Aventura epistolarã

M-am gândit cã ar fi momentul sã încerc sã dau viaţã unei idei mai vechi pe care am purtat-o cu mine şi cãreia i-a cam venit sorocul sã iasã în lume: aceea de a scrie scrisori. Mai bine spus de a “dedica” rândurile aşternute pe hârtia virtualã celor care dupã pãrererea mea au sau ar trebui sã aibã un cuvânt de spus despre subiectul care m-a îndemnat la scris. Sau pur şi simplu, sã transform monologul în dialog. Ştiu cã s-ar putea spune cã o scrisoare rãmâne totuşi un monolog (ca orice postare de altfel) dar, odatã ce te-ai hotãrât sã o scrii primul rând individualizeazã destinatarul şi din acel moment scrisoarea devine un dialog. Tu îi povesteşti lui şi numai lui (destinatarului) off-ul tãu cel mai mare. Şi apoi începi sã aştepţi. Aşteptarea este aproape la fel de plãcutã ca şi scrierea scrisorii cãci ştii, cã cineva citeşte rândurile tale şi se gândeşte la tine şi dupã dupã ceva timp se va aşterne pe scris. Emoţia deschiderii plicului astãzi puţin o mai trãiesc şi poate cã destul de mulţi nici nu o cunosc. Alegerea mapei de scrisori era alt moment deosebit :culoare, mãrime, fineţea hârtiei, clipe ce puteau sã îţi ocupe destul timp. Era marca ta înregistratã cãci în corespondenţa ta cu apropiaţii, puteai fi repede identificat dupã plic. Aproape cã nu mai era nevoie sã citeşti numele destinatarului cãci ştiai sigur cine ţi-a scris numai privind plicul. Astãzi verifici cutia de scrisori doar ca sã ridici facturile şi pliantele de reclame, altãdatã aşteptai şi primeai scrisori, vederi, cãrţi poştale, telegrame şi felicitãri. Aşa au prins viaţã colecţiile de vederi. Astãzi ar fi destul de greu sã ai o colecţie de felicitãri virtuale. Nu imposibil recunosc dar, revenind la scrisorile pe care m-am hotãrât sã le scriu, virtuale şi ele de altfel, trebuie sã mãrturisesc cã ideea mi-a venit citind revista “Magazin istoric” care are o rubricã intitulatã ” pe vremuri oamenii îşi trimiteau scrisori..” Ideea era desigur mult mai profundã cãci scrisorile prezentate aparţineau unor oameni deosebiţi, ale cãror legãturi personale erau de multe ori extrem de delicate şi cuprindeau de multe ori alãturi de aspectele vieţii private şi o reflectare complexã a evenimentelor sociale din acele timpuri fiind astfel cu atât mai importante. Aşa m-am hotãrât ca de câte ori decid cã am ceva de spus despre lumea din jurul meu, mã voi gândi şi la cei care ar trebui sã audã cuvintele mele sau sã le citeascã şi astfel sã le trimit scrisori.
Declar deschisã oficial aventura mea epistolarã şi cea dintâi scrisoare va pleca la Bãile Herculane. De ce la Bãile Herculane? Pentru cã am declarat-o staţiunea mea de suflet şi tare mult aş dori sã o vãd aşa cum ar merita sã fie: îngrijitã şi pusã cu adevãrat în valoare. Deci:
 
