Ziua Internaţională a Îmbrăţişărilor 21.01.1986 – 21.01.2013

calatorprintaramea

ImbratisareaLume, lume! Aş vrea sã te pot lua întregã în braţe cã poate aşa te-aş putea face sã-ţi simţi mai aproape toţi copii care, deşi sunt diferiţi, deşi se roagã în toate limbile pãmântului şi nu seamãnã unul cu altul, rãmân cu toţii egali în faţa timpului dar mai ales, în faţa nevoii de afecţiune. Oricare le-ar fi culoarea pielii, oricare le-ar fi limba în care spun Mamã, oricare ar fi locul în care îşi duc viaţa, cu toţii au nevoie iubire şi de gesturi tandre.

Vorbeam cu ceva timp în urmã într-o postare de acestã nevoie ce ne încearcã pe fiecare, indiferent de vârstã, indiferent de educaţie. Vrem sau nu sã recunoaştem, purtãm mereu în gând fãrã ca mãcar sã conştientizãm, amintirea clipelor în care, copii find ne gãseam alinare în braţele pãrinţilor sau ale bunicilor. Timpul trece, devenim adulţi dar vom fi mereu în cãutarea acelor braţe a…

Vezi articol original 298 de cuvinte mai mult

Anunțuri

haiku

zbor anulat –

cu aripi înghețate

fluturi de noapte

img_3510

haiku

în zori de zi
printre flori de cicoare –
șuierul coasei

haiku

vizită la mall –
castanii mai înfloresc
doar în amintiri

Am ceva de făcut

Ai ceva de făcut?
Poate gânduri de pus în cuvânt,
Poate vise de prins în amurg,
Poate lacrimi de șters cu-n surâs,
Poate toate-s prea mult
Pentru azi și atunci,
Poate bine-i să-i dai
Inimii timp și să stai,
Liniștit să asculți,
Cum respiri.
E prea mult?

Ce aveam de făcut,
am uitat.
Am uitat să respir,
Am uitat să visez,
Am uitat să mai cred,
Am uitat să trăiesc.
Ce mai am de făcut,
chiar nu știu.
Să aștept?
Să mă rog?
Să încerc să-nțeleg?
La ce bun, nu prea știu,
Dar, adun orice zi
Ca și cum,
voi putea, când destule vor fi,
să le dau și la schimb,
să primesc înapoi,
ce-am pierdut.

inspirată de psi, mă gândesc că poate, mai am ceva de făcut.

Kat-itudine – Dincolo de tăcere

Uneori nu este bine să știi prea multe. Poate părea mișto să ai răspuns la orice intrebare dar, ce te faci cand vrând să te ții de vrăjeală cu niscai prieteni, vezi că incep a se oftica. Par dintr-o dată puși pe crăpelniță de parcă, postiseră luna toată! La pârnaie să fi fost și tot nu erau așa fomiști. Niște găinari!
Dar Babacul mi-a spus mereu să fiu cumite. Nu este frumos să te dai baștan dacă a nu te țin curelele! Dar parcă te citește cineva dupa meclă! Poate doar vreun gabor rătăcit și atunci, doar dacă îți zboară gândul la vreo încercare de a şuti visele altui rătăcit. Drept care, iute-iute, strângi pumnul și oprești fuga lor strivind cuvintele de buzele prea dornice de hlizeală. Așa le trebuie! Tăcerea este legea lor. Dincolo de tăcere rămâne doar teama.

Texte cu douăsprezece cuvinte.

