Jocul celor douăsprezece cuvinte – Poveste de iarnă

Un elf privește cum zăpada

S-așterne pe drum și tăcut se gândește

La Moșul ce pleacă curând printre stele

Cu daruri cerute de mii de copii.

 

E zvon de colinde și e sărbătoare

Zăpada ascunde pământul întreg

Un brad ce așteaptă o stea se frământă

Privindu-și podoaba în ochiul de cer.

 

Vacanța începe, un spirit ne poartă

Printre tărâmuri cu reni zburători,

Pe sanie șade un Moș ce zâmbește

Copiilor care mai cred în povești.

 

Priviți, lumea toată din nou iar visează

E vremea de noapte și timp de poveste

prin noaptea albastră atât de senină

Un Moș se arată, cernând bucurie.

 

 

Cred că fiecare l-a întâmpinat cu multe decorațiuni, care mai de care mai frumoase și astfel ați primit multe cadouri. La eddie, sunt toate povestirile.

Psi-luneli – mãr-mãruţ, mãruţule!

M-am gândit şi rãzgândit care mãr e mai de preţ?
Mãrul Albei ca Zãpada cã-i ofertã douã-ntr-unul
Sau mai fain îi cel de aur cã-i mai rar şi bun la toate?
Zãu de pot sã mã decid cãci grozave-s amândouã,
Fac minuni printre poveşti şi le vreau, iar de se poate
Sã rãmânã doar la mine, nimeni dar sã nu mai aibã
Mere din poveşti venite, pline de puteri vrãjite,
Unicate minunate şi prin lume-mprãştiate !
Sã vedem cum este mãrul ce primi frumoasa Albã
De la cruda Impãrãteasã ce vroia s-o vãdã …latã!
Roşu, mare, sãnãtos mãrul cel cu vino-ncoa
(Jumãtate vreau sã spun, cã ajung şi-n partea rea)
Îi plãcu frumoasei noastre şi-o tentã dintr-o privire
Fãrã sã gândeascã Alba cã ce-i rosu şi frumos
Nu-i doar dulce cãci vezi bine poate fi şi veninos!
Despre partea otrãvitã ce menitã îi era,
nu putem sã spunem multe, doar atât,
a meritat investiţia fãcutã cãci, frumoasa a ….muşcat!
şi cum spune şi povestea latã a cãzut pe loc
şi a stat aşa prinţesa, toatã iarna într-un bloc!
De cleştar ce-i drept, pãzitã fiind de cei şapte pitici,
Pânã când în primãvarã, Prinţul aşteptat veni.
Merele de-atunci se spune, exilate au fost pe veci
Din ţinutul fãrã nume, unde Albã ca Zãpada şi cu Prinţul ei iubit
Au zvonit cã cine mere are, fi-va-ndata izgonit!
A rãmas Mãrul de Aur sau mai multe ori fi fost?
Nu-s convinsã de sunt bune dar, de minuni or şti sã facã
Cum poveştile ne spun şi toţi cred farã-ndoialã
Mã gândesc sã plec în lume poate, poate le gãsesc!
Şi atunci când le-oi avea, mã întorc din nou la voi
Sã vã spun cum fuse drumul pân’ departe şi-napoi!
sursa google

sursa google

 
Despre alte merişoare,
Şi mai dulci şi mai acruţe,
Vã poftesc sã daţi navalã
Pe la club, cã-s mult mai multe !