 
Domnule Primar al oraşului Bãile Herculane,
 
Nu voi începe scrisoare mea întrebându-vã care este culoarea dvs. politicã sau care v-au fost argumentele cu care v-aţi convins alegãtorii cã sunteţi potrivit pentru demnitatea pe care o deţineţi dar aş vrea totuşi sã ştiu cât de mult vã iubiţi oraşul, cãci înainte de a fi “staţiune de interes naţional” Bãile Herculane este un oraş. Vechi, cu o istorie şi o tradiţie care coboarã mult în timp. 1800 de ani mai exact de atestare documentarã. Nu orice fel de atestare ci una care vorbeşte despre caracterul excepţional al apelor din zonã ce au fãcut ca lumea sã afle de România şi de Valea Cernei. Şi de puterea lor apelor vindecãtoare. Ani de-a rândul oamenii au venit în staţiunea Bãile Herculane cãutând alinarea pentru suferinţele lor. Şi astãzi am întâlnit în staţiune oameni care continuã sã vinã dupã 10-20-30 de ani, încrezãtori în efectele binefãcãtoare ale tratamentelor efectuate aici. Dar, aş vrea sã le ascultaţi poveştile despre staţiunea Bãile Herculane de acum 30-40 de ani. Pentru cei care revin totuşi an de an, fideli apelor de aici, fiecare vizitã adaugã o durere cãci prea puţine sunt schimbãrile reale în bine şi care au greutate atunci când vorbim de ceea ce o pot face atractivã.
Cã împrejurimile sunt minunate, cã posibilitãţile de cazare sunt diverse, cã bazele de tratament s-au înmulţit şi cele existente au fost reamenajate, este o realitate. Dar cum sunt strãzile prin staţiune, ştiţi? Cum se prezintã accesele cãtre unitãţile de cazare în care sunt sute de turişti veniţi la tratament sau odihnã si pe care aceştia trebuie sã se deplaseze? Ei vin sã se plimbe pe jos. Cum sunt trotuarele şi spaţiile din imediata lor apropiere? Suntem la munte este adevãrat dar vegetaţia care se întinde haotic, asaltând trotuarele nu este chiar de admirat. Chiar nimeni nu se preocupã de aspectul lor? Sunt spaţii publice, atunci ar trebui sã se procupe administraţia localã. Sunt proprietãţi particulare, atunci sã fie avertizaţi sã pãstreze aspectul civilizat.
A fost amenajatã “Strada romanã”. Porneşte din Piaţa Hercules, trece pe lângã Hotelul Roman şi dã în drumul naţional 67D. Foarte frumos spaţiul. Aleea este asfaltatã, luminatã, zidul de sprijin decorat cu basoreliefuri reuşite, bãnci şi scaune, alee de promenadã pentru a admira Cerna. O realizare frumoasã dar pentru a te putea plimba trebuie mai întâi sã strãbaţi frumoasa Piaţã Hercules. Cu pavajul plin de gropi, cu trotuarele desfundate adevãrate capcane pentru cei ce se plimbã, strãjuitã de faţadele ştirbite ale frumoaselor clãdiri ce altãdatã fãceau faima acestor locuri. Anul acesta am gãsit fixate pe fiecare dintre aceste clãdiri plãcuţe care vorbesc despre trecutul lor imperial. Imperial dar acum lãsat de izbelişte. Anul trecut am fãcut o devãratã anchetã sã descopãr destinaţia şi trecutul lor pentru a scrie despre ele. Este desigur un pas dar atât de fãrã sens dacã aceste clãdiri sunt în continuare lãsate sã se degradeze. Publice sau private, trebuie sã se înţelegã odatã cã dacã nu se doreşte sã moarã aceastã staţiune trebuie sã se gãseasã o soluţie pentru a o “însãnãtoşi”. Ea cea plinã ape miraculoase moare cu fiecare zi care trece, cu fiecare an în care nu se ia nicio decizie cu adevãrat importanta în interesul ei.
Turiştii strãini sau romãni sunt atrãşi deopotrivã de aceste clãdiri însã in plimbãrile lor prin propierea Bãilor sulfuroase Neptun, oricât ar fi de atractive detaliile arhitectonice rãmân expuşi pericolului. În orice moment clãdirile se pot prãbuşi, zidurile parţial prãbuşite, crãpãturile prin care se vede cerul, mirosurile fetide, gãurile din trotuar nu pot prezenta garanţie. Nicio plãcuţã care sã avertizeze asupra acestor pericole sau chiar sã interzicã accesul în apropierea lor. Pasarela ce traverseazã Cerna, adevãratã dantelãrie, este atât de ruginitã încât îmi este teamã sã pãşesc pe ea. Anul trecut am traversat Cerna dar în acest an nu m-am încumentat. Chiar nu se poate recondiţiona şi vopsi, astfel încât sã fie sigurã şi plãcutã pentru turişti? Ar fi pãcat sã se întâmple un accident pentru ca toate aceste probleme sã devinã vizibile şi sã fie recunoscute cã existã.
Promenada de pe malul drept al Cernei, altãdatã cu bãnci şi jardiniere de piatrã în care desigur erau flori, de ce nu poate fi amenjatã pentru ca turiştii sã poatã sta şi admira Cerna? Nu este pãcat sã se iroseascã atâta frumuseţe? Bãnci rupte şi abandonate, jardiniere sparte şi goale, promenada desfundatã cu gãuri în care te împiedici.
Drumul de acces de la garã pe strada Trandafirilor, pânã în centru mai are nevoie de reparaţii. Cerna oricât ar fi de minunatã în sãlbãticia ei, are totuşi nevoie de întreţinere, de a fi curãţatã din timp în timp.
Nu este suficient ca Bãile Herculane sã fie declaratã “staţiune de interes naţional”, este necesar sã i se arate interes naţional, cãci altfel oricât ar fi minunate apele, oricât ar fi frumoase locurile, staţiunea nu-şi poate recãpãta strãlucirea de altãdatã. Ajutaţi-o dacã o iubiţi. Deci cât de mult vã iubiţi oraşul, Domnule Primar?
Inchei aici prima mea scrisoare, cu speranţa cã va fi cititã şi înţeleasã corect de cei ce au un cuvânt de spus cu privire la viitorul oraşului – staţiune Bãile Herculane.
 
