Tăceri

Am deschis stăvilarul vorbelor nespuse
și al gândurilor nerostite
și am privit cum dispar în vâltoare.
Am lăsat tăcerea să curgă.

Am scuturat năvoadele speranței
de toate visele neîmplinite.
Cu aripi frînte, prea grele să zboare,
s-au înecat rând pe rând, în tăcere.

Am privit cum unul câte unul,
cuvinte și vise dispăreau încet,
strivite de buzele tale.
Am lăsat tăcerea să plângă.

Am ridicat fruntea și cu ochii la stele
am căutat răspuns întrebărilor tale.
Apoi, cu ele agățate de umeri,
am plecat lăsând în urmă tăcere.

Psi-luneli – Amurgul tãcerilor

Cu tãcerea stau la masã
Mã întreb de ce-a venit,
Cine a chemat-o astãzi
Cine oare n-a gândit?

Cu tãcerea plec de-acasã
Mã-nsoţeşte pas cu pas
Cine-i spune care-i drumul
Ce-l voi face prin oraş?

Cu tãcerea stau de vorbã
Mã întreabã dacã ştiu
Când i-am spus sã stea cu mine
Ce întrebãri aveam de pus?

Azi tãcerii, îi dau rãspunsul:
Nu aveam nimic sã-i spun,
Nu doream s-o ştiu alãturi
Numai vreau s-o mai aud!

Azi tãcerii, îi cer sã plece
Gândurile mi-am cernut
Le-am trecut prin sita deasã
A durerilor din trup.

Las tãcerile-mi sã plece.
Ĩncotro, nu vreau sã ştiu.
Nu mai vreau sã-mi stea alãturi
Vorbele nu mai alung!

Tãceri mai multe veţi gãsi în table la psi

Ce este singurãtatea?

sursa google

Singurãtatea?
Tãceri înghesuite între buzele strânse aprig.
Capete întoarse când ochii nu vor sã priveascã chipul altãdatã atât de drag.
Uşi trântite cu fricã, strivind între canaturi spaima de a nu fi urmatã de paşii ce altãdatã inima îi numãra cu emoţie: unul, doi, trei, acum sunã! Fug!
Telefoane mute, cãsuţe fãrã mesaje şi agende cu pagini goale. Mâine stau acasã, poimâine stau tot acasã. De fapt acasã este foarte bine, este linişte, nimeni nu-mi cere nimic. Nimic prea mult, nimic imposibil, nimic de care nu mã pot despãrţi.
Fac doar ce vreau.
Spun doar ce vreau sã aud.
Uneori vrei sã fi singur. Dar ar fi bine dacã dincolo de uşa singurãtãţii tale ar veghea un prieten. Când gândurile nãscute din singurãtate te-ar doborâ, ar fi minunat sã fie gata sã te prindã în braţe. Şi mai bine ar fi dacã nu ar pune prea multe întrebãri pânã când te hotãrãşti tu sã vorbeşti. Sã fie rãbdãtor. Foarte rãbdãtor.
Rareori vreau sã fiu singurã. Atunci înseamnã cã îmi este fricã. Fricã sã spun cu voce tare cã am o problemã. Atunci tac. Tuturor le este fricã de tãcerile mele. Ĩnseamnã cã nu sunt în apele mele şi veselia mea piere şi toţi aşteaptã încordaţi sã vorbesc din nou. Sau sã scriu. Nu, singurãtatea nu îmi face bine.
Singurãtatea nu a fãcut bine decât celor ce cautã rãspunsuri nescrise încã, în cãrţi. Pentru scurt timp. Pânã la aflarea rãspunsului, apoi au avut nevoie de alţi oameni cu care sã-şi împartã bucuria descoperirii.
Singurãtatea este virtutea celor ce pot sta departe de oameni. Puţini sunt aleşi. Şi mai puţini sunt cei rãmasi pânã la sfârsit.

Nici în copilãrie, nici în adolescenţã, nici la maturitate şi nici la bãtrâneţe omul nu trebuie sã fie singur.