Psi-luneli…..se duce vara

Am cules prunii. Fructele coapte, dulci-acrişoare sunt pregãtite pentru jertfa supremã: magiunul! Întind mâna şi ating fiecare fruct cu gândul la soarele ascuns în miezul auriu. Raze de soare şi stropi de ploaie s-au contopit în dansul nãscãtor de arome. De la floarea albã la fructul de astãzi este drum de o primãvarã şi o varã. Primãvara a trecut de mult. Am uitat-o aşa cum uitãm fiecare zi la lãsatul serii. Vara se duce şi ea cu fiecare frunzã îngãlbenitã purtatã de vânt, cu fiecare fruct rãmas pe ram, cu fiecare pui ce uitã cuibul.
Nu ştiu dacã vara pleacã de bunã-voie sau am alungat-o noi. Poate s-a plictisit sã asude la marginea câmpului. Poate a obosit sã-şi târascã paşii printre noroaiele lãsate de apele revãrsate. Poate supãraţi de mofturile ei, i-am cerut sã plece, sã ne lase în pace. Ba era prea cald, ba era prea rece. Ba ploua prea mult, ba ne oboseau ochii cãutând un nor. Poate doar a vrut sã-şi ia vacanţã şi atunci şi-a fãcut bagajele.
A strâns mai întâi spicele de grâu. Spunea cã are drum lung de fãcut şi este bine sã aibã la ea mãcar o pâine.
A aşteptat apoi sã se umple grãdinile de culori parfumate. Iarna este asprã şi cum o ştia cam albã, s-a gândit cã tare i-ar prinde bine sã aibã cu ce-i pune un pic de culoare în obraji!
Dar ce sã facã dacã pe drum o încearcã tristeţea? Cum o s-o alunge? Şi atunci a cerut harnicelor albine sã-i dãruiascã dulceaţa florilor.
Ar mai fi rãmas sã culeagã via, cãci nu stricã sã ai la drum un strop de udãturã, dar privind frunzele arse şi-a spus cã ar fi timpul sã porneascã la drum. Are de fãcut drum lung. Va cãlãtori departe, spre ţãrile calde, ascunsã între aripi neobosite sau ghemuitã în cochiliile goale purtate de valuri. Ar mai sta vezi bine, dar, privind cerul îşi spune cã dacã mai zãboveşte puţin o va prinde din urmã toamna şi o va ţese, covor fragil, printre crengile pomilor.
În zori, zgribulitã, începe uşor, uşor sã mãsoare timpul dintre rãsãrit şi apus şi ridicãndu-şi pe umeri traista plinã de bunãtãţi, porneşte la drum lãsând în urmã doar amintirile.
Uneori priveşte în urmã şi atunci, mânaţi de dor, dãm o fugã la malul mãrii sã-i ascultãm şoapta: se duce vara………se duce vara ………

102_8115Am intarziat iar cu postarea caci in ultima vreme stau prost cu disciplina la scris. psi, promit sa ma indrept!

haiku

în vie un lãstar –
mâini crãpate de muncã
sprijinã poarta

Blue monday

102_7970

Image

O casã, un copil, un…copac cu vise

102_8106

pentru Maya-Maria

De câte ori nu am auzit spunându-se: “în viaţã trebuie sã clãdeşti o casã, sã faci un copil şi sã sãdeşti un pom”. La început pare destul de dificil de dus la bun sfârşit cele trei munci considerate a fi temelia unei vieţi împlinite. Dupã trecerea anilor începi sã-ţi pui întrebãri despre rostul lor. Despre obligativitatea lor, dar mai ales, despre semnificaţia lor. Privind în urmã, trecând în revistã anii ce s-au scurs din clipa în care mi-am luat ”hamul şi praştia” (parcã aşa se spunea când îţi luai inima în dinţi şi porneai pe drumul tãu), îmi dau seama cât de departe suntem de drum, de înţelegerea profundã, corectã a celor trei repere de viaţã.
Am ridicat o casã. La propriu. Am visat la ea, mi-am dorit-o, am reuşit sã o vãd înâlţându-se.
Am sãdit nu doar un pom. Am sãdit o livadã. Nu foarte mare, dar vãd înflorind şi apoi rodind: corcoduşi, meri, gutui, pruni, caişi, piersici. Fiecare pom îmi aduce aminte de un an, de un anotimp, de un drum. Unii pomi au fost aduşi de la Iaşi. Alţii de lângã Tg. Mureş. Cei mai mulţi sunt regãţeni, de aici de lângã Bucureşti. Adicã sunt de-ai locului.
Am doi copii. M-am bucurat în clipa venirii lor pe lume. M-am temut pentru fiecare pas fãcut de ei, departe de mâna mea protectoare. Am fost mândrã de fiecare realizare a lor, oricât de mica ar fi fost, tot îmi pãrea mai strãlucitoare decât curcubeul.
Şi totuşi, mã întreb: doar acestea sã fie sensurile pe care trebuia sã le desluşesc trecând prin viaţã? Doar acestea sã fie înţelesul celor trei îndemnuri? Şi tot întrebându-mã, am hotãrât sã privesc altfel anii ce au trecut şi realizãrile lor.
O casã, nu înseamnã doar patru pereţi şi un acoperiş sub care sã te ascunzi. O casã înseamnã un loc în care familia sã rãmânã unitã. Un loc în care, chiar şi atunci când viaţa ne risipeşte prin lume, sã ai unde sã te întorci cu drag, cu speranţã. Aceastã casã este mult mai greu de clãdit şi, mult mai greu de pãstrat.
Copii. Nu este totul sã le dai viaţã. Important este sã-i creşti, sã-i educi, sã-i sprijini sã rãzbatã în viaţã. Sã nu-i pãrãseşti. Poţi sã-ţi dedici viaţa unor copii strãini. Poţi sã-i înfiezi, sau sã-i spijini sã înveţe, sã-i ajuţi sã-şi depãşeascã condiţia şi sã-şi schimbe destinul. Este atât de greu este sã-ţi ridici proprii copii, dar este infinit mai greu sã te apleci asupra nevoilor unor copii strãini, sã-i ajuţi sã înfrunte lumea, sã priveascã cu speranţã la ziua de mâine. Ĩn viaţã este atât de important sã ajuţi un copil sã devinã mai puternic decât tine şi astfel sã poatã înfrunta viaţã şi sã o ducã mai departe.
Cu pomul am avut ceva de furcã. Care sã fie rostul lui? Sãdeşti un pom şi aştepţi. Îl îngrijeşti, an dupã an. Te bucuri de flori, de fructe. Dar oare atât sã fie rostul lui? Privesc pomii. Sunt atãt de frumoşi! Mã gândesc la fiecare floare ca la o dorinţã. Fiecare fruct devine o realizare. Şi atunci pot spune cã viaţa este asemeni unui copac cu vise. La început a fost atât de fragil. Orice palã de vânt putea sã-l frângã. Orice ploaie putea sã-l înece. Oricare iarnã putea sã-l transforme în amintire. Şi totuşi, iatã-l astãzi, puternic, înfruntând cerul, cu visele mele transformate în realizãri, agãţate de ramurile lui, salutând dimineţile şi spunând tuturor: Eu sunt copacul cu vise împlinite! Şi atunci mi-am spus cã :
În viaţã trebuie sã ridicãm o casã în care familia sã rãmânã unitã!
În viaţã trebuie sã ajutãm un copil sã creascã, dându-i puterea sã înfrunte lumea!
O viaţã trebuie sã fie asemeni unui pom cu rãdãcini adânci în trecut şi cu ramurile cãutând viitorul, în care visele noastre sã rodeascã frumos!

La mulţi ani, Maria! Sã-ţi fie mereu înflorit copacul cu vise!

Psi-luneli – Amurgul tãcerilor

100_2659

Cu tãcerea stau la masã
Mã întreb de ce-a venit,
Cine a chemat-o astãzi
Cine oare n-a gândit?

Cu tãcerea plec de-acasã
Mã-nsoţeşte pas cu pas
Cine-i spune care-i drumul
Ce-l voi face prin oraş?

Cu tãcerea stau de vorbã
Mã întreabã dacã ştiu
Când i-am spus sã stea cu mine
Ce întrebãri aveam de pus?

