã fie modul în care acestea sunt exploatate în scopuri turistice. Turismul este astãzi la îndemâna tuturor: excursii, sejururi în staţiuni pentru odihnã sau tratament, croaziere pe mãri sau fluvii. În fiecare din aceste acţiuni omul se bucurã de frumuseţea naturii, de aer, soare şi apã, efectul lor este nepreţuit asupra organismului dar nu întotdeauna omul are grijã ca în trecerea sa, sã nu aducã stricãciuni mediului. Schimbãrile climatice majore din ultimele decenii, asupra cãrora specialiştiii din întrega lume atrag atenţia, manifestãrile excepţionale din ultima perioadã de timp tornade, taifunuri, ploi torenţiale toate au ca punct comun acţiunile umane fãrã discernãmânt, întinse de-alungul multor generaţii şi care dacã nu sunt oprite vor face ca generaţiile care vin sã moşteneascã o planetã cu resurse sãrãcite şi fãrã valoare, iar cele care vor mai rãmâne vor deveni în timp incompatibile cu viaţa.

Apa este principala resursã naturalã farã de care viaţa nu poate exista şi totuşi peste tot în lume, în ciuda eforturilor tot mai susţinute, este risipitã şi poluatã. Nici ţara noastrã nu face excepţie. Zilele acestea am avut din nou ocazia sã revãd staţiunea Bãile Herculane. Situatã în Valea Cernei, staţiunea şi-a câştigat faima datoritã apelor termale, saline, sulfuroase sau clorurate, care şi-au arãtat calitãţile de-alungul a peste 1800 de ani. Astãzi apele sunt tot acolo, mai pot fi vãzute şi urmele amenajãrilor romane ca şi cele din anii care au urmat. Cerna curge pe valea sa dar, aş spune cã în ritmul în care noi cei de astãzi acordãm atenţie acestor resurse, nu multe vor fi generaţiile care se vor mai bucura de apele binefãcãtoare. Deci poate cã ar fi timpul ca autoritãţi, locuitori şi turişti sã înţelegem cã fiecare dintre noi avem responsabilitaţi faţã de aceste ape minunate, cã nu sunt fãrã sfârşit şi cã indiferenţa noastrã, deciziile greşite sau rãu intenţionate, le pot distruge definitiv şi generaţiile viitoare nu le vor cunoaşte niciodatã.

 

Mânãstirea Piatra Scrisã

Plecând din staţiunea Bãile Herculane spre Timişoara, pe drumul european E70, veţi întâlni în apropierea localitãţii Armeniş din judeţul Caraş-Severin, Mânãstirea Piatra Scrisã. Micul lãcaş cu pereţii vãruiţi în alb, a fost ridicat din dorinţa de a adãposti icoana fãcãtoare de minuni a Sfintei Treimi, zugrãvitã pe piatra muntelui, dupã cum spun legendele locului din credinţa unor cãlãtori de altã data, a cãror viatã a fost feritã de primejdiile iscate prin aceste locuri, chiar în Duminica Tuturor Sfinţilor.

Oricum, locul este cunoscut încã din anul 1788, fiind menţionat pe o hartã militarã austriacã ca Stânca Sfintei Treimi, semn cã icoana pictatã pe stâncã exista, aceasta fiind restauratã în anul 1822 de pictorul Moise Buru Scriitorul, din Caransebeş. În anul 1929, pe acest loc a fost ridicatã o mica capelã de cãtre Vasile Dragomir cu soţia sa Ana, în amintirea fiicei lor, iar în 1930, Episcopia Caransebeşului a ridicat o casã pentru personalul monahal şi o clopotniţã, luând astfel naştere aşezâmântul de astãzi.

Cãlãtorul acestor zile, nu poate sã nu se opreascã în popasul de la Mãnâstirea Piatra Scrisã şi sã se lase învãluit de liniştea micului lãcãş de rugãciune. Locul parcã agãţat de coasta muntelui, este totuşi primitor. Pereţii albi ce lasã descoperitã din loc în loc piatra muntelui în care este zugrãzitã icoana binecuvantata, poartã langa altar icoanele sfinte în faţa cãrora te închini tãcut. Oamenii intrã, scriu acatiste, se inchinã şi ies fãrã zgomot. O mãicutã, trece neauzitã, vegheazã lumânãrile aprinse şi iese în linişte aşa cum a intrat .

Pentru câteva clipe timpul pare oprit în loc, doar curgerea Timişului aratã cã nimic nu este la fel şi clipã de clipã, viaţa mai adaugã pe rãboj momente din trecerea noastrã pe acest pãmânt.