Cu consideraţie,
cãlãtorprinţaramea.
 
P.S. Vã fac o propunere: Domnule Primar, deveniţi pentru câteva zile turist anonim în Bãile Herculane sosit la tratament sau odihnã şi strãbateţi încet strãzile şi priviţi cu ochii celui neştiutor dar doritor sã gãsescã frumuseţea şi istoria acestor locuri. Spuneţi-mi ce aţi vãzut, ce v-aţi fi dorit sã vedeţi şi ce aţi simţit, poate aşa veţi înţelege cã rândurile scrise au pornit dintr-o mare dragoste pentru Staţiunea Bãile Herculane.

Reclame

Bijuterii de arhitecturã la Bãile Herculane

Odatã ajuns în staţiunea Bãile Herculane, dupã turul obligatoriu de recunoaştere a împrejurimilor trebuie sã-ţi faci timp sã inspectezi agale douã obiective inscrise pe Lista Monumentelor Istorice, ce au fãcut altãdatã fala acestui aşezãmânt şi care, în ciuda lipsei de interes pentru restaurarea lor rãmân şi astãzi la fel de frumoase.

Unul este Cazinoul din centrul staţiunii şi care aflat în parcul central comunica odinioarã prin douã lungi coridoare cu bolţi minunat pictate cu hotelul Traian (Pavilionul nr.1) şi Hotelul Decebal (Pavilionul nr.2). Construit între anii 1862-1864, urmând planurile arhitectului german Wilhelm von Doderer, acesta a fost gândit ca un amalgam de stiluri, cu decoraţiuni exterioare desosebit de bogate ce pot fi admirate în mare parte şi astãzi. Gândit ca un loc de recreere, cazinoul avea salã de spectacole, restaurant şi salã de joc unde de întâlneau amatorii de ruletã.

Dacã în anii de glorie era punctul de atracţie pentru protipendada venitã în staţiune, în anii ce au urmat de dupã rãzboi a adãpostit, aşa cum stau mãrturie plãcuţele rãmase pe uşi, Sala de spectacole a Casei de Culturã precum şi Muzeul de Istorie “Nicolae Cena”. Aşa cum am mai spus, deşi astãzi este clasificat “monument de arhitecturã”, acest frumos edificiu, este pustiu. Am strãbãtut coridoarele tãcute cu privirile agãţate de tavanele pictate, cãlcând cu sfialã pe mozaicurile multicolore, admirând fiecare detaliu încercând sã-mi închipui forfota de altãdatã când turiştii îi dãdeau viatã.