Azi tãcerii, îi dau rãspunsul:
Nu aveam nimic sã-i spun,
Nu doream s-o ştiu alãturi
Numai vreau s-o mai aud!

Azi tãcerii, îi cer sã plece
Gândurile mi-am cernut
Le-am trecut prin sita deasã
A durerilor din trup.

Las tãcerile-mi sã plece.
Ĩncotro, nu vreau sã ştiu.
Nu mai vreau sã-mi stea alãturi
Vorbele nu mai alung!

Tãceri mai multe veţi gãsi în table la psi

Concurs “moment umoristic” – Despre vitejie

Si pentru ca am prins gustul concursului umoristic pornit de cudi ,  m-am hotãrât sã sã-mi scot şi pisoii la plimbare spunându-vã povestea lor “Despre vitejie” doar, doar vã vor face sã zâmbiţi.

sursa google

sursa google

Stana, stã stanã de piatrã
Lângã şura de pe deal
Unde Bot, un boţ de mâţã
A fãtat cinci pui vãrgaţi.
Îi priveşte farã grabã
Şi în râs pufneşte ea,
– Hei, te-ai ras pe bot cucoanã!
Motãnei ai vrut? Îi ai!
Haide, scoalã şi priveşte-i,
Sunt ai tãi şi cum simt eu,
Pânã când s-or face mari
N-ai sã pleci în preumblare
Peste garduri, la motani!
Stana ia în şorţ pisoii,
Şi pornirã-ntr-o plimbare
Între şura pãrineascã
Şi o lume de mirare.
Şui se uitã ei la Soare
Şi un simţ le spune clar,
Lumea asta-i minunatã
Dacã te încrezi în ea!
Un tipar ne spune însã
Cã pisica prinde şoareci
Şi atunci ca sã-i gãsim
De la sân de mâţã blândã
Noi acum o sã pornim.
Ros un pic de îndoialã
Stã pisoiul cel mai mic,
Tot privind la Stana care
Cu privirea-n zãri pierdutã,
Se gândea la un amic.
Şi atunci, îşi spuse singur:
– E senilã! Am plecat!
Vã salut pe toţi prieteni,
Eu de-aicea m-am cãrat!
Am plecat în lumea mare
Unde-s şoareci mai de soi
N-am sã stau mereu la şurã
Sunt de rasã, nu-s ca voi!
Am vreo douã dungi mai late
Şi codiţa e mai lungã,
Mã gândesc c-oi fi vreun tigru
Prefãcut în mâţã blândã!
Ascultând ce spune puiul,
Mâţa-mamã a zâmbit,
Cãci ştia cã vine ceasul
Sã-l pofteascã la …lãptic!
Şi deşi e fãrã fricã
şi viteaz fãrã pereche
ştie mama cã puiuţul
va mai sta acas-o vreme!

Gros, un mâţ bâtrân priveşte
Puii ce la joc s-au prins
Şi gândeşte: cum e viaţa
Trece iute, ca un vis!

Morala : Nu vitejia vorbelor te face din copil, bãrbat.

Articolul participă la concursul” Moment umoristic, organizat de Cudi & Ketherius.

Concurs “moment umoristic” (c) – Duzina de cuvinte…..zãpãcite, inventate şi trãznite

O invitaţie la vesele scrieri vine acum din partea lui cudi. Versuri, prozã, fãrã deosebire, fãrã limitã de like-uri, numai zâmbete sã adune. Si cum niciodatã nu este prea devreme sã te pregãtesti pentru sãrbãtorile de Anul Nou ( în magazine au apãrut deja canadienele!), m-am gândit cã s-ar putea sã vã inspire postarea mea de început de an. Deci, poftiţi la petrecere !

Bine v-am gãsit dragi duzinari! Un An nou, cuvinte noi! Mã gândesc sã vã povestesc cum mi-am petrecut sãrbãtorile pentru cã nimic nu se comparã cu petrecerile de sfârşit de an când se înlãnţuie una de alta de zici cã nu se mai terminã! Când în sfârşit le pui capãt eşti rupt de obosealã: mâncare, bãuturã, dans, hlizealã, artificii, pupãcealã şi din nou pe loc repaus şi de la cãpãt.! Un adevãrat dezmâţ! Parcã nu ai şti cã nimeni nu petrece de bunã-voie ci doar obligat de un psiriduş. Acesta prin exasperante manevre de culise şi aflat desigur sub influenţa unui iarnarcotic necunoscut nouã muritorilor de rând, ne îndeamnã la toate aceste manifestãri de exacerbatã iubilurã. Dãruim cadouri care mai de care mai trãznite, ne felicitãm de douã ori pe zi, ne dãm întâlnire sub crenguţa de vâsc, ne promitem câte în Lunã şi în stele (noroc cã ne lasã memoria cã altfel elefanţi ne-am face toţi) ce mai, o adevãratã corolarma de sentimente!
Dar vezi cã în tot acest timp, rãmân bine ancoratã (era sã spun, în realitãţile vieţii dar mi-am luat seama) în nebunia sfârşitului sau poate a începutului de an cãci nu m-am hotãrât încã, încercând sã strãpung noaptea de vãztuneric ce se vrea cel mai bun sfãtuitor (deşi toate tâmpeniile se fac mai ales noaptea). Mã rog apoi sã-mi vinã un gând bun sau poate sã se întâmple o minune cãci doar atunci se va aprinde în mintea mea o caneluridã nouã ce-mi va da rãspuns la întrebarea nopţii mele de revelion : sã gãtesc un curcosaur sau un olimpotab? Te întrebi care ar fi diferenţa? Se vede cã nu eşti nici de departe un asirgurmand demn de Master Chef!
Pãi sã vã explic pe îndelete acum cã sãrbãtorile au trecut, m-am odihnit o sãptãmânã la serviciu, şi am reuşit sã-mi limpezesc mintea uşor afectatã de un gând vienelar cum cã sunt mai bãtrânã cu un an.
Deci: se ia un curcosaur grãsuţ, se perpeleşte uşor, încet, încet, foarte încet pânã când ori sare el din tavã, ori renunţaţi voi la a-l mai pãzi. Dacã v-aţi împãcat cu el, şi el cu sosul din tavã, atunci se asorteazã cu nişte verdeţuri de sezon (aici este mai greu cãci de sezon la noi este doar vâscul sau crengutele de brad) şi se serveşte celor mai îndrãzneţi şi cu dantura completã.
Cu discretul olimpotab este mai delicat: trebuie vânat! Pui nişte laţuri pe câmp, şi dacã ai noroc ori ţi-l aduce câinele când îi dai drumul la plimbare, ori dacã nu, aştepţi pânã când bagã la Vânãtorul. Iei apoi olimpotabul, îl pui la fezandat (cã de, este vânat) şi când te-ai sãturat sã cauţi reţete noi, dai cu el la cuptor cum poţi, cãci s-ar putea sã se opunã. Dacã nu a murit de moarte naturalã ci chiar a fost vânat, atunci aveţi toate şansele sã-l puteţi servi prietenilor curajoşi. Desigur le spuneţi deschis cã nici analizele nu le are la zi şi nici nu-i cunoaşteţi pedigriul. La urma, urmei au venit la masã şi nu la analiza-organolepticã a produsului câştigãtor din concursul de bucãtãrealã de Anul Nou!

P.S. Nu cãutaţi în dicţionar cuvintele subliniate. Nu fiţi disperaţi cã nu le cunoaşteţi. Nici eu nu le cunosc încã prea bine, de-abia ne-am întâlnit. Puteţi sã vã jucaţi cu ele dar, dupã aceea lãsaţi-le unde le-aţi gãsit. Sunt cam sãlbatice şi dacã scapã cine stie, va trebui completat DEX-ul.

Articolul participă la concursul Moment umoristic, organizat de Cudi & Ketherius.

psi – luneli – cãlãtor printre iluzii

Cãlãtori printre iluzii,
Printre vise de mãrire
Printre şoapte de iubire
Pe poteci fãrã ieşire,
Alergãm în cursa vieţii
Când mai iute, când mai lent.
Încercând s-atingem Luna,
Sã ne-o prindem la corset.
Alergãm printre Pleiade
Şi cu stelele în pumni,
Ne visãm stãpânii lumii
Într-un vis fãrã-nceput.
Cãlãtor printre iluzii sunt,
Şi veşnic voi rãmâne,
Rãtãcinâd printre dorinţe,
Doar şoptite, fãrã nume
Mã strecor fãrã odihnã
Printre stele risipite
Tot sperând sã schimb
O lume. O iluzie deşartã
Sau speranţã o sã fie?

