Cãrţi, oameni, drumuri

semn spre carte 3 bCãrţile par a fi o prezenţã constantã în viaţa multor oameni. Oamenii folosesc cãrţile pentru a-şi pava drumurile vieţii. Pe drumuri pavate oamenii pot cãlca cu încredere spre destinaţia doritã. Poate fi oricât de departe destinaţia aleasã cãci, mai încet sau mai repede, pas dupã pas sau alergând, pânã la urmã vei ajunge. Dar, atunci când drumurile sunt doar nişte şleauri, râpe fãrã fund sau ape învolburate, orice destinaţie este atât de departe încât orice ar face omul, nu o va gãsi niciodatã. Şi atunci, este nesar sã pavãm drumurile vieţii astfel încât de la primii paşi, înaintarea omului sã fie linã şi atractivã. Cãrţile sunt pavelele menite sã netezeascã calea oricãrui om, sã-i dea posibilitatea sã ajungã cât mai departe. Când cãrţile lipsesc, drumurile se închid, sfârşesc înainte sã înceapã. Nu este nevoie întotdeaunã sã plecãm în lume pentru a gãsi cãrţile care ne lipsesc, uneori cãrţile vin spre noi. Trec din mânã în mânã, strãbat drumuri, trec ape, urcã munţi. Poartã între coperţile lor nu numai poveşti ci şi gânduri frumoase şi frânturi de suflet prinse de Semnul Spre Carte. Mai multe cãrţi, mai multe drumuri deschise, mai multe şanse adevãrate pentru oameni !
Proiectul Semn Spre Carte aşteaptã susţinerea voastrã în competiţia de idei Ţara lui Andrei. Mai multe voturi, mai multe şanse pentru copii. Pânã la 15 mai aşteptãm votul vostru aici!

sursa

sursa

 

Semn Spre Carte – Un dar

sursa

sursa

Un dar minunt din suflet pornit
E Semnul Spre Carte. Cu drag dãruit,
Prin ţarã purtat, pe mâini legãnat,
Vegheat sã nu rãtãceascã cãrarea
La cãpãtul cãruia aşteaptã-un copil.
El azi, doar viseazã la zâne şi prinţi.
La mãri nesfârşite, la munţi troieniţi.
Şi stepa întinsã (cum oare o fi?),
Şi câte prin lume mai sunt şi n-o şti!
Cum nimeni din juru-i nu ştie sã-i spunã
Atunci, el din cartea primitã în dar
Va ştii sã culeagã rãspunsuri la toate
şi poate, cândva, peste ani,
la rându-i va da o carte în dar
şi gândul lui bun spre lume sã-o poarte!

Semn Spre Carte vorbeşte despre cãrţi în Ţara lui Andrei

Un copil are o carte. A primit-o la festivitatea de premiere la sfârşit de an, ca rãsplatã pentru munca sa. Sau poate a primit-o de ziua lui de la pãrinţi sau de la un prieten. Este posibil chiar sã şi-o fi cumpãrat singur cu bani primiţi de la pãrinţii sãi, sau cu cei pe care i-a strâns la colindat. Sau poate cu cei pe care i-a câştigat singur, muncind? Ştiţi câţi copii au fost şi încã mai sunt obligaţi sã munceascã pentru a-şi câştiga existenta?
Un copil are poate, chiar mai multe cãrţi. Se poate considera norocos cãci cãrţile sunt biletele sale pentru cãlãtoria ce-l va duce departe în viaţã. Fiecare carte îl poartã cu un pas mai departe. Fiecare carte îi va arãta încotro sã o apuce. Fiecare carte îl va face mai puternic, ţesând o cãmaşã ale cãrei zale poartã o informaţie vitalã pentru el, apãrându-l astfel în faţa ameninţãrilor vieţii.
Sunt însã sute, mii de copii care încã nu au avut nicio carte doar a lor. Poate au împumutat o carte de la prieteni, poate de la biblioteca şcolii, dacã aceasta existã desigur şi dacã desigur merg la şcoalã. Pentru ei cãrţile de şcoalã sunt singurele pe care le au. Dacã şi câte au. Lecturi suplimentare? Lecturi obligatorii? Pare o glumã proastã sã ceri multor copii din aceastã ţarã sã-şi suplimenteze lecturile. De unde bani de cãrţi? Şi totuşi ei meritã sã le aibã. Meritã sã poatã citi despre lume, despre viaţã, despre ce înseamnã a fi om.
Sunt copii în aceastã ţarã în ale cãror case nu existã luminã. Şi totuşi ei îşi fac temele şi se duc la şcoalã cu lecţiile învãţate. Chiar şi aşa sunt sigurã cã doresc sã citeascã poveşti, sã citeascã despre viaţa animalelor sau despre flori. Poate ar dori sã înveţe despre cum sã deseneze frumos sau cum s-au înãlţat piramidele. Credeţi cã pentru ei lumea ar trebui sã se oprescã la marginea satului sau a cartierului modest în care locuiesc?
Am crescut într-o casã plinã de cãrţi şi pentru mine aceastã stare de lucruri era normalã.
Primeam la premiu an de an cãrţi şi aşa mi se pãrea firesc. De ziua prietenelor le duceam în dar cãrţi şi nu m-am gândit niciodatã cã sunt prea multe. Când un coleg avea nevoie de o carte i-o împumutam pentru cã aşa mi se pãrea corect. Când nu aveam o carte mã duceam la biblioteca şcolii sau la cea de cartier şi o împumutam. Ştiam cã o voi gãsi.Trebuia sã am grijã sã o duc înapoi la termenul înscris pe fisã şi fãrã pagini rupte sau pãtate. Astfel o puteau citi şi alţi copii. O regulã simplã, un preţ atât de mic pentru o bucurie atât de mare. Sã citesc cartea doritã!
Uneori cãrţile ajung la noi pe cãi neaşteptate. Ni le oferã cunoscuţi pentru care povestea lor s-a sfârşit. Se mutã sau considerã cã sunt prea multe şi nu mai au destul loc. Alteori, le cãutãm noi în podurile caselor bãtrâneşti mirându-ne cã nu le-am vãzut pânã atunci. Cãrţi vechi, povestind despre o lume de mult apusã dar despre care nu ştim atât de multe câte am vrea.
Uneori, cãrţile ajung la copii pentru cã oameni deosebiţi ca Sonia şi echipa ei, decid sã le dea o şansã. Şi alţi oameni deosebiţi ca toţi cei care au donat cãrţi sau care le-au pus în mâinile copiilor, au hotãrât sã nu lase singur un gând atât de frumos. Şi când se întâlnesc atâtea gânduri frumoase, atâta hotãrâre, nu se poate sã nu se întâmple lucruri bune. Semn Spre Carte aratã drumul spre Ţara lui Andrei, acolo unde ideile prind aripi dacã sunt ajutate sã-şi ia zborul. Veniţi deci şi susţineţi proiectul ce va aduce cãrţile mai aproape de copiii ce încã la aşteaptã, de copiii ale cãror vise pot fi astfel împlinite!

Dã-mi 5 minute din timpul tãu!

semn spre carte 3 b

  Timpul tãu este preţios. Timpul tãu este limitat. Timpul tãu este doar al tãu şi tu decizi cum sã-l foloseşti. Poţi sã te plimbi, poţi sã-ţi termini proiectul, poţi visa cu ochii deschişi, poţi sa faci atât de multe lucruri şi totuşi te-aş întreba: “vrei sã-mi dai cinci minute din timpul tãu?” Cinci minute, doar cinci minute. Mã vei întreba poate, la ce îmi trebuiesc mie, cele cinci minute ale tale?
Vreau sã-ţi vorbesc. Nu, nu despre mine. Vreau sã-ţi vorbesc despre cãrţi. Despre copii. Despre plimbãri. Despre proiecte. Despre vise. Despre infinit. Cãci infinite sunt posibilitãţile în care poţi folosi cinci minute. Cinci minute ale tale, ale prietenilor tãi, ale tuturor celor cu care paşi tãi se intersecteazã.
Dar poate cã ai devenit curios şi chiar nerãbdãtor sã afli ce voi face cu cele cinci minute din timpul tãu? Îţi voi spune şi sper sã gãseşti cã ai cheltuit cu folos cele cinci minute din viaţa ta. Deci, dacã ai hotãrât sã-mi dai cinci minute din timpul tãu am sã-ţi vorbesc despre un proiect: „Semn Spre Carte”. Nu este proiectul tãu dar poate deveni proiectul tãu de suflet, cãci prin el îţi vei apropia un copil. Un copil care îşi doreşte o carte. Un copil pentru care cartea este un vis.
Vei spune cã poate acel copil la care va ajunge cartea ta nu ştie încã sã citeascã. Nu este nimic. Vãzând cartea atât de frumoasã, va dori sã ştie ce scrie şi astfel va învãţã sã citescã. Cartea ta îl va ajuta.
Vei spune poate, cã acel copil nu are nici mãcar o bibliotecã în care sã aşeze cartea. Nu este nimic. O vã pune în ghiozdan şi astfel o va purta mereu cu el şi nu va mai fi niciodatã singur. Va avea mereu aproape un prieten bun. O carte. Cartea dãruitã de tine.
Vei spune poate, cã acel copil nu va pune niciodatã piciorul dincolo de marginea satului sãu. Nu este nimic. Va avea spiritul liber sã cutreiere lumea largã. Aripi îi vor fi paginile cãrţii ce tocmai i-ai dãruit-o. Cartea pe care tu, i-ai dãruit-o.
Te vei întreba poate ce carte ar fi mai bine sã dãruieşti unui copil necunoscut?
Dãruieşte cartea cea mai dragã sufletului tãu şi astfel vei dãrui o parte din bucuria ta.

Dãruieşte cartea care ţi-a schimbat pãrerea despre cel de lângã tine şi astfel, un copil vã învãţa sã fie atent la cei din jurul sãu, va învãţa ce este toleranţa.
Dãruieşte cartea care ţie, ţi-a dãruit fericire şi astfel vei dãrui la rândul tãu din fericirea primitã. Nu îţi fie teamã cã vei rãmâne sãrac. Oricâtã fericire vei dãrui, niciodatã nu îi vei simţi lipsa.
Au trecut cele cinci minute ? Au trecut chiar mai multe şi totuşi nu m-ai oprit din vorbãria mea? Înseamnã cã te-am fãcut curios. Înseamnã poate, cã vrei sã fi parte din acest proiect. Atunci aflã mai multe despre proiectul  „Semn Spre Carte” şi despre cum poţi sã te implici. Şi dacã te-am convins, atunci voteazã acest proiect în Competiţia de idei “Ţara lui Andrei” şi astfel cu numai cinci minute cheltuite din timpul tãu preţios, ajutã un copil sã aibã cândva, propriul sãu proiect. Sã poatã sã se plimbe. Sã poatã visa. Sã poatã la rândul sã, sã dãruiascã altor copii, cinci minute din timpul sãu. Cinci minute pentru o viaţã întreagã!

Semn spre carte – Prima carte din amintirile mele

Prima mea carte? Iatã o întrebare la care este tare greu sã rãspund. Pentru cã în casa pãriţilor mei am avut atâtea cãrţi! Oare care sã fi fost cea dintâi carte cititã de mine? Ceva poveşti desigur dar care sã fi fost: “Amintiri din copilãrie de Ion Creangã sau poveştile lui Petre Ispirescu? Greu, foarte greu sã dau un rãspuns categoric la aceastã întrebare. Mi-ar fi plãcut sã pot spune cu precizie dar de unde sã ştiu cã peste ani va fi atât de importantã prima carte? Astãzi ştiu sã spun cã fãrã acea primã carte care m-a fermecat, restul cãrţilor mi-ar ar fi rãmas strãine. Cotoare colorate aşezate pe rafturile bibliotecilor sau ale librãriilor, ascunzând departe de înţelegerea şi inima mea, atâtea învãţãturi minunate.
“Carte frumoasă cinste cui te-a scris/ Încet gânditã, gingaş cumpãnitã;/ Eşti ca o floare, anume înfloritã/ Mâinilor mele, care te-au deschis.” a spus Tudor Arghezi, dar eu aş completa astãzi: cinste mai ales celui ce te-a pus în mâinile mele! Pãrinţi, profesori, prieteni care îmi aduceau cãrţi de ziua mea, oricare dintre ei meritã mulţmirile mele. Conteazã prea puţin care a fost eroul care m-a fermecat, rãmâne însã dragostea pentru cãrţi.
Revãd însã cu ochii minţii douã cãrţi. Uneia nu îi pot spune cu exactitate titlul şi era povestea unei fetiţe ciufulite mereu şi care refuza sã se spele. A doua carte care mi-a plãcut tare mult a fost “Cipi, acest pitic uriaş” de Fodor Şandor. Am adorat acest pitic. Merg adeseori prin anticariate încercând sã regãsesc aceste cãrţi pentru a le avea în bibliotecã.
Tocmai de aceea, campania iniţiatã de Sonia “Semn spre Carte” ce vine sã punã în mâna atâtor copii poate chiar aceastã primã carte, este atât de importantã. Nu este suficient sã ştii sã citeşti, trebuie sã ai ce sã citeşti, trebuie sã alimentezi aceastã dragoste pentru lecturã cãci altfel, moare. Se stinge încet, încet. La început sunt câteva regrete, apoi se aşterne uitarea. Dar ce este mai grav este faptul cã odatã cu dragostea pentru carte, moare şi un pic câte un pic, spiritul ce dã sens vieţii oricãrui om.
Campania “Semn Spre Carte” este calea pe care cu toţi pãşim spre sufletele acestor copii. Cum cu fiecare carte ajunsã în mâna unor copii lumea poate deveni mai bunã, sã pãşim cu încredere pe acest drum cãlãuziţi de „Semnul Spre Carte”!

 

Semn spre carte – Mi-ar plãcea sã-mi fie prieten …..Tom Sawyer

 
893101_10202512868735722_1996858746_oPe Sonia am cunoscut-o virtual desigur, datorita concursului organizat de Libris.ro “De ce citesc?” . Am descoperit un om pentru care cartea, cititul înseamnã bucurie, înseamnã cunoaştere, înseamnã relaţii între oameni, într-un cuvânt, înseamnã viaţã.
            Suntem mulţi cei care iubim cartea dar trebuie sã recunoaştem cã nu suntem la fel de mulţi cei care într-un fel sau altul avem iniţiative şi gesturi menite sã aducã cartea mai aproape de cei care o iubesc. Sonia prin campania sa  Semn SPRE carte s-a dovedit a fi unul dintre acei iubitori ai cãrţii pentru care este important sã dãruiascã şi altora din bucuria sa de a citi. Un dar de carte. Acesta este proiectul sãu. Un proiect desigur ambiţios dar, un proiect de suflet ce meritã înţeles şi sprijinit de toţi cei pentru cartea a fost, este şi va rãmâne un prieten nepreţuit, un drum plin de aventuri, o cale spre cunoaştere, un sprijin în orice clipã a vieţii. Sã dãruim cãrţi alãturi de Sonia, tuturor celor care iubesc cartea şi au nevoie de ea.
            Prietena mea cartea. Acesta cred cã ar trebui sã fie titlul acestei postãri cãci oricare ar fi titlul sãu, cartea mi-a fost mereu cea mai bunã prietenã. Am visat împreunã, am plâns împreunã, am urcat treptele vieţii având-o mereu aproape. Dar care dintre eroii închişi între paginile sale mi-ar fi plãcut sã fie prietenul meu? Sã fie doar unul sau mai mulţi? Am sã încerc totuşi sã aleg fãrã a dori sã-i nedreptãţesc pe ceilalţi alãturi de care am crescut, m-am maturizat şi de ce nu, am cucerit viitorul.
sursa Wikipedia

sursa Wikipedia

Neastâmpãratul Tom Sawyer cred cã este prietenul care mi-ar fi plãcut sã-l am la vârsta copilãriei dar şi acum. Ingenios, curios, plin de compasiune, hotãrât, loial Tom avea toate calitãţile unui prieten alãturi de care vacanţa era aventurã la superlativ. Prietenia era pentru el un motiv mai mult decât suficient sã facã tot ce îi stãtea în putinţã pentru a-şi ajuta prietenul chiar dacã acesta, dupã normele vremii, era un sclav negru sau un copil considerat de toţi vagabond, un suflet pierdut.

            Poţi sã-ţi doreşti mai mult de la un prieten decât sã-ţi fie aproape necondiţionat, împotriva tuturor celor care, nu vor sau nu pot sã te cunoascã cu adevãrat? Poţi cere mai mult unui prieten decât statornicie şi încredere? Şi astãzi ar fi greu sã gãseşti un astfel de prieten iar dacã l-aţi întâlnit, preţuiţi-l, pãstraţi-l mereu alãturi, cãutaţi sã nu lãsaţi ca o mãruntã neînţelegere sau greşealã sã vã despartã.
            Mulţumesc, Sonia cã mi-ai dat prilejul sã rememorez motivele pentru care deşi am atât de puţini prieteni, prieteni adevãraţi nu cunoştiinţe, nu m-am despãrţit o viaţã de ei.
            Şi pentru cã Semn SPRE carte înseamnã cãrţi, am şi eu un dar de carte : Ion Luca Caragiale – Momente şi schiţe, Nuvele şi povestiri; Mihai Eminescu – Prozã; Mihai Eminescu – Poezii; Mihail Drumeş – Elevul Dima dintr-a şaptea; Camil Petrescu – Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de rãzboi. Mã alãtur astfel celor care prin gestul lor sunt alãturi de tine şi prin tine,  alãturi de toţii tinerii pentru care cartea este un prieten adevãrat.
100_3244
Articolul meu participă alături de alte postări la campania iniţiată de Adi Sonia Spatariu, „Semn spre carte„, ce are ca scop strângerea şi donarea de cărţi către copii dornici de lectură, dar cu posibilităţi financiare reduse.