jocul cuvintelor – arta tăcerii

Peste blogul meu s-a așternut de ceva timp tăcerea. Pufoasă, absorbind cuvintele abia gândite, a acoperit orice urmă lăsată de pana inspirației. Acum, încerc timid să-mi fac curaj să intru în agora cuvintelor, să scriu din nou dar, mă simt prinsă în angoasa ce apasă lumea întreagă. Oare mi-e teamă de cuvintele ce le voi scrie sau mi-e teamă de întrebările ce vor urma?
Tăcerea nu a fost niciodată o opțiune pentru mine. Ancoră prea grea pentru pofta mea de viață, a rămas mai mereu, să ruginească sub ploaia de stele. Uneori însă tocmai pofta mea nestăvilită de cuvinte mă îneacă, ca și cum, neștiind pe care să le aleg, nevrând să renuț la niciunul, le strivesc între dinți și astfel, rănite cuvintele mor. Cuvintele pier. Adică se pierd. Se risipesc în ceața groasă a ezitărilor.
Între tăcerea de ieri și cea de azi trag o linie. Calc apăsat și cu tocul de la pantof, las din loc în loc semne doar de mine știute. Atât de asemănătoare și totuși atât de diferite, tăcerile ascund mereu dureri. Răni nevindecate. Întrebări fără răspuns.
Într-o zi, prietena ta uită brusc de ce erați nedespărțite. Nu spune nimic, acuză din priviri și cu greu poți ghici ce of, are. Tăcerea va picura printre amintiri cu stropi grei. Se va prelinge apoi îngropând fără urme în moliciunea de angora, a uitării, fapte și gânduri.
Altă zi, altă tăcere. Vorbe fără șir lăsate să zburde libere lovesc la întâmplare, pe oricine întâlnesc. Fără alegere. Vina ta că te afli la ora și locul nepotrivit. Desigur, nepotrivită este doar prezența celui care, încă se mai crede grof pe moșie. Fără discernământ, fără niciun drept, începe a-și graseia afectat drepturile. Că habar nu are de ce se scoală dimineața și de ce se întoarce seara acasă, este altă poveste. Și atunci alegi să taci. În timp, am învățat că nu există cuvinte să poată schimba oamenii ce nu vor să se schimbe. Poți doar să te aperi de ei, tăcând. Închizându-le lor drumul spre lumea ta.
Tăceri, tăceri, tăceri. Din când în când, te învăluie îndoiala, te doboară tristețea și gânduri fără răspuns îți răpesc somnul. Desigur, ar ajuta poate o Grasă de Cotnari. Sau poate, nu. Uneori deși, ai auzit tristețea cum grohăia în jurul tău, nu faci nimic. Aștepți, poate speri să nu te atingă pe tine dar, asemeni mistrețului cu colți de argint, te va lovi crunt și singur fiind, vei fi doborât. Rănit, fără să mai ai nimic de pierdut, asculți cum trec clipele și le lași să se piardă…în tăcere.

Douăsprezece cuvinte, măiestrit împletite v-așteaptă să le deslușiți rând pe rând, la Eddie.

7 comentarii (+add yours?)

  1. Poteci de dor
    Ian 04, 2016 @ 19:48:15

    Caldă revenire! Mi-a fost dor!

    Răspunde

  2. Suzana
    Ian 04, 2016 @ 19:56:12

    Frumos jocul tau de cuvinte!
    Sa ai un Nou An fara tristeti, iar tacerile sa fie momente de tandrete si de bine!
    O seara frumoasa!

    Răspunde

  3. Alexa T.
    Ian 04, 2016 @ 21:11:14

    Un an bun în agora cuvintelor…🙂

    Răspunde

  4. Raluca Badita
    Ian 05, 2016 @ 11:01:45

    Frumos joc, frumoasa revenire. Sa ramai cat mai mult!

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: