Gand din cuvant | calatorprintaramea

când prostia și ura se întâlnesc

03 iul. 2016 Lasă un comentariu

by roxdumitrache in Gand din cuvant Etichete:90-60-90, constitutia, creștin, grasă, jurnalist, musulman, prostia, victime

Femei urâte, femei frumoase! Bărbați frumoși, bărbați, urâți! Cine decide acest lucru? Se spune că „frumsețea stă ascunsă în ochii privitorului”. Deci, ar trebui să judeci un om cu sufletul curat și astfel să-i poți vedea frumusețea.
Cineva a decis cândva că 90-60-90 sunt dimensiunile perfecțiunii dar nu a explicat că acestea nu asigură și frumusețea spiritului și nici deșteptăciune. Nici a nu decis că cele din categoria „premium” vor rămâne toată viața zâne trase prin inel. Totul se poate schimba definitiv fără să poți face nimic. Ce vor face toate aceste frumuseți care își exprimă atât de dur opiniile? Se vor sinucide? Nu! Vor afirma că formele lor sunt acum ”apetisante”, ”sexi” sau vor inventa motive care mai de care mai dramatice pentru a explica cum de li s-au dus pe apa sâmbetei, siluetele de vis!
Băieților li se spune că trebuie să fi doar un pic mai frumoși decât dracu, deci pentru ei frumusețea nu este obligatorie, dar din păcate nu li se repetă destul de des că, dacă urâțenia li se iartă, acest lucru nu este valabil și în cazul prostiei. Și prostia, atât la bărbați și la femei, este mult mai periculoasă, căci fiind o trăsătură lipsită de durere, nu îți atrage atenția. O duci cu tine, o hrănești zi de zi cu infatuarea celui ce se crede coborât cu hârzobul din cer și astfel, în curând ești copleșit de greutate sa. Este o cocoașă ce crește continuu, nu la vedere din păcate, căci astfel cei din jur ar înțelege repede cu cine au de a face, ci în interiorul ființei tale. Va deveni oglida deformată în care se vor oglindi viețile tuturor oamenilor din viața ta și care, din nefericire, vor trebui să se confrunte cu urâțenia din sufletul și mintea ta, de om de nimic.
Grași și slabi, scunzi sau înalți, oamenii vor fi mereu frumoși tocmai pentru că sunt și rămân DIFERIȚI! Mult mai important decât aspectul fizic strict, este pentru oameni, aspectul propriei conștiințe. O conștiință care să-ți dicteze mereu acele cuvinte, care să nu rănească alți oameni, care să te determine să faci mereu acele gesturi ce pot aduce fericire și nu durere, altor oameni.
De-alungul istoriei au existat mereu indivizi care au călcat în picioare demnitatea unor oameni, au omorât alți oameni doar pentru motivul că sunt altfel decât au decis ei că este ”corect” și ei aveau nevoie de ”spațiu vital” în care să se desfășoare. Știți cum au sfârșit? Îngropați de istorie în propria mizerie. Tot așa, fără scăpare, sfârșesc toți cei care, lipsiți de propria valoare, încearcă să iasă din anonimat, ”agățându-se” de viața altor oameni, ca niște căpușe.
Știu durează un timp până când, oamenii din jur realizează că aceste acțiuni ce par astăzi că afectează pe alții, de fapt, în scurt timp, le vor afecta lor viața și, din martori tăcuți și lași, se vor transforma rapid în victime!
”Insulta este declarația înfrângerii” a spus Nicolae Iorga, un om a cărui valoare nu a putut fi contestată nici de cei mai înverșunați dușmani. Și totuși, pentru că alți oameni deși ar fi putut să se opună, au tăcut, copleșiți de propria lașitate, neschițând nici un gest prin care să oprească violența pornită împotriva sa, a plătit cu viața.
Astăzi o lume întreagă este sfâșiată de violență verbală și fizică în numele unor adevăruri propovăduite de unii și de alți, care își arogă dreptul de a deține adevărul suprem. Cred că totuși a venit timpul să nu mai tăcem. Victima de mâine poți fi TU!
TU, cel care taci, ascuzându-te în spatele tăcerii pornite din frică și din neștiință.
TU, cel care astăzi asiști pasiv la jignirea unui coleg.
TU, cel care te lași atras în jocul murdar al denigrării unui om, pe care nu îl cunoști și cu care nu ai interacționat niciodată, dar ți se pare că ai ceva de spus așa, la modul general, că de libertate de exprimare este garantată de Consituție!
Tu, cel care, trecut prin școală și prin viață, ai înțeles deja că nimic nu rămâne neplătit în această viață dar, speri prostește, că nu va trebui să dai scoteală pentru lașitatea ta.
Astăzi un ”jurnalist” necunoscut atacă orbește și prostește, un om pe care nu îl cunoaște. Alte persoane, bărbați și femei, alte ”ilustre” nulități sub scutul anonimatului, se raliază la demersul său, jignind un om doar pentru că, consideră că oricine are dreptul la o opinie și în țara asta nu există delictul de opinie. Oare?
Astăzi, motivul este unul banal, tu ești grasă! Mâine, motivul va fi, tu ești creștin sau musulman! Tu ești negru sau alb. Și LUI, EI, atotștiutorilor, ființelor perfecte, nu le place! Nu te mai vor în preajma lor, în orașul lor, în țara lor! Ce vei face atunci, tu ființa perfectă, care până mai ieri te credeai mai presus de orice amenințare ? Ai vreun răspuns sau speri să nu trăiești acele clipe când tu vei fi trecut din rândul ”învingătorilor” în rândul, victimelor?

