Cetatea Carsium

Harsova
Sper cã mi-aţi urmat îndemnul şi aţi vizitat cetatea Capidava, astfel încât sunteţi pregãtiţi sã descoperiţi încã o cetate din şiragul celor ce de-alungul timpului au stat de veghe la malul Dunãrii. Cetatea Carsium. Ceea ce o face a fi deosebitã dupã pãrerea mea este faptul cã, deşi demult pierdutã în istorie, cetatea “trãieşte” şi astãzi. Cei ce vor sã o descopere vor fi surprinşi sã constate cã peste vechea cetate se înaltã astãzi oraşul Hârşova, judeţul Constanţa, astfel încât, pornind în recunoaştere vei descoperi întâi oraşul de astãzi, ale cãrui case cu temelia sprijinindu-se pe piatra vechii cetãţi, se ridicã în mare parte peste anticele ruine.
Peste castrul roman ridicat de Împãratul Traian în anul 103 pe locul unei aşezãri dacice, se va ridica mai târziu o cetate bizantinã şi mai apoi o fortificaţie turceascã . Suprapunerea în timp a fortificaţiilor dar şi utilizarea pietrei pentru construcţii, va face sã fie destul de dificil de cercetat şi de atestat, în campaniile arheologice întreprinse în timp. Ruinele ce strãjuiesc astãzi malul Dunãrii, sunt relative tinere fãcând parte din “componenta” bizantinã sau chiar turceascã a cetãţii, castrul roman regãsindu-şi rãdãcinile mult sub oraşul vechi şi nou, Hârşova de astãzi.
Mergãnd pe Dealul Cetãţii, urcând strãzile abrupte şi destul de afectate de alunecãrile de teren, te întâmpinã o imagine rarã cãci, pe o parte se ridicã aşezãrile timpurilor moderne şi de cealaltã parte a strãzii vegheazã ruinele antice. “Viitorul şi trecutul sunt a filei douã feţe/Vede-n capãt începutul, cine ştie sã le-nveţe.” Ce frumos şi plin de adevãr a spus-o Eminescu! O ilustrare mai clarã a imaginii poetice este greu de gãsit.
Lecţiile trecutului sunt peste tot în jurul nostru, depinde numai de noi dacã vrem sã le cunoaştem şi dacã vrem sã nu mai repetãm greşelile. Trecerea timpului nu o putem opri dar putem lasã urme frumoase, pline de învãţaminte şi putem sã pãstrãm cu grijã ceea ce a ajuns prin timp pânã la noi.
Odatã ce aţi pãrãsit Capidava, lãsând în urmã ruinele castrului, treceţi prin comunele Topalu, Tichileşti şi reintrând pe drumul E 60, porniţi spre Hârşova. Oraşul este aerisit, drumul spre vechea cetate fiind semnalizat bine astfel încât nu ai cum rata întalnirea cu istoria.
Este bine ca cei care doresc sã viziteze vechea cetate sã se aventureze având încãlţãminte corespunzãtoare cãci, sunt destule locuri în care sãpãturile arheologice sau cele pentru scoaterea pietrei, au lãsat incinte adânci, acoperite cu vegetaţie, nesemnalizate, destul de periculoase. De asemenea platoul pe care pare sã se ridice cetatea se terminã brusc la malul Dunãrii, in vechiul port, lãsând privirea sã pluteascã peste ape. Din pãcate, deşi s-ar impune semnalizarea locurilor potenţial periculoase, ridicarea unor balustrade de protecţie şi chiar marcarea unor poteci pe care sã te poţi deplasa în siguranţã printre ruinele cetãţii, acestea lipsesc şi este pãcat, mai ales cã urmele focurilor “de tabãrã” printre anticele ruine, aratã lipsa de respect poate nu numai a turiştilor dar şi a localnicilor .
Mi-ar fi plãcut sã gãsesc un panou informativ care sã ne ajute sã “descifrãm” ruinele, identificând pe rând zidurile exterioare, portul antic şi tot ceea ce ne-ar fi ajutat acolo, în interiorul sitului arheologic sã înţelegem istoria.
Oricum m-am bucurat de privelişte, de liniştea locurilor şi imaginea incredibilã a oraşului şi a Dunãrii.
“Turnul comandantului”, zidurile dezvelite ale incintei acoperite acum de ierburile înalte şi fragmentele din fortificaţiile cetãţii ce par animale fantastice încremenite prin timp stau pierdute parcã prin timpurile moderne, încercând sã-şi gãseascã locul.
Privitã de la înãlţimea zidului stâncos ce altãdatã strãjuia portul antic, Dunãrea îşi lasã privirilor apele strânse între malurile înverzite şi, în alergarea sa spre mare te cheamã sã-i descoperi istoria.
Va las şi eu sã admiraţi doar câtevã din imaginile în care am încercat sã fixez preţ de câteva clipe, istoria dunãreanã.
 

 

Cetatea Capidava

cetatea Capidava
Drumurile mele prin Dobrogea de astãzi m-au purtat de acestã datã spre alte douã cetãţi dunãrene, Capidava şi Carsium despre care ne vorbesc izvoare romane, ele fãcând parte din sistemul de fortificaţii militare ridicate pe malul Dunãrii de legiunile Imperiului roman peste cetãţile dacice, fiind la rândul lor peste ani, înglobate în fortificaţiile medievale ce se vor dezvolta pe aceste meleaguri.
Dacã te hotãrãşti sã vizitezi cele douã castre romane Capidava şi Carsium plecând din Constanţa apuci, drumul E 60, prin Ovidiu, Mihail Kogãlniceanu, Nicolae Bãlcescu pânã la Dorobanţu. Apoi trecând prin localitãţile Ţepeş Vodã, porneşti spre Siliştea pe Dj 224. Din Siliştea urmând indicatoarele vei descoperi localitatea Dunãrea şi mai departe, pe Dj 223 pânã la Capidava, Topalu, Tichileşti pânã la Hârşova, revenind apoi pe E 60. Trebuie sã menţionez surpriza pe care am avut-o constatând cã drumurile dobrogene nu sunt atât de proaste pe cât mã temeam, dimpotrivã, sunt bune şi acolo unde se impunea s-au executat lucrãri de reparaţii astfel încât, odatã porniţi la drum spre cele douã cetãţi nu trebuie sã vã fie fricã cã veţi da “în gropi”. Sunt şi porţiuni de drum mai “peticite” dar fãrã gropi ceea ce este îmbucurãtor pentru cei hotãrâţi sã descopere Dobrogea. O altã surprizã plãcutã pe care am avut-o traversãnd aceste localitãţi a fost aceea cã erau foarte bine semnalizate atât strãzile cât şi destinaţiile turistice spre care ne îndreptam astfel încât nu a fost dificil sã ne orientãm în teren. Aşezãrile sunt risipite în podişul dobrogean iar drumul te poartã şerpuind printre câmpuri unde din loc în loc, îşi înalţã palele neobosite turbinele eoliene. Astãzi imaginea câmpurilor eoliene a devenit familiarã în aceastã parte a ţãrii, cãci Dobrogea are în prezent cel mai mare parc eolian din ţarã.
Uşor, drumul înainteazã spre malul Dunãrii, printre colinele înverzite purtându-ne spre situl arheologic Capidava, din localitatea care astãzi poartã numele strãvechii cetãţi. Amplasatã pe malul drept al Dunãrii, altãdatã port la cheiurile cãruia acostau vasele garnizoanei romane, cetatea se înalţã astãzi între drumul ce leagã oraşele Cernavodã şi Hârşova şi apele Dunãrii. Cei ce se încumetã sã pãseascã pe poarta cetãţii vor descoperi zidurile masive cu grosimi de peste 2 m, turnurile în arc de cerc, ce au învins timpul. Asemeni altor cetãţi dobrogene şi Cetatea Capidava a fost inclusã într-un program de restaurare, dar cu siguranţã ar fi fost necesare mult mai multe eforturi pentru a fi pusã în valoare aşa cum s-ar fi cuvenit, cãci nu este suficientã frumuseţea sãlbaticã a naturii din aceste meleaguri şi entuziasmul cãlãtorilor dornici de cunoaştere pentru a transforma aceste vestigii în destinaţii de cãlãtorie. Personal aş fi dorit sã gãsesc la faţa locului mult mai multe informaţii despre acest sit arheologic, plãcuţe explicative privind fortificaţiile, îndrumãri privind vizitarea sitului, marcarea diferitelor edificii din interiorul castrului având funcţionalitãţi diferite (bãi, forturi, magazii, etc.) şi tot ceea ce-i poate facilita vizitatorului, înţelegerea unei pãrţi din istoria veche a acestor meleaguri. Priveliştea care se deschide privirilor odatã ce ai pãşit pe coama zidurilor, este minunatã, cãci Dunãrea închide între braţele sale Balta Ialomiţei şi apele sale scaldã încã pietrele strãvechiului port.
La venirea noastrã, chiar sub zidurile cetãţii, erau amplasate câtevã corturi, semna cã vechea cetatea este o destinaţie cãutatã, dar personal nu consider chiar potrivit acest lucru însã, nu pot spune cu certitudine dacã camparea se face conform unor prevederi legale sau beneficiazã de înţelegere din partea autoritãţilor locale. Pe cuprinsul sitului era curat, semn fie cã turiştii nu sunt prea mulţi, fie dimpotrivã, sunt disciplinaţi şi existã şi un efort din partea celor însãrcinaţi cu întreţinerea acestuia.
Am plecat mai departe spre Hârşova, alungaţi de o boare de ploaie venitã din senin, hotãrâţi sã descoperim şi vechea cetate Carsium, altã poartã de pazã la malul Dunãrii, lãsând în urmã aşezãrile adormite, sã-şi ducã viata liniştitã, priveghiate doar de berzele care, din înaltul cuibarelor lor, vegheazã asemeni unor paznici înaripaţi, meleagurile dobrogene.
Dacã vã hotãrâţi sã faceţi un drum spre malul mãrii, vã îndemn sã alegeţi sã treceţi Dunãrea pe la Giurgeni-Vadu Oii şi sã vã îndreptaţi spre vechea cetate Capidava. Personal consider mult mai pitoresc acest traseu spre mare, cãci oferã posibilitatea descoperirii unor locuri aproape necunoscute celor mai mulţi dintre noi, încãrcate de istorie şi de frumuseţe.

Duzina de cuvinte – Tulcea, oraşul de la porţile deltei

DSC06386

Dacã încã nu aţi vizitat încã oraşul de pe malul Dunãrii, poate ar fi momentul sã porniţi In aventurã, cãci drumul printre dealurile înverzite ale Dobrogei, este poate unul dintre cele mai frumoase trasee turistice. Aparent monoton, drumul DN 22A ce strãbate podişul Casimcei, podişul Babadag pânã pe dealurile Tulcei, lasã privirii dealurile înverzite peste care privirea alunecã pânã departe. Noi am fãcut acest drum la începutul primãverii când natura prindea viaţã, fãrã aglomeraţia sezonului cald şi astfel am putut admira fãrã grabã spectacolul naturii.

Am ales sã trecem Dunãrea peste podul de la Giurgeni-Vadu Oii, vechiul traseu chiar dacã este mai lung, este dupã pãrerea mea mult mai spectaculos decât A1 şi meritã mãcar o datã sã fie fãcut, fie cã vã îndreptaţi spre Tulcea, fie cã aţi pornit cãtre malul mãrii. Peisajele sunt minunate, localitãţile presãrate de-alungul drumului DN22A spre Tulcea, fie pe E60 de la Hârşova la Constanţa, sunt pitoreşti şi nu veţi regreta timpul petrecut în plus pe drum.

Drumul DN22A spre Tulcea prin Saraiu, Topolog, Nicolae Bãlcescu, Cataloi, este bun, fãrã surprize şi vã va conduce spre inima oraşului de pe malul Dunãrii, unde odatã ajuns, nu vã rãmâne decât sã vã decideţi dacã veţi opta pentru un hotel de la fereastra cãruia veţi asculta zgomutul apei ce se loveşte de cheu sau veţi rãmâne în inima oraşului. Noi am ales sã ne cazãm la hotelul Select situat în apropierea parcului central, foarte liniştit, la care am revenit ori de câte ori am ajuns la Tulcea.

