Frunza

Frunza

”ți-s albă azi, tăcuta mea nervură

cândva lucind a verde stins”

                                                                                                                                 psi

 

Tu mugur crud, stingher pe ram păreai

când verdele-ți din trup abia pornea

să dea culoare visului de mâine .

Privirea mea părea că te mângâie

și din căldura ei putere-ți luai

să te deschizi zâmbindu-i cerului din suflet,

și soarelui, din ochii ce priveau.

Te-am regăsit apoi cântând cu glas de ploaie

și-n vânt lăsându-ți jalea să se piardă,

păreai să fi uitat culoarea verii

sub galbenul de ceară, ce te doare.

Și azi, mi-e dor de freamătul din vară,

de țipătul tăcut când te-ai desprins

lăsând în urmă doar tăcerea

sigiliu peste cântecul pierdut.