Duzina de cuvinte – un adevãr cât un grãunte

Câte adevãruri pot fi spuse fãrã înconjur ? Sunt ele oare grãunţe ce pot împiedica mersul lin al vieţii? Nu odatã am auzit spunându-se “eu asta cred despre.. şi doream sã se ştie!”. Cã tu doreşti nu poate fi pus la îndoialã dar, oare celãlalt dorea sã ştie? Veţi spune poate cã un adevãr rãmâne un adevãr şi spus şi nespus şi atunci de ce sã tãcem? Chiar aşa, de ce?
Dacã tac înseamnã cã nu am fost întrebat. Şi cred eu cã este bine sã tac mai departe.
Dacã sunt întrebat, trebuie sã dau un rãspuns. Şi atunci, adevãrul iese la ivealã. Desigur, adevãrul meu. Simbioza dintre adevãrul tãu şi adevãrul meu este fragilã cãci, nu odatã s-au dovedit a fi atât de diferite încât, prieteniile s-au rupt. Pur şi simplu nu au rezistat acestui şoc.
Şi atunci ne întrebãm dacã nu era mai bine dacã am jertfi câte un adevãr din când în când. Meritã o prietenie aceastã renunţare la integritatea propriilor noastre crezuri? Indulgenţa cu care am privi greşelile celuilalt poate fi o reminiscenţã a vechii credinţe cã prietenul trebuie acceptat aşa cum este, fie cã greşeşte, fie cã nu?
Simbioza dintre cuvânt şi faptã ar fi reţeta unui parcurs lin în viaţã. Aşa credem. Dar se pare cã uneori, cuvântul poate sãpa adevãrate crevase în care se pierd şi faptele bune şi cuvintele dulci de altãdatã ce legau prieteniile. Ţi-ar trebui apoi nişte catalige sã poţi pãşi peste ele pentru a-ţi continua drumul. Şi atunci realizezi cã eşti un infirm, asemeni acelora ce şi-au pierdut o parte a corpului dar care continuã sã simtã durerea. Şi tu vei continua sã te gândeşti la prietenul tãu deşi, este atât de departe de tine, cu cât a fost mai mare distanţa dintre adevãrul tãu şi adevãrul lui. venit din timpuri fericite, gândul cã undeva ai un prieten, va trece mereu prin mintea ta, asemeni unui glonţ. Alunecând lin, fusiform, va lãsa o urmã curatã, în care se vor logodi douã gânduri: “niciodatã nu voi mai spune unui prieten adevãrul meu” şi “niciodatã un om care nu acceptã şi adevãrul meu, nu va mai fi prietenul meu”.
Logic sau nu, cuvânt de zidire sau cuvânt de ruinã, adevãrul rãmâne însã, doar adevãr.

Duzinã de cuvinte ce se adaugã celorlalte, mult mai harnicuţe, în tabel la psi

Sinaia – oraş sau staţiune ?

Despre oraşul Sinaia s-a scris mult. De fapt s-a scris mult despre staţiunea de interes national Sinaia. Dar oare cum ar trebui sã privim Sinaia: ca pe o staţiune sau ca pe o localitate între ale cãrei margini putem sã ne petrecem concediul?
Ce este o staţiune? Aş defini staţiunea, ca fiind acel loc special în care poţi gãsi spaţii de cazare, de recreere, de tratament, locuri dedicate practicãrii sporturilor de varã sau de iarnã. Veţi spune desigur cã, Sinaia este în primul rând staţiune cãci, hotãrârea luatã de Regele Carol I în urmã cu 140 de ani de cumpãra teren şi de a ridica Castelul Peleş pe aceste meleaguri, este cea care a fãcut posibilã dezvoltarea sa. Ĩn jurul castelului au început bogaţii timpului sã construiascã vile cu arhitecturã elegantã, destinate sejururilor de recreere alãturi de familia regalã, iar construcţia cãii ferate ce fãcea legãtura cu Capitala şi astfel cu restul lumii, a fãcut posibilã dezvoltarea sa economicã şi implicit, turisticã.102_7331 102_7371

