Psi-luneli – obsesia fericirii

sursa

Fericirea este o stare. Fiecare definim fericirea funcţie de propriile experienţe de viaţã, de ceea ce ochii şi sufletul nostru percep. Raportarea experienţelor personale la experienţele celorlalţi şi la felul cum acestea sunt reflectate de ei, este procesul prin care noi stabilim dacã suntem sau nu fericiţi. Cât de corectã este analiza personalã în urma cãreia tragem concluzia :suntem sau nu fericiţi? Cât de obiectivi suntem când ne analizãm trãirile ? Cât de corecte sunt alegerile prin care stabilim factorii faţã de care ne mãsurãm fericirea sau nefericirea? Mereu mi-am spus cã sunt un om fericit. Şi ştiu cã nu mã amãgesc. Ştiu cã pentru alţi oameni fericirea mea nu este suficientã. Cred cã şi ei au dreptate. Dar asta nu mã face pe mine nefericitã. Mereu auzim întrebarea: eşti fericit/fericitã? Poate ar trebui sã se precizeze mereu şi în raport cu ce ar trebui sã-ţi analizezi starea pentru a fi cât mai precişi în rãspuns. Obsesia fericirii te face mai nefericit decât dacã nu ai sta mereu sã-ţi analizezi fiecare aspect al vieţii: fericit acasã, fericit cu slujba, fericit cu ţara în care te-ai nãscut, fericit cu familia ce ţi-a fost data, fericit cu chipul tãu. Fericit sau nu?

Intâmplãtor sau nu o replicã din filmul ce tocmai ruleazã la televizor a dat rãspunsul: fericit este cel care care gãseşte fericirea în ceea ce are. Cu toţii cãutãm fericirea, cu toţii o dorim dar de multe ori ceea ce visãm cu ochii deschişi nu se împlineşte şi pierdem şi ceea ce atât de aproape de noi fiind, cãlcãm în picioare cãci nu o zãrim stând cu ochii la stele. Ca orice obsesie poate fi dãunãtoare. Alergând dupã o stea niciodatã ajunsã, ne risipim fericirea precum pulberea de stele pe cer. Lasã urme strãlucitoare dar vor fi doar umbrele înşelãtoare ale unei stele. Visul imposibil de visat şi steaua de neatins a celebrului don Quijote de la Mancha urmatã orbeşte oricât de departe şi prin oricâte deziluzii, aceasta este obsesia fericirii.