Clãdirea pe frontispiciul cãreia stã scris “Saluti et laetitiae” adicã Sãnãtate şi bucurii, decoratã cu frize sculptate, strãjuieşte şi astãzi liniştitã parcul central, vegheatã de superbul exemplar de sequoia gigantea.

Am cãlcat pe urmele albastre ce te îndrumã din parc spre acest frumos cazinou dar, spre dezamãgirea mea, nu am descoperit decãt câteva café-baruri, deşi atracţia rãspânditã de acest loc ar fi putut foarte bine sã-l facã mult mai viu. Aş fi vrut sã gãsesc o bibliotecã deschisã pentru turişti, o salã de recreere unde turiştii sã poata sã se întâlneascã şi sã stea de vorbã sã se cunoascã, un panou cu informaţii legate de aceastã frumoasã construcţie, un program al activitãţilor ce se vor desfãşura în staţiune şi la care turiştii sã fie invitaţi, dar din pãcate doar paşii celor ce vin atraşi de renumele edificiului, se aud şi este tare pãcat.

Cel de-al doilea obiectiv de arhitecturã care nu poate trece neobservat mai ales pentru turiştii ce sosesc în staţiune cu trenul, este gara din Bãile Herculane. Aşa cum se aratã în prezentare, clãdirea gãrii a fost inauguratã la 20 mai 1878 şi reprezintã o copie a pavilionului de vânãtoare de la Viena al Împãrãtesei Maria Tereza.

Aflatã la la 16 km de Orşova, la intersecţia drumului E70 cu Dn 608D (ce strãbate staţiunea) gara din Bãile Herculane îşi întâmpinã vizitatorii cu urarea de “Bine aţi venit” înscrisã în mozaicul peronului. Curat, liniştit în ciuda trecerii anilor, cu bãncile ferite de arşiţa verii sub bolta de verdeaţã, bãtrânul peron aşteaptã paşii cãlãtorilor în scurgerea fãrã oprire a timpului mãsurat ca odinioarã de vechiul ceas Paul Garnier. Deşi întregul ansamblu rãmâne un reper important al arhitecturii antebelice, totuşi este vizibil faptul cã trecerea timpului a lãsat urme adânci, care deşi nu pot umbri frumuseţea elementelor ce decoreazã pavilionul central, totuşi, trebuie luate urgent mãsuri de restaurare a acestei adevãrate cãrţi de vizitã a staţiunii. Frumoasa cupola cu mozaic multicolor stã sprijinitã de coloane, având inscripţionat acelaşi mesaj ce slãveşte apele sfinte ale lui Hercules de la Mehadia.

Admirând frumuseţile acestor locuri, parcã înţeleg altfel sensul supãrãrii lui Colette din “Gaiţele” de Alexandru Kiriţescu, ce era atât de supãratã nu numai cã nu vãzuse Parisul dar, “de cãnd m-a luat nu m-a dus nici mãcar pãnã la Mehadia”. Scrisã la începutul anilor 1900, adicã în plinã glorie a staţiunii Bãile Herculane ce era consideratã la acea vreme cea mai modernã din Europa, cu siguranţã cã era privitã de mica burghezime la fel de atractivã ca Parisul. Bine înţeles este doar o pãrere personalã dar poate fi şi o presupunere corectã, cine poate şti ce a gândit scriitorul?

Oricum, pentru cei ce sosesc astãzi pe calea feratã, legãtura cu staţiunea este asiguratã de curse regulate de autobus pânã în Piaţa Hercules de unde taxiurile vã vor duce cãtre hotelurile sau pensiunile din staţiune.

Sper ca instantaneele surprinse sã vorbeascã despre frumuseţea acestor clãdiri- monument aşa cum le-am vãzut eu, sperând sã vã poarte la un moment dat paşii cãtre acestã perlã a Banatului situatã pe frumoasa Vale a Cernei din Parcul Naţional Domogled – Valea Cernei.