Dupã clipele de repaos, ne-am continuat cãlãtoria spre Caransebeş, pe un drum minunat, în care cel ce stã în dreapta (adicã eu), are avantajul de a privi nestingherit defilarea peisajelor ce însoţesc acest drum şi ca un demn reporter de teren, trebuie sã ofteze mereu: ”vai ce frumos!” sau celebrul: “Uite, uite, super!” atrãgându-şi astfel ameninţãrea: “ Dacã nu taci, treci la volan sã mã uit şi eu!”

Dar, sã creadã el cã este posibil! Dacã vrea sã vadã, sã opreascã. Dacã opreşte, eu fac poze. Şi dacã fac poze, iatã cã vã povestesc şi vouã ce am vãzut la popasul de la Mânãstirea Piatra Scrisã, îndemnându-vã sã nu ocoliti acesta loc.

499 de motive sa fii turist in Romania – Bãile Herculane

Ca un cãlãtor statornic prin ţara mea, mã alãtur şi eu celor care au ales sã vorbeascã despre motivele care îi determinã sã strãbãtã drumurile României. Şi cum nu puteam sã ratez ocazia de a vorbi încã o datã despre staţiunea mea de suflet Bãile Herculane cãci prea mi-e dragã, voi “pleda” pentru ca acestã perlã a turismului balnear românesc sã fie unul dintre cele 499 de motive de a fi turist în România.

Cu siguranţã cei mai mulţi ştiu cã staţiunea Bãile Herculane din judeţul Caraş-Severin este cea mai veche staţiune balnearã din ţara noastrã, atestatã documentar încã de pe vremea romanilor când, pornite sã cucereascã Dacia, legiunile romane au descoperit în drumul lor de la Tierna la Tibiscum (Orşova–Timişoara de astãzi) apele binefãcãtoare de pe Valea Cernei, construind pe locul de astãzi al satului Mehadia, cetatea “Ad Mediam” şi dând apelor numele de “Ad aquas Herculi sacras” Ad Mediam, adicã Bãile sfinte ale alui Hercule de lângã Mehadia, recunoscând astfel calitãţile tãmãduitoare ale acestora.

Ştiaţi însã cã staţiunea Bãile Herculane situatã fiind pe valea râului Cerna, în Parcul Naţional Domogled–Valea Cernei, beneficiazã de o climã temperatã şi de acţiunea aeroionizãrii negativã excepţionalã existentã în aceastã zonã de 2000-2500 ioni negativi/cm³/s, cu efecte deosebite asupra sistemului nervos? Staţiunea este unicã din acest punct de vedere, efectele deosebite ale acestui microclimat putând fi uşor de constatat de cãtre cei care aleg sã-şi petreacã concediul aici.

Ştiaţi cã aici a fost pus în funcţiune un ascensor acţionat hidraulic precum si un sistem de ventilaţie acţionat tot hidraulic astfel încât Bãile Neptun, din staţiune erau la aceea data cea mai modernã construcţie balnearã din Europa? Sau ştiaţi cã unele pavilioane de tratament comunicau între ele pe sub stradã sau prin lungi coridoare ce uneau bãile de hoteluri şi de pavilioanele unde erau cazaţi turiştii?

Dar câţi ştiu cã parcul Cazinoului adãpostea pânã mai de curând douã exemplare rare pe teritoriul ţãrii noastre de Sequoia gigantea (wellingtonia gigantea), arborele mamut? Au fost douã exemplare dar din pãcat unul a fost doborât de furtunã.

