O carte pe săptămână – Băiatul cu pijamale în dungi de John Boyne

O carte cu copii, despre copii dar care spune o poveste pentru oameni mari.
O carte despre cum dispare o lume, despre cum piere un întreg univers și odată cu el, milioane de vieți. Este atât de fragilă puntea pe care pășim zi de zi, între viață și moarte încât uneori, nici chiar cei mai încrezători în veșnicia destinului lor, nu își dau seama când au pierdut cărarea! Greu este primul pas, apoi unul după altul, pași grăbiți îi vor trage după ei pe calea fără de întoarcere a rătăcirii. La început plini de avântul inconștienței, vor alerga fără să-i mâne nimeni de la spate spre pericol. Apoi începând să realizeze că nu conduc ci sunt târâți în lanț spre necunoscutul amenințător, vor încerca să scape, dar va fi prea târziu. Singuri, înconjurați de străini, dușmani convertiți în prieteni de conjunctură, nu vor mai găsi niciodată calea spre fericirea pierdută.
O carte despre pierderea identității. O carte despre pierderea inocenței. O carte despre trădare. O carte despre durere. O carte despre un infern zidit de oameni, pentru oameni.
O carte despre durerea pierderii nu a milioane de vieții, ci a unei lumi întregi. O lume al cărei mers s-a oprit în loc, topită în infernul zidit de om. În urmă au rămas surâsuri încremenite în fotografiile de familie, pantofi, valize, hăinuțe, jucării, ligheane, ochelari și lacrimi. Și speranțe că undeva, în lumea largă, mama, tatăl, sora, fratele, trăiesc.
Am citit această carte, cu gândul la drumurile de dincolo de sârma ghimpată ce înconjoară și astăzi lagărul de concentrare de la Auschwitz. Un loc în care liniștea te copleșește, imensitatea locului dând adevărata dimensiune tragediei trăite de milioanele de oameni aduși cu forța aici.
Cartea pare însă că vrea să facă cititorul să arunce o privire și de cealaltă parte a gardului de sârmă ghimpată. O privire îngăduitoare aș spune, asupra unei familii ce se destramă încet-încet într-o lume ostilă, în care nu se regăsește și din care încearcă fără rezultat să evadeze. Deși auzim adesea spunându-se ”când părinții mănâncă aguridă, copiilor li se strepezesc dinții”, până în momentul producerii unei tragedii, nu realizăm cât adevăr ascund aceste vorbe. În fața durerii suntem toți egali.
Din păcate, ”Băiatul cu pijamale în dungi”, devine astăzi fiecare copil ai cărui părinți uită că faptele lor pot în orice moment, să-i curme viața. Să-i frângă destinul. Și astăzi ca și atunci, peste tot în lume, mii de copii îmbracă pijamale în dungi, pierzându-se în lupta surdă a adulților.

Publicitate