Duzina de cuvinte – o varã

A fost o varã ciudatã. Prea rece ca sã-mi placã. Prea agitatã pentru a mã face sã mã simt confortabil. Poate ar trebui sã încep sã mã obişnuiesc cu nestatornicia anotimpurilor, cu ploile revãrsate în cascade peste oraş, cu rãsãritul incert al soarelui în zilele de varã, cu pãmântul pornit într-o alunecare ce nu vom şti niciodatã unde se va opri, cu vântul ce se crede sopranã de coloraturã şi astfel, la fiecare rafalã ne face sã rãmânem treji pânã dimineaţa.
Poate toamna ce stã pregãtitã sã-şi intre în drepturi ne va ajuta sã ocolim cu un viraj larg zilele verii şi, asemeni unei cortine a cãrei torsadã atrage privirea, ne va purta spre cãldura potolitã a zilelor de septembrie.
Desigur nu mã aştept ca o foarfecã uriaşã, sã taie adânc în carnea verii. Ca o dezlipire farã lacrimi a poamelor de ram, ca o scânteie ce arde catifeaua nopţii cu mii de sclipiri. Nu, nici vorbã. Spectator mãrginaş al transformãrilor acestei lumi, adun într-un pocal imaginar frânturi de amintiri ale unor veri în care un copil aştepta toamna. Sus, în cuibul parasit de pui, cu lovituri de plisc, o barzã îşi anunţã plecarea.
A mai trecut o varã, se mai apropie o toamnã.

Alte duzini de cuvinte vã aşteptã la psi sã le aflaţi povestea.

Psi-luneli…..se duce vara

Am cules prunii. Fructele coapte, dulci-acrişoare sunt pregãtite pentru jertfa supremã: magiunul! Întind mâna şi ating fiecare fruct cu gândul la soarele ascuns în miezul auriu. Raze de soare şi stropi de ploaie s-au contopit în dansul nãscãtor de arome. De la floarea albã la fructul de astãzi este drum de o primãvarã şi o varã. Primãvara a trecut de mult. Am uitat-o aşa cum uitãm fiecare zi la lãsatul serii. Vara se duce şi ea cu fiecare frunzã îngãlbenitã purtatã de vânt, cu fiecare fruct rãmas pe ram, cu fiecare pui ce uitã cuibul.
Nu ştiu dacã vara pleacã de bunã-voie sau am alungat-o noi. Poate s-a plictisit sã asude la marginea câmpului. Poate a obosit sã-şi târascã paşii printre noroaiele lãsate de apele revãrsate. Poate supãraţi de mofturile ei, i-am cerut sã plece, sã ne lase în pace. Ba era prea cald, ba era prea rece. Ba ploua prea mult, ba ne oboseau ochii cãutând un nor. Poate doar a vrut sã-şi ia vacanţã şi atunci şi-a fãcut bagajele.
A strâns mai întâi spicele de grâu. Spunea cã are drum lung de fãcut şi este bine sã aibã la ea mãcar o pâine.
A aşteptat apoi sã se umple grãdinile de culori parfumate. Iarna este asprã şi cum o ştia cam albã, s-a gândit cã tare i-ar prinde bine sã aibã cu ce-i pune un pic de culoare în obraji!
Dar ce sã facã dacã pe drum o încearcã tristeţea? Cum o s-o alunge? Şi atunci a cerut harnicelor albine sã-i dãruiascã dulceaţa florilor.
Ar mai fi rãmas sã culeagã via, cãci nu stricã sã ai la drum un strop de udãturã, dar privind frunzele arse şi-a spus cã ar fi timpul sã porneascã la drum. Are de fãcut drum lung. Va cãlãtori departe, spre ţãrile calde, ascunsã între aripi neobosite sau ghemuitã în cochiliile goale purtate de valuri. Ar mai sta vezi bine, dar, privind cerul îşi spune cã dacã mai zãboveşte puţin o va prinde din urmã toamna şi o va ţese, covor fragil, printre crengile pomilor.
În zori, zgribulitã, începe uşor, uşor sã mãsoare timpul dintre rãsãrit şi apus şi ridicãndu-şi pe umeri traista plinã de bunãtãţi, porneşte la drum lãsând în urmã doar amintirile.
Uneori priveşte în urmã şi atunci, mânaţi de dor, dãm o fugã la malul mãrii sã-i ascultãm şoapta: se duce vara………se duce vara ………

