Cronica unei confruntări anunțate

         Ai și uitat ce ți-am promis dragul meu candidat? Ce ți-am spus că te voi urmări cu ochi de soacră, vânându-ți toate greșelile și căutându-ți nod în papură? Nu ne-a fost vorba că până la alegeri îți voi purica toate afirmațiile și îți voi studia la punct și virgulă, programul de guvernare?

            Pentru început trebuie să-ți spun că sunt dezamăgită. Confruntările dintre voi mi-au plăcut la început, dar încet-încet, au devenit un fel de bătaie școlărească din pauza mare, când cu pumni și lovituri la țurloaie se reglau conturile.

            – Tu nu știi câte foi sunt în plăcinta RADET-ului! Poc!

            – Ba tu nu știi câți surugii din vecini, umblă liberi pe ulița urbei! Plici!

             Drept să-ți spun dragă candidatule, pe mine alegătorul nu mă interesează numărul exact de centrale termice sau de taxiuri din oraș. Este treaba ta să le numeri. Pe mine mă interesează însă să aflu dacă tu chiar ai capacitatea să identifici problemele și dacă ești capabil să găsești soluții și să stabilești prioritățile. Și aș mai vrea să mă convingi de ceva: că te vei concentra pe rezolvarea problemelor și că nu vei duce un veșnic război de gherilă cu contracandidații de astăzi.

          Până acum s-au spus prea puține despre rolul Primăriei Generale în armonizarea programelor de guvernare ale Primăriilor de sectoare. Sectoarele, state autonome în marele stat al Capitalei. Unele, au mers victorios înainte, altele parcă trag mereu lozul necâștigător. Știu, vei spune că asta a fost voința mea, a alegătorului și trebuie să trăiesc cu decizia pe care am luat-o. Dar tu candidatule, să nu uiți că un sector este o parte a Capitalei. Așa cum un organism nu poate funcționa normal când unul sau mai multe organe se îmbolnăvesc, tot așa nici Capitala nu cred că poate să se dezvolte și să progreseze dacă, unul sau mai multe sectoare nu sunt administrate corect.

          Are Primăria Capitalei un cuvânt de spus când Primăria de sector, nu se achită de atribuții? Dacă da, până acum de ce nu a intervenit? Dacă nu, care ar fi propunerile pentru viitor astfel încât să se evite decalajele de dezvoltare?

           Ce poate face cetățeanul dintr-un sector când, pe marile bulevarde se tot fac reparații an de an, ba după ploi, ba după ninsoare, iar strada lui, rămâne tot o fâșie mocirloasă din care își extrage cu greu picioarele după ploaie?

            Dacă tot vă plac cifrele, eu alegătorul anului 2016 vreau să-mi spuneți dacă știți câte străzi de pământ are astăzi Bucureștiul? 725! Cum vi se pare această cifră? Pe mine mă îngrozește. În câți ani v-ați propus să le asfaltați? Ați calculat de ce buget ar fi nevoie ca să se termine într-un timp cât mai scurt asfaltarea tuturor străzilor? Un București cu toate străzile asfaltate sau măcar pietruite. Un vis! Poți să-mi promiți tu, candidatul anului 2016, că îmi vei împlini acest vis?

          Până la următoare confruntare tu, candidatul anului 2016, caută să afli răspunsurile corecte, pentru că, eu alegătorul anului 2016, le aștept. Mai puțin răbdător ca altădată, mai puțin încrezător că totul este posibil și mult mai sigur, că pentru tine, candidatule, care nu te vei ține de promisiuni, asta va fi cea din urmă cameră!

           Cu deplină considerație, același alegător al anului 2016.

Eu, alegătorul

Vouă vă plac povestirile științifico-fantastice? Mie da, căci îmi place să visez. Să visez cu ochii deschiși la o altfel de lume. O altfel de societate. Veți spune că nu întotdeauna, odată împlinite, visele aduc fericirea. Se poate, dar ce frumos este să visezi!
Isaac Asimov a imaginat o lume în continuă transformare, o lume în care destinul oamenilor este strâns legat de cel al roboților. Oamenii fără roboți, nu mai știu și nu mai pot supraviețui, iar roboții sunt strâns legați de soarta oamenilor cărora le aparțin. Ei, roboții, pot orice: au forță fizică, au inteligență, sunt mulți, sunt specializați, însă au o mică dar drastică, problemă de conexiune cu omul lor: Cele trei legi al roboticii.
”Legea 1: Un robot nu are voie să pricinuiască vreun rău unei ființe umane, sau, prin neintervenție, să permită ca unei ființe omenești să i se facă un rău.
Legea 2: Un robot trebuie să se supună ordinelor date de către o ființă umană, atât timp cât ele nu intră în contradicție cu Legea 1.
Legea 3: Un robot trebuie să-și protejeze propria existență, atât timp cât acest lucru nu intră în contradicție cu Legea 1 sau Legea 2.”
Și ca să fie siguri că roboții își vor cunoaște mereu menirea, oamenii au enunțat și Legea supremă – Legea 0: Un robot nu are voie să pricinuiască vreun rău umanității sau să permită prin neintervenție ca umanitatea să fie pusă în pericol.
Ca urmare a Legii 0, toate celelalte legi se modifică corespunzător, Legea 0 fiind legea supremă.”
Și astfel, haosul a fost evitat. Oamenii și-au continuat viața liniștiți într-o lume plină de tehologii uimitoare. Astăzi, pentru o parte a lumii, acele tehnologii sunt parte din viața de zi cu zi, pentru altă parte a lumii, din păcate destul de mare ca să ne cuprindă și pe noi, tehnologiile uimitoare, sunt picurate strop cu strop, din an în Paște (cum spune românul), precum apa vie pe buzele celui aflat aproape de moarte. Noroc sau ghinion, nouă ne plac povestirile cu Feți-Frumoși și unii chiar mai credem că vor veni Feți-Frumoși pe cai albi să ne scape de balauri și de Zmei – Paralei.
Și îi așteptăm, din patru în patru ani, uneori mai devreme că de, se mai satură omul de așteptat și se pune pe treabă. Mai dărâmă un guvern, mai cerne un ciur de promisiuni căutând realizările cât bobul de neghină prin pleava groasă a mincinilor sau mai iese la gard, adică în Piața Mare, și-și strigă nemulțumirea sperând că până la urmă o să-i pese cuiva.
Păcat că nu prea avem ținere de minte, căci altfel am știi că:
Feții – Frumoși sunt doar în povești, pe meleagurile noastre doar Zmeii cresc într-o zi cât alții în trei ani.
Zmeii sunt întotdeauna, mai mulți și mai informați decât Feții-Frumoși.
Feții-Frumoși nu au timp de fapte bune și gratuite căci, frumusețea trece repede și nu au prea mult timp la îndemână să-și agonisească cele necesare să se așeze la casele lor. Așa că se luptă ce se luptă, apoi pragmatici, fac o analiză rapidă a cheltuielilor vs. câștiguri și, dacă dă cu minus, își iau traista-n băț și p-aci ți-e drumu’! Și la ce drumuri bune sunt dincolo de hotare, zău că nu au de ce să-și facă griji că ar trebui să se întoarcă!
Zmeii în schimb, sunt urâți și deci, nu au teamă de trecerea timpului, nu se grăbesc, fac lucrurile temeinic, în familie că de au fraţi, surori, mumă ce trebuie întreținuți și astfel, pe unde trec, nu mai crește nici iarba, nu mai zboară nici vrabia, lasă locul lună și pe bieții pământenii cu buzele umflate, cu buzunarele goale și cu credite la bănci.
Acum probabil vă întrebați care este legătura dintre roboții lui Asimov și Zmeii de la noi. Simplu: alegerile locale! Toată urbea se frământă, dându-se de ceasul morții încercând să afle cine va fi întâi stătătorul său. Omul cu puteri depline peste destinele anonimilor cetățeni-alegători chemați să-și spună voința.
Și nu sunt puțini Feții-Frumoși dispuși să se ia la trântă cu Zmeii. Ba sunt și Ilene Cosânzene, căci între timp, de când cu emanciparea și drepturile și sarcinile sunt egale și nu se sfiesc să le reclame. Până aici, toate bune, dar să revenim la cestiune, cum ar spune iubitul nostru Caragiale.
Eu, alegătorul, refuzând să mai fiu, Eu, Robotul cel care, unde i se spune acolo merge, unde i se arată acolo pune ștampila, m-am hotărât să-i spun eu candidatului, voitorului de putere, ce vreau eu alegătorul, de la el. La urma, urmei el vrea să fie urmat, convins fiind că știe încotro trebuie apucat. Știe pe ce cărări trebuie pornit astfel încât să dăm odată de luminița de capătul tunelului (fie vorba între noi luminița asta a noastră cred că s-a ascuns la capătul lumii de nu dăm de ea nici după 27 de ani).
Dar eu m-am săturat să o iau pe arătură, după cum crede unul și altul, mi-am rupt tocurile prin hârtoapele acestei țări, mi-am pierdut răbdarea așteptând să apară oamenii despre care să vorbesc cu admirație și peste 10-20-30 de ani. Și atunci, am decis ca a venit timpul unei campanii în care ei, candidații să asculte ce au de spus oamenii și dacă, la sfârșitul campaniei mai cred că pot face ceva pentru urbe, să candideze, dacă nu să se retragă. Am scuti astfel urbea de pierdea altor bani și altor ani, în care se vor petici aceleași străzi, se vor lumina de sărbători aceleași bulevarde, se vor planta și replanta panseluțe, se vor schimba între ele bordurile din oraș și se vor promite fără niciun rezultat că se vor construi școli, grădinițe, creșe sau spitale.
Și atunci, mi-am spus că nu ar fi rău dacă ar exista niște legi care să definească obligațiile candidatului:
Legea 1: Un candidat nu are voie să facă promisiuni deșarte.
Legea 2: Un candidat trebuie să dovedească că știe clar, care sunt problemele urbei și că a identificat modalitățile prin care poate să împlinească nevoile cetățenilor din urbea sa în timpul vieții acestora și nu într-un viitor despre care nici măcar el nu are habar când va fi.
Legea 3: Un candidat trebuie să dovedească că, dorința sa de a ocupa o demnitate publică nu este o cale de realizare personală.
Și ca să fim siguri că orice candidat la o demnitate publică își va cunoaște mereu menirea, voi enunța Legea supremă – Legea 0: Un candidat care, odată ales, prin necunoașterea nevoilor cetățenilor urbei sau prin ignorarea lor în mod repetat, a adus prejudicii cetățenilor urbei, va fi oprit pe viață de la orice funcție publică.”

Eu alegătorul, promit că voi sta cu ochii lipiți de ecranul televizoarelor căutând să nu-mi scape nicio promisiune de a ta, candidatule, oriunde te-ai afla!

Eu, alegătorul, promit că-mi voi face temele astfel încât de câte ori voi călca în gropile patriei, să-mi aduc aminte să nu te mai votez niciodată!

Eu, alegătorul, promit că-mi voi ține un jurnal zilnic al realizărilor și ratărilor tale, să-mi fie îndrumar pentru următoarele alegeri și astfel, parafrazându-l pe iubitul nostru Caragiale, voi știi că pentru tine, candidatule, care nu te-ai ținut de promisiuni, asta a fost cea din urmă cameră!

Cu deplină considerație, eu alegătorul anului 2016