Astãzi oraşul Sinaia este de departe cea mai cunoscutã destinaţie turisticã de pe Valea Prahovei, frumuseţea locurilor, multitudinea traseelor montane şi posibilitãţile diverse de cazare, fac uşoarã alegerea sa ca loc de petrecere a timpului liber.
Dar ce facem cu locuitorii oraşului Sinaia? Cu toţi acei oameni care trãiesc zi de zi în mijlocul unui şuvoi gãlãgios ce cotropeşte la propriu, fiecare palmã de loc din oraşul lor?
Cum fac ei faţã asaltului susţinut a mii şi mii de turişti curioşi, grãbiţi, hotãrâţi sã-şi gãseascã uşor drumul spre locul visurilor lor în care sã-şi petreacã vacanţa doritã?
Cum se descurcã ei într-un oraş în care unitãţile de cazare au crescut exponenţial neţinând loc, dupã pãrerea mea, de posibilitãţile reale ale infrastructurii oraşului de a le susţine?
Drumuri, apã curentã, electricitate, parcãri, unitãţi sanitare şi câte şi mai câte sunt necesare într-un oraş, toate sunt afectate de creşterea populaţiei sezoniere, putând pune mari probleme rezindenţilor. Toate aceste gânduri m-au însoţit în ultima mea plimbare prin Sinaia. De data aceasta, am vrut sã fiu doar un turist venit sã caute adresa unei cunoştiinţe. Am strãbãtut oraşul la pas, câteva zile, observând localnicii, mersul lor spre casã pe drumuri agãţate de poala pãdurii, cãutând policlinica, şcoala, piaţa şi încercând sã le înţeleg viaţa.
Am povestit cã am locuit timp de patru ani în Constanţa Atunci am înţeles ce diferenţã este între turistul îndrãgostit de staţiunea Constanţa venit sã-şi petreacã câteva zile nebune de vacanţã şi omul care zi de zi, trãieşte viaţa banalã a oricãrui cetãţean dintr-o aşezare din aceastã ţarã ce are şi statut de staţiune.
Deci iatã-mã deci în Sinaia, cãutând strada Primãverii.O stradã ce porneşte din b-dul Carol I, cu mai puţin de 20 de case, situatã în centrul oraşului pe care se aflã şi Poliţia localã. 102_7379 102_7387 102_7393

Cât de uşor credeţi cã mi-a fost sã o gãsesc? Ĩn primul rând am întrebat o mulţime de locuitori ce nu au ştiut sã mã îndrume deşi pe acea stradã era dupã cum am spus, sediul poliţiei locale. Apoi am cãutat plãcuţele cu numele strãzilor care în marea lor majoritate lipsesc cu desãvârşire sau se odihnesc pe bãncile din curţile oamenilor. Poate cãzuserã din cuie, poate urmau sã fie montate unele noi, dar acest lucru nu schimbã cu nimic faptul cã nu sunt de ajutor celor ce vin în oraş şi vor sã gãseascã o anume adresã. Peste tot: pe stâlpi, pe garduri, pe panouri publicitare sunt indicatoare care te îndrumã cãtre hoteluri, terase, restaurante, pensiuni, cabane dar, unde sunt plãcuţele cu numele strãzilor?
Pânã la urmã turistul din mine a pornit încrezãtor cãtre Punctul de informare deschis lângã Primãria oraşului unde am primit informaţia doritã şi o hartã pe care mi-a fost marcat traseul de parcurs. Am fost surprinsã plãcut sã gãsesc acest punct dar aş avea o observaţie de fãcut: multe pliante turistice despre tot felul de destinaţii turistice din lume şi din ţara noastrã dar, din pãcate cred eu, prea puţine despre Sinaia, despre traseele turistice din zonã, despre obiectivele turistice din Sinaia. Meritã mai mult, nu? Zecile de obiective turistice şi de trasee montane trebuie sã fie fãcute cunoscute tuturor ce trec pragul acestui punct de informare.102_7342 102_7343

