Morile de apă de la Rudăria – Caraș-Severin

Vă vorbeam în postarea de acum un an despre Rezervația mulinologică de la Rudăria, comuna Eftimie Murgu, județul Caraș-Severin, un loc în care se păstrează încă funcționale, morile de apă. Revenind din nou, pe aceste meleaguri, nu puteam să nu revăd aceste locuri, curioasă fiind să văd cum au renăscut frumoasele mori după înundațiile din toamna trecută.

Dacă anul trecut luasem făină de mălăi proaspăt măcinată de la moara Trăiloanea, anul acesta moara își aștepta vizitatorii cu ușa deschisă, dar tăcută.
Îndărătnica dintre Râuri cea care măcinând, despărțea apele Rudăricii, a fost măturată de ape. În vad, la picioarele morii azi refăcută, stau aruncate, bucăți din vechea moară, ruptă de forța apei. Trecem pe lângă Îndărătnica Dintre Râuri și ajungem la Îndărătnica de la perete, al cărui uruit ne dă de știre că moara a trecut cu bine prin vâltoarea de ape. De altfel, așa cum am aflat, astăzi puține mori mai macină. Noi am găsit două: Îndărătnica de la perete și Moara de la Tunel.
Mori vechi de sute de ani, rânduieli respectate cu sfințenie de sătenii care stăpânesc morile în comun, fac posibilă perpetuarea unui obicei de care viața satului nu poate fi despărțită.
La Moara de la Tunel, l-am găsit pe nea Lazăr măcinând. Așa am aflat că moara este folosită în comun de 30 de familii. Rânduiala veche, face ca fiecărei familii să-i vină rândul la măcinat de două ori pe lună: o dată la două săptămâni, ziua și o dată la trei săptămâni, noaptea. Tot împreună se îngrijesc și de întreținerea morii și de reparațiile ce se impun.
Am plecat lăsând în urmă morile să vânture mai departe apa Rudăricii, mulțumită că nu s-au lăsat înfrânte de furia naturii și cu speranța că vor continua încă mult itmp, să macine ca și până acum.

Dacă aveți drum prin Caraș-Severin, nu ocoliți comuna Eftimie Murgu, chiar dacă cei 7 km ce o despart de drumul județean 57B nu arată mai bine decât anul trecut. Lucrările prin comună s-au încheiat dar refacerea carosabilului pare să mai aștepte. Totuși, drumul prin rezervația mulinologică este foarte bun și va fi o plăcere să vizitați morile de apă.

Așa cum am scris în postarea trecută, Cheile Rudăriei și morile de apă de la Eftimie Murgu sunt locuri deosebite, nu numai prin frumusețea naturii căreia construcția drumului nu i-a adus nicio știrbire, dar mai ales prin lecția de viață pe care oamenii locului ne-o dau. Greu smulgi apei forța, greu îți păstrezi locul lângă ea dar, când vrei, poți să muți și munții din loc. La Eftimie Murgu, de sute de ani, apă, piatră și om, scriu viața.

Mori și ape, oameni și locuri. Pretutindeni trăiesc oameni și pentru fiecare dintre ei, locurile în care s-au născut sunt cele mai frumoase. Ca să înțelegeți de ce, trebuie să le vizitați și acolo unde întâlniți localnici dați-le binețe și întrebați-i de vorbă. Abia așteaptă să vă spună povestea fiecărui loc, așa cum au trăit-o ei și înaintașii lor.

Morile astăzi.

