Copilãrie

 
Când amintirile târcoale-mi dau
Şi mã scufund în jocul lor
Alerg prin anii de-nceput
Cu ochii minţii larg deschişi,
Mã caut şi mã strig dorind
Sã vãd copilul ce am fost,
Copilul cu luminã-n ochi
Ce Soarelui dãdea onor
Cu zâmbetul zburând ştrengar
Din roşul buzelor croit.
Aud iar paşii alergând
Cu lipãiri de talpã goalã
Prin colbul drumului încins sau,
Stropi sãltând din bãlţi de ploaie.
Aud chemarea de la joc
A mamei pentru-a câta oarã?
Şi cum mã rog: “- mai stau un pic!
Un joc mai fac, atâta doarã,
Şi jocul las şi-acasã vin!”
Dar jocul vieţii nesfârşit
M-a prins în goana lui nebunã
M-a rãsucit şi m-a târât printre nãluci,
dar m-am zbãtut sã nu il uit.
Şi astãzi, ochii când închid
Clipirea lor mi-aduce iarã,
Copilul cu luminã-n ochi
Şi râsul lui de-odinioarã!
 
 
Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: