haiku

 pe asfalt umbra
florii nevãzute  –
povestind clipa

102_6850102_6849102_6848

Zãpezi de martie la Bucureşti

zapada de martieO ştire a fãcut asearã înconjurul tuturor agenţiilor de ştiri: intrã în vigoare codul portocaliu pentru sudul ţãrii de marţi dimineaţa şi pânã dupã-amiazã. Codul portocaliu, adicã ninsori puternice şi viscol! Şi este 26 martie ! Şi suntem la şes nu în vârful muntelui! Şi ca sã fie totul clar s-a anunţat şi sistarea cursurilor şcolare, lãsându-mã mai nedumeritã ca niciodatã: au fost zãpezi mai mari în aceastã iarnã şi totuşi copii bucureşteni au fost la şcoalã. Chiar trebuiau oprite cursurile sau s-a dorit a se dãrui copiilor o mini-vacanţã în care aceştia sã se bucure de zãpada întârziatã ?
A nins cum s-a prognozat, vântul a spulberat zãpada, dar nu am vãzut oraşul paralizat sub nãmeţi astfel încãt sã se justifice mãsura luatã de ministerul învãţãmântului, dar poate cã nu am înţeles eu prea bine motivele deciziei. Însã memoria nu îmi joacã feste şi ştiu cã am fost la şcoalã şi când zãpezile erau cu adevãrat mari. Dacã era greu de ajuns, da era. Dar ce este uşor în viaţã?
Lãsând la o parte nedumerirea mea, copilul din sufletul meu s-a bucurat de zãpada neaşteptatã şi pentru cã iubesc atât de mult zãpada, am plecat spre serviciu fredonând :”Ai venit ca altãdatã, alba ca o mantie, sã-mi aduci iar bucurii..”. Am pozat cu frenezie un oraş cotropit de zãpadã, cu oameni ce se agitau curãţând trotuarele, cu utilaje de deszãpezire fãcându-şi loc printre maşinile încolonate la semafor, cu sirenele pornite şi maşini de însoţire mai ceva ca în miezul iernii, de pãrea cã suntem ameninţaţi de ninsori siberiene.
Dar, cum mereu existã un dar, zâmbetul şi cântecul mi-au îngheţat pe buze şi încã o datã, dacã mai era nevoie, am primit o lecţie. S-a spus cã ochiul aparatului de fotografiat este necruţãtor cãci poate surprinde detalii neaşteptate, care pot sã-ţi îngheţe sufletul. În faţa mea o siluetã pãşea cam nesigur, cu paşi inegali, târându-şi din când în când un pantof. Privind mai atent mi-am dat seama cã silueta din fatã mea, avea în picioare nişte papuci din care se vedea cãlcâiul gol pe care încerca sã-l fereascã de rãceala zãpezii. Şi cântecul şi sufletul mi-au îngheţat cãci am înţeles cã ceea ce pentru mine era prilej de bucurie, pentru silueta din faţã mea era un chin. Şi zapada şi jocul fulgilor au dispãrut şi n-au rãmas decât lacrimile. Încã o “umbra”, fãrã chip şi fãrã nume, alergând pe strãzi. Pentru ea codul galben sau portocaliu, este o necunoscutã, frigul şi zãpada sunt însã prezenţe palpabile de care oricât ar fugi nu are unde se ascunde. Pentru umbrele strãzilor noastre, când se va sista nepãsarea?

Ultima orã:
Marţi a fost vacanţã este evident,
Un om de zãpadã deşi mititel,
Stã cuminte-n iarbã, foarte important,
Plin de demnitate, cãci e…unicat!

100_7038 100_7037

Pe lângã cine ai trecut azi? – Umbra

De ceva timp trec aproape în fiecare dimineaţa pe lângã o umbrã, cãci ce altceva poate fi cel al cãrui chip nu l-am vãzut niciodatã, nu i-am adresat niciodatã o vorbã şi cãruia nu i-am dat din timpul meu mai mult de câteva secunde, doar atât cât sã înregistrez, pentru încã o zi prezenţa lui, tãcutã, anonimã lipsitã parcã de orice identitate.

Şi totuşi, cine este? Ce poveste poartã dupã ea umbra ce-şi are locul pe trotuarul din faţa bisericii? Iarna, zãpada se aşterne netulburatã pe mormanul de zdrenţe acoperite de folia de plastic. Vara, cãldura toridã alungã sub nişte copaci umbra ce se topeşte. Şi în tot acest timp, şuvoaie umane se scurg pe lângã Umbra ce-şi duce traiul într-un echilibru fragil, atât de vizibilã şi totuşi nevãzutã pentru miile de oameni, surzi şi orbi, ce trec pe lângã ea. Oamenii vin şi-şi pomenesc durerile la poarta bisericii. Plecã apoi aşa cum au venit, ducând poate, cu ele alinare şi lasã în urmã, nemişcatã, râbdãtoare şi tãcutã, Umbra. Şi un câine, ce nu se mişcã de lângã mormanul de cãrpe.

In fiecare dimineaţã, privirea mea o cautã parcã cu spaimã cã nu o mai va mai vedea dar şi cu un pic de speranţã cã poate, Umbra va cãpãta chip.

Şi din pãcate nu este singura Umbrã pe lângã care trec în fiecare zi, oraşul este plin de Umbre mai tinere sau mai trecute, doborâte de lupta cu viaţa, ascunse lângã staţiile de metrou, lângã gardurile bisericilor, la uşile magazinelor, în canale sau culcate pe gurile de termoficare, cu mâinile întinse, fãrã speranţe şi fãrã puterea de a-şi schimba destinul.

Voi trece şi mâine şi poimâine şi în zilele toate care vor veni, voi cãuta cu privirea Umbra şi poate pânã la urmã mã voi opri şi voi avea curajul sã-i aflu povestea şi poate nu voi fi singura. Şi astfel alte şi alte Umbre, pe lângã care azi trecem fãrã cuvinte vor cãpãta chip şi glas şi mai ales nume şi astfel dacã mã vei întreba din nou: “pe lângã cine ai trecut azi?” voi rãspunde :”Azi am trecut pe lângã Ion!”.

Au mai raspuns la intrebare :tibi, dor, cita, vavaly, motanul pandalie, lili3d,