Psi-luneli – Visul

 

DSC02250

Vise, vise, vise. Cine nu a avut, cine nu are vise? Unul mic, cât de mic tot se ascunde printre celelalte gânduri ce ne însoţesc permanenet. Dar ce este un vis?
Sã fie povestea pe care noaptea o ţese şi care se destramã la venirea zorilor? Atunci jumãtate din viaţa noastrã o trãim visând.
Sã fie povestea cu zâne şi Feţi-Frumoşi plini de vitejie ce salveazã lumea şi care se încheie mereu cu: “şi au trãit fericiţi pânã la adânci bãtrâneţi…”. Atunci înseamnã cã din ce în ce mai puţini au vise cãci, pentru poveşti trebuie sã ai pãrinţi care sã ţi le spunã (sã nu fie plecaţi şi sã uite sã se mai întoarcã) sau bunici (dar sã nu fie prea ocupaţi sã te creascã şi prea necãjiţi cã doar pe ei îi mai ai alãturi).
Sau poate este doar o dorinţã ce prinde viaţã încet-încet, se agaţã de sufletul tãu şi te impinge înainte, punându-ţi paşii pe un drum la capãtul cãruia îţi gãseşti liniştea. Aşa trebuie sã fie un vis împlinit: un suflet liniştit. Cãci neliniştea, freamãtul interior, este visul. Nici mãcar noi nu ştim câte vise se strâng în sufletul nostru, cum se zbat sau se bat între ele pentru a fi realizate, cãci doar când împlinirea vine, spunem cu emoţie: ”A fost visul meu sã….”. Cine mai ştie de câte ori a spus-o? Şi-a notat cineva visele împlinite? Şi mã mai întreb ceva: cãt de mari trebuie sã fie visele sau cât de mari trebuie sã fie realizãrile ca sã fie “bifate” ca vise împlinite?
Când eram elevã şi învãţam despre piramide, mã visam atingându-le ca sã mã sigur cã sunt atât de mari pe cât se spune în carte. Doar se vãd de pe Lunã, nu? Visul de atunci s-a împlinit, am atins piramidele şi pentru câteva momente am revãzut cu ochii minţii copila ce rãsfoia cartea de istorie anticã din clasa a V–a. Pentru mine acesta a fost un vis împlinit cãci în toţi aceşti ani, o cãlãtorie în Egipt nu era decât o idee la care gândul zbura din când în când. Nu a fost un ţel, nu m-am concentrat sã-l realizez, am lãsat viaţa sã curgã dar nu l-am uitat. Visul este vis. Ţelurile vieţii sunt altceva. Nu le-am confundat niciodatã. Mi-am urmat ţelurile şi am lãsat visurile sã se împlineascã. Am încercat sã nu visez cã pot avea Luna de pe cer, dar am visat mereu cã o pot atige de vreau şi mi-am ales o devizã în care cred şi astãzi: “ Per Aspera ad Astra”, cãci este greu sã atingi stele, dar dacã vrei, uneori reuşim sã atingem cu mâna cerul.
Şi mai am visuri: sã zbor, sã fac un salt cu paraşuta şi sã fac scufundãri. Sunt prea multe? Or fi posibile? Nu ştiu de se vor împlini vreodatã, dar este aşa de frumos sã visezi! Visul nu are vârstã, nu se uitã, nu moare, te va aştepta mereu acolo unde l-ai lãsat şi va veni la tine de câte ori îl chemi. Iubesc visurile şi pe visãtori cãci fac lumea mai frumoasã.
 

Vise mari şi vise mici, vise împlinite sau doar visate, sunt astãzi adunate la psi !

Publicitate