Între noi bucureştenii

M-am întrebat adeseori dacã a fi bucureştean ar trebui considerat un noroc sau o neşansã? De ce îmi pun aceastã întrebare? Ca un bucureştean get-beget cum se spune, adicã adevãratã, nãscutã şi crescutã pe caldarâmul acestui oraş, îmi iubesc oraşul aşa cum este şi, deşi au fost momente viaţã în care aş fi putut sã mã stabilesc în alt oraş, viaţa a hotãrât altfel: sã mã întorc acolo unde orice piatrã parcã îmi vorbeşte, orice parc are de spus o poveste în care am şi eu rolul meu. Şi astfel oriunde m-au dus sau mã vor duce drumurile vieţii, mã voi întoarce mereu aici: în Bucureşti. Într-un Bucureşti despre care, prea mulţi spun cã este aglomerat, murdar, plin de câini, de oameni grãbiţi şi nepoliticoşi şi lista ar putea continua. Prea mulţi dintre cei care se numãrã astãzi printre “bucureşteni”, deşi niciodatã nu vor dori sã se identifice cu acest oraş ei fiind doar în cãutarea şansei de a se realiza în viaţã, când au posibilitatea sã–şi spunã pãrerile despre traiul în Bucureşti, aleg sã se plângã de tot ce au gãsit aici şi sã deplângã felul în care oraşul i-a schimbat: au devenit nepoliticoşi, nu-şi ajutã vecinii, neatenţi cu cei din jurul lor, adicã într-un cuvânt, par sã lase la marginea oraşului toate acele trãsãturi de caracter, de educaţie de care sunt atât de mândrii în locurile lor de baştinã dar, de care se pot lipsi atât de uşor odatã sosiţi în Bucureşti.

M-am aflat de curând într-o adunare în care, o tânãrã sositã spre afirmare în Capitalã s-a plâns de faptul cã a fost surprinsã sã constate cã, aflatã pentru câteva zile în oraşul natal, a vãzut cum vecinul deszãpezea câteva locuri de parcare, nu unul singur. Întrebându-l de ce face acest lucru, acesta i-a rãspuns cã îi face plãcere sã-şi ajute vecinii, rãspuns care pe ea a pus-o pe gânduri, cãci, dupã spusele ei la Bucureşti acest lucru este de neimaginat. Opinia sa a fost susţinutã imediat si de alte persoane care mai de care având de spus ceva despre civilizaţia bucureştenilor. Recunosc cã m-am simţit ofensatã si poate nu am fost foarte delicatã dar, i-am rugat pe bucureştenii prezenţi sã ridice mâna şi, din cele 10-11 persoane prezente, am constat cã nu eram decât 4 bucureşteni, restul ar trebui sã spun erau venetici, sau în trecere, pentru cât timp nu ştiu, dar momentan erau aici şi emiteau pãreri cu voce tare. Pãreri proaste despre noi cei care, am fost, suntem şi vrem sã rãmânem aici. Nu afirm cã toate sunt minunate la Bucureşti doar pentru cã este Capitala, dar nici nu pot sã vin într-un oraş (ştiind foarte bine ce voi gãsi şi mai ales ştiind cã eu am nevoie de el) şi, odatã ajuns aici, sã nu fac alceva decât sã-mi deplând soarta crudã care mã obligã sã suport Bucureştiul şi pe ai sãi bucureşteni.

Aş vrea sã vorbim puţin despre bucureşteni, care par sã fie dupã recensãmânt cam 1678000 de locuitori. Asta în condiţiile în care sunt judeţe, nu oraşe, care au o populaţie de 400.000-700.000 de locuitori. Ce vã spune asta? Vã spun eu: şansele ca sã întâlneşti în drumul prin Bucureşti, un bucureşten adevãrat, nãscut şi crescut aici, nu sosit cu treburi sau cu dorinţa de afirmare, în trecere sau la plimbare, este destul de micã. Înainte de a fi ofensat de atitudinea celui de lângã tine, întreabã-te dacã este bucureştean sau este la fel de “în trecere” ca şi tine. Iar dacã eşti mai bine crescut şi ştii sã te porţi frumos la tine în oraşul de baştinã, odatã sosit la Bucureşti continuã sã te porţi la fel, nimeni nu te obligã sã devi nesimţit. Respectã oraşul care te-a primit şi oamenii care trãiesc în el. Iubeste-l şi dacã poţi sã-l faci mai frumos şi mai primitor, nu te opri, noi bucureştenii vom aprecia. Altfel spus, ca musafir vei fi primit cu drag, dar trebuie sã respecţi casa în care intri, nu sã dai cu pietre în cei care ţi-au deschis uşa. Dacã alegi sã rãmâi, cu atât mai mult.

Ştiu cã viaţã în orice alt oraş decât Capitala este mult mai liniştitã, are alt timp parcã şi oamenii par a fi mai calmi. Nu înseamnã cã sunt mai buni sau mai educaţi, dar cu singuranţã sunt mai puţini şi se izbesc mai greu unii de alţii în drumurile lor zilnice. Iar acest lucru cu siguranţã are partea sa bunã. Dar eu iubesc oamenii, îmi place sã-i întâlnesc, sã le vorbesc, sã le aflu poveştile de viaţã, de aceea am ales sã vorbesc despre drumurile mele prin ţarã, dar asta nu înseamnã cã îmi dispreţuiesc oraşul meu şi aş vrea ca şi cei aflaţi în trecere, pentru un timp mai lung sau mai scurt, sã-l respecte si sã-l iubeascã.

Aşadar, dragi bucureşteni, haideţi sã ne unim şi sã facem o schimbare în ceea ce priveşte modul în care suntem priviţi: noi suntem aici, am fost şi vom rãmâne aici, nu plecãm nicãieri şi cei ce doresc sã ni se alãture, ar fi bine sã încerce sã ne descopere printre cei 1678000 de locuitori ai Bucureştiului.

P.S. Desigur critica poate fi constructivã atunci când are acest scop, dar când reprezintã doar dorinţa de a scoate în evidenţã pãcatele, atunci ea devine doar un mod de aţi manifesta dispreţul faţã de un lucru a cãruia valoare o negi.