Despre putere la feminin

         Stiţi ce este un oximoron? Poate cã rãspunsul nu este atât de simplu, pe cât este de simplâ întrebarea, cãci, din pãcate nici eu nu am ştiut pânã de curând. Dar de ceva timp mã tot întrebam oare ce este femeia puternicã? Şi dintr-o datã m-am luminat: este un oximoron!

            Aşadar, definiţii DEX:

            – oximoron = figurã de stil, care exprimã o ironie subtilã sau un adevãr usturãtor sub forma asocierii paradoxale a doi termeni contradictorii.

            – puternic (despre fiinţe)=care are o mare putere fizicã, tare, voinic, viguros, înzestrat cu o mare forţã (organizatoricã, politicã, economicã), care deţine putere.

            Aşadar, o femeie puternicã, reprezintã o femeie cu mare forţã, voinicã, viguroasã, cu o mare forţã politicã şi economicã. Oare asta sã fie fie femeia zilelor noastre? Câţi bãrbaţi îşi doresc o astfel de femeie? Câte femei se viseazã puternice? Eu cred, cã, puternicã ar trebui sã-ţi fie voinţa de a-ţi realiza visurile, dorinţa de a fi respectatã şi mai ales, puternicã ar trebui sã-ţi fie credinţa cã, dacã vrei, poţi sã muţi munţii din loc!

            Exisã bineînţeles şi femeia de carierã, adicã toate acele femei (milioane de femei, anonime şi fãrã glorie), care se trezesc în fiecare zi, merg la muncã, se întorc acasã cu piaţa fãcutã, se apucã de lecţii şi de restul activitãţilor casnice atât de bine structurate, încât nu se mai terminã şi uneori reuşesc chiar sã se relaxeze cu câte o şedinţã cu pãrinţii. Dar sigur, aceste femei au obosit sã tot fie puternice!

            Şi acum vã întreb: cãte dintre voi v-aţi propus sã deveniţi femei puternice? Eu una cu singuranţã nu. Mi-am dorit mereu, din anii de şcoalã sã nu rãmân o anonimã, am luptat mereu sã fiu în plutonul fruntaş (aşa se spunea pe atunci), sã am un cuvânt de spus, dar mai ales am vrut mereu sã ştiu, sã nu existe întrebãri la care sã nu pot rãspunde şi sã rãmân tãcutã! Pentru asta a trebuit sã învãţ, sã citesc, sã urmãresc cu atenţie tot ce se petrecea în jurul meu. Asta da putere! Dar atât!

            Am vrut mereu sã pot sã mã descurc singurã, oricare ar fi fost situaţia în care m-am aflat. Am vrut sã fiu respectatã pentru munca pe care o fac şi am reuşit, chiar şi atunci când am lucrat într-un domeniu în care, a fi inginer şi femeie, însemna tot un oximoron (chiar dacã se promova puternic femeia) şi trebuia sã munceşti mult mai mult ca un bãrbat, pentru a ţi se recunoaşte meritele. Dar nicio datã, nu mi-am dorit sã pot sã alerg cu sacul în spate ca un bãrbat, sã ridic greutãţi sau sã trec vreun test de anduranţã la obosealã!  Am luptat, ca sã dovedesc cã am tot atâta putere de înţelegere şi tot atâta capacitate intelectualã ca şi un bãrbat, dar atât!

            Astãzi, am un sentiment ciudat privind eforturile femeilor care vor sã dovedeascã cã pot fi manageri de top, mame de excepţie, soţii impecabile şi femei cu o carierã politicã de invidiat. Mereu mã întreb cum de reuşesc? De unde fac ele rost de ore-luminã pentru lecţiile copiilor, de şedinţe speciale cu pãrinţii la orele când sunt ele libere şi nu când sunt şedinţele programate, de vizitele la muzee şi în parc şi câte şi mai câte, sunt de fãcut alãturi de copii şi de restul familiei!

            Sunt o mamã, care am acordat serviciului prea mult din timpul familiei, dar am avut mult ajutor din partea pãrinţilor şi destul de multã înţelegere din partea soţului. Efortul personal, de a nu lipsi copii de sentimentul cã ei sunt cei mai importanţi şi cã lumea întreagã se învârte în jurul lor, de siguranţa pe care o pot avea doar atunci când nu se simt singuri şi când se simt iubiţi, a fost uneori uriaş. Astãzi pot spune, cã puteam sã fac lucrurile şi altfel. Oricare ar fi rezultatele tale personale ca individ, oricât de frumoase iţi sunt meritele profesionale şi oricât de mare este aportul tãu la mersul înainte al societãţii, atunci când eşti pãrinte, nimic nu mai are valoare, dacã, pe plan personal, nu ai reuşit sã-ţi îndrumi proprii copii, sã le dai sprijinul necesar, spre a putea merge singuri în viaţã şi de aţi pãstra unitã familia. Eşecul tãu ca pãrinte, nu poate fi iertat şi nici tu singur, nu-ţi poţi gãsi scuze.

            Nu ştiu dacã pentru asta trebuie sã fi puternicã, dar ştiu sigur cã, trebuie sã rãmâi femeie: sensibilã, înţelegãtoare, delicatã şi mai ales, sã rãmâi o prezenţã permanentã în viaţa propriei familii.

             Mã întreb mereu: de ce toate fetele vor sã fie frumoase, plãcute, dacã s-ar putea sã devinã toate modele celebre, ca mai apoi, dintr-o datã toate se doresc puternice, implicate în politicã şi brusc, doresc sã fie tratate fãra discriminare, în lupta pentru afirmare. Nu ar fi nimic rãu, pânã la un punct. Acolo, unde oboseala, munca neîntreruptã, efortul permanent de a fi ominiprezentã, te face la un moment dat sã nu mai poţi rãspunde tocmai, la chemãrile de ajutor ale copiilor şi ale familiei. Mereu sunt alte lucruri importante pe care nu le poţi lãsa nerezolvate, mereu sunt alte prioritãţi la care trebuie sã rãspunzi, sperând şi cerând înţelegerea familiei, şi, uneori este prea târziu când realizezi, cã eşti singurã, copii au probleme, şi nu mai ai cui sã ceri ajutor.

            Sigur, femeia trebuie sã rãmânã activã social, dar, trebuie sã gãseascã putere în înţelegerea partenerilor de viaţã, în legãturile cu familia, pentru a gãsi calea prin care, sã rãmânã femeie, capabilã sã dea viaţã dar sã şi vegheze asupra ei, sã îndrume, sã meargã mânã în mânã cu copii ei, pe drumul vieţii, cãlãuzindu-i şi ajutându-i sã-şi gãseascã chemarea. Incã nu am vãzut nicio femeie primind un premiu pentru cã a dat viaţã, a vegheat şi-a îndrumat frumos în viaţã copiii. De ce oare? Sã fie atãt de puţin? Sau este prea banal faţã de o descoperire ştiinţificã? Poate existã dar nu ştiu eu. Poate ştiţi voi?

            Personal am obosit sã tot aud în jurul meu despre femeile puternice. Sunt o feministã convinsã şi cred cu putere în dreptul femeii la tratament egal în societate. Am admirat fãrã rezerve, tot ceea ce au realizat femeile în tot ce şi-au propus, de-a lungul timpului.  Dar astãzi se pare cã egalitatea câştigatã este, din pãcate pentru multe femei, doar cea cu privire la dreptul la muncã egalã cu bãrbatul, la timpul acordat muncii în defavoarea familiei. Ar mai fi uneori şi cea cu privire la dreptul de a vorbi la fel de vulgar ca bãrbaţii, oriunde şi în prezenţa oricui, fãrã sfialã.

            Mã întreb: unde este oare femeia delicatã, sensibilã pe care nu trebuie sã o atingi nici cu o floare? Veţi spune cã luptã cu viaţa. Aşa este, dar ar trebui sã lupte ca o femeie: delicat, cu vorba frumoasã, impunând respect prin tot ceea ce face.  Şi mai ales ar trebui sã rãmânã ceea ce pentru mine, este femeie la superlativ: Mamã! Prea mulţi copii sunt astãzi ai nimãnui, prea mulţi copii, sunt astãzi orfani cu pãrinţi. Prea mulţi adolescenţi sfârşesc prea de timpuriu, speriaţi în faţa vieţii şi fãrã sã aibã cui sã cearã ajutor, pãrinţii lor fiind, fie, prea ocupaţi sã-şi urmeze carierele, fie paradoxal, prea ocupaţi sã le asigure tocmai acestor copii speriaţi şi singuri, cele necesare.

            Cât de puternicã trebuie sã fii mai apoi, în faţa eşecului personal ca pãrinte, ca sã recunoşti cã ai pierdut singura bãtãlie, ce nu ar fi trebuit niciodatã sã o porţi: cea cu viaţa copilului tãu! Şi câte astfel de bãtãlii s-au pierdut şi încã se mai pierd! Aşadar, fiţi puternice dacã vreţi, dar nu uitaţi: egalitatea între sexe nu merge pânã acolo încât bãrbaţii sã şi nascã. Mai avem, slavã Domnului! Dar cu siguranţã pot veghea la creşterea copiilor lor, cu o condiţie: mamele de acum sã-şi crescã bãieţii (adicã bãrbaţii de mâine), astfel încât, peste ani, sã nu creadã cã soţiile lor, au înscrise în codul lor genetic, gena spãlatului, gena cãlcatului, a gãtitutului, a mersului la şedinţe la şcoalã şi a altor activitãţii care, dupã cãsãtorie, par a fi doar sarcini femeieşti. Şi atunci, poate, Femeia Puternicã din tine, s-ar putea mândri şi cu o carierã frumoasã dar şi cu o familie adevãratã.

 O frumoasã cugetare spune cã, Mama este primul învâţãtor pentru copii, este doctorul întregii familii, este cea care îndrumã cu rãbdare şi înţelegere familia şi totodatã este umilul slujitor al tuturor. De aceea, cãt trãieşte, mama este un munte, dar când moare, ea se transformã într-un râu de lacrimi.

 A fi mamã, este poate provocarea vieţii oricãrei femei puternice, dar mã întreb şi va întreb, câte au puterea sã o accepte ?