Pensiunea Jojo

Dacã postarea mea despre staţiunea Bãile Herculane v-a convins sã vã petreceţi concediul pe frumoasa Valea a Cernei, ar fi momentul sã vã vorbesc despre Pensiunea Jojo, la care mi-am petrecut concediul din acestã varã şi care m-a convins cã cei ce vin în acestã staţiune nu au de ce sã se teamã cã nu vor gãsi cazare şi condiţii de tratament care sã-i fãcã sã-şi doreascã sã revinã.

Aşezatã pe valea râului Cerna, în mijlocul Parcului Naţional Domogled – Valea Cernei staţiunea beneficiazã de o climã temperatã şi de acţiunea aeroionizãrii negative excepţionalã existentã în aceastã zonã de 2000-2500 ioni negativi/cm³/s, cu efecte deosebite în special asupra sistemului nervos, fiind renumitã pentru calitãţile excepţionale, fãrã egal, ale izvoarelor termale, fiind astfel o adevãratã perlã a turismului balnear românesc. Frumuseţea locurilor dar mai ales oamenii care îi dau viaţã şi pe care trebuie sã-i cunoşti, realizãrile lor menite sã dãruiascã semenilor vacanţe de vis şi sã-i ajute sã-şi refacã sãnãtatea, fac din acestã destinaţie un loc în care odatã ajuns, vei simţii mereu dorinţa sã revi.

Astfel s-a întâmplat şi cu noi, care reveneam în Baile Herculane dupã 4 ani, de astã datã pentru tratament, optând sã-mi petrec în aceastã varã, la Pensiunea Jojo un sejur de 7 nopti, beneficiind totodatã şi de serviciile medicale oferite de Centrul de recuperare medicalã din cadrul pensiunii condus de d-na Dr. Mioara Guran.

Pensiunea Jojo din staţiunea balnearã Bãile Herculane, judeţul Caraş-Severin, a fost pentru mine o frumoasã surprizã, cãci deseori între ofertã şi realitate sunt diferenţe uriaşe ce pot ruina o vacanţã. De aceastã datã am fost încântatã sã descopãr cã ofertã corespundea întru totul aşteptãrilor noastre, fiind cazaţi în vila recent datã în folosinţã, catalogatã la 4* şi ale cãrei dotãri pot satisface cele mai selective pretenţii.

Trebuie spus cã, Pensiunea Jojo din Bãile Herculane, situatã pe malul stâng al Cernei, pe str. Pecinişca nr.175A, este de fapt un complex compus din douã corpuri de vile de 3* şi de 4* în cadrul cãruia funcţioneazã din anul 2008 şi Centrul de recuperare medicalã condus de D-na dr.Mioara Guran, medic specialist în balneologie. Astfel spus, pensiunea îşi aşteaptã oaspeţii atât pentru odihnã cât şi pentru tratament şi vã asigur cã veţi fi încântãţi. Astfel, rãmânând statornicã hotãrârii mele de a vorbi nu numai despre locurile prin care merg dar mai ales despre oamenii acelor locuri pe care meritã sã-i cunoşti şi sã le apreciezi realizãrile am decis cã şi aici la Bãile Herculane, la Pensiunea Jojo, am întâlnit astfel de oameni despre care simţi nevoia sã vorbeşti, cãci muncã lor e fãcutã cu multã dãruire şi atenţie şi se strãduiesc sã vinã mereu în întâmpinarea oricãror dorinţe ale oaspeţilor lor. Fiind vorba de o afacere de familie, pensiunea te întâmpinã cu o atmosferã deosebit de plãcutã, având la dispoziţie o curte frumos gânditã şi realizatã, cu caişi, meri, pruni, din care am fost invitatã sã-mi culeg singur, oricând doresc “desertul”.

