Simfonia rochitelor

Ideea acestei postãri mi-a venit privind spectacolul strãzii pe care aceastã varã l-a oferit tuturor celor care, “privitori ca la teatru”, şi-au lãsat privirile sã zburde fãrã oprire de la cea mai mica purtãtoare a acestui accesoriu feminin pânã la venerabila doamnã pe chipul cãreia vârsta şi-a lãsat adânc urmele.

De ce am dorit sã scriu despre aceastã “simfonie a rochiţelor”? Pentru cã aşa cum în fiecare primãvara, festivalul “Simfonia lalelor” îmbracã oraşul Piteşti în toate culorile curcubeului şi cu toatã gingãşia formelor pe care frumoasele lalele o pot întruchipa, tot aşa consider eu cã aceastã varã, poate mai mult ca în oricare alt an, a celebrat femeia şi deci eternul feminin, prin varietatea de modele, culori, materiale prin care designerii au dat viaţã acestui accesoriu ce ne aparţine în exclusivitate:ROCHIA! Daca fusta o mai împãrţim cu simpaticii scoţieni, dacã pantalonii îi impart bãrbaţii de pretutindeni cu noi, iatã cã rochia (şi nu vorbesc aici de toate acele togi purtate prin alte meleaguri şi de bãrbaţi) nu ne aparţine decât nouã, femeilor. Şi pe drept cuvânt în acest an strada a fost podiumul pe care orice femeie a putut defila având asigurat cel mai numeros public pe care şi-l poate dori vreodatã şi cel mai celebru model. Zilnic sute de perechi de ochi au privit, au apreciat sau au criticat parada multicolorã ce dãdea viaţã oraşului din zori pânã….în zori.

Trebuie sã mãrturisesc cã sunt un om îndrãgostit de spectacolul strãzii si poate de aceea nu prea obişnuiesc sã merg cu metroul, în adâncul cãruia odatã intratã mã simt prizonierã, de parcã timpul stã în loc pânã în momentul în care lumina soarelui îmi dã iar viaţã. Aţi observat feţele oamenilor în momentul în care coboarã în subteran? Îşi coboarã privirile şi parcã nici sã mai vorbeascã nu prea mai vor. Stau cu nasurile în ziarele lor, aruncã priviri fugitive tovarãşilor de drum şi parcã freamãtã de nerãbdãre sã se oprescã garnitura sã coboare, sã fugã spre ieşire de parcã le-ar fi fricã sã nu-i reţinã ceva sau cineva în subteran.

Desigur parada rochiţelor continuã şi în staţiile de metrou dar fãrã lumina care sã o punã în valoare, nu-i aşa cã parcã îşi mai pierde din atractivitate? Oricum ar fi, recunosc cã nu mã satur sã admir creativitatea omeneascã, puterea de a reinventa formele şi de a da viaţã atâtor modele ce pun în valoare femeia, oricare ar fi vârsta ei, cu forme de vestalã sau cu forme generoase, înalte sau scunde, cu tenul bãlai sau cu pielea precum ciocolata. O iniţiativã a unor case de creaţie ce au lansat colecţii pentru fetiţe aidoma cu cele pentru mamele lor, m-a purtat cu gândul cu mulţi ani în urmã, când nu prea existau producţiile de serie la confecţiile de damã, astfel încât de câte ori mama îşi comanda o rochie la croitoreasã, mie şi surorii mele mai mari, ne comanda din acelaşi material câte o rochiţã. Doamne ce moderne eram, chiar şi pentru acele timpuri! Şi vorbesc de anii 1960! Deci nimic nou sub soare, deşi mereu totul pare atât de nou şi de innovator!

Dar, revenind la insolita paradã a modei ce se desfaşoarã pe strãzile oraşului, sunt sigurã cã fiecare dintre voi a remarcat-o, cãci fãrã nicio îndoialã aceastã adevãratã “revoluţie” a rochiţelor este cea care a cucerit în acest sezon strada şi nu numai.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: