Pe rând, domnilor!

           De mult nu am mai butonat cu atâta frenezie telecomanda în căutarea unor emisiuni, ca în aceste zile de campanie. Cum se face ora 21, încerc să dau de urma candidaților, dornică să nu ratez o nouă confruntare sau măcar niște contraziceri. Dacă sunt perseverentă, am șanse mari să aflu ce mi se pregătește de către ei, candidații.

            Deci, astă seară am aflat ceea ce știam: ambuteiaje matinale și pe înserat condimentează ieșirile din Capitală din și spre noile așezări-dormitoare, numite și cartiere rezidențiale. Sau, din și spre centrele de afaceri, moderne, strălucitoare dar, prinse de câte o stradă, ca puricii pe lujerul firav al florilor. Ea, strada, șoseaua, bulevardul, oricât ar fi de modernizată, reabilitată, trebuie să se declare învinsă de hoarda dezlănțuită a miilor de autoturisme pornite să o strivească sub roți. De, ea șoseaua insuficientă se dovedește, iar ei, năvălitorii cu roți, sunt mulți și grăbiți, că de, time is money și ei trebuie să câștige, nu să piardă. Asta cred ei, că barierele fac ce vor ele. Vorba poetului ”oameni răi din lumea rea, ne tot închid cărarea.” Așa că pleci cu graba și la barieră te întâlnești cu zăbava. La toate barierele orașului: pe Petricani, pe Prelungirea Ghencea unde cozile se întind pe kilometri și minutele trec și motorina se consumă și gazele ne otrăvesc.

            Asta știam, dar ce facem să nu mai fie? Am aflat că centura Bucureștiului nu a reprezentat o prioritate pentru forurile înalte, alte centuri prin țară s-au dovedit mai importante. Or fi fost cu ținte sau or fi strâns mijlocele-orășele, mai cochete.

        Recunosc sunt invidioasă! Pe Cluj, pe Arad, pe Pitești și până și pe draga mea Craiovă! Parafrazând pe Caragiale: Clujul, Aradul, Piteștiul, Craiova au fiecare centura lor, Bucureștiul meu, de ce nu are centura lui? Ce îi lipsește?

            Capitală este? Este!

            Îl traversează drumurile europene? În cruciș și în curmeziș!

            Trafic are? Are! Se cam împiedică el, traficul, în prioritățile de la intrările în oraș dar, se descurcă până-ntr-un sfârșit.

            Deci, vreau să fi trecută la PRIORITĂȚI! Se aude, candidatule?

            Nu am înțeles prea bine cum este cu desființarea sectoarelor și decuparea pe cartiere. Aici mai am de săpat până voi ajunge la înțelegerea deplină a propunerii. Ideea pare corectă, adică noi cei din Cartierul X nu avem aceleași dureri cu cei din Cartierul Y. Dar, oare așa să fie?

            Adică, cei din X au nevoie de asfaltarea de străzi, de o școală nouă și de câteva parcări.

         Cei din Y, au nevoie de modernizarea unei piețe, de un parc nou și de câteva blocuri reabilitate.

            Dezvoltăm enclave cu specific propriu? Un fel de autonomie a cartierelor? Oricum fiecare cartier are un specific al său, păstrat în ciuda tuturor schimbărilor impuse forțat orașului, de sistematizările de după război. Mai lucrez la acest concept nou pentru mine.

            Totuși am câteva întrebări:

            – Știți câte cartiere are Bucureștiul? Eu întrebând pe dl Știe-Tot, am aflat că ar fi cam 50.  Deci, din șase sectoare, șase orășele cam de mărimea Devei, vor rezulta 50 de unități administrative – cartiere ?

            – numirea administratorilor cartierelor, subordonați direct Primarului General, cum se va face? Prin alegeri și deci noi cheltuieli din bugetul local sau prin numire directă și deci, posibile parti-pris-uri?

            Deocamdată, mă opresc. Am la ce să mă gândesc până mâine și deci, cu simțul datoriei împlinite mă pot odihni. Așa cum ți-am promis, eu alegătorul, te-am urmărit și în această seară, ți-am ascultat discursul și am încercat să te înțeleg. Pe tine, candidatul anului 2016 la alegerile locale.

                 O ultimă întrebare : tu, candidatul anului 2016, ești sigur că ce gândești acum, pentru București, va transforma în bine orașul în viitor?

Închei cu speranța unui răspuns și cu aceeași considerație,

Eu, alegătorul anului 2016.

Cronica unei confruntări anunțate

         Ai și uitat ce ți-am promis dragul meu candidat? Ce ți-am spus că te voi urmări cu ochi de soacră, vânându-ți toate greșelile și căutându-ți nod în papură? Nu ne-a fost vorba că până la alegeri îți voi purica toate afirmațiile și îți voi studia la punct și virgulă, programul de guvernare?

            Pentru început trebuie să-ți spun că sunt dezamăgită. Confruntările dintre voi mi-au plăcut la început, dar încet-încet, au devenit un fel de bătaie școlărească din pauza mare, când cu pumni și lovituri la țurloaie se reglau conturile.

            – Tu nu știi câte foi sunt în plăcinta RADET-ului! Poc!

            – Ba tu nu știi câți surugii din vecini, umblă liberi pe ulița urbei! Plici!

             Drept să-ți spun dragă candidatule, pe mine alegătorul nu mă interesează numărul exact de centrale termice sau de taxiuri din oraș. Este treaba ta să le numeri. Pe mine mă interesează însă să aflu dacă tu chiar ai capacitatea să identifici problemele și dacă ești capabil să găsești soluții și să stabilești prioritățile. Și aș mai vrea să mă convingi de ceva: că te vei concentra pe rezolvarea problemelor și că nu vei duce un veșnic război de gherilă cu contracandidații de astăzi.

          Până acum s-au spus prea puține despre rolul Primăriei Generale în armonizarea programelor de guvernare ale Primăriilor de sectoare. Sectoarele, state autonome în marele stat al Capitalei. Unele, au mers victorios înainte, altele parcă trag mereu lozul necâștigător. Știu, vei spune că asta a fost voința mea, a alegătorului și trebuie să trăiesc cu decizia pe care am luat-o. Dar tu candidatule, să nu uiți că un sector este o parte a Capitalei. Așa cum un organism nu poate funcționa normal când unul sau mai multe organe se îmbolnăvesc, tot așa nici Capitala nu cred că poate să se dezvolte și să progreseze dacă, unul sau mai multe sectoare nu sunt administrate corect.

          Are Primăria Capitalei un cuvânt de spus când Primăria de sector, nu se achită de atribuții? Dacă da, până acum de ce nu a intervenit? Dacă nu, care ar fi propunerile pentru viitor astfel încât să se evite decalajele de dezvoltare?

           Ce poate face cetățeanul dintr-un sector când, pe marile bulevarde se tot fac reparații an de an, ba după ploi, ba după ninsoare, iar strada lui, rămâne tot o fâșie mocirloasă din care își extrage cu greu picioarele după ploaie?

            Dacă tot vă plac cifrele, eu alegătorul anului 2016 vreau să-mi spuneți dacă știți câte străzi de pământ are astăzi Bucureștiul? 725! Cum vi se pare această cifră? Pe mine mă îngrozește. În câți ani v-ați propus să le asfaltați? Ați calculat de ce buget ar fi nevoie ca să se termine într-un timp cât mai scurt asfaltarea tuturor străzilor? Un București cu toate străzile asfaltate sau măcar pietruite. Un vis! Poți să-mi promiți tu, candidatul anului 2016, că îmi vei împlini acest vis?

          Până la următoare confruntare tu, candidatul anului 2016, caută să afli răspunsurile corecte, pentru că, eu alegătorul anului 2016, le aștept. Mai puțin răbdător ca altădată, mai puțin încrezător că totul este posibil și mult mai sigur, că pentru tine, candidatule, care nu te vei ține de promisiuni, asta va fi cea din urmă cameră!

           Cu deplină considerație, același alegător al anului 2016.