Pe DN66A – De la Băile Herculane – Izvoarele Cernei – la Câmpul lui Neag – Partea a I-a

Spre Cerna-sat pe DN 66A

Spre Cerna-sat pe DN 66A

 

 

Probabil că mulți dintre voi cunosc povestea acestui drum național ce trebuia să unească Stațiunea Băile Herculane din județul Caraș-Severin de localitatea Câmpul lui Neag , din județul Hunedoara . Dacă acest drum pompos numit astăzi ”drum național” ar fi fost realizat la standardele cerute de categoria la care a fost trecut în anul 1999, s-ar fi putut parcurge zone de o frumusețe extraordinară în timp convenabil și în condiții de siguranță. Problema acestui drum parea fi aceea că străbate Parcul Național Cerna-Domogled și că se apropie de limita Parcului Național Retezat. Asemeni acestor zone sunt multe alte locuri din această țară și s-au găsit totuși soluții tehnice de realizare a drumurilor de acces și care nu distrug zona străbătută. Un astfel de drum, cu o singură bandă de circulație și cu platforme pentru staționare la întâlnirea cu autovehiculele din sensul opus este cel pe care am mers de curând în Rezervația Naturală Cheile Rudăriei, din Caraș-Severin unde am vizitat morile de apă de pe Rudărica, vechi de sute de ani. Asfaltat, marcat cu indicatoare, perfect circulabil în condițiile în care și aici există exploatare forestieră în lucru. Acest lucru bănuiesc că a fost posibil pentru că în primul rând nu s-a uitat nicio clipă că peste tot trăiesc oameni, de mulți ani și că și ei au dreptul la o viață normală, potrivită timpurilor de astăzi. Au dreptul la drumuri bune care să le asigure legătura cu țara, să le dea posibilitatea să se dezvolte, nu să rămână prizonieri în secolele trecute. Nu putem și cred că nici nu avem dreptul să oprim timpul în loc pentru niște oameni doar pentru zona în care s-au născut și continuă să trăiască sunt considerate deosebite. Este necesar să se educe turiștii, să se impună și să se aplice măsuri punitive pentru cei ce nu se conformeză, dar trebuie să continuăm să dăm posibilitatea tuturor locuitorilor din cele mai izolate sate să circule în siguranță, tot timpul anului. Drumuri bune înseamnă comerț, înseamnă acces la educație, înseamnă acces la sănătate. Toți sunt cetațeni acestei țări, plătesc taxe și deci au drepturi egale cu cei de la orașe, la dezvoltare. Drumul DN 66A străbate localitate Cerna-sat, o localitate veche în care trăiec oamenii și pentru care legăturile cu restul țării sunt dificile, pe un drum în mare parte forestier. Nici drumul spre barajul lui Iovanu betonat cândva, nu arată astăzi prea bine.
Dar să o luăm cu începutul. Decizia de a face acest traseu a fost luată după ce am cules informații din toate sursele avute la îndemână. Cam puține e drept, dar asta a fost: net, locuitorii din Băile Herculane și Cerna-sat. Am constat că traseul nu a fost făcut în totalitate de prea mulți și străbătându-l am înțeles și de ce.
Între Băile Herculane și Cerna-sat chiar dacă drumul este mai mult forestier totuși poate fi făcut destul de ușor cu o mașină obișnuită, dar trebuie să se țină cont de faptul că sunt porțiuni de drum cu denivelări mari. Noi am făcut acest drum cu un VW Touareg și astfel am putut trece prin toate gropile și șleaurile lăsate de trecerea camioanelor încărcate.
Între Cerna-sat și barajul lui Iovanu (nu m-am lămurit foarte bine dacă este Iovanu sau Ivanu) drum ce a fost cândva betonat, este destul de afectat de alunecările de teren și de trecerea timpului. Poate nu se știe că fără lucrări de întreținere, nici chiar betonul nu rezistă .
De la baraj și până la Popasul de la Izbucul Cernei sau Izvoarele Cernei cum este mai cunoscut, drumul este forestier, cu porțiuni foarte denivelate, cu bălți de aproape 50 de cm adâncime, cu zone afectate de căderile de pietre sau arbori sau de prăbușiri ale marginilor. A fost după părerea mea partea cea mai dificilă a drumului, chiar periculoasă pe alocuri căci orice întâlnire cu un alt vehicol ar fi fost greu rezolvat. Drumul este îngust permițând trecerea unui singur autovehicul, având porțiuni unde este imposibilă orice manevră de evitare. Noi am avut noroc, căci ne-am întâlmit cu o altă mașină într-un loc ce ne-a permis să dăm cu spatele pentru a-i face loc să treacă. Cu câteva sute de metri mai în spate, drumul era îngustat de o cădere de bolovani și nu am fi putut face această manevră. Tot drumul merge agățat de munte, având pe o parte peretele de piatră și de cealaltă parte se deschide hăul. De altfel suntem avertizați că traversăm o zonă de exploatare forestieră în lucru, unde poți oricând să te întâlnești cu utilaje sau să fie drumul blocat de arborii tăiați.
O astfel de întâlnire cu camioane încărcate cu bușteni, am avut-o la Popasul Izbucul Cernei. Am dat înapoi pentru a le face loc, dar fără să realizăm că ar fi trebuit să ne asigurăm că o facem în siguranță și astfel aveam să descoperim câțiva kilometrii mai departe că avem o pană urâtă.
De la Izbucul Cernei și până unde avea să înceapă asfaltul, în apropierea trecerii în județul Hunedoara drumul va alterna cu porțiuni bune (pentru un drum forestier, a nu se uita că despre un astfel de drum vorbim chiar dacă este botezat ” național”) și cu porțiuni denivelate, cu arbori căzuți, sau cu bălți.
Fiind o zonă montană cu vegetație bogată și cu pâraie bogate ce curg pe versanți, drumul este în permanență umed și relativ întunecat.
Am plecat din Băile Herculane la 10.45 de la intersecția DJ608D cu DN 67D. Îl voi considera Km 0, din acest punct urmând să marchez kilometrii parcurși de mine pe acest traseu până la punctul în care începe asfaltul în județul Hunedoara.
Trebuie să fac câteva mențiuni speciale :
Din păcate calitatea fotografiilor nu este foarte bună din cauza condițiilor. Fotografiind din mașină, în mers de cele mai multe ori când declanșam, dădeam în gropile drumului și nici lumină prea multă nu am avut sub ”poala pădurii”.
Am oprit când s-a putut să fotografiez dar, cum drumul era îngust nu riscam să rămânem prea mult pe loc și nici să cad în râpe.
DN 66A este un drum pentru mașini de teren, echipate pentru teren accidentat. Este bine ca șoferul să aibă experiență pe astfel de drumuri. Orice se poate întâmpla și trebuie să rămâi calm. Nu este suficient să ai roată de rezervă, trebuie să știi să faci pana, să nu fie prezoanele înțepenite și compresorul să funcționeze.
Nu recomand acest traseu mai ales între Izbucul (izvoarele) Cernei și limita Județului Hunedoara, la asfalt. Dacă aș fi bănuit dificultatea traseului așa cum am descoperit-o parcurgându-l, nu plecam la drum. Nu există semnal la celular pe acest traseu astfel încât dacă se întâmplă ceva nu ai cum să anunți. Va trebui să te întorci la exploatarea forestieră unde sunt muncitorii. Pe jos. Noi am făcut acest traseu sâmbata pe 13 septembrie 2014 și astfel exploatarea nu lucra. În afară de cele două camioane încărcate cu lemne nu ne-am întâlnit cu alte utilaje și nici nu am riscat să fin surprinși de buștenii tăiați porniți la vale pe munte.
Timpul este imprevizibil la munte și deși am plecat pe vreme frumoasă, putea oricând să se pornească ploaia ceea ce ar fi făcut unele sectoare de drum de netrecut chiar și pentru mașina noastră, nemai vorbind de pericolul unor căderi de bolovani sau arbori.
După cum vedeți nu am ignorat pericolul, nu am cunoscut însă tot ceea ce ar fi trebuit să știm dar, experiența la drum ne-a ajutat, mașina de asemenea și poate că am avut și noroc.
Las pozele să vorbească și astfel să vă faceți o o idee despre starea drumului național 66 A, (forestier sub acoperire, cum îi spun eu), un drum ce străbate o zonă magnifică, dar pe care deocamdată nu se poate circula în siguranță.
Am parcurs 85 km pe acest drum în 4h30min, pe timp frumos, după câteva zile în care nu plouase. Va rămâne o experiență singulară dacă acest drum nu va fi finalizat în acest deceniu. Asemeni drumului de la Măgura la Moeciu de Jos, lăsat de izbeliște de ani de zile și care străbate și el o localitate ai cărei locuitori cred că ar vrea să pășească în secolul XXI, drumul de la Băile Herculane la Câmpul lui Neag ar servi turismului românesc, ar putea da viață unor localități ce par a nu face parte din această țară, altfel nu-mi explic de ce sunt uitate de guvernanți. Oricât ar fi de frumoase pensiunile, turiștii nu pot veni pe jos și nici nu vor să-și rupă mașinile până acolo.