102_8115Am intarziat iar cu postarea caci in ultima vreme stau prost cu disciplina la scris. psi, promit sa ma indrept!

haiku

în vie un lãstar –
mâini crãpate de muncã
sprijinã poarta

Blue monday

102_7970

Image

O casã, un copil, un…copac cu vise

102_8106

pentru Maya-Maria

De câte ori nu am auzit spunându-se: “în viaţã trebuie sã clãdeşti o casã, sã faci un copil şi sã sãdeşti un pom”. La început pare destul de dificil de dus la bun sfârşit cele trei munci considerate a fi temelia unei vieţi împlinite. Dupã trecerea anilor începi sã-ţi pui întrebãri despre rostul lor. Despre obligativitatea lor, dar mai ales, despre semnificaţia lor. Privind în urmã, trecând în revistã anii ce s-au scurs din clipa în care mi-am luat ”hamul şi praştia” (parcã aşa se spunea când îţi luai inima în dinţi şi porneai pe drumul tãu), îmi dau seama cât de departe suntem de drum, de înţelegerea profundã, corectã a celor trei repere de viaţã.
Am ridicat o casã. La propriu. Am visat la ea, mi-am dorit-o, am reuşit sã o vãd înâlţându-se.
Am sãdit nu doar un pom. Am sãdit o livadã. Nu foarte mare, dar vãd înflorind şi apoi rodind: corcoduşi, meri, gutui, pruni, caişi, piersici. Fiecare pom îmi aduce aminte de un an, de un anotimp, de un drum. Unii pomi au fost aduşi de la Iaşi. Alţii de lângã Tg. Mureş. Cei mai mulţi sunt regãţeni, de aici de lângã Bucureşti. Adicã sunt de-ai locului.
Am doi copii. M-am bucurat în clipa venirii lor pe lume. M-am temut pentru fiecare pas fãcut de ei, departe de mâna mea protectoare. Am fost mândrã de fiecare realizare a lor, oricât de mica ar fi fost, tot îmi pãrea mai strãlucitoare decât curcubeul.
Şi totuşi, mã întreb: doar acestea sã fie sensurile pe care trebuia sã le desluşesc trecând prin viaţã? Doar acestea sã fie înţelesul celor trei îndemnuri? Şi tot întrebându-mã, am hotãrât sã privesc altfel anii ce au trecut şi realizãrile lor.
O casã, nu înseamnã doar patru pereţi şi un acoperiş sub care sã te ascunzi. O casã înseamnã un loc în care familia sã rãmânã unitã. Un loc în care, chiar şi atunci când viaţa ne risipeşte prin lume, sã ai unde sã te întorci cu drag, cu speranţã. Aceastã casã este mult mai greu de clãdit şi, mult mai greu de pãstrat.
Copii. Nu este totul sã le dai viaţã. Important este sã-i creşti, sã-i educi, sã-i sprijini sã rãzbatã în viaţã. Sã nu-i pãrãseşti. Poţi sã-ţi dedici viaţa unor copii strãini. Poţi sã-i înfiezi, sau sã-i spijini sã înveţe, sã-i ajuţi sã-şi depãşeascã condiţia şi sã-şi schimbe destinul. Este atât de greu este sã-ţi ridici proprii copii, dar este infinit mai greu sã te apleci asupra nevoilor unor copii strãini, sã-i ajuţi sã înfrunte lumea, sã priveascã cu speranţã la ziua de mâine. Ĩn viaţã este atât de important sã ajuţi un copil sã devinã mai puternic decât tine şi astfel sã poatã înfrunta viaţã şi sã o ducã mai departe.
Cu pomul am avut ceva de furcã. Care sã fie rostul lui? Sãdeşti un pom şi aştepţi. Îl îngrijeşti, an dupã an. Te bucuri de flori, de fructe. Dar oare atât sã fie rostul lui? Privesc pomii. Sunt atãt de frumoşi! Mã gândesc la fiecare floare ca la o dorinţã. Fiecare fruct devine o realizare. Şi atunci pot spune cã viaţa este asemeni unui copac cu vise. La început a fost atât de fragil. Orice palã de vânt putea sã-l frângã. Orice ploaie putea sã-l înece. Oricare iarnã putea sã-l transforme în amintire. Şi totuşi, iatã-l astãzi, puternic, înfruntând cerul, cu visele mele transformate în realizãri, agãţate de ramurile lui, salutând dimineţile şi spunând tuturor: Eu sunt copacul cu vise împlinite! Şi atunci mi-am spus cã :
În viaţã trebuie sã ridicãm o casã în care familia sã rãmânã unitã!
În viaţã trebuie sã ajutãm un copil sã creascã, dându-i puterea sã înfrunte lumea!
O viaţã trebuie sã fie asemeni unui pom cu rãdãcini adânci în trecut şi cu ramurile cãutând viitorul, în care visele noastre sã rodeascã frumos!

La mulţi ani, Maria! Sã-ţi fie mereu înflorit copacul cu vise!

Psi-luneli – Amurgul tãcerilor

100_2659

Cu tãcerea stau la masã
Mã întreb de ce-a venit,
Cine a chemat-o astãzi
Cine oare n-a gândit?

Cu tãcerea plec de-acasã
Mã-nsoţeşte pas cu pas
Cine-i spune care-i drumul
Ce-l voi face prin oraş?

Cu tãcerea stau de vorbã
Mã întreabã dacã ştiu
Când i-am spus sã stea cu mine
Ce întrebãri aveam de pus?

Azi tãcerii, îi dau rãspunsul:
Nu aveam nimic sã-i spun,
Nu doream s-o ştiu alãturi
Numai vreau s-o mai aud!

Azi tãcerii, îi cer sã plece
Gândurile mi-am cernut
Le-am trecut prin sita deasã
A durerilor din trup.

Las tãcerile-mi sã plece.
Ĩncotro, nu vreau sã ştiu.
Nu mai vreau sã-mi stea alãturi
Vorbele nu mai alung!

Tãceri mai multe veţi gãsi în table la psi

Concurs “moment umoristic” – Despre vitejie

Si pentru ca am prins gustul concursului umoristic pornit de cudi ,  m-am hotãrât sã sã-mi scot şi pisoii la plimbare spunându-vã povestea lor “Despre vitejie” doar, doar vã vor face sã zâmbiţi.

sursa google

sursa google

Stana, stã stanã de piatrã
Lângã şura de pe deal
Unde Bot, un boţ de mâţã
A fãtat cinci pui vãrgaţi.
Îi priveşte farã grabã
Şi în râs pufneşte ea,
– Hei, te-ai ras pe bot cucoanã!
Motãnei ai vrut? Îi ai!
Haide, scoalã şi priveşte-i,
Sunt ai tãi şi cum simt eu,
Pânã când s-or face mari
N-ai sã pleci în preumblare
Peste garduri, la motani!
Stana ia în şorţ pisoii,
Şi pornirã-ntr-o plimbare
Între şura pãrineascã
Şi o lume de mirare.
Şui se uitã ei la Soare
Şi un simţ le spune clar,
Lumea asta-i minunatã
Dacã te încrezi în ea!
Un tipar ne spune însã
Cã pisica prinde şoareci
Şi atunci ca sã-i gãsim
De la sân de mâţã blândã
Noi acum o sã pornim.
Ros un pic de îndoialã
Stã pisoiul cel mai mic,
Tot privind la Stana care
Cu privirea-n zãri pierdutã,
Se gândea la un amic.
Şi atunci, îşi spuse singur:
– E senilã! Am plecat!
Vã salut pe toţi prieteni,
Eu de-aicea m-am cãrat!
Am plecat în lumea mare
Unde-s şoareci mai de soi
N-am sã stau mereu la şurã
Sunt de rasã, nu-s ca voi!
Am vreo douã dungi mai late
Şi codiţa e mai lungã,
Mã gândesc c-oi fi vreun tigru
Prefãcut în mâţã blândã!
Ascultând ce spune puiul,
Mâţa-mamã a zâmbit,
Cãci ştia cã vine ceasul
Sã-l pofteascã la …lãptic!
Şi deşi e fãrã fricã
şi viteaz fãrã pereche
ştie mama cã puiuţul
va mai sta acas-o vreme!

Gros, un mâţ bâtrân priveşte
Puii ce la joc s-au prins
Şi gândeşte: cum e viaţa
Trece iute, ca un vis!

Morala : Nu vitejia vorbelor te face din copil, bãrbat.

Articolul participă la concursul” Moment umoristic, organizat de Cudi & Ketherius.

Concurs “moment umoristic” (c) – Duzina de cuvinte…..zãpãcite, inventate şi trãznite

O invitaţie la vesele scrieri vine acum din partea lui cudi. Versuri, prozã, fãrã deosebire, fãrã limitã de like-uri, numai zâmbete sã adune. Si cum niciodatã nu este prea devreme sã te pregãtesti pentru sãrbãtorile de Anul Nou ( în magazine au apãrut deja canadienele!), m-am gândit cã s-ar putea sã vã inspire postarea mea de început de an. Deci, poftiţi la petrecere !

Bine v-am gãsit dragi duzinari! Un An nou, cuvinte noi! Mã gândesc sã vã povestesc cum mi-am petrecut sãrbãtorile pentru cã nimic nu se comparã cu petrecerile de sfârşit de an când se înlãnţuie una de alta de zici cã nu se mai terminã! Când în sfârşit le pui capãt eşti rupt de obosealã: mâncare, bãuturã, dans, hlizealã, artificii, pupãcealã şi din nou pe loc repaus şi de la cãpãt.! Un adevãrat dezmâţ! Parcã nu ai şti cã nimeni nu petrece de bunã-voie ci doar obligat de un psiriduş. Acesta prin exasperante manevre de culise şi aflat desigur sub influenţa unui iarnarcotic necunoscut nouã muritorilor de rând, ne îndeamnã la toate aceste manifestãri de exacerbatã iubilurã. Dãruim cadouri care mai de care mai trãznite, ne felicitãm de douã ori pe zi, ne dãm întâlnire sub crenguţa de vâsc, ne promitem câte în Lunã şi în stele (noroc cã ne lasã memoria cã altfel elefanţi ne-am face toţi) ce mai, o adevãratã corolarma de sentimente!
Dar vezi cã în tot acest timp, rãmân bine ancoratã (era sã spun, în realitãţile vieţii dar mi-am luat seama) în nebunia sfârşitului sau poate a începutului de an cãci nu m-am hotãrât încã, încercând sã strãpung noaptea de vãztuneric ce se vrea cel mai bun sfãtuitor (deşi toate tâmpeniile se fac mai ales noaptea). Mã rog apoi sã-mi vinã un gând bun sau poate sã se întâmple o minune cãci doar atunci se va aprinde în mintea mea o caneluridã nouã ce-mi va da rãspuns la întrebarea nopţii mele de revelion : sã gãtesc un curcosaur sau un olimpotab? Te întrebi care ar fi diferenţa? Se vede cã nu eşti nici de departe un asirgurmand demn de Master Chef!
Pãi sã vã explic pe îndelete acum cã sãrbãtorile au trecut, m-am odihnit o sãptãmânã la serviciu, şi am reuşit sã-mi limpezesc mintea uşor afectatã de un gând vienelar cum cã sunt mai bãtrânã cu un an.
Deci: se ia un curcosaur grãsuţ, se perpeleşte uşor, încet, încet, foarte încet pânã când ori sare el din tavã, ori renunţaţi voi la a-l mai pãzi. Dacã v-aţi împãcat cu el, şi el cu sosul din tavã, atunci se asorteazã cu nişte verdeţuri de sezon (aici este mai greu cãci de sezon la noi este doar vâscul sau crengutele de brad) şi se serveşte celor mai îndrãzneţi şi cu dantura completã.
Cu discretul olimpotab este mai delicat: trebuie vânat! Pui nişte laţuri pe câmp, şi dacã ai noroc ori ţi-l aduce câinele când îi dai drumul la plimbare, ori dacã nu, aştepţi pânã când bagã la Vânãtorul. Iei apoi olimpotabul, îl pui la fezandat (cã de, este vânat) şi când te-ai sãturat sã cauţi reţete noi, dai cu el la cuptor cum poţi, cãci s-ar putea sã se opunã. Dacã nu a murit de moarte naturalã ci chiar a fost vânat, atunci aveţi toate şansele sã-l puteţi servi prietenilor curajoşi. Desigur le spuneţi deschis cã nici analizele nu le are la zi şi nici nu-i cunoaşteţi pedigriul. La urma, urmei au venit la masã şi nu la analiza-organolepticã a produsului câştigãtor din concursul de bucãtãrealã de Anul Nou!