Morile de apă din comuna Eftimie Murgu, Caraș-Severin

Despre morile de apă cred că ați auzit cu totii. Muzeul Satului din București sau Muzeul Civilizației Populare Tradiționale ”Astra” din Sibiu, sunt locuri minunate unde aceste realizări ale creației umane pot fi încă admirate. Ajungeți ușor, petreceți ceva timp studiind construcțiile fragile din lemn încercând să înțelegeți cum generații de oamenii ingenioși și-au depășit timpul, supunând natura. Dar oare, așa să fie?
Peste tot prin țară sunt și astăzi mori de apă ce continuă, unele de sute de ani, să macine grâul sau porumbul, să albească lâna sau pur și simplu, vânturând apele, să ducă mai departe vestea despre ingeniozitatea omului, despre puterea lui de folosi forța naturii.
Morile de apă, ridicate în albia pârâului Rudărica din Caraș-Severin, sunt poate în aceste zile cele mai cunoscute. Recentele inundații care din păcate, au distrus o parte dintre ele, au arătat încă o dată că deși omul poate să se folosească de puterea naturii, totuși va rămâne mereu supus forței sale, pe cât de imprevizibilă, pe atât de distructivă.
Despre Rezervația mulinologică din comuna Eftimie Murgu, din Caraș-Severin, auzisem anul trecut dar, abia în acest an am reușit să ajung să văd morile de apă. Sunt minunate! Fără să fie superconstrucții, fără să aibă vârsta zidului chinezesc, totuși, fiecare dintre morile ce vântură apa Rudărica, are povestea sa. Îndărătnica dintre Râuri, Bațolea, Trăiloanea, Viloanea sau Moara de la Tunel, sunt câteva dintre morile la care și astăzi, oamenii din comuna Eftimie Murgu sau Rudăria cum se numea până în anul 1970, se rânduie la măcinat. Rândașul, vine de două ori pe lună, potrivit rânduielii stabilite și păstrate de pector și astfel, lună de lună, an după an, morile își trec hărnicia din generație în generație.
Dacă v-am stârnit interesul trebuie să știți că puteți ajunge în comuna Eftimie Murgu pe drumul județean 57B de la Iablanița. 46 de km de drum bun, asfaltat, cum dealtfel sunt majoritatea drumurilor principale din județul Caraș-Severin. Dar, după ce faci la stânga pe 571F, parcurgi cei 7 km până la comuna căutată, pe un drum peticit, ce ar fi meritat și el aceeași atenție din partea autorităților ca și drumul național. Doar ne îndreptăm spre o destinație turistică, menită să dezvolte turismul în Banat așa cum ne informează panoul de la intrarea în comună. Dar cum nici drumul prin comună nu este mai grozav, din cauza unor lucrări edilitare ce se vor termina desigur, la un moment dat, ne înarmăm cu răbdare și bine facem căci, ieșim din comună și apucăm la deal în căutarea morilor de apă, pe lângă Rudărica cea globie, pe un drum impecabil. Aproape 4 km de drum asfaltat, este adevărat îngust, cu doar o bandă de circulație și din loc în loc, refugii pentru repliere în caz de întâlnire cu alte mașini din sens opus. Un drum frumos realizat prin Rezervația Naturală Cheile Rudăriei din ocolul silvic Bozovici. Iată deci că se poate să avem un drum civilizat și care să nu aducă prejudicii naturii înconjurătoare, asta dacă tot este să vorbim despre motivele care au dus la oprirea realizării modernizării Dn 66A, prin Parcul Național Cerna-Domogled – Parcul Națonal Retezat.
Dar, spectacolul morilor de apă înșirate de-alungul văii Rudăricii, vă va face să uitați neajunsurile drumului. Proprietăți particulare, morile de apă au fost restaurate cu ajutorul Muzeului ”ASTRA” din Sibiu și al Fondului European Cultural pentru România. Se pare că din cele peste 50 de mori înregistrate la începutul secolului XX, la data vizitei mele în luna septembrie, mai funcționau 22 de mori. Fiind amplasate pe ambele maluri ale pârâului, vizitarea tuturor de la primul drum, este mai dificil, fapt pentru care, noi am putut vedea de această dată, doar 5 dintre ele. Dar, pentru că suntem niște norocoși sau poate, ne-a fost răsplătit efortul de a urca până la ele, am însoțit la moara Trăiloarea, rândașii din acea zi și astfel, am măcinat și noi porumb. Acum am înțeles de ce se spune ”făină de porumb” și nu mălai. Făina obținută prin măcinarea cu piatră, are o finețe de catifea și gustul mămăligii vă asigur, este minunat! Deci, dacă ajungeți la morile de apă, este păcat să plecați fără să luați făină de porumb măcinată pe piatră!
Am privit pârâul și zbaterea apei ce mișcă ciutura morii, căderile de apă și pentru câteva momente, timpul s-a oprit în loc. Construite din lemn, morile sunt construcții atât de fragile! Pentru fiecare dintre ele, albia pârâului a fost astfel amenajată încât forța apei să-i dea putere la măcinat. Apa Rudăricii sare peste praguri din bușteni, se odihnește în mici lacuri de acumulare din care curge apoi la vale în cascade repezi, din moară în moară. Cum fiecare moară are în coasta sa, câte o stâncă menită să o apere de furia apelor, înțelegi înțelepciunea cu care au fost alese locurile în care au fost ridicate morile. Nimic nu a fost lăsat la întâmplare și totuși, cum au arătat ultimele inundații din acest an, nimic nu poate sta în calea apelor dezlănțuite. Mă bucur că am putut să admir aceste mori în tihna zilelor de septembrie dar, mă doare nespus să știu că unele dintre ele au fost distruse. Sper să fie refăcute, dar știu că nu este suficient să vrei, trebuie și bani, și nu puțini, și pricepere, căci totul trebuie să fie la fel.
Drumul de la ieșirea din comună și până la intrarea în cantonul forestier are 4 km. Atenție însă: este îngust, are doar o bandă de circulație și te poți întâlni oricând cu un transport de bușteni, cum am pățit și noi. Se termină brusc și lasă loc drumului forestier.
La moara Viloanea, agățată parcă de marginea drumului, am găsit pe ușă programul lunar al rândașilor, iar Moara de la Tunel ne-a oferit prilejul de a medita încă o dată la voința omului, la puterea lui de înfrânge piatra, la ingeniozitatea fără margini. La moară poți ajunge atât pe aleea amenajată cât și prin tunelul săpat în piatră, prin care aleargă apa Rudăricii.
Cheile Rudăriei și morile de apă de la Eftimie Murgu sunt locuri deosebite, nu numai prin frumusețea naturii căreia construcția drumului nu i-a adus nicio știrbire, dar mai ales prin lecția de viață pe care oamenii locului ne-o dau. Greu smulgi apei forța, greu îți păstrezi locul lângă ea dar, când vrei, poți să muți și munții din loc. La Eftimie Murgu, de sute de ani, apă, piatră și om, scriu viața.

Haideți alături de mine, pe malul Rudăricii, printre mori de apă, prin Cheile Rudăriei, să descoperim încă un colț frumos de natură din Caraș-Severin.