Iesirea din Băile Herculane KM 0 ora 10.45

Iesirea din Băile Herculane
KM 0 ora 10.45

Pe malul Cernei spre Cerna-sat

Spre Cerna-sat

Această prezentare necesită JavaScript.

Cerna-sat, județul Gorj Km 37, ora 11.30

Cerna-sat, județul Gorj
Km 37, ora 11.30

Cerna-sat

Această prezentare necesită JavaScript.

 

Ieșirea din  Cerna-sat Km 41, ora 11.45

Ieșirea din Cerna-sat
Km 41, ora 11.45

 

Drumul spre barajul lui Iovanu

Această prezentare necesită JavaScript.

Cabana dintre drumuri. spre baraj apucăm la dreapta peste pod.

Această prezentare necesită JavaScript.

Barajul lui Iovanu Km 48

Această prezentare necesită JavaScript.

Panou avertizare 41 km, drum forestier închis circulației în perioada 15.10 – 31.03.

DSCF4067

Pod peste Cerna Km 52DSCF4112

 

 

Această prezentare necesită JavaScript.

Atenționare ”Parchet în lucru” . Începe zona de exploatare forestieră. Km 62

Drum forestier dificil, pe alocuri periculos cu aglomerări de bușteni, maluri surpate .

 

DSCF4176

DSCF4194

DSCF4180 DSCF4178

Mă opresc aici la Km 65. Confluența de ape –  în  Partea a II-a a aventurii pe DN 66A

Mânãstirea Piatra Scrisã

vedere a Manastirii Piatra ScrisaPlecând din staţiunea Bãile Herculane spre Timişoara, pe drumul european E70, veţi întâlni în apropierea localitãţii Armeniş din judeţul Caraş-Severin, Mânãstirea Piatra Scrisã. Micul lãcaş cu pereţii vãruiţi în alb, a fost ridicat din dorinţa de a adãposti icoana fãcãtoare de minuni a Sfintei Treimi, zugrãvitã pe piatra muntelui, dupã cum spun legendele locului din credinţa unor cãlãtori de altã data, a cãror viatã a fost feritã de primejdiile iscate prin aceste locuri, chiar în Duminica Tuturor Sfinţilor.

Oricum, locul este cunoscut încã din anul 1788, fiind menţionat pe o hartã militarã austriacã ca Stânca Sfintei Treimi, semn cã icoana pictatã pe stâncã exista, aceasta fiind restauratã în anul 1822 de pictorul Moise Buru Scriitorul, din Caransebeş. În anul 1929, pe acest loc a fost ridicatã o mica capelã de cãtre Vasile Dragomir cu soţia sa Ana, în amintirea fiicei lor, iar în 1930, Episcopia Caransebeşului a ridicat o casã pentru personalul monahal şi o clopotniţã, luând astfel naştere aşezâmântul de astãzi.

Cãlãtorul acestor zile, nu poate sã nu se opreascã în popasul de la Mãnâstirea Piatra Scrisã şi sã se lase învãluit de liniştea micului lãcãş de rugãciune. Locul parcã agãţat de coasta muntelui, este totuşi primitor. Pereţii albi ce lasã descoperitã din loc în loc piatra muntelui în care este zugrãzitã icoana binecuvantata, poartã langa altar icoanele sfinte în faţa cãrora te închini tãcut. Oamenii intrã, scriu acatiste, se inchinã şi ies fãrã zgomot. O mãicutã, trece neauzitã, vegheazã lumânãrile aprinse şi iese în linişte aşa cum a intrat .

Pentru câteva clipe timpul pare oprit în loc, doar curgerea Timişului aratã cã nimic nu este la fel şi clipã de clipã, viaţa mai adaugã pe rãboj momente din trecerea noastrã pe acest pãmânt.

Dupã clipele de repaos, ne-am continuat cãlãtoria spre Caransebeş, pe un drum minunat, în care cel ce stã în dreapta (adicã eu), are avantajul de a privi nestingherit defilarea peisajelor ce însoţesc acest drum şi ca un demn reporter de teren, trebuie sã ofteze mereu: ”vai ce frumos!” sau celebrul: “Uite, uite, super!” atrãgându-şi astfel ameninţãrea: “ Dacã nu taci, treci la volan sã mã uit şi eu!”

Dar, sã creadã el cã este posibil! Dacã vrea sã vadã, sã opreascã. Dacã opreşte, eu fac poze. Şi dacã fac poze, iatã cã vã povestesc şi vouã ce am vãzut la popasul de la Mânãstirea Piatra Scrisã, îndemnându-vã sã nu ocoliti acesta loc.