Se lucreazã de zor la modernizarea drumurilor. Am admirat Pasajul scãrilor sau mai exact, strada Aosta, ce face legãtura dintre str. Schiorilor şi centru. Am vrut sã numãr treptele sã vãd câte sunt. Aşa ca o joacã! Poate sunt mai multe decât are vestitul pasaj al şcolarilor din vechea cetate a Sighişoarei ! Sincer este o informaţie ce ar merita sã fie cunoscutã de turişti, gândind bineînţeles, cã localnicii o cunosc.102_7323 102_7327

Dar poate cã vreţi sã vedeţi cum aratã micul pasaj cu scãri ce face legãtura dintre strada Cuza Vodã şi strada Primãverii pe care a trebuit sã cobor ? Ştiu cã este folosit doar de locuitorii din zonã şi deci probabil mai are de aşteptat sã-i vinã rândul la refacere. Cine sã se plângã? Poate doar turiştii rãtãciţii ca mine ce se avântã pe treptele sale fiind prea dornici sã gãseascã o anume adresã !102_7376 102_7378
Şi nu este o situaţie singularã: multe strãzi au nevoie de reparaţii. Strãzi pe care în cea mai mare mãsurã se deplaseazã doar locuitorii oraşului Sinaia. Locuitorii dar şi turişti curioşi,aşa ca mine.102_7291
Cam aşa arãta trotuarul Cãii Braşovului, pe care ar fi trebuit sã mã deplasez în cele cinci zile cât am stat la Sinaia. Adicã eu am mers pe carosabil ferindu-mã de maşinile ce treceau în goanã, trotuarul etalându-şi mai departe frumuseţea florilor şi ca mine merg zilnic sute de oameni. De ce?102_6858 102_6865 102_6871
Sinaia este un oraş superb. Nãscut odatã cu regalitatea, Sinaia a pãşit în lume având case frumoase ridicate în vremuri în care bunul gust era apreciat. Pãcat cã astãzi multe dintre ele îşi plâng singurãtea prin grãdini pãrãsite.
Parcul Ghica situat în centrul oraşului, are însã o nouã viaţã plinã de culoare şi cei ce iubesc veveriţele ar trebui sã vinã pregãtiţi cu alune.

Parcul Ghica

Parcul Ghica

102_7531 102_7475
Inutil sã vã invit sã vizitaţi Peleşul sau Pelişorul! Cine poate rezista?102_6989

Castelul Pelisor

Castelul Pelisor

Dar drumul pe care trebuie sã te deplasezi este desfundat pe alocuri şi îţi trebuie mare atenţie pentru a-i evita capcanele. Fie cã vii pe Aleea Peleşului, fie cã urci pe Aleea Carmen Sylva ai aceleaşi probleme ce dureazã de prea mult timp şi nu dau semne de rezolvare. Poate, în curând le va veni rândul la reparat şi atunci nimic nu va ştirbi plãcerea plimbãrilor spre minunatul parc ce înconjoarã castelul.102_7032
Mã opresc acum aici, nu cã aş fi primit rãspunsuri la frãmântãrile mele legate de oraşul-staţiune, dar sunt încã atâtea de spus despre “Sinaia – cel mai frumos oraş mic din România”! Sintagma nu îmi aparţine ci am citit-o în numãrul 5 al “Revistei de veşti bune – Sinaia” luatã de la Punctul de informare. Mi-a plãcut editorialul scris de MVP, in care spune: “Suntem generaţia cãlãtoare din dragoste pentru experienţe noi. Pentru ca apoi sã ne intoarcem aici, unde sã punem la bãtaie tot ce am gãsit prin lume şi sã creştem un oraş de poveste.” Sinaia, oraşul lor, al sinãienilor pe care am pornit şi eu sã-l descopãr odatã cu întrebarea: “Ştiţi vã rog unde este strada Primãverii?” aşa cum, cu ani în urmã porneam curajoasã sã descopãr oraşul constãnţenilor – Constanţa.102_7959 102_7960

Previous Older Entries

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 179 other followers