P.S. Nu cãutaţi în dicţionar cuvintele subliniate. Nu fiţi disperaţi cã nu le cunoaşteţi. Nici eu nu le cunosc încã prea bine, de-abia ne-am întâlnit. Puteţi sã vã jucaţi cu ele dar, dupã aceea lãsaţi-le unde le-aţi gãsit. Sunt cam sãlbatice şi dacã scapã cine stie, va trebui completat DEX-ul.

Articolul participă la concursul Moment umoristic, organizat de Cudi & Ketherius.

psi – luneli – cãlãtor printre iluzii

Cãlãtori printre iluzii,
Printre vise de mãrire
Printre şoapte de iubire
Pe poteci fãrã ieşire,
Alergãm în cursa vieţii
Când mai iute, când mai lent.
Încercând s-atingem Luna,
Sã ne-o prindem la corset.
Alergãm printre Pleiade
Şi cu stelele în pumni,
Ne visãm stãpânii lumii
Într-un vis fãrã-nceput.
Cãlãtor printre iluzii sunt,
Şi veşnic voi rãmâne,
Rãtãcinâd printre dorinţe,
Doar şoptite, fãrã nume
Mã strecor fãrã odihnã
Printre stele risipite
Tot sperând sã schimb
O lume. O iluzie deşartã
Sau speranţã o sã fie?

Duzina de cuvinte – un adevãr cât un grãunte

Câte adevãruri pot fi spuse fãrã înconjur ? Sunt ele oare grãunţe ce pot împiedica mersul lin al vieţii? Nu odatã am auzit spunându-se “eu asta cred despre.. şi doream sã se ştie!”. Cã tu doreşti nu poate fi pus la îndoialã dar, oare celãlalt dorea sã ştie? Veţi spune poate cã un adevãr rãmâne un adevãr şi spus şi nespus şi atunci de ce sã tãcem? Chiar aşa, de ce?
Dacã tac înseamnã cã nu am fost întrebat. Şi cred eu cã este bine sã tac mai departe.
Dacã sunt întrebat, trebuie sã dau un rãspuns. Şi atunci, adevãrul iese la ivealã. Desigur, adevãrul meu. Simbioza dintre adevãrul tãu şi adevãrul meu este fragilã cãci, nu odatã s-au dovedit a fi atât de diferite încât, prieteniile s-au rupt. Pur şi simplu nu au rezistat acestui şoc.
Şi atunci ne întrebãm dacã nu era mai bine dacã am jertfi câte un adevãr din când în când. Meritã o prietenie aceastã renunţare la integritatea propriilor noastre crezuri? Indulgenţa cu care am privi greşelile celuilalt poate fi o reminiscenţã a vechii credinţe cã prietenul trebuie acceptat aşa cum este, fie cã greşeşte, fie cã nu?
Simbioza dintre cuvânt şi faptã ar fi reţeta unui parcurs lin în viaţã. Aşa credem. Dar se pare cã uneori, cuvântul poate sãpa adevãrate crevase în care se pierd şi faptele bune şi cuvintele dulci de altãdatã ce legau prieteniile. Ţi-ar trebui apoi nişte catalige sã poţi pãşi peste ele pentru a-ţi continua drumul. Şi atunci realizezi cã eşti un infirm, asemeni acelora ce şi-au pierdut o parte a corpului dar care continuã sã simtã durerea. Şi tu vei continua sã te gândeşti la prietenul tãu deşi, este atât de departe de tine, cu cât a fost mai mare distanţa dintre adevãrul tãu şi adevãrul lui. venit din timpuri fericite, gândul cã undeva ai un prieten, va trece mereu prin mintea ta, asemeni unui glonţ. Alunecând lin, fusiform, va lãsa o urmã curatã, în care se vor logodi douã gânduri: “niciodatã nu voi mai spune unui prieten adevãrul meu” şi “niciodatã un om care nu acceptã şi adevãrul meu, nu va mai fi prietenul meu”.
Logic sau nu, cuvânt de zidire sau cuvânt de ruinã, adevãrul rãmâne însã, doar adevãr.

Duzinã de cuvinte ce se adaugã celorlalte, mult mai harnicuţe, în tabel la psi

Previous Older Entries

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 181 other followers