Dacã alegi sã-ţi începi vizita în oraşul de pe malul Dunãrii cu o vizitã la Centrul Muzeal Eco-turistic vei descoperii un loc minunat. Centrul gãzduieşte alãturi de expoziţia permanentã ce prezintã eco sistemele specifice Deltei Dunãrii şi a zonelor învecinate acesteia, expoziţii temporare extrem de interesante dar şi un acvariu, a cãrei formã ineditã permite vizitatorilor sã se afle pentru câteva momente în “mijlocul” zecilor de peşti multicolori ce îl populeazã. Toate dioramele ce reproduc habitatele naturale ale unor specii existente sau chiar a unora dispãrute, sunt realizate astfel încât, îndatã ce te aproprii de ele, acestea parcã prind viaţã: dintr-o datã sunete şi lumini, animã peisajele şi fãrã sã vrei, te trezeşti cãutând cu privirea vietãţile ce par sã te pândeascã din umbrã. Niciun detaliu nu a fost uitat, întregul ansamblu te îndeamnã sã cercetezi cu atenţie exponatele ce vorbesc nu numai despre diversitatea naturalã a zonei deltei dar şi despre oamenii acestor locuri. Astfel, cherhanaua tradiţionalã, cu prezentarea uneltelor pescãreşti, a metodelor de pregãtire şi conservare a peştelui, te provoacã la un exerciţiu de imaginaţie cãci astãzi, vechile metode nu mai sunt nici cunoscute şi nici folosite. Pentru cei care doresc sã încerce pregãtirea unui borş pescãresc autentic îşi pot nota reţeta aşa cum am fãcut şi eu sau pot sã afle cum se pregãtea peştele la sare. Tot ceea ce cuprinde Centrul muzeal este menit sã prezinte diversitatea excepţionalã a Rezervaţie Biosferei Delta Dunarii, un areal unic în lume şi de aceea nu ar trebui ratat de nimeni aflat în trecere prin Tulcea.

De la Centrul muzeal, poţi lua la pas esplanada de pe malul Dunãrii, admirând ambarcaţiunile ancorate la cheu sau te poţi îndrepta spre centrul oraşului traversând parcul strãjuit de statuia lui Mircea cel Bãtrân. Dar odatã ajuns la Tulcea nu te vei limita doar la admira apele Dunãrii ci cu siguranţã, vei hotãrâ sã descoperi o cale prin care sã descoperi frumuseţea deltei. Drumul ce trece prin Malcoci, Nufãru, Beştepe, Murighiol pânã la Dunavãţul de Sus şi Dunavãţul de Jos, vã va prilejui o nesperatã trecere în revistã a ceea ce însemnã arhitecturã tradiţionalã, cãci cu toate schimbãrile produse în arhitectura ruralã, reprezentarea stilizatã a peştelui, se regãseşte încã pe casele bãtrâneşti ce mãrginesc drumul spre gurile Dunãrii, acoperişuri cu stuf sau barca ce nu lipseşte din curţile mãrginite de apã, vã vor încânta.

Privesc toate aceste minunãţii şi înţeleg de ce ne este nouã românilor atât de scump acest colţ de rai: un paradis terestru, în care oameni, pãsãri şi vietãţi ale apelor îşi au rostul lor, acelaşi de mii de ani, netulburat decât de trecerea timpului. Curgerea timpului, mãsuratã între rãsãritul soarelui şi fâlfâirea de aripi a pãsãrilor ce-şi cautã cuiburile la asfinţit, are o altã dimensiune pentru aceşti oameni ce-şi trec viaţa luptând cu asprimea iernilor dintre ape şi legãnaţi de alunecarea bãrcii pe drumuri de ape. Noi orãşenii, ne cheltuim energia alergând dupã realizãri a cãror dimensiune abstractã nu va avea niciodatã poate, încarcãtura de vise pe care, o poartã în sânge oamenii apelor. Odatã ajunşi aici însã, strãbãtând drumurile foşnitoare de ape, înţelegem cã, deşi suntem departe de malurile sale, purtãm în sânge curgerea Dunãrii şi dorul nostru de libertate aleargã odatã cu apele sale, spre mare.

Toţi cei care cu rãbdare au scris presãrându-şi gândurile cu cele douãsprezece cuvinte alese de Dana, îi gãsiţi ca de obicei în tabelul de la psi.

Spre mare, prin Adamclisi

Apus de soare pe Dunare la Rasova

Apus de soare pe Dunare la Rasova

Drumul spre mare este poate, drumul pe care îl alegem cel mai adesea fãrã ezitare, când vine vacanţa. Dar cãţi dintre voi, v-aţi propus sã lasaţi în urmã staţiunea aleasã şi sã porniţi în explorare? Marea înseamnã în primul rând Dobrogea, iar Dobrogea înseamnã, vechi cetãţi ce strãjuiesc şi astãzi câmpia, înseamnã localitãţile mici şi mari legate între ele de şerpuirea fãrã odihnã a drumurilor, înseamnã toate acele lacuri a cãror sclipire în rãsãritul soarelui sau la apus, te îndeamnã sã pui frâu goanei maşinii. Şi cât de frumos te cheamã toate aceste locuri, trebuie doar sã deschizi harta şi sã hotarãşti cãtre ce destinaţie te vei îndrepta.

Poate ar trebui sã fac o micã menţiune: acum 30 de ani, cu repartiţia în buzunar, porneam sã descopãr Dobrogea. Nu aveam rude în zonã, nu cunoşteam pe nimeni şi nu plecasem singurã de acasã pânã atunci, astfel încât, ori la Constanţa, ori pe Coasta de Azur, eram la fel de pierdutã.
Dar, aşa cum am spus, iubesc oamenii, astfel încât, convinsã fiind tot timpul cã, pretutindeni trãiesc oameni (nu numai la Bucureşti), mi-am spus cã trebuie sã înţeleg ce îi leagã pe ei de aceste locuri, sã-i cunosc şi sã-i înţeleg, astfel încât, cu timpul sã devin “de-a locului”. Timp de 4 ani, Bucureştiul s-a transformat în destinaţia mea de sfãrşit de sãptãmânã, adicã de sâmbãtã dupã-amiza pânã luni dimineaţa la ora 3,00 ( la ora 6,00 pleca autobuzul cãtre şantier).
Astãzi, pentru mine, drumul spre mare înseamnã mai mult decât nerãbdarea de a ajunge pe malul mãrii şi de a mã arunca în apã. Reprezintã, revederea prietenilor constãnţeni, reprezintã sentimentul oarecum ciudat al revenirii “acasã” şi nerãbdarea cu care trec în revistã schimbãrile oraşului fie ele, bune sau rele.
Dar aproape de fiecare datã, drumul spre mare capãtã repere noi: odatã trece prin Cernavodã, o datã trece prin Cochirleni, alte ori traversãm Dunãrea pe la Giurgeni-Vadu Oii. Bineînţeles, nici întãlnirea cu marea nu este aceeaşi mereu: o datã o revedem la Nãvodari, alte ori la Eforie, depinde de drumul ales. Importantã, rãmâne nerãbdarea cu care caut sã descopãr schimbãrile petrecute în timpul scurs între douã vizite, nu numai la destinaţe, dar mai ales, pe întregul traseu.
Cel mai mult îmi place însã, drumul prin Rasova cãtre Techirghiol. De la Cernavodã, apuci drumul ce trece prin Cochirleni, Rasova, pe malul Dunãrii, treci prin localitãţile Vlahi, Aliman, Ion Corvin, Urluia şi faci un popas la Adamclisi.
Ajuns aici, trebuie sã te opreşti neapãrat la cetatea Tropaeum Traiani, sã vizitezi Muzeul şi bineînţeles, Monumentul Triumfal Tropaeum Traiani.DJ 223,
Pe mine m-a impresionat cetatea, impunãtoare şi astãzi, deşi ruinele sunt acoperite de vegetaţia bogatã. Munca de restaurare, atât cât s-a putut face, a scos la luminã edificii minunate. Vechea bisericã, drumurile pavate cu dale pe sub care, sistemul de canalizare a apei se poate vedea şi astãzi, imensele sãli cu zeci de coloane, scãri de piatrã ce coboarã spre sãli ce altã datã erau pline de viaţã, zidurile ce înconjoarã cetatea, stau mãrturie despre o paginã de istorie pe care au scris-o pe aceste meleaguri, romani şi daci, deopotrivã, învingãtori şi învinşi de trecerea timpului.
Muzeul în care sunt pãstrate metopele originale, statuia giganticã din vãrful Monumentului triumfal, multe ale vestigii arheologice, aduse fie de la cetate, fie aparţinând monumentului trimfal, este un loc ce nu trebuie ocolit. Clãdirea nu este foarte mare, dar parcurgerea exponatelor, este astfel conceputã încât, ajuns la parter, te afli în faţa Statuii Gigantice, reprezentând o armura romanã, care altãdatã plinã de falã, împodobea monumentul triumfal. Nu poţi sã nu fii impresionat, nu numai de dimensiunile sculpturilor, dar mai ales de bogãţia ornamentelor, de fineţea cu care sunt redate elementele decorative şi acurateţea detaliilor.
Dar, cel ami mult, ne-a impresionat tânara, care ne-a fost ghid. Pasiunea cu care a vorbit, diversitatea informaţiilor oferite despre exponate, cãldura cu care ne-a condus prin muzeu şi cu care a rãspuns la toate întrebãrile noastre, ne-a surpins şi totodatã, ne-a încântat. Drumul cãtre Monumentul Triumfal Tropaeum Traiani, l-am parcurs, firesc, rememorãnd preţioasele informaţii, pe care pasionatul nostru ghid de la muzeu, ni le dãduse cu atâta pasiune. Mãrturisesc, cã nu vizitam pentru prima datã monumentul, dar încercam aceeaşi emoţie.
Toţi cei ce merg spre mare, ar trebui sã-şi facã timp sã viziteze aceste locuri minunate, în care trecutul îţi vorbeşte, tu, trebuie doar sã vrei sã asculţi, cu inima şi cu mintea dechisã, deopotrivã, cãtre trecut şi cãtre viitor.
Atât de înţelept spunea marele Eminescu: “Viitorul şi trecutul /Sunt a filei doua feţe, /Vede-n capãt începutul / Cine ştie sã le-nveţe; / Tot ce-a fost ori o sã fie / în prezent le-avem pe toate, / Dar de-a lor zãdãrnicie / Te întreabã şi socoate.”
Vã las aşadar, sã vã bucuraţi, privind cãteva instantanee din acele locuri minunate, pline de istorie.

