Punct și de la capăt

Uneori, trăim poezia fără să știm.
Ne înconjoară de când ne naștem.
Cu fiecare răsuflare, vers după vers
ne poartă tot mai departe, printre cuvinte.
Uneori, lăsăm poezia să treacă pe lângă noi.
Fiecare adiere de vânt duce cu ea gânduri și amintiri,
și sunete tot mai stridente acoperă șoaptele nopții.
Uneori, rămânem singuri și atunci, speriați,
rătăcind printre tăceri, căutând poezia,
alergăm în cercuri concentrice,
din ce în ce mai strânse,
din ce în ce mai iute,
până când
lumea noastră,
devine un punct.

Ziua Internaţionalã a poeziei – Chemare

 
Ieri 20 martie am sãrbãtorit Ziua Internaţionalã a Fericirii, fiind fericitã. Astãzi 21 martie sãrbãtoresc Ziua Internaţionalã a Poeziei altfel cum, dacã nu scriind versuri dedicate primului pom înflorit din grãdina mea: un cais.
 102_4135
O creangã înfloritã îmi bate azi în geam.
Cu flori de catifea caisul dã de ştire
Cã primãvarã este şi cerului îi cere
Sã-i dea puterea lui sã aibã rod pe ram.
 
În mugurele fraged ce se deschide astãzi
S-a strâns un vis din care s-o naşte peste varã
Poemul plin de viaţã al fructului ce poartã
Înscris în trupul moale aromele din soare.
 
Privesc acum la ramul ce m-a chemat afarã
Cu adieri de vânt ce mugurii rãsfaţã,
La Soarele ce floarea sãrutã dimineaţa,
Parfum sã-i dea petalei în roz înveşmântatã.
 102_4145
E Primãvarã iarãsi cãci florile zâmbirã,
Şi-n cupele deschise, în roua dimineţii,
Stau zânele ştrengare ce îmi pãzesc grãdina
Şi Soarelui bineţe îi dau şi i se-nchinã!