Dacã este sã vorbim despre beneficiile aduse sãnãtãţii de bogãţia de izvoare salino-termale, cloruro-sodice sau termo-sulfo-saline le aduce sãnãtãţii (Bãile Herculane sunt renumite pentru izvoarele minerale salino-termale sau termo-sulfo-saline, fiind cunoscute 17 dar, din acestea doar 8 izvoare sunt întrebuinţate: Izvorul Regina Maria (azi izvorul Neptun), izvorul Dragalina, izvorul Elisabeta (azi Diana), izvorul Ileana (azi Apollo 1), izvorul Iosif, izvorul Hercule cu apã termalã salinã şi izvorul Tãmãduirei) precum şi microclimatul unic cu efecte deosebite asupra sistemului nervos, datorat acţiunii aeroionizãrii negativã excepţionalã existentã în aceastã zonã, ar trebui sã scriu un tratat. Mã rezum la a spune doar cã cei ce aleg sã vinã în staţiunea Bãile Herculane, la fel ca şi mine, vor reveni cu siguranţã. Ştrandul cu apã terno-salinã “7 Izvoare”, ştrandul termal al Complexului “Cerna”, Bãile Venera cu ape cloro-sodo-calcicã-sulfuroasã sunt câteva din locaţiile în care petrecerea timpului aduce beneficii sãnãtãţii. Dacã sunteţi dornici de drumeţii, porniţi fie pe valea Cernei prin Parcul Naţional Cerna-Domogled, fie spre Parcul Naţional Cheile Nerei-Beuşniţa, fie spre Dunãre la Orşova sau Moldova Nouã, cu plimbãri cu şalupa sau vaporaşul pânã la Cazane, fie spre Timişoara, orice drum veţi alege, veţi fi rãsplãtiţi pentru efort.

Turistul dornic sã descopere frumuseţea acestei staţiunii trebuie sã porneascã în aventura sa înarmat cu multã rãbdare şi cu dorinţã sincerã de a descoperi toate acele repere printre care s-a scris istoria celei mai vechi staţiuni balneare din România. Ştiu cã s-a scris mult în ultimul timp despre starea deplorabilã în care se aflã aceasta. Adevãrul este oarecum la mijloc. Este adevãrat cã multe din fostele stabilimente de sãnãtate a cãror istorie coboarã mult în secolul 19 sunt astãzi într-o stare precarã sau în curs de reabilitare iar baza de tratament din anii vechiului regim la care uneori se ajungea destul de greu, este astãzi în mare parte abandonatã sau în curs de reamenajare. Totuşi staţiunea are în prezent numeroase unitãţi de cazare: pensiuni, hoteluri noi sau recent renovate care au baze proprii de tratament ce oferã condiţii deosebite atât de cazare cãt şi tratament. Astfel dacã vã hotãrâţi sã vã petreceţi concediul pe Valea Cernei în frumoasa staţiune Bãile Herculane, nu vã rãmâne de fãcut decât sã vã decideţi dacã vã veţi relaxa doar sau veţi dori sã beneficiaţi de puterea vindecãtoare a izvoarelor termale.

Eu am ales Pensiunea Jojo din staţiunea balnearã Bãile Herculane, judeţul Caraş-Severin, pentru oferta sa atât pentru odihnã cât şi pentru tratament şi deşi uneori între ofertã şi realitate sunt diferenţe uriaşe ce pot ruina o vacanţã, de aceastã datã am fost încântatã sã descopãr cã ofertã corespundea întru totul aşteptãrilor noastre, fiind cazaţi în vila recent datã în folosinţã, catalogatã la 4* şi ale cãrei dotãri pot satisface cele mai selective pretenţii. Pensiunea Jojo din Bãile Herculane, situatã pe malul stâng al Cernei, este de fapt un complex compus din douã corpuri de vile de 3* şi de 4* în cadrul cãruia funcţioneazã şi un centru de recuperare medicalã. Astfel spus, pensiunea îşi aşteaptã oaspeţii atât pentru odihnã cât şi pentru tratament şi vã asigur cã veţi fi încântãţi.

Odatã ajuns în staţiunea Bãile Herculane, dupã turul obligatoriu de recunoaştere a împrejurimilor trebuie sã-ţi faci timp sã inspectezi agale douã obiective înscrise pe Lista Monumentelor Istorice, ce au fãcut altãdatã fala acestui aşezãmânt şi care, în ciuda lipsei de interes pentru restaurarea lor rãmân şi astãzi la fel de frumoase. Unul este Cazinoul din centrul staţiunii şi care aflat în parcul central comunica odinioarã prin douã lungi coridoare cu bolţi minunat pictate cu hotelul Traian (Pavilionul nr.1) şi Hotelul Decebal (Pavilionul nr.2). Construit între anii 1862-1864, urmând planurile arhitectului german Wilhelm von Doderer, acesta a fost gândit ca un amalgam de stiluri, cu decoraţiuni exterioare desosebit de bogate ce pot fi admirate în mare parte şi astãzi. Gândit ca un loc de recreere, cazinoul avea salã de spectacole, restaurant şi salã de joc unde de întâlneau amatorii de ruletã. Clãdirea pe frontispiciul cãreia stã scris “Saluti et laetitiae” adicã Sãnãtate şi bucurii, decoratã cu frize sculptate, strãjuieşte şi astãzi liniştitã parcul central, vegheatã de superbul exemplar de sequoia gigantea.

Cel de-al doilea obiectiv de arhitecturã care nu poate trece neobservat mai ales pentru turiştii ce sosesc în staţiune cu trenul, este gara din Bãile Herculane. Aşa cum se aratã în prezentare, clãdirea gãrii a fost inauguratã la 20 mai 1878 şi reprezintã o copie a pavilionului de vânãtoare de la Viena al Împãrãtesei Maria Tereza. Aflatã la la 16 km de Orşova, la intersecţia drumului E70 cu Dn 608D (ce strãbate staţiunea) gara din Bãile Herculane îşi întâmpinã vizitatorii cu urarea de “Bine aţi venit” înscrisã în mozaicul peronului. Curat, liniştit în ciuda trecerii anilor, cu bãncile ferite de arşiţa verii sub bolta de verdeaţã, bãtrânul peron aşteaptã paşii cãlãtorilor în scurgerea fãrã oprire a timpului mãsurat ca odinioarã de vechiul ceas Paul Garnier. Deşi întregul ansamblu rãmâne un reper important al arhitecturii antebelice, totuşi este vizibil faptul cã trecerea timpului a lãsat urme adânci, care deşi nu pot umbri frumuseţea elementelor ce decoreazã pavilionul central, totuşi, trebuiesc luate urgent mãsuri de restaurare a acestei adevãrate cãrţi de vizitã a staţiunii. Frumoasa cupola cu mozaic multicolor stã sprijinitã de coloane, având inscripţionat acelaşi mesaj ce slãveşte apele sfinte ale lui Hercules de la Mehadia. Admirând frumuseţile acestor locuri, parcã înţeleg altfel sensul supãrãrii lui Colette din “Gaiţele” de Alexandru Kiriţescu, ce era atât de supãratã nu numai cã nu vãzuse Parisul dar, “de cãnd m-a luat nu m-a dus nici mãcar pãnã la Mehadia”. Scrisã la începutul anilor 1900, adicã în plinã glorie a staţiunii Bãile Herculane ce era consideratã la acea vreme cea mai modernã din Europa, cu siguranţã cã era privitã de mica burghezime la fel de atractivã ca Parisul. Bine înţeles este doar o pãrere personalã dar poate fi şi o presupunere corectã, cine poate şti ce a gândit scriitorul?

Dar cum noi am ales ca în fiecare zi sã explorãm câte un traseu, iatã-ne pornind spre Moldova Nouã cu dorinţa de a explora malul Dunãrii pânã la Orşova pe DN 57. Am plecat din Bãile Herculane prin Mehadia pe E70, apoi prin Iablaniţa pe DN 57B spre Anina prin Petnic, Globu Craiovei prin rezervaţia naturalã “Globu Craiovei”, Lãpusnicel, Prigor, prin Cheile Minişului, Bozovici şi pe DN 57 prin Oraviţa spre Moldova Nouã. Drumul este foarte frumos cu peisaje de vis. Am pãrãsit Moldova Nouã un oraş adormit parcã sub zãpuşeala verii şi am pornit spre malul Dunãrii pe DN 57, un drum de aproape 122 de km ce trece prin Coronini, Libcova, Berzasca, Dubova, Eşelnitã pânã la Orşova. Drumul este bun pânã în apropiere de localitatea Şuviniţa, de unde începe o porţiune de aproape 30 de km de drum puternic afectat de alunecãrile de teren, pe care se executã lucrãri de sprijiniri ale versanţilor şi de consolidare a drumului. Se toarnã ziduri de sprijin şi se stabilizeazã taluzele ce coboarã spre Dunãre. Din loc în loc, pe drum se adunã pietrele rostogolite de pe versanţi încetinind traficul. Peisajele ce se deschid privirilor atât pe malul bulgãresc cât şi pe cel românesc sunt minunate şi te fac sã te opreşti de nenumãrate ori spre a putea sã le cuprinzi cu vederea cãci din goana maşinii nu ai rãgãzul sã le admira. Trebuie sã spun cã noi am strãbãtut acest drum cu o maşinã de teren, dar cu un turism cu gardã joasã, portiunile de drum serios afectate, pot creea destule probleme, deci trebuie parcurse încet cu multã grijã. Pânã la Dubova, drumul urmeazã apa Dunãrii şi astfel poţi, din loc în loc, vedea rãsãrind din ape frânturi din aşezãrile inundate în urma amenajãrii lacului de acumulare Porţile de Fier precum vechea cetate Tricule, ale cãror turnuri (astãzi refãcute) rãsar din ape când nivelul Dunãrii este foarte scãzut.

Una dintre cele mai frumoase şi spectaculoase destinaţii de pe aceste meleaguri este cu siguranţã Dunãrea la Cazane. Dacã drumul de la Moldova Nouã la Orşova pe malul Dunãrii mi-a oferit prilejul de a admira frumuseţea Dunãrii ce se aşterne între cele douã maluri cel românesc şi cel sârbesc, de aceastã datã şalupa avea sã ne poarte spre acele locuri la care doar drumurile de apã ale Dunãrii pot ajunge: golful Mraconia, Peştera Ponicova, Peştera Veterani sau Cazanele, chiar dacã acum, dupã ridicarea barajului Porţile de Fier, fierberea Cazanelor nu mai este cea de altãdatã. Cãlãtoria noastrã pe Dunãre urma sã înceapã din Golful Mraconia situat la aproximativ 14 km de Orşova. Drumul deosebit de pitoresc a traversat localitatea Ieşelniţa cu ale sale case parcã sprijinindu-se unele pe altele şi urmãrind malul Dunãrii ne-a condus spre Golful Mraconia unde ne-a întâmpinat plin de mãreţie Decebal. Sãpat în stâncã muntelui, chipul marelui rege dac este cea mai mare sculpturã în piatrã din Europa având 55 m înãltime si 25 de m lãtime, fiind executatã la iniţiativa lui I.C. Drãgan şi rãmasã din pãcate, neterminatã. La iesirea din golful Mraconia, se afla Mânãstirea Mraconia ale cãrei ziduri albe se înalţã deasupra apelor Dunãrii. Veche ctitorie din anul 1453, mânãstirea a fost inundatã la realizarea lacului de acumulare fiind apoi refãcutã în anul 1970, pe malul actual al Dunãrii.

Defileul Dunãrii reprezintã sectorul de drum pe care îl strãbate Dunãrea la trecerea prin munţii Almãjului, prin parcul Naţional Porţile de Fier. Cele douã sectoare principale de drum denumite Cazanele Mari (3,8 km) şi Cazanele Mici (3,2 km) sunt locul în care Dunãrea are cea mai mica deschidere de numai 230 m, dar cu adâncimi ajungând de pânã la 90-120 m. Astfel, strecurându-se printre masivele Ciucaru Mic şi Ciucarul Mare (pe malul românesc) şi Ştârbâţul Mic şi Ştârbãţul Mare (pe malul sârbesc ), Dunãrea ce pare la început liniştitã, devine vijelioasã stercurându-se printre pereţii uneori verticali ai munţilor cu vitezã foarte mare. Privesc cele douã maluri şi nu pot sã nu remarc faptul cã de cele mai multe ori malul sârbesc coboarã parcã mai lin spre apa Dunãrii, acoperit fiind de horbota verde a pãdurilor în timp ce malul românesc se înãlţã direct din apele Dunãrii. De altfel poţi urmãrii cu privirea traseul şerpuit al drumurilor ce se agaţã de coastele munţilor pe cele douã maluri, pierzându-se din loc în loc în lungi tuneluri.

De-a lungul malului românesc, întâlnim douã grote: Peştera Veterani şi Peştera Ponicova. Prima din grotele sãpate de apele Dunãrii în stânca munţilor pe care o vizitãm este peştera Veterani. Asa cum aflãm peştera a fost locuitã din timpuri strãvechi si poartã numele contelui Veterani, ce a reuşit în anul 1692 sã ţinã piept turcilor timp de 45 de zile. Astãzi pot fi admirate saloanele înalte şi fereastra ce asigurã aerisirea naturalã a peşterii, oferind o iluminaţie feericã.

Urmând traseul de ape din defileul Dunãrii ajungem şi la peştera Ponicova, o peşterã ce poate fi vizitatã atât de pe apã cât şi de pe uscat. Accesibilã chiar şi turiştilor mai puţin experimentaţi, în perioadele în care nivelul apelor Dunãrii nu este foarte ridicat, peştera te întâmpinã cu mari saloane prin care altãdatã forfoteau cei care împinsi de nevoie sau de dorul de liberate îndrãzneau sã înfrunte apele Dunãrii şi vigilenţa grãnicerilor. Pe uscat se poate ajunge la peşterã din DN57 şi apoi prin albia râului Ponicova aprox. 1Km. Peştera Ponicova sau cum i se mai spune peştera cu lilieci, are o lungime de aprox.1666 m, fiind cea mai mare grotã sãpatã de apele Dunãrii. Noi ne-am limitat la a admira din barcã pereţii saloanelor de la intrarea în grotã, nefiind echipaţi corespunzãtor (salopetã, cascã, lanternã) şi mai ales nefiind însoţiti de un ghid specializat în speologie. Am înţeles din spusele ghidului cã peştera este deosebit de interesantã, având douã nivele şi adãpostind formaţiuni stalagmitice de mari dimensiuni.

Sunt încã multe locuri despre care aş vrea sã scriu poate despre Manastirea Piatra Scrisã de la Armenis sau poate despre rezervaţia naturalã Cheile Nerei sau poate despre cum am luat parte la Ruga Bãnãţeanã un obicei foarte frumos sãrbãtorit pe aceste meleaguri, dar mã voi opri aici lãsându-vã sã admiraţi aceste locuri şi poate le veţi îndrãgi la fel de mult ca şi mine.

Prin acest articol doresc şi eu să adaug un motiv la campania 499 de motive să fii turist în România organizată de prietenii de la Ghiduri Turistice împreună cu agenţia de turism Turist Center. Împreună trebuie să promovăm frumuseţea ţării noastre România!

Pe malul Dunãrii de la Moldova Nouã la Orşova

Odatã sosit în staţiunea Bãile Herculane din judeţul Caraş-Severin, veţi fi copleşit de multitudinea traseelor pe care veţi fi tentat sã le parcurgeţi. Fie cã alegeţi sã exploraţi împrejurimile staţiunii descoperind cele 7 Izvoare sau aventurându-vã pe traseele ce pornesc din staţiune spre Foişorul Elisabeta sau Cascada Vânturãtoarea, fie cã alegeţi sã porniţi spre Cheile Nerei sau sã admiraţi Dunãrea la Cazane, vã veţi dori ca vacanţa sã nu se termine prea curând cãci, altfel nu veţi putea cuprinde toatã frumuseţea acestor locuri de vis.

Cum noi am ales ca în fiecare zi sã explorãm câte un traseu iatã-ne pornind spre Moldova Nouã cu dorinţa de a explora malul Dunãrii pânã la Orşova pe DN 57. Am plecat din Bãile Herculane prin Mehadia pe E70, apoi prin Iablaniţa pe DN 57B spre Anina prin Petnic, Globu Craiovei prin rezervaţia naturalã “Globu Craiovei”, Lãpusnicel, Prigor, prin Cheile Minişului, Bozovici şi pe DN 57 prin Oraviţa spre Moldova Nouã. Drumul este foarte frumos şi voi vorbi despre acest traseu întro altã postare, cãci tot ceea ce se desfãşoarã sub privirile cãlãtorului pe acest traseu meritã povestit pe îndelete.

Moldova Nouã ne-a întãmpinat întro atmosferã toridã cãci erau cu mult peste 30ºC, iar oraşul de câmpie se topea pur şi simplu sub soarele dogoritor. Prima oprire am fãcut-o pe malul Dunãrii într-un parc ce se dorea a fi fost cândvã amenajat plãcut, cu alei pietruite, cu bãnci şi felinare ce poate, seara, luminau plimbarea îndrãgostiţilor. Acum apele Dunãrii sclipeau sub soare, lãsând privirile sã cuprindã întinderea lor pe care câtevã barje înaintau greoi.

Am strãbãtut câteva strãzi în lungul cãrora se întindeau casele tradiţionale ce par sã stea umãr la umãr, pãzindu-şi una alteia liniştea. Am admirat troiţele ridicate la colţ de stradã şi decoraţiunile exterioare ale caselor ce aratã trecãtorilor cã acolo sunt oameni gospodari şi mândrii de muncã lor. La capãtul strãzii ce duce la Dunãre, nãvoadele pescarilor aşteaptã la soare momentul în care se vor scufunda în ape, veghind bãrcile ce se adunã searã de searã la mal.

Am pãrãsit Moldova Nouã un oraş adormit parcã sub zãpuşeala verii şi am pornit spre malul Dunãrii pe DN 57, un drum de aproape 122 de km ce trece prin Coronini, Libcova, Berzasca, Dubova, Eşelnitã pânã la Orşova. Drumul este bun pânã în apropiere de localitatea Şuviniţa, de unde începe o porţiune de aproape 30 de km de drum puternic afectat de alunecãrile de teren, pe care se executã lucrãri de sprijiniri ale versanţilor şi de consolidare a drumului. Se toarnã ziduri de sprijin şi se stabilizeazã taluzele ce coboarã spre Dunãre. Din loc în loc, pe drum se adunã pietrele rostogolite de pe versanţi încetinind traficul. Peisajele ce se deschid privirilor atât pe malul sarbesc cât şi pe cel românesc sunt minunate şi te fac sã te opreşti de nenumãrate ori spre a putea sã le cuprinzi cu vederea cãci din goana maşinii nu ai rãgãzul sã le admira. Trebuie sã spun cã noi am strãbãtut acest drum cu o maşinã de teren, dar cu un turism cu gardã joasã, portiunile de drum serios afectate, pot creea destule probleme, deci trebuie parcurse încet cu multã grijã.

Am remarcat diferenţele dintre malul sarbesc şi cel romãnesc: în timp ce malul sarbesc coboarã adesea lin spre apa Dunãrii acoperit fiind de pãduri bogate, malul românesc se înalţã cel mai adesea abrupt din apã, stâncos, drumul fiind agãţat de piatra sa, privirea putând greu sã gãseascã vârful stâncilor. Pânã la Dubova, drumul urmeazã apa Dunãrii şi astfel poţi, din loc în loc, vedea rãsãrind din ape frânturi din aşezãrile inundate în urma amenajãrii lacului de acumulare Porţile de Fier precum vechea cetate Tricule, ale cãror turnuri (astãzi refãcute) rãsar din ape când nivelul Dunãrii este foarte scãzut.

Întreaga zonã este plinã de pensiuni, locuri amenajate special pentru pescarii amatori de partide prelungite de pescuit şi cu pontoane pentru ambarcaţiuni. Sunt însã şi multe pensiuni “De vânzare” cãci a cam trecut timpul când erau “For Sale”, pensiuni ce se înalţã deasupra apelor Dunãrii .

Dunãrea este minunatã, apele sale unesc malul sarbesc cu cel românesc întro vâltoare de ape a cãrei forţã a sãpãt în malurile sale peşteri minunate ca cea de la Ponicova, cea mai mare din Defileul Dunãrii renumitã pentru coloniile de lilieci sau Peştera Veteranilor.

Am ajuns la Mânãstirea Mraconia odatã cu înserarea. Veche ctitorie din anul 1453, mânãstirea a fost inundatã la realizarea lacului de acumulare fiind refãcutã în anul 1970, pe malul actual al Dunãrii, strãjuind în continuare liniştea unui popor ce se încãpãţâneazã sã rãmãnã de strajã la malul Dunãrii sub privirea marelui rege dac Decebal. Sculptat direct în stanca muntelui de o echipa de sculptoi-alpinisti sub îndrumarea sculptorului Florin Cotarcea, figura marelui rege dac este cea mai mare sculputurã în piatra din Europa avand 55 m înãltime şi 25 de m lãtime, fiind executatã la initiativa lui I.C. Dragan şi rãmasã din pacate, neterminatã.

DN 57 continuã încã 14 km spre Orşova trecând prin Ieşelniţa, o localitate mare înşiratã de-alungul drumului, cu aceleaşi case solidare una cu cealaltã, cu multe pensiuni din care, la sfarşit de week-end se scurg turiştii aglomerând drumul. Dar despre toate acestea şi despre plimbarea pe Dunãre cu şalupa din golful Mraconia spre Cazane în postarea viitoare.

Acum, priviţi spectacolul apelor Dunãrii de la Moldova Nouã la Golful Mraconia.

Această prezentare necesită JavaScript.

La drum spre Bãile Herculane

Luni 25.06.2012 am pornit spre Bãile Herculane pe o vreme splenditã şi cu o nerãbdare greu de pus în cuvinte, cãci staţiunea spre care mã îndreptam este una din destinaţiile mele de suflet. Iatã-ne aşadar pornind pe autostradã spre Piteşti. Drumul nu are prea multe de oferit dar ca o observaţie personalã, trebuie sã remarc cã spre deosebire de alţi ani, terenurile agricole ce mãrginesc autostrada sunt lucrate şi anunţurile firmelor imobiliare care altãdatã le ofereau spre vânzare au dispãrut, ceea ce mã face sã cred cã oamenii au început sã realizeze cã, terenurile lasate nemuncite nu produc nimic şi nici nu se vând.

Înainte de intrarea pe centura oraşului Piteşti, am urmat indicatorul care ne îndruma spre Craiova pe E574 pentru urmãtorii 123 Km. Drumul este în general bun, şerpuind printre dealuri şi cotind brusc, dându-ţi uneori impresia cã te avânţi direct într-un deal fãrã nicio scãpare. Astfel pãrãseşti judeţul Argeş şi intri în judeţul Olt, Slatina fiind primul oraş care te întâmpinã. Este de remarcat trecerea peste râul Olt pe vechiul pod metallic strãjuit de doi piloni din piatrã, pe care este inscripţionat: început în anul 1881 şi terminat în anul 1891.

Trecând în judeţul Dolj, dupã Aeroportul Craiova aflat pe dreapta drumului, ne-am îndreptat spre Timişoara, intrând pe centura oraşului Craiova. Drumul nu este rãu dar menţionez lipsa oricãror amenajãri:staţii de benzinã, locuri de popas cu sursã de apã sau Wc-uri. Din pãcate trebuie sã recunosc cã de la ultima mea trecere prin aceste locuri în urmã cu câţiva ani, pe aceste terenuri nu au au apãrut nici parcuri industriale dar nici nu au cãpãtat vreo destinaţie anume, în prezent fiind lãsate în paraginã.

La ieşirea de pe centura Craiovei, ne înscriem pe drumul E70, drum cu 2 benzi de circulaţie pe sens, foarte bun, traversãm Işalniţa şi ajunşi la Filiaşi am putut în sfãrşit, sã poposim, într-o staţie de benzinã.

Judeţul Mehedinţi, ne-a întâmpinat cu drumuri aflate în lucru, din comuna Argineşti, portiunile de drum bune alternând cu cele pe care se toarnã asfalt, cu podeţe în curs de reparaţii şi cu restricţii de vitezã de 40 Km/h, pânã la comuna Lunca Banului. Dar surpriza cea mai mare o avem la Strehaia, care ne încetinşte mersul cu lucrãrile sale care se desfãşoarã pe întreg drumul E70 ce strãbate oraşul de la un capãt la celãlat. Se lucreazã pe sensul dinspre Turnu Severin spre Bucureşti, la infrastructura drumului, sãpatura deschisã având adãncime considerabilã şi de aceea traficul este mult încetinit. Lucrãrile sunt semnalizate, sunt şi dirijori de traffic dar este necesarã o atenţie sporitã. O data scãpaţi de zonele de lucru am putut sã ne avântãm din nou la drum, un drum bun, ce avea sã se menţinã aşa pânã la Hidrocentrala Porţile de Fier, de unde se intrã din nou pe o porţiune afectatã de lucrãri ce se întinde din dreptul hidrocentralei şi pânã la aproape de Orşova, pe malul Dunãrii. Lucrãrile sunt semnalizate, sunt instalate semafoare dar circulaţia se desfãşoarã cu încetinealã. Deci este necesarã rãbdarea şi multã atenţie. Versanţii stabilizaţi prin turnarea de betoane dau locurilor un aer straniu de peisaj rupt din filmele de anticipaţie. Dunãrea şi tot ceea ce privirea cuprinde, compenseazã însã din plin timpul pierdut.

La ieşirea din Orşova, la aproximativ 5 Km de oraş, am mai fost opriţi la semafor din cauza unor lucrãri la Pasajul peste râul Cerna, dupã care drumul a redevenit foarte bun pentru urmãtorii 10 km, trecând în judeţul Caraş-Severin, prin Topleţ, pânã la Bãile Herculane.

Dacã la începutul povestirii observam cã terenurile agricole pe unde am trecut sunt în cea mai mare parte lucrate, trebuie sã mai adaug ceva: lucrate erau, dar pãşunile erau goale, fâneţele erau necosite şi niciun animal, nu turme, nu se vedea nicãieri. Abia la Baile Herculane, am putut zãri, oameni care coseau fâneţele şi care fãceau clãi dar şi localnici care pãzeau mici turme de oi, alãturi de care pãşteau vaci şi cai. Chiar dacã înţeleg dificultãţile zilelor noastre, nu pot sã nu mã gândesc cã este trist cã astãzi locuitorii satelor nu mai cresc animale, în primul rãnd ca sursã de hranã sãnãtoasã pentru ei. Ţaranii fãrã pãmânt şi fãrã animale, reprezintã dupã pãrereea mea o altã formã de dezrãdãcinare, de transformare fãrã sens şi fãrã viitor a unei pãrţii a acestei naţiuni.

Această prezentare necesită JavaScript.