Pentru mulţi dintre noi, sãrbãtorirea Învierii Domnului se asterne cuminte între reperele calendaristice cunoscute si respectate de ani si ani. Uneori sãrbãtoarea pascalã este comunã atat pentru creştinii ortodocşi cât şi pentru credincioşi catolici. Anul trecut acesta a fost sãrbãtorit împreunã.
Mã gândesc adeseori câte lucruri nu cunoaştem şi nici nu apucãm sã cunoaştem pe parcursul vieţii noastre, nu pentru cã nu am dori, dar mai ales pentru cã limitele între care se deruleazã viaţa noastrã şi ne desfãşurãm activitãţile cotidiene, ne condiţioneazã experienţele personale şi implicit ne afecteazã cunoaşterea. Dar pentru asta existã cãrţile, televiziunea, internetul fireşte, dar cel mai important, ar fi sã putem sã cãlãtorim cât mai mult şi astfel, vãzând locuri noi şi stând de vorbã cu oamenii, sã putem sã ne îmbogãţim sufleteşte .
Anul trecut am plecat la plimbare a doua zi de Paşte şi ne-am propus sã ajungem la Reghin, oraşul viorilor. Traseul ales trecea prin Braşov, Sighişoara un oraş foarte drag sufletului meu despre care voi mai vorbi şi Târgu-Mureş. În acestã cãlãtorie, care de altfel mi-a oferit din nou prilejul sã admir multe locuri frumoase, ceea ce mi-a atras în mod deosebit atenţia a fost modul în care am gãsit împodobite porţile unor gospodãrii din satul Periş, comuna Gorneşti, judeţul Mureş.
Erau decorate cu ramuri de brad, ghirlande şi brãduţi împodobiţi cu flori colorate şi panglici aşezate pe adevãrate eşafodaje construite la porţile casei. Am fost atãt de surprinsã de ceea ce vedeam încãt nu ştiam încotro sã mã uit atât de multe erau casele cu porţi împodobite. Prea târziu mi-am dat seama cã nu am pozat ce vedeam şi, recunosc mi-a fost oarecum ruşine sã mã opresc în mijlocul satului sã încep sã pozez. Totuşi am fãcut câteva poze, erau prea frumos împodobite porţile, ca sã nu pãstrez o aşa amintire. Priviţi-le şi cu siguranţã vã veţi întreba cum m-am întrebat şi eu, de ce sunt împodobite, cãci nu toate casele aveau porţile astfel decorate. De ce? Rãspunsul l-am aflat a doua zi la Reghin, când la pensiunea unde eram cazati am îndrãznit sã întreb despre acest obicei. Aşa am aflat cã, în comunitãţile catolice maghiare, unde sunt fete de mãritat, casele sunt împodobite astfel de cãtre tinerii din sat. Acolo unde sunt cele mai frumoase decoraţiuni, înseamnã cã este o fatã frumoasã cu mare trecere la tinerii din sat. Dupã cât de frumos era decoratã poarta pe care am pozat-o cred cã trebuie sã fi fost o fatã tare frumoasã. Poate este mãritatã astãzi, cine ştie? Oricum satul era plin de case cu porţile împodobite. Mi-a pãrut rãu cã nu am îndrãznit sã mã opresc la una din aceste porţi şi sã întreb direct proprietarul despre misterul decorului atât de insolit pentru mine.
Încã o datã, drumurile mele prin ţarã au însemnat pentru mine mai mult decât privelişti frumoase, ele purtându-mã printre oameni, fãcându-mã pãrtaş la acele momente speciale din viaţã lor, care altfel ar fi rãmas necunoscute pentru mine. Poate cã ei nu vor şti vreodatã cã am trecut prin faţa porţilor lor şi cã le-am admirat, dar eu m-am bucurat sã vãd cum pretutindeni trãiesc oameni, cu obiceiuri diferite, cãrora meritã sã le acorzi atenţie şi timp pentru ale cunoaşte.
calatorprintaramea 