Noi am fost cazaţi la etajul al 2-lea, întro frumoasã camerã cu vedere spre munţi şi de la balconul cãreia am putut admira staţiunea ce se întinde de-alungul vãii Cernei. In fiecare dimineaţã aşteptam momentul în care soarele se ridica de dincolo de munţi şi lumina întreaga vale. Camera este mare, frumos decoratã, exact ca în prezentarea pensiunii, astfel încât nu am avut decât sã ne bucurãm de vacanţã. Pentru tratament, dupã-amiazã am stat de vorbã cu d-na dr. Mioara Guran, care ne-a întocmit schema de tratament adecvatã fiecãruia dintre noi şi, un lucru care m-a surprins foarte plãcut, a stabilit, ţinând cont de nevoile noastre şi un meniu care sã completeze corespunzãtor tratamentul. Acest lucru l-am considerat deosebit şi ca fãcând parte din acel interes adevãrat pentru sãnãtatea celui care vine sã-şi gãsescã în acest loc alinare pentru suferinţa sa. Intregul personal al Centrului a fost deosebit de amabil, alãturi de d-na doctor, strãduindu-se permanent sã rãspundã nevoilor celor aflaţi la tratament. Aici eu am descoperit beneficiile acupuncturii în tratarea durerilor migrenoase ce mã chinuiau de mai mult timp şi m-am bucurat de masajul fãcut de mãinile de aur ale d-nei Rodica, un om deosebit, îndrãgostitã de acest oraş despre care mi-a vorbit cu multã pasiune.

Dimineaţa luam micul-dejun în elegantul salon dar la prânz şi la cinã preferam sã ne alãturãm celorlaţi musafiri ai pensiunii în foişorul din grãdinã. Oricât aţi fi de pretenţioşi cu mâncarea, puteţi fi siguri cã nu veţi fi dezamagiţi. Se gãteşte bine, variat şi mai ales cu mult suflet. Fasolea cu ciolan afumat gãtitã la cuptorul din curte vã va cuceri cu siguranţã. Dupã masã, recomand cu cãldurã ca momentul de odihnã mult aşteptat sã se consume într-unul din cele douã hamacuri din grãdinã. Priviţi munţii, ascultaţi greierii din iarbã, foşnetul pomilor şi nu veţi ştii când a trecut timpul. Vã vã ţine companie Lady, un câine frumos şi prietenos dornic de joacã.

Când scriu aceste rânduri, oaspeţii pensiunii au la dispoziţie şi piscina cu apã încãlzitã la care încã se lucra la data vizitei noastre, iar de la anul viitor va fi amenajat şi un bazin cu apã termalã ce va completa oferta de tratament a Centrului de sãnãtate.

Dacã aveţi copii, veţi gãsi în curte amenajate special pentru ei leagãne, cãsuţa cu poveşti, trambulina elasticã astfel încât, timpul lor sã fie plin de provocãri, în timp ce voi vã savuraţi cafeaua fie pe terasã fie în foişor. Dacã doriţi sã vã plimbaţi prin staţiune sau prin împrejurimi nu ezitaţi sã cereţi sfatul gazdelor dvs., care vã vor îndruma cu plãcere spre toate acele destinaţii care fac din Bãile Herculane o adevãratã atracţie turisticã. Fie cã este vorba de vizitarea staţiunii, fie cã vã îndreptãţi spre Strandul 7 izvoare cu apã salino-termalã, fie cã plecaţi sã exploraţi împrejurimile pornind spre Orşova, spre Cheile Nerei, spre Moldova Nouã sau spre Golful Mraconia sã vizitaţi Dunãrea la Cazane, veţi descoperii locuri minunate.

Pensiunea Jojo, nu este greu de gãsit, venind dinspre garã, pe DN 67D, lasati liceul Hercules in urma si treceţi apa Cernei pe podeţul de piatrã şi veţi vedea imediat pe partea stângã pensiunea cu balconul plin de muşcate, care îşi aşteaptã oaspeţii. Asezatã pe malul Cernei, strãjuitã de munţi şi la adãpost de zgomotul oraşului, Pensiunea Jojo, poate asigura oaspeţilor sãi momente de relaxare şi totodatã servicii de balneologie, pensiunea fiind astfel locul ideal pentru cei aflaţi în cãutarea concediului perfect.