Colorând visele

sursa foto

Uneori visele sunt colorate. De ce? M-am întrebat mereu fără să găsesc un răspuns. Să fie de vină Luna? Sau poate pijamaua? Oricare ar fi motivul, regret doar că sunt prea puține. Prea rar gândurile de noapte capătă culoare și atunci m-am hotărât să le păcălesc. Pe ele, visele mele șterse și lipsite de personalitate. Pe cele alb-negre. Sau gri.
Dar a apărut o problemă: ce culoare mi-ar conveni mai mult?
Visele galbene ar străluci frumos în noapte dar cred că m-ar trezi din somnul dulce dându-mi iluzia răsăritului. Și mie îmi place să dorm.
Visele roz mă tentează, dar mi-ar cădea greu la stomac dându-mi iluzia unor munți de macarons pe care trebuie să-i devorez. Toată noapte mestecând. Mai bine, nu!
Visele albastre. Ei da, multe vise albastre ca apa mării, ca cerul. Ce senzație de libertate, de scufundare în limpezimi răcoroase! Poate prea răcoroase și cam prea adânci! Ce zbatere să-mi iau zborul, ce luptă să-mi mențin traiectoria pe cer! Prea obositoare visele albastre, mai bine căutăm altceva, mai liniștit, mai …intelectual!
Visele verzi! Iarba verde de acasă. Din grădină. Din grădina mea în care, numărând fiecare fir de iarbă să nu lipsească vreunul să dea urât în peisaj, mai am puțin și rămân cocoșată. Dar ce pomi frumosi! Ce coroane bogate și verzi, verzi dar până le aranjezi, până le ciufulești corespunzător, îmbătrânești cu foarfeca în mână. Cu astfel de vise verzi, dimineața ori mă dor genunchii de atâta târât prin iarbă după firele neregulamentare, ori sunt numai zgârieturi pe față de la crengile care s-au opus cum au putut frezatului. Le tai de pe listă și pe ele și caut să văd ce culori mai sunt prin curcubeu.
Visele roșii. Bun. Iată o adevărată provocare: roșu Valentino. Să visezi că defilez pe podium la Milano, în cea mai elegantă rochie. Sau de ce nu, că tocmai primesc în dar un Ferrari cum altfel dacă nu roșu? Să dormi și să visezi …până sună deșteptătorul. El a sunat, el să se ducă la muncă. Eu rămân să visez.
Cred că se va termina noaptea până mă hotărăsc eu cum să-mi colorez visele. Mai bine le las alb-negru. Așa îmi va fi mai ușor să le trăiesc. Rânduri, rânduri precum cuvintele așternute frumos pe pagina cărții, se vor perinda fără grabă pe retina adormită a ochilor mei lăsându-mi doar grija neuitării. Prea grea și aceasta și atunci, las condeiul nevăzut să-și picure visele agățate în trecerea lui prin inima mea, până când, contopindu-se, devin realitate.

Au mai colorat Sonia, psi și Vladen .

sursa foto:Fb.

haiku

apus de soare –
în siajul bărcilor
doar pescărușii

Apus de soare pe Dunare la Rasova

Apus de soare pe Dunare la Rasova

Picătura de suflet – 61

Nichita Stănescu – clipe de visare

Paporniţa

Atât de repede

141gAtât de repede ne vine insomnia
brodându-ne fiinţe din afară.
Vrei pielea mea să-ţi fie iia
care te-mbracă domnişoară?

Vrei tu să vreau să fii fiind
un fel de trup de arătare
şi să te-nvăţ cum eşti murind
femeie-n pielea dumitale?

În pietre vrei, în recii fulgi
în dulcele meu strigăt de iubire…
Stai, nu fugi, o, tu ce fugi
călcând pe viaţa mea subţire.

                    Nichita Stănescu

Vezi articol original

Reteta perfecta de covrigi

Cred că merită încercată rețeta de covrigi, dacă nu pentru un rezultat garantat, măcar pentru distracția sigură oferită de citirea postării. Covrigii sper să-mi iasă până la urmă dar am o rugăminte: nu ai și o rețetă de ”colindețe” că pe cea de la soacră-mea am pierdut-o?

Reality check

In seara asta am avut chef de „ceva bun”. Am vrut sa ma indrept de indata catre primul magazin deschis, si sa-mi cumpar ceva plin de grasimi hidrogenate, de E-uri despre care nu stiu mai nimic, si eventual cu termen de garantie pe undeva prin 2014. Sau puteam sa fac eu ceva acasa, desi cultura populara promoveaza falsa realitate ca barbatii nu pot utiliza aragazul sau cuptorul.

Asa ca am intrat repede pe internet, si am gasit tot felul de retete de covrigi, desigur cu mii de denumiri: ba ca-s francezi, ba polonezi, ba sarbesti, ba mai stiu eu ce. Ideea e ca am gasit ce vroiam: covrigi simpli cu sare, covrigi dintr-aia de care mancam cu o frecventa nemaipomenita in timpul facultatii, Pentru cei ce au ramas acasa in Iasi, vroiam covrigi dintr-aia de care numai in Podu Ros gasesti. Probabil ca gasesc si aici in Timisoara, dar e irelevant acum.

Am sa va spun si eu in…

Vezi articol original 809 cuvinte mai mult

Previous Older Entries