Drumuri dobrogene: Enisala – cetatea dintre ape

Cetatea Enisala

Cetatea Enisala

Dobrogea: drumuri ce leagã aşezãrile risipite printre dealuri, oameni ce aşteptã rãsãritul soarelui legãnaţi de ape, cetãţi de strãjã la malul mãrii şi o istorie ce coboarã pânã la secolele de început ale creştinismului. Aici, meleagurile dobrogene pãstrezã urmele credinţei în minunile Sf.Andrei, pescarul, “cel dintâi chemat”, patronul spiritual al României, urme ce te poartã de la Basarabi (Murfatlarul de astãzi), pânã pe malul Dunãrii, în comuna Ion Corvin la pestera sfântului.
        Enisala – satul Nou în limba turcã, este numele sub care astãzi este cunoscutã cetatea pe care odinioarã, neguţãtorii genovezi, au ridicat-o de strajã, pe malul golfului ce se deschidea cãtre mare. Astãzi, ruinele cetãţii, se înalţã deasupra dealurilor Dobrogei, veghind întinderile de apã şi stuf, strãbãtute de canalele ce leagã cele douã lacuri: lacul Razelm (aşa cum l-am ştiut mereu, deşi astâzi întâlnesc şi denumirea de lacul Razim) şi lacul Babadag.
Veneam de la Tulcea pe drumul ce trece prin Murighiol, prin Dunavãţul de Sus şi Dunavãţul de Jos, întocându-ne apoi prin Valea Nucarilor spre Agighioi şi Sarichioi. Drumul este pitoresc  şi iatã-ne ajungând în sfârşit, printre cele douã lacuri , Babadag şi Razelm, la cetetea Enisala. Trebuie sã mãrturisesc cã, suprinza cu care am descoperit pe vârful dealului cetatea, ne-a fãcut sã ne abatem de la şosea şi luând pieptiş dealul, pe urmele de roţi ce şerpuiau inaintea noastrã, am început “asediul” cetãţii. Cãci, de departe, istoria cetãţii este scrisã de luptele purtate pentru stãpânirea sa, aceasta, trecând pe rând, din mâinile genovezilor, în cele ale turcilor, ca mai apoi, dupã ce s-a aflat sub vremelnica stãpânire a lui Mircea cel Bâtrân, cetatea sã fie cuceritã din nou de otomani. Dupã ruperea legãturii golfului cu marea şi transformarea acestuia încet, încet, într-un lac, cetatea a fost pãrãsitã.
       Drumul ales de noi, nu a fost tocmai uşor, dar o datã ajunşi pe culmea dealului, la poalele cetãţii, nu micã ne-a fost surpiza când am descoperit drumul pe care îl pãrãsisem. Era frumos asfaltat şi urca cuminte, printre dealuri, pânã la cetate. Odatã cu restaurarea cetãţii s-a fãcut şi amenajarea acestui drum, astfel încât, orice mijloc de transport ai alege, poţi fi sigur, cã vei putea urca fãrã probleme. Desigur, cãnd eşti dornic sã-ţi mãsori puterile cu mama naturã, iei cu asalt dealul şi ajuns în vãrf, priveşti cu uimire în jur la întinderea nesfãrşitã parcã, ce se deschide privirilor tale, neştiind, încotro sã te uiţi mai întãi. Poate peste întinderile de ape ale celor douã lacuri, poate peste vãlurirea dealurilor ce coboarã în terase spre apã, sau poate, asupra câmpiei mişcãtoare, plinã de stufãriş şi strãbãtutã de canale, pline de pescari amatori şi animate de zborul pãsãrilor care, din timp în timp sãgetau cerul.
            Noi am ales, pentru început, la fel ca toţi turişti ajunşi la cetate, sã vizitãm incinta, apreciind munca celor care au lucrat la restaurarea vestigiilor. Se poate vedea vatra unei gospodãrii, urmele zidului de apãrare, turnul de apãrare cu pinteni înfipţi în coasta dealului, încãperi ascunse în iarbã,  toate aşteptând în linişte ca paşii oamenilor sã anime din nou vechea cetate.
           Este aproape palpabilã emoţia pe care o încerci, stând de strajã, pe zidul vechii cetãţi.  Privirea cuprinde fãrã oprelişte drumul ce urcã la cetate, alunecã peste valurile verzi ale dealurilor şi pluteşte lin peste ape, purtatã pe aripile pãsãrilor.
Dacã drumurile vacanţei vã poartã în apropierea cetãţii dintre ape, nu ezitaţi sã urcaţi  şi nu veţi regreta nicio clipã timpul petrecut aici, unde natura, parcã mai mult ca oriunde, a înfrãţit pãmântul cu cerul şi cu apa.
Toate  aceste emoţii, am încercat sã le prind în imaginile pe care vi le dãruiesc, cu speranţa cã, într-o zi, vã vor îndemna sã vã îndreptaţi paşii, spre cetatea singuraticã dintre ape – Enisala despre care am scris acum ceva timp dar pentru cã vine vara şi dupã cum am spus poate drumurile vacanţei vã vor purta prin apropiere, m-am gândit sã vã îndemn sã citiţi ce am scris şi sã admiraţi imaginile care pãstreazã pentru mine vraja meleagurilor dobrogene.
 DSC09787DSC09777DSC09784
DSC09796enisala
DSC09785DSC09781DSC09776DSC09801DSC09794DSC09792DSC09791DSC09788DSC09804 enisala

Dunãrea la Cazane

Una dintre cele mai frumoase şi spectaculoase destinaţii de vacanţã este cu siguranţã Dunãrea la Cazane. Dacã drumul de la Moldova Nouã la Orşova pe malul Dunãrii mi-a oferit prilejul de a admira frumuseţea Dunãrii ce se aşterne între cele douã maluri cel românesc şi cel sârbesc, de aceastã datã şalupa avea sã ne poarte spre acele locuri la care doar drumurile de apã ale Dunãrii pot ajunge: golful Mraconia, Peştera Ponicova, Peştera Veterani sau Cazanele, chiar dacã acum, dupã ridicarea barajului Porţile de Fier, fierberea Cazanelor nu mai este cea de altãdatã.

Cãlãtoria noastrã pe Dunãre urma sã înceapã din Golful Mraconia situat la aproximativ 14 km de Orşova. Drumul deosebit de pitoresc a traversat localitatea Ieşelniţa cu ale sale case parcã sprijinindu-se unele pe altele şi urmãrind malul Dunãrii ne-a condus spre Golful Mraconia unde ne-a întâmpinat plin de mãreţie Decebal. Sãpat în stâncã muntelui, chipul marelui rege dac este cea mai mare sculpturã în piatrã din Europa având 55 m înãltime si 25 de m lãtime, fiind executatã la iniţiativa lui I.C. Drãgan şi rãmasã din pãcate, neterminatã.

Trecem de Mânãstirea Mraconia ale cãrei ziduri albe se înalţã deasupra apelor Dunãrii. Veche ctitorie din anul 1453, mânãstirea a fost inundatã la realizarea lacului de acumulare fiind apoi refãcutã în anul 1970, pe malul actual al Dunãrii.

Defileul Dunãrii reprezintã sectorul de drum pe care îl strãbate Dunãrea la trecerea prin munţii Almãjului, prin parcul Naţional Porţile de Fier. Cele douã sectoare principale de drum denumite Cazanele Mari (3,8 km) şi Cazanele Mici (3,2 km) sunt locul în care Dunãrea are cea mai mica deschidere de numai 230 m, dar cu adâncimi ajungând de pânã la 90-120 m. Astfel, strecurându-se printre masivele Ciucaru Mic şi Ciucarul Mare (pe malul românesc) şi Ştârbâţul Mic şi Ştârbãţul Mare (pe malul sârbesc ), Dunãrea ce pare la început liniştitã, devine vijelioasã stercurându-se printre pereţii uneori verticali ai munţilor cu vitezã foarte mare. Privesc cele douã maluri şi nu pot sã nu remarc faptul cã de cele mai multe ori malul sârbesc coboarã parcã mai lin spre apa Dunãrii, acoperit fiind de horbota verde a pãdurilor în timp ce malul românesc se înãlţã direct din apele Dunãrii. De altfel poţi urmãrii cu privirea traseul şerpuit al drumurilor ce se agaţã de coastele munţilor pe cele douã maluri, pierzându-se din loc în loc în lungi tuneluri.

De-a lungul malului românesc, întâlnim douã grote: Peştera Veterani şi Peştera Ponicova. Prima din grotele sãpate de apele Dunãrii în stânca munţilor pe care o vizitãm este peştera Veterani. Asa cum aflãm peştera a fost locuitã din timpuri strãvechi si poartã numele contelui Veterani, ce a reuşit în anul 1692 sã ţinã piept turcilor timp de 45 de zile. Astãzi pot fi admirate saloanele înalte şi fereastra ce asigurã aerisirea naturalã a peşterii, oferind o iluminaţie feericã.

Urmând traseul de ape din defileul Dunãrii ajungem şi la peştera Ponicova, o peşterã ce poate fi vizitatã atât de pe apã cât şi de pe uscat. Accesibilã chiar şi turiştilor mai puţin experimentaţi, în perioadele în care nivelul apelor Dunãrii nu este foarte ridicat, peştera te întâmpinã cu mari saloane prin care altãdatã forfoteau cei care împinsi de nevoie sau de dorul de liberate îndrãzneau sã înfrunte apele Dunãrii şi vigilenţa grãnicerilor. Pe uscat se poate ajunge la peşterã din DN57 şi apoi prin albia râului Ponicova aprox. 1Km. Peştera Ponicova sau cum i se mai spune peştera cu lilieci, are o lungime de aprox.1666 m, fiind cea mai mare grotã sãpatã de apele Dunãrii. Noi ne-am limitat la a admira din barcã pereţii saloanelor de la intrarea în grotã, nefiind echipaţi corespunzãtor (salopetã, cascã, lanternã) şi mai ales nefiind însoţiti de un ghid specializat în speologie. Am înţeles din spusele ghidului cã peştera este deosebit de interesantã, având douã nivele şi adãpostind formaţiuni stalagmitice de mari dimensiuni.

Cãlãtoria noastrã pe apele Dunãri de aprope douã ore se apropie de sfârşit dar, trebuie spus cã am rãmas cu dorinţã de a reveni, pentru a strãbate de aceastã data Dunãrea de la Drobeta-Turnu Severin pânã la Moldova Nouã. Peisajele fabuloase pe care ochii le descoperã atât pe malul românesc cât şi pe malul sârbesc, întinderea de ape pe care lunecarea bãrcii aproape cã se pierde, te fac sã nu simţi trecerea timpului. Facem cu mâna celorlalte bãrci, mulţumim ghidului nostru Adrian şi pornim cãtre Bãile Herculane încercând sã mã decid care dintre cele douã plimbãri ce au avut ca obiectiv Dunãrea a fost cea care ne-a oferit cele mai spectaculoase momente şi cele mai frumoase peisaje: cea cu masina pe malul Dunãrii de la Moldova Nouã la Orşova sau cea cu barca pe Dunãre? Voi ce spuneţi care traseu este mai frumos?

Pe malul Dunãrii de la Moldova Nouã la Orşova

Odatã sosit în staţiunea Bãile Herculane din judeţul Caraş-Severin, veţi fi copleşit de multitudinea traseelor pe care veţi fi tentat sã le parcurgeţi. Fie cã alegeţi sã exploraţi împrejurimile staţiunii descoperind cele 7 Izvoare sau aventurându-vã pe traseele ce pornesc din staţiune spre Foişorul Elisabeta sau Cascada Vânturãtoarea, fie cã alegeţi sã porniţi spre Cheile Nerei sau sã admiraţi Dunãrea la Cazane, vã veţi dori ca vacanţa sã nu se termine prea curând cãci, altfel nu veţi putea cuprinde toatã frumuseţea acestor locuri de vis.

Cum noi am ales ca în fiecare zi sã explorãm câte un traseu iatã-ne pornind spre Moldova Nouã cu dorinţa de a explora malul Dunãrii pânã la Orşova pe DN 57. Am plecat din Bãile Herculane prin Mehadia pe E70, apoi prin Iablaniţa pe DN 57B spre Anina prin Petnic, Globu Craiovei prin rezervaţia naturalã “Globu Craiovei”, Lãpusnicel, Prigor, prin Cheile Minişului, Bozovici şi pe DN 57 prin Oraviţa spre Moldova Nouã. Drumul este foarte frumos şi voi vorbi despre acest traseu întro altã postare, cãci tot ceea ce se desfãşoarã sub privirile cãlãtorului pe acest traseu meritã povestit pe îndelete.

Moldova Nouã ne-a întãmpinat întro atmosferã toridã cãci erau cu mult peste 30ºC, iar oraşul de câmpie se topea pur şi simplu sub soarele dogoritor. Prima oprire am fãcut-o pe malul Dunãrii într-un parc ce se dorea a fi fost cândvã amenajat plãcut, cu alei pietruite, cu bãnci şi felinare ce poate, seara, luminau plimbarea îndrãgostiţilor. Acum apele Dunãrii sclipeau sub soare, lãsând privirile sã cuprindã întinderea lor pe care câtevã barje înaintau greoi.

Am strãbãtut câteva strãzi în lungul cãrora se întindeau casele tradiţionale ce par sã stea umãr la umãr, pãzindu-şi una alteia liniştea. Am admirat troiţele ridicate la colţ de stradã şi decoraţiunile exterioare ale caselor ce aratã trecãtorilor cã acolo sunt oameni gospodari şi mândrii de muncã lor. La capãtul strãzii ce duce la Dunãre, nãvoadele pescarilor aşteaptã la soare momentul în care se vor scufunda în ape, veghind bãrcile ce se adunã searã de searã la mal.

Am pãrãsit Moldova Nouã un oraş adormit parcã sub zãpuşeala verii şi am pornit spre malul Dunãrii pe DN 57, un drum de aproape 122 de km ce trece prin Coronini, Libcova, Berzasca, Dubova, Eşelnitã pânã la Orşova. Drumul este bun pânã în apropiere de localitatea Şuviniţa, de unde începe o porţiune de aproape 30 de km de drum puternic afectat de alunecãrile de teren, pe care se executã lucrãri de sprijiniri ale versanţilor şi de consolidare a drumului. Se toarnã ziduri de sprijin şi se stabilizeazã taluzele ce coboarã spre Dunãre. Din loc în loc, pe drum se adunã pietrele rostogolite de pe versanţi încetinind traficul. Peisajele ce se deschid privirilor atât pe malul sarbesc cât şi pe cel românesc sunt minunate şi te fac sã te opreşti de nenumãrate ori spre a putea sã le cuprinzi cu vederea cãci din goana maşinii nu ai rãgãzul sã le admira. Trebuie sã spun cã noi am strãbãtut acest drum cu o maşinã de teren, dar cu un turism cu gardã joasã, portiunile de drum serios afectate, pot creea destule probleme, deci trebuie parcurse încet cu multã grijã.

Am remarcat diferenţele dintre malul sarbesc şi cel romãnesc: în timp ce malul sarbesc coboarã adesea lin spre apa Dunãrii acoperit fiind de pãduri bogate, malul românesc se înalţã cel mai adesea abrupt din apã, stâncos, drumul fiind agãţat de piatra sa, privirea putând greu sã gãseascã vârful stâncilor. Pânã la Dubova, drumul urmeazã apa Dunãrii şi astfel poţi, din loc în loc, vedea rãsãrind din ape frânturi din aşezãrile inundate în urma amenajãrii lacului de acumulare Porţile de Fier precum vechea cetate Tricule, ale cãror turnuri (astãzi refãcute) rãsar din ape când nivelul Dunãrii este foarte scãzut.

Întreaga zonã este plinã de pensiuni, locuri amenajate special pentru pescarii amatori de partide prelungite de pescuit şi cu pontoane pentru ambarcaţiuni. Sunt însã şi multe pensiuni “De vânzare” cãci a cam trecut timpul când erau “For Sale”, pensiuni ce se înalţã deasupra apelor Dunãrii .

Dunãrea este minunatã, apele sale unesc malul sarbesc cu cel românesc întro vâltoare de ape a cãrei forţã a sãpãt în malurile sale peşteri minunate ca cea de la Ponicova, cea mai mare din Defileul Dunãrii renumitã pentru coloniile de lilieci sau Peştera Veteranilor.

Am ajuns la Mânãstirea Mraconia odatã cu înserarea. Veche ctitorie din anul 1453, mânãstirea a fost inundatã la realizarea lacului de acumulare fiind refãcutã în anul 1970, pe malul actual al Dunãrii, strãjuind în continuare liniştea unui popor ce se încãpãţâneazã sã rãmãnã de strajã la malul Dunãrii sub privirea marelui rege dac Decebal. Sculptat direct în stanca muntelui de o echipa de sculptoi-alpinisti sub îndrumarea sculptorului Florin Cotarcea, figura marelui rege dac este cea mai mare sculputurã în piatra din Europa avand 55 m înãltime şi 25 de m lãtime, fiind executatã la initiativa lui I.C. Dragan şi rãmasã din pacate, neterminatã.

DN 57 continuã încã 14 km spre Orşova trecând prin Ieşelniţa, o localitate mare înşiratã de-alungul drumului, cu aceleaşi case solidare una cu cealaltã, cu multe pensiuni din care, la sfarşit de week-end se scurg turiştii aglomerând drumul. Dar despre toate acestea şi despre plimbarea pe Dunãre cu şalupa din golful Mraconia spre Cazane în postarea viitoare.

Acum, priviţi spectacolul apelor Dunãrii de la Moldova Nouã la Golful Mraconia.

Această prezentare necesită JavaScript.

Histria – de strajã la malul marii

Vechea cetate greceascã, odinioara port la Marea Neagrã, este astãzi parte din Rezervaţia Biosferei “Delta Dunãrii”. Vizitarea sitului arheologic de la Histria, permite înţelegerea unei perioade de maximã înflorire a aşezãrilor situate la gurile Dunãrii.
Dunãrea sau cum îi spuneau grecii Istrul a fost cea care a dat denumirea cetãţii – Istria sau Histria aşa cum o ştim pânã astãzi.
Cetatea era situatã iniţial pe malul Mãrii Negre, într-un golf a cãrui deschidere cãtre mare s-a închis în timp, colmatarea acestuia transformându-l în ceea ce astãzi cunoaştem a fi complexul de lacuri Razelm-Sinoe. Ca şi în cazul cetãţii Enisala, cetatea dintre apele celor douã lacuri Razelm şi Sinoe de lângã Babadag, ruperea legãturilor cu marea a dus încet, încet la decãderea şi la abandonarea cetãţii.
Descoperirea ruinelor vechii cetãţi în anul 1868 şi iniţierea primelor cercetãri de specialitate în anul 1914 de cãtre Vasile Pârvan, au deschis drumul cãtre cunoaşterea acestor vestigii arheologice foarte importante în înţelegerea dezvoltãrii aşezãrilor de la malul mãrii.
Venind dinspre Nãvodari pe DN 226, dupã ce ai vizitat Grindul Chituc, te poţi îndrepta spre Histria, mergând în continuare pe DN226A, admirând pe parta dreaptã a drumului Lacul Nuntaşi.
Deşi era luna octombrie, a fost o zi caldã astfel încât Complexul arheologic de la Histria ne-a întâmpinat cu pomi în floare, stoluri de ciocârii şi cu un autocar plini de elevi gãlãgioşi ce au dat viaţã acestui loc tãcut.
Vizitarea vechii cetãţi, te poartã printre vestigii care atestã înflorirea pe care a cunoscut-o în cei 1300 de ani în care a fost locuitã neîntrerupt.
Lucrãrile de restaurare desfãşurate de-a lungul timpului şi care continuã şi astãzi dau posibilitatea vizitatorilor de a înţelege cum se desfãşura viaţa în aceste locuri şi de a admira zidurile ce înconjoarã cetatea, reţele de canalizare a apei, bãile termale, incintele zonelor de locuit sau a fostelor ateliere, strãzile pavate ce strãbat cetatea şi care te conduc cãtre ruinele basilicelor care vorbesc de prezenţa timpurie a creştinismului pe aceste meleaguri şi de importanţa la care ajunsese cetatea în acele timpuri, mozaicurile romane, coloanele greceşti ce se înalţã zvelte printre zidurile cetãţii dar şi arcadele boltite ale porţilor de trecere pe sub care te strecori dintr-o încãpere în alta. Dar ceea ce mi-a plãcut în mod desosebit a fost liniştea care stãpâneşte aceste locuri. Vizitarea acestor minunate vestigii poate sã dureze ceva timp dar este deosebit de plãcutã şi instructivã şi trebuie neapãrat sã continuie pe malul complexului lagunar Razelm-Sinoe, unde cu siguranţã veţi fi vrajiţi de frumuseţea peisajului. Cetatea aflându-se cum am spus în Rezervaţia Biosferei “Delta Dunãrii”, dacã veţi coborâ pe malul lacului vã veţi putea bucura de clipe de neiutat întro linişte tulburatã doar de strigãtele pãsãrilor şi murmurul vântului ce infioarã apele lacului.
Nu trebuie uitat Muzeul arheologic din Complexul arheologic de la Histria unde pot fi admirate ca şi în Muzeul arheologic de la Adamclisi, exponate valoroase ce vorbesc despre prezenţa pe aceste meleaguri ale civilizaţiei greceşti şi romane dar şi despre existenţa unor importante schimburi comerciale ce stau mãrturie unei vieţii economice active.
Cu speranţa cã am trezit interesul pentru acest complex arheologic vã las sã admiraţi câteva instantenee în care am dorit sã pãstrez amintirea unor momente cu adevãrat speciale.

Calator prin Grindul Chituc

De ce am vrut sã vã vorbesc despre Grindul Chituc ? Pentru cã este unul din acele locuri minunate din ţara noastrã, încã neatinse de civilizaţie, mai precis de acea civilizaţie care distruge tot ceea ce atinge.

Grindul Chituc este o parte din minunata rezervaţie a Biosferei “Delta Dunãrii”, reprezentând arie protejatã. Asta înseamnã cã, vizitarea acestei zone, are reguli stricte ce trebuiesc respectate, în primul rând pentru a prezerva zona şi mai apoi, pentru a nu fi tu cel amendat. Camparea este interzisã, tocmai din dorinţa autoritãţilor de nu distruge acest adevãrat paradis, populat cu sute de specii de pãsãri şi animale.

Pentru a ajunge în acest loc minunat, trebuie sã treci de localitatea Vadu şi apucând drumul din dale de beton ce coboarã pe lângã fosta fabricã de metale rare, acum în paraginã, te afunzi în terenul mlãştinos, ce te va conduce spre malul mãrii.

Drumul este neamenajat, reprezintã teren natural, nisipos, din loc în loc trecând prin adevãrate tranşee pline de apã, chiar şi în perioade de timp în care nu a plouat de mai multã vreme. Astfel, este bine sã evitaţi vizitarea zonei, imediat dupã zilele în care a plouat.

Deasemenea trebuie avut grijã la drum, cãci nu este indicatã pãrãsirea acestuia, cãci, terenul mlãşinos este înşelãtor şi poţi rãmâne prins în ochiurile de apã, fãrã posibilitatea de a ieşi la liman. Semnal nu prea este în zonã, aşa încât ar fi greu sã anunţi prea curând pe cineva cã ai probleme şi mai ales sã poţi indica locul în care eşti “eşuat”.

Dar dacã, respecţi traseul, odatã ajuns la malul mãrii, rãmâi fãrã grai. Întinderea de apã, care ţi se aşterne la picioare, plaja pustie, liniştea care te înconjoarã, te fac sã nu regreţi nici o clipã efortul depus de a ajunge în acest paradis. Litoralul este destul de îngust, poate cã are puţin peste 10 m lãţime, în unele locuri mai mult, în altele este mai îngust, dar este încã, neatins de civilizaţie, oamenii reuşind pânã acum, sã respecte natura, iar sentimentul pe care îl încerci este copleşitor. De aceea, am vrut sã vã vorbesc despre acestã zonã, cãci lucrurile frumoase care aduc bucurie trebuie împãrtãşite, iar eu vreau sã împãrtãşesc cu voi, acele momente care mi-au fãcut viaţa mai frumoasã .

Desigur, aceastã vizitã în Grindul Chituc, poate dura câteva ore, dar nu trebuie sã porniţi la drum cu gândul cã veţi face baie, un grãtar sau sã puneţi masa, pe malul mãrii. Câteva sandwich-uri, câteva fructe şi o cafea la termos, bãutã din pahare pe care le veţi lua apoi cu voi, vor fi suficiente. Plimbaţi-vã, faceţi poze, respiraţi aerul minunat şi bucuraţi-vã de clipele  în care, vã veţi simţi ca la începuturile lumii.

Apoi, porniţi la drum cãtre Grindul Lupilor, unde, în drumul spre mare, veţi fi suprinşi de zborul pãsãrilor, tulburate de trecerea maşinii prin întinderea de stuf. Vã asigur cã, nu veţi regreta nicio clipã.

Reţineţi vã rog un singur lucru: încercaţi, ca trecerea dvs., prin acest paradis, sã fie asemeni zborului pãsãrilor prin aer, ca lunecarea peştilor prin apã, ca fulgerarea şerpilor prin stufãrişul ce vã înconjoarã, neauzitã şi nevãzutã, astfel încât, ani dupã ani, generaţii dupã generaţii, sã poatã regãsi şi admira aceste locuri. Nu fiţi egoişti, dãruiţi-le peste ani, copiilor voştrii, nepoţilor voştrii, tuturor celor pe care îi iubiţi, acest dar nepreţuit, pe care Natura, vi-l face acum.