haiku

în vie un lãstar –
mâini crãpate de muncã
sprijinã poarta

Pensiunea Muntele Rece

Când m-am hotãrât sã scriu despre locurile pe care le vãd în cãlãtoriile mele, am promis cã voi vorbi în primul rând despre oamenii pe care i-am cunoscut, despre munca lor şi despre felul în care, strãdania lor înfumuseţeazã locurile în care aceştia trãiesc.

Astfel de oameni am cunoscut în toamna anului trecut şi ceea ce au realizat ei la Predeluţ, m-a fãcut sã mã gândesc în mod serios sã-mi aştern pe hârtie, gãndurile şi sentimentele pe care le-am trãit cãlãtorind prin ţarã. Aşa s-a nãscut acest jurnal de cãlãtorie, ca o punte ce leagã locuri şi oameni, îndrãgostiţi de deopotrivã de naturã şi de trecutul acestor locuri minunate care, împreunã înseamnã, România.

Deci, iatã-ne plecaţi la munte, la sfârşit de sãptãmânã, fãrã rezervare, dar hotãrâţi sã ne descurcãm. Aşadar, ne-am înarmat cu o listã lungã de telefoane şi adrese ale unor pensiuni care ne-au fãcut cu ochiul, situate în zona Moeciu-Bran (internetul este o sursã inepuizabilã) şi cu speranţa cã, vom reuşi sã gãsim locuri libere, am plecat la drum. Entuziasmul nostru a fost destul de mare, astfel încât nu am luat în calcul nici o clipã posibilitatea ca toate pensiunile alese de noi, sã fie la sfârşit de sãptãmânã, în totalitate ocupate.Iatã-ne deci, gata sã renunţãm, când, spre bucuria noastrã, am fost invitaţi sã ne cazãm la Pensiunea Muntele Rece, din satul Predeluţ, comuna Bran, judeţul Braşov.

Prima întrebarea fost: unde este satul Predeluţ? Trebuie sã recunosc cã am fost surprinsã sã descopãr satul Predeluţ, frumos cãţãrat pe coasta muntelui, imediat ce treci de Castelul Bran, înainte de parc, coteşti la dreapta şi apuci drumul ce urcã spre satul Predelut, un drum de altfel foarte bun. Aici, am descoperit o altã faţã a Branului, foarte frumoasã, mult mai liniştitã şi mai atractivã, decât aceea ce se oferã privirilor pe drumul principal ce strãbate comuna. Departe de agitaţia traficului, care nu se opreşte nici un moment, al valului de turişti zgomotoşi aflaţi într-o continuã goanã, am gãsit o adevãratã oazã de linişte: Pensiunea Muntele Rece.

Situatã pe strada Bisericii, pensiunea mi-a oferit o surprizã plãcutã, prin aşezarea ei în imediata apropiere a Bisericii “Adormirea Maicii Domnului” (dealtfel, a douã zi fiind duminicã, a fost o plãcere sã asistãm la slujba de dimineatã în biserica minunat restauratã şi frumos îngrijitã, cu curtea plinã de flori) şi totodatã, prin amenajarea interioara deosebitã, pe care proprietarii pensiunii, au reuşit sã o realizeze.

Camerele, sunt decorate cu piese de mobilier ce respectã stilul tradiţional din zona Transilvaniei, dar, pot fi admirate deasemenea, piese autentice, atent recondiţionate. Perdele de la ferestre, aşternuturile de pat, cearceafurile, feţele de pernã, ba chiar şi prosoapele de la baie, sunt confecţionate din ţesãturi executate manual, din fibre naturale. Preşurile şi covoarele aşternute pe podele, m-au purtat cu gândul la casa bunicilor şi dintr-odatã m-am simţit ca acasã. O “acasã” de care îmi era atât de dor şi de care am devenit dintr-o datã conştientã, dãndu-mi seama abia atunci, cât de mult mi-a lipsit. Imediat, am coborât la recepţie dorind sã rog tânara care ne-a întâmpinat, sã transmitã proprietarilor, aprecierile mele pentru modul în care au fost gândite şi realizate amenajãrile interioare.

Acolo însã, la intrare am remarcat din nou, ceva deosebit: o micã biblotecã, aflatã la dispoziţia musafirilor dornici de lecturã. Puteai gãsi titluri pentru toate vârstele şi pentru toate stãrile sufleteşti care te puteau încerca.Am fost atât de plãcut surprinsã, încât am simţit dorinţa de ai cunoaşte pe cei care au realizat acestã atmosferã deosebitã în care urma sã-mi petrec sejurul.

Probabil cã, cineva acolo sus, mã iubeşte foarte tare, cãci, în acel moment, aceştia soseau la pensiune şi astfel am putut sã-i cunosc şi sã aflu, cât s-au strãduit şi cât suflet au pus, în munca lor, pentru ca cei ce trec pragul pensiunii sã, se simtã ca acasã.

Poate entuziasmul meu sincer, poate gestul meu de a le arãta cã le apreciez munca, sã fi fost motivul pentru care, proprietarii au acceptat sã-mi vorbeascã despre începuturi dar şi despre toate etapele deloc uşoare, prin care a trecut un vis, înainte de a deveni realitate. Despre cât de greu este sã transformi un vis în realitate, cât de greu este, sã gãseşti mobilier autentic dar şi meşteri pricepuţi sã-l readucã la viaţã sau sã afli unde astãzi se mai ţese pânza de aşternuturi ca odinioarã .

Cu aceeaşi amabilitate, au deschis uşile sãlii de conferinţe, o salã multifuncţionalã, dupã cum o aratã pianul ale cãrui clape am fost tentatã o clipã sã le ating, despre a cãrei acusticã erau deosebit de încântaţi. Dealtfel am înţeles cã în acastã salã, sunt gãzduite periodic evenimente muzicale.

De la gazdele mele am aflat cã , iniţial, satul a purtat numele de Predeal, ulterior cãpãtând denumirea de Predeluţ. Informaţia primita s-a dovedit corectã, aşa cum reiese şi din prezentarea fãcutã Branului, în ghidul turistic „România Balnearã şi Turisticã” de Emil Ţeposu şi Valeriu Puşcariu, editatã în anul1932 sub patronajul Asociaţiei de turism şi pentru protecţia naturei „Tourig-Clubul României”. Am sã citez câteva pasaje, care descriu atât de frumos aceastã aşezare: „Comuna Branului, nu cuprinde mai puţin de 10 sate : Şimonul, Moeciul de jos cu Cheia, Moeciul de Sus, Fundata, Şirnea, Peştera şi Mãgura, formeazã Branul superior; Poarta, Sohodolul şi Predealul ţin de Branul inferior. Cele mai împrãştiate, surori cu piscurile, sunt cu seamã Fundata, Şirnea şi Peştera, puterea Branului, iar centrul e în Branul inferior. Satul cel mai de seamã e Sohodolul, nume slavon ce înseamnã valea seacã şi care se întâlneşte şi în alte ţinuturi româneşti. Poarta, nu e decât locul de intrare în defileu, iar Predealul, un fel de avangardã a Branului, rãspândindu-şi casele pânã aproape de Tohanul Nou.”

Desigur astãzi, zona are o cu totul altã împãrţire administrativã, cele 10 sate ale Branului de altãdatã intrând în prezent în componenţa a trei comune: Bran, Fundata şi Moeciu, dar cu siguranţã, acestã lucrare, ce oferã şi astãzi o lecturã plãcutã şi plinã de informaţii, avea ca scop „sã îndrumeze paşii drumeţilor spre tot ceea ce meritã sã fie cunoscut şi apreciat în cuprinsul ţãrii întregite” şi despre care, spun autorii „credem totuşi cã va fi folositoare publicului românesc, dându-i posibilitatea sã facã cu mai multã uşurinţã cunoştiinţã, atât cu staţiunile balneare şi climatice, cât şi cu frumuseţile neîntrecute pe care le rãsfaţã sau le ţine în tainã, pãmântul românesc de la mare şi pânã-n vãile şi crestele munţilor.”

Iubesc aceastã lucrare şi o rãsfoiesc adesea, de aceea am dorit sã citez câteva pasaje ce descriu atât de frumos dragostea altor generaţii de „cãlãtori prin ţara mea” ce au iubit şi preţuit natura.

Despre aceastã carte şi locurile minunate pe care le prezintã, voi mai vorbi şi altãdatã, acum vã las sã cunoaşteţi şi sã apreciaţi singuri, Pensiunea Muntele Rece şi frumuseţea satului Predeluţ, comuna Bran, unde aceasta se gãseşte.

  

  

 

 

 

Despre drumul din Predeluţ spre Zãrneşti şi de acolo spre satul Mãgura, voi vorbi într-o altã postare. Pãnã atunci, dacã deja aţi vizitat Predeluţul şi v-a plãcut, astept sã-mi spuneţi ce anume v-a impresionat mai mult.