Colorând visele

Uneori visele sunt colorate. De ce? M-am întrebat mereu fără să găsesc un răspuns. Să fie de vină Luna? Sau poate pijamaua? Oricare ar fi motivul, regret doar că sunt prea puține. Prea rar gândurile de noapte capătă culoare și atunci m-am hotărât să le păcălesc. Pe ele, visele mele șterse și lipsite de personalitate. Pe cele alb-negre. Sau gri.
Dar a apărut o problemă: ce culoare mi-ar conveni mai mult?
Visele galbene ar străluci frumos în noapte dar cred că m-ar trezi din somnul dulce dându-mi iluzia răsăritului. Și mie îmi place să dorm.
Visele roz mă tentează, dar mi-ar cădea greu la stomac dându-mi iluzia unor munți de macarons pe care trebuie să-i devorez. Toată noapte mestecând. Mai bine, nu!
Visele albastre. Ei da, multe vise albastre ca apa mării, ca cerul. Ce senzație de libertate, de scufundare în limpezimi răcoroase! Poate prea răcoroase și cam prea adânci! Ce zbatere să-mi iau zborul, ce luptă să-mi mențin traiectoria pe cer! Prea obositoare visele albastre, mai bine căutăm altceva, mai liniștit, mai …intelectual!
Visele verzi! Iarba verde de acasă. Din grădină. Din grădina mea în care, numărând fiecare fir de iarbă să nu lipsească vreunul să dea urât în peisaj, mai am puțin și rămân cocoșată. Dar ce pomi frumosi! Ce coroane bogate și verzi, verzi dar până le aranjezi, până le ciufulești corespunzător, îmbătrânești cu foarfeca în mână. Cu astfel de vise verzi, dimineața ori mă dor genunchii de atâta târât prin iarbă după firele neregulamentare, ori sunt numai zgârieturi pe față de la crengile care s-au opus cum au putut frezatului. Le tai de pe listă și pe ele și caut să văd ce culori mai sunt prin curcubeu.
Visele roșii. Bun. Iată o adevărată provocare: roșu Valentino. Să visezi că defilez pe podium la Milano, în cea mai elegantă rochie. Sau de ce nu, că tocmai primesc în dar un Ferrari cum altfel dacă nu roșu? Să dormi și să visezi …până sună deșteptătorul. El a sunat, el să se ducă la muncă. Eu rămân să visez.
Cred că se va termina noaptea până mă hotărăsc eu cum să-mi colorez visele. Mai bine le las alb-negru. Așa îmi va fi mai ușor să le trăiesc. Rânduri, rânduri precum cuvintele așternute frumos pe pagina cărții, se vor perinda fără grabă pe retina adormită a ochilor mei lăsându-mi doar grija neuitării. Prea grea și aceasta și atunci, las condeiul nevăzut să-și picure visele agățate în trecerea lui prin inima mea, până când, contopindu-se, devin realitate.

Au mai colorat Sonia, psi și Vladen .

sursa foto:Fb.