…..și restul a fost doar tăcere!

Gând din Cuvânt – Translucid

24 ian. 2014 4 comentarii

by roxdumitrache in Gand din cuvant Etichete:adevarul, bici jurnalistic, eroi, media, opinia publicã, pãpuşari şi pãpuşi, razboi mediatic, tragedie aviatica, translucid

sursa google

Uneori drumul de la tragedie la circ este îngrozitor de scurt. Scurt dar sinuos, Atât de sinos încât ajuns la sfârşit realizezi cã tragedia a rãmas departe şi ceea ce ai sub ochi este doar un spectacol grotesc al ambiţiilor. Scriam la începutul anului trecut într-o postare câteva cuvinte despre zapada care astãzi îmi par a dureros de actuale: “orgolios, sufletul meu se bucurã cu aceeaşi intensitate de momentele în care, ţesãtura de catifea a zãpezii acoperã o lume în care pãpuşari şi pãpuşi, încercã sã-şi uite durerile prinse ca nişte mãrgele pe panglica vieţii.” De unde sã ştiu cã doar la un an distanţã, durerile unor oameni acoperite de zãpada imaculatã a iernii vor sfârşi, în mocirla discuţiilor televizate şi rãzboiului mediatic dintre putere şi opozanţi, dintre cei dornici de aflarea adevãrului şi cei care se doresc a fi doar eroi, fãrã merite dar de neuitat şi atunci orice mijloace sunt considerate permise! Cine poate opri un jurnalist sã fie port-drapelul dreptului la informare al tuturor? Cum se câştigã un premiu sau cum se ţin cât mai sus cotele audienţei ?

“Transparenţa” este cuvântul de ordine. “Comunicarea”, acest concept ce guverneazã lumea modernã este un fel de “iarba-fiarelor” ce deschide astãzi drumuri pe care masa de manevrã numitã simplu “opinia publicã”, este mânatã cu lovituri rãsunãtoare de bici jurnalistic. “Informarea” rãmâne doar un deziderat al unei societãţi pentru care adevãrul a devenit translucid cãci, imaginile reflectate de lumina atâtor “surse” nu sunt decât estomparea voitã a faptelor.petrecute deja.

Pâine şi circ. Cred cã am avut zilele acestea ilustrarea cea mai nedoritã a acestui concept. O tragedie. Un lanţ de acţiuni şi inacţiuni, de greşeli şi de fapte bune, de curaj şi dãruire, de iniţiative extraordinare, de decizii mai mult sau mai puţin corecte, acesta ar fi pe scurt filmul de groazã al orelor ce au adus în mintea tuturor o singurã întrebare: ce şanse au avut ei, ce şanse aş avea eu, ce şanse voi avea dacã…..?

Dacã am putea privi într-o oglindã fermecatã şi sã desluşim toate faptele aşa cum au fost! Dacã am putea sã trecem prin lumina adevãrului toate faptele şi vorbele spuse la un moment dat! Dacã am afla adevãrul oare l-am accepta? Dacã ……..

Încerc sã rãmân calmã în tot acest tumult de fapte şi vorbe, privesc şi nu pot sã nu mã întristez vãzând transformarea unei fapte bune în lecţie de viaţã predatã pe principiul: “nu şti, te invãţãm, nu poţi, te jutãm, nu vrei, te obligãm”.

Nu ştiam cã sunt oameni cu inimã mare în aceastã ţarã? Ba ştiam, şi ştiu şi sã mulţumesc atunci când îi întâlnesc. Faţã în faţã sau în virtual. Nu am nevoie de repetiţii pentru “fixarea cunoştiinţelor“, pe toate posturile posibile pânã la epuizare psihicã.

Ştiu însã cã o faptã bunã rãmâne aşa câtã vreme este pornitã din inimã şi nu aşteaptã recompensã. Materialã. Ajungã-i mulţumirile. Şi nici nu trebuie sã se transforme într-o preumblare de la o televiziune la alta, de parcã purtãm sfintele moaşte purtãtoare de noroc. Pãcat.

Am privit şi am ascultat, m-am alãturat vocilor care din toate colţurile ţãrii le-au mulţumit cã au fost oameni, dar poate ar trebui sã-mi fac un poster în casã cu imaginea celor trei? Sã înregistrez imaginile prin care li se ridicã osanale? Nimeni nu le vede ochii plecaţi de jena unei prea mari atenţii? Exagerate chiar? Modestia primelor cuvinte de acolo de la locul unei tragedii, este departe de reluãrile nesfârşite de pe toate posturile.

Lecţia predatã, odatã cu înmânarea cecului de 1000 de euro, care ar fi? Cum rãmâne cu rãsplata din cer pentru fapte bune? Mulţumiri, acordarea unui ordin de stat sau a unei distincţii precum “om înainte de toate” pentru fapte deosebite, ar fi fost suficiente dupã pãrerea mea, oricât de modestã ar fi viaţa celui ce o primea.

Nu sunt nerecunoscãtoare dar mai este ceva mã întristeazã, afarã de pierdea a douã vieţi omeneşti, de suferinţa altor cinci oameni şi a familiilor lor, pentru toatã viaţa. Oameni pentru care datoria a fost înainte de toate. Poate ştiţi voi rãspunsul la întrebarea mea: de ce sunt atât de tristã?

Gând din Cuvânt ne poartã de astã datã într-o lume pline de vorbe şi fapte estompate de